Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 25/A din data de 16 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/57/2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 1102/A din 09 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/97/2012.
În baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată a sesizat Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. prin raportare la conţinutul deciziei nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, invocată de către apărătorul ales al contestatorului A.
A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen., invocată de aceeaşi parte.
A respins cererea de suspendare a procesului penal până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate, formulată de către apărătorul ales al contestatorului A.
Pentru a se pronunţa astfel, sub aspectul cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. prin raportare la conţinutul deciziei nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, respectiv a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen. invocate de către apărătorul ales al contestatorului A., prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
1. În opinia contestatorului acest text legal, respectiv art. 5 alin. (1) C. pen., este constituţional numai în măsura în care legea penală mai favorabilă se aplică în mod global cu privire la fiecare infracţiune în parte. În caz contrar, apreciază că sunt încălcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie care consacră principiul aplicării legii penale mai favorabile, precum şi art. 16 din Constituţie, dar şi cele privitoare la dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
S-a mai susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acestei excepţii de neconstituţionalitate:
Textul legal care face obiectul excepţiei este în vigoare;
Curtea Constituţională nu a pronunţat anterior o decizie de neconstituţionalitate a normelor legale;
Curtea Constituţională a pronunţat doar decizii interpretative referitor la prevederea care face obiectul prezentei excepţii, astfel că nu a fost niciodată declarat neconstituţional. Mai mult, argumentele prezentate în cele ce urmează nu au fost încă supuse atenţiei Curţii, astfel că aceasta nu s-a pronunţat niciodată cu privire la aceste aspecte, situaţie în care consideră că dacă instanţa ar respinge ca inadmisibilă prezenta sesizare, pentru acest motiv, s-ar substitui instanţei de contencios constituţional căreia îi revine de fapt competenţa să aprecieze temeinicia motivelor expuse pe fondul excepţiei.
Între dispoziţia legală şi modul de soluţionare a prezentei cauze există o strânsă legătură.
Opinia curţii de apel:
Curtea de apel, în analiza de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen., a reţinut faptul că în conţinutul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 se motivează la parag. 48 şi 49:
"
Având rolul de garant al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, Curtea Constituţională nu poate ignora şi alte consecinţe de sorginte constituţională, cum ar fi exigenţele ce ţin de lipsa discriminării infractorului, fie ea, în acest caz, pozitivă, care nu numai că justifică, dar impun aplicarea unui tratament identic. Aceasta presupune că suspecţii/inculpaţii care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecaţi sub imperiul legii noi trebuie să aibă, în funcţie de legea mai favorabilă, o situaţie juridică identică ori cu cei condamnaţi anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor săvârşi infracţiuni potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancţionator ce combină dispoziţii din ambele coduri. Prin urmare, pentru a satisface cerinţele constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", este interzisă alternarea instituţiilor de drept penal din cele două legi, deoarece, în caz contrar, în aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitivă cu consecinţa creării unui privilegiu pentru infractorul care este judecat în perioada de tranziţie a legii. 49. Toate aceste argumente conduc la constatarea încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, întrucât prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că numai interpretarea prevederilor art. 5 C. pen. în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei este singura care poate înlătura viciul de neconstituţionalitate."
Prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/118/2012 şi a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Potrivit alin. (3) al art. 29 din legea nr. 47/1992, republicată:
"
Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Deoarece asupra acestei dispoziţii legale Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu această excepţie este inadmisibilă.
Sub alt aspect, în această procedură în care partea a invocat excepţia anterior menţionată problema incidenţei textului a cărui excepţie se susţine de către contestator, aplicabilitatea art. 5 C. pen. intervine numai în situaţia în care este admisă în principiu contestaţia în anulare deoarece potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Curtea de apel a constatat că, în speţă, contestaţia în anulare este inadmisibilă, deci nu poate fi analizată pe fond pentru a analiza şi interpreta legea penală mai favorabilă aplicabilă deoarece aceasta a fost avută în vedere de instanţa de control judiciar în procedura apelului, deci cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată este şi sub acest aspect inadmisibilă în considerarea dispoziţiei invocate anterior şi potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată.
2. În şedinţa din 09 ianuarie 2018 apărătorul ales al contestatorului a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. raportat la modul de interpretare a acestuia în conţinutului deciziei nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Apărătorul a apreciat textul ca fiind contrar art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie unde se constată caracterul de stat de drept al României şi separaţia puterilor în stat prin raportare la împrejurarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în maniera în care a interpretat textul de lege, a adăugat în realitate la textul prevăzut de C. proc. pen.
Pe de altă parte, apărătorul a apreciat textul de lege ca fiind contrar dreptului la un proces echitabil, respectiv egalităţii de arme în procesul penal şi prin raportare la faptul că instaurează o inechitate între persoana acuzată şi procuror datorită faptului că potrivit prevederilor de la recursul în casaţie se instituie posibilitatea formulării unei astfel de căi extraordinare de atac în situaţia în care în mod greşit s-a constatat existenţa unei cauze de încetare a procesului penal.
În acel caz, a precizat apărătorul, nu există nicio condiţie ca instanţa să nu fi analizat anterior această cauză de încetare a procesului penal ori să nu se fi invocat asemenea argumente, ci se prevede clar în conţinutul textului art. 438 C. proc. pen. că se poate invoca acest caz de recurs în casaţie când instanţa a respins argumentele invocate la instanţa de apel sau fond.
