Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 11 din data de 26 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, sectia penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. x/2018 din 06 februarie 2018.
În temeiul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 23 ianuarie 2018 în Dosar nr. x/2009 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Modena, pe numele persoanei solicitate A. născut în Italia, cu reşedinţa în Alba Iulia, şi predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Italia.
S-a constatat că persoana solicitată A. nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii şi nu este de acord cu predarea.
În baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 26 februarie 2018 şi până la data de 12 martie 2018.
A fost revocat măsura arestului la domiciliu luată faţă de persoana solicitată A. prin încheierea din data de 06 februarie 2018 şi menţinută prin încheierea din data de 20 februarie 2018 până la data de 26 februarie 2018.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 06 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia solicitându-se ca prin încheierea ce se va da să se dispună luarea măsurii arestului provizoriu pe o perioadă de cel mult 15 zile faţă de persoana solicitată A. în vederea prezentării mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare italiene.
În motivarea sesizării s-a arătat că prin Centrul de Cooperare Poliţienească Interpol - Biroul Sirene Bucureşti s-a transmis la data de 31 ianuarie 2018 o semnalare cu privire la darea în urmărire internaţională în vederea arestării şi predării către Italia a cetăţeanului italian A.
Din cuprinsul semnalării a rezultat că împotriva persoanei solicitate autorităţile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare la data de 23 ianuarie 2018 pentru săvârşirea infracţiunilor economice şi financiare, prev. de art. 216 şi art. 219 din legea falimentului italian.
În fapt s-a reţinut că acesta este condamnat în Italia, la o pedeapsă de 9 ani, 3 luni şi 29 de zile (pedeapsă cumulată) şi la o altă pedeapsă de 3 ani închisoare, motiv pentru care se arată că la data de 23 ianuarie 2018 autorităţile judiciare italiene au emis pe numele persoanei solicitate un mandat european de arestare preventivă.
Anexat sesizării au fost înaintate Curţii, procesul verbal de identificare şi audiere a persoanei solicitate, semnalarea Biroului Sirene şi o fotocopie netradusă a mandatului european de arestare.
Persoana solicitată a luat la cunoştinţă despre motivul prezentării sale în faţa instanţei şi nu a formulat obiecţiuni cu privire la identitate.
Totodată persoana solicitată a învederat instanţei că este nu este de acord cu luarea unei măsuri provizorii a controlului judiciar în vederea prezentării mandatului european de arestare preventivă.
Instanţa a reţinut că persoanei solicitate i s-a adus la cunoştinţă obiectul prezentului dosar, iar acesta şi-a manifestat poziţia în sensul că nu este de acord cu predarea către autorităţile italiene, deși din mandatul european de arestare reiese faptul că a avut cunoștinţă de procesul din Italia şi și-a desemnat un avocat care să îl reprezinte.
Constatând întrunite cumulativ exigenţele prevăzute de Legea nr. 302/2004, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, prin încheierea din data de 06 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus arestarea provizorie la domiciliu în vederea predării a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 06 februarie 2018 şi până la data de 20 februarie 2018.
Curtea de Apel a parcurs toate etapele prevăzute de art. 103-104 din Legea nr. 302/2004 în sensul că:
1. i s-a comunicat mandatul european de arestare persoanei solicitate;
2. a luat act de faptul că aceasta este de acord cu predarea către autorităţile judiciare italiene;
3. a procedat la audierea acesteia cu privire la motivele obligatorii sau opţionale de refuz a executării mandatului european;
4. i-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate învinuirile care i se aduc în mandat.
Totodată Curtea a adus la cunoştinţă persoanei solicitate regula specialităţii care semnifică faptul că, dacă persoana solicitată consimte să fie predată autorităţilor judiciare italiene în vederea efectuării de cercetări legate de învinuirile care i se aduc, nu poate fi cercetată ulterior de acestea şi pentru alte fapte.
Persoana solicitată a învederat Curţii de Apel că a înţeles învinuirile care i se aduc în cuprinsul mandatului european de arestare, că nu renunţă la efectele regulii specialităţii şi că refuză predarea.
Analizând sesizarea formulată şi probele administrate, Curtea a constatat că sunt respectate dispoziţiile art. 84-86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare;
Din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la verificarea incidenţei motivelor de refuz a predării.