Opinia curţii de apel:
Referitor la condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu această excepţie de neconstituţionalitate, Curtea de apel a menţionat faptul că textul legal care face obiectul sesizării este în vigoare, iar Curtea Constituţională nu a pronunţat anterior o decizie de neconstituţionalitate a acestei dispoziţii legale prin asociere cu conţinutul deciziei nr. 10/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor probleme de drept. De asemenea, între dispoziţia legală şi modul de soluţionare a prezentei cauze există o strânsă legătură, din perspectiva limitelor atribuite legislativ promotorilor unei astfel de căi de atac.
Se impune menţionarea însă a faptului că prin Decizia nr. 514 din 7 iulie 2015 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 737/01.10.2015, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. şi a statuat că, având (...) în vedere natura mixtă a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, respectiv cea de anulare şi cea de retractare (...). Curtea a reţinut că reglementarea motivului de contestaţie în anulare criticat prin prezenta excepţie nu este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie. În acest sens, Curtea a constatat că, chiar dacă procedura reglementată prin textul criticat ar putea presupune administrarea unor noi probe sau reevaluarea unor probe existente, participanţii la procesul penal beneficiază, prin aplicarea dispoziţiilor art. 431 şi art. 432 C. proc. pen., de toate garanţiile procesuale pe care le presupune dreptul la un proces echitabil (parag. 15).
Curtea Constituţională a reţinut că reglementarea de către legiuitor, alături de cele două căi ordinare de atac (judecata în primă instanţă şi apelul) a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanţii procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 C. proc. pen. (parag.. 16).
A apreciat Curtea de apel că interpretarea atribuită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia la care contestatorul s-a raportat pentru invocarea excepţiei de neconstituţionalitate reflectă atributele de constituţionalitate de care beneficiază oricare parte ce recurge la această cale extraordinară de atac, sens în care excepţia este neîntemeiată.
3. Referitor la excepţia menţionată la pct. 1 apărătorul ales al contestatorului a solicitat suspendarea judecării contestaţiei în anulare până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
În acest sens, a susţinut faptul că dispoziţiile procesual penale nu prevăd posibilitatea suspendării judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate în art. 367 C. proc. pen., se arată la ultimul alineat că "ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei". Din aceste prevederi, raportat şi la reglementarea anterioară când suspendarea judecării cauzei intervenea de drept într-o asemenea ipoteză, rezultă că suspendarea judecării cauzei a devenit facultativă, nemaiavând caracter obligatoriu, de drept. Aşadar, întrucât C. proc. pen. prevede acum doar două ipoteze obligatorii de suspendare a judecării cauzei, a apreciat că în ceea ce priveşte suspendarea facultativă vor fi aplicabile dispoziţiile procesual civile, care au caracter general şi completator raportat la cele penale. Partea a invocat prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
În susţinerea acestei teorii s-a invocat jurisprudenţa actuală, judecarea unei excepţii de neconstituţionalitate reprezintă o cauză facultativă de suspendare a judecăţii în sensul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. dacă soluţionarea acesteia poate influenţa soluţia pronunţată în cauza în care a fost invocată.
În acest sens, a susţinut că s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care în temeiul dispoziţiilor amintite supra, în Dosarul nr. x/1/2015, prin încheierea din data de 11 decembrie 2015 a suspendat judecarea cauzei până la pronunţarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia care a fost ridicată în acea cauză. Această soluţie a fost adoptată într-un dosar de contencios administrativ unde, asemenea procedurii penale, nu există dispoziţii exprese cu privire la suspendarea facultativă a cauzei în ipoteza sesizării Curţii Constituţionale în vederea soluţionării unei excepţii. Cu toate acestea, având în vedere caracterul general şi completator al normelor procesual civile, instanţa a apreciat că acestea sunt aplicabile şi cauzelor care nu sunt de natură civilă.
În Dosarul nr. x/2014/a1, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de unul dintre inculpaţi. Cu toate că judecătorul a revenit apoi asupra suspendării cauzei la cererea unor inculpaţi care au ales soluţionarea cu celeritate a dosarului penal, este important de observat că prin această soluţie s-a apreciat că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. sunt aplicabile inclusiv în materie penală.
Referitor la cererea de suspendare a procesului penal până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate, formulată de către apărătorul ales al contestatorului A. Curtea de apel a susţinut caracterul nelegal al acesteia în considerarea lipsei unei norme procesual penale care, pe de o parte, să permită o atare situaţie în procesul penal, iar, pe de altă parte, să permită o completare a cadrului procesual penal cu norma procesual civilă invocată.
Textul art. 367 alin. (9) C. proc. pen. este imperativ în ceea ce priveşte interdicţia suspendării judecării cauzei în situaţia ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate. Acesta nu poate fi ignorat sau interpretat în alt sens decât a vrut legiuitorul să-i atribuie prin folosirea unei dispoziţii imperative, clare în legătură cu această interdicţie.
Celelalte argumente avansate de parte exced dispoziţiilor legale.
Raportat la prevederea legală menţionată anterior cererea părţii, de suspendare a procesului penal până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen., cuprinsă în decizia penală nr. 25/A din data de 16 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/57/2017 a formulat recurs condamnatul A. pentru motivele arătate în scris, astfel cum au fot depuse la dosar în notele scrise.
La termenul de judecată din data de 08 februarie 2018, în şedinţă publică, recurentul condamnat A. a arătat că înţelege să îşi retragă recursul formulat.
Cum potrivit dispoziţiilor art. 415 alin. (1) C. proc. pen., "până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi pot retrage apelul declarat", Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voinţă a recurentului condamnat A.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi alin. (6) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retagerea recursului formulat de condamnatul A., împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen., cuprinsă în decizia penală nr. 25/A/2018 din data de 16 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/57/2017.
Obligă recurentul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 februarie 2018.