Curtea de apel constată că mandatul european de arestare emis la data de 23 ianuarie 2018 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Modena, Republica Italiană, faţă de persoana solicitată A. are forma şi conţinutul prevăzute la:
- art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aspecte care nu fac obiectul criticii contestatorului şi că acesta nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.
- art. 96 alin. (1) pct. 1, 3, 13 şi alin. (2) din aceeaşi lege, cu privire la infracţiunile de faliment patrimonial fraudulos prevăzute de art. 216, 219 Lege falimentară RD nr. 267/1942, fiind îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004) şi la faptul că pedepsele prevăzute pentru aceste infracţiuni de legea statului emitent sunt mai mari de 3 ani;
- nu au fost formulate obiecţii privind identitatea;
- nu este incident nici unul din motivele obligatorii de refuz prevăzute de art. 98 din lege.
Curtea a constatat că starea de fapt reţinută de instanţa de trimitere este corespunzătoare, permiţând instanţei solicitate să verifice corespondenţa între starea de fapt reţinută şi normele de incriminare prevăzute de legea română.
Astfel, s-a reţinut că faptele descrise în mandatul european de arestare se regăsesc incriminate în legislaţia română în art. 272 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale conform căruia "Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii care: b) foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect."
Starea de fapt descrisă sugerează desfăşurarea de către persoana solicitată în calitate de administrator la SC B. SRL de acte de sustragere de fonduri în sumă de 187.600.000 de lire echivalentul a 96.887,31 RON din patrimoniul societăţii SC B. SRL şi declararea în mod fraudulos a falimentului societăţii.
În ceea ce priveşte motivul de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 - persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată - Curtea a constatat că din menţiunea de la pct. 3.2 din mandatul european de arestare rezultă că persoana solicitată a avut cunoştinţă de proces şi a fost reprezentat de un avocat desemnat de acesta.
De asemenea nici împrejurarea că persoana solicitată suferă de o serie de afecţiuni nu duc la refuzul de executare al mandatului european, întrucât nu este dovedit conform documentelor medicale depuse de persoana solicitată că afecţiunile invocate sunt grave şi îi pun în pericol viaţa astfel că acesta nu ar putea suporta starea de detenţie până la predarea sa către autorităţile italiene.
Pentru aceste motive, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale mai sus amintite şi că nu este incident în cauză niciunul din motivele obligatorii sau opţionale de refuz al executării, Curtea va dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene.
Referitor la luarea măsurii arestării preventive în vederea predării, Curtea consideră că necesitatea asigurării desfăşurării cu maximă celeritate a procedurilor judiciare privind executarea mandatului european de arestare, impun luarea unei măsuri restrictive ferme, apte să ofere garanţii cu privire la punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene.
Împotriva sentinţei penale nr. 11 din data de 26 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, sectia penală, în termen legal, persoana solicitată A. a declarat contestaţie.
Atât în motivarea scrisă, cât şi oral, prin apărător, contestatorul A. a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei şi pe fond să se dispună respingerea sesizării şi predării acestuia către autorităţile italiene.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 11 din data de 26 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, sectia penală, atât în raport cu motivele scrise cât şi cu susţinerile apărătorului ales, constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 (republicată) mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi art. mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.
În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.
Înalta Curte constată că faţă de persoana solicitată A. au fost emise trei mandate de arestare europene, în baza unor hotărâri penale definitive de condamnare, astfel:
- 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 73/04 n. 1585/03 Reg. Trib. RGNR 598/98, Tribunalul din Modena, executorie la 30 noiembrie 2004;
- 2 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 3520 n. 1144/06 Reg. Trib. RGNR 920/05, Tribunalul din Modena, executorie la 14 decembrie 2007;
- 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 480/96 n. 381/96 Reg. Trib. RGNR 1668/95, Tribunalul din Modena, executorie la 19 decembrie 1996 şi sentinţa nr. 26/98 n. 376/97 Reg. Trib. RGNR 125/96, Tribunalul din Modena, executorie la 30 ianuarie 2004, prin decizia Curţii de Apel Bologna.
Prin Ordinul de executare emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Modena din data de 28 martie 2011, având în vedere pedepsele menţionate mai sus, dar şi altele, s-a dispus că persoana solicitată să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani, 3 luni şi 29 zile de închisoare şi cea de 3 luni arest, emiţându-se mandatul nr. x/2009. De menţionat că, deşi s-au emis trei mandate de arestare europeană, pentru sentinţele arătate, fiecare dintre acestea vizează pedeapsa de 9 ani, 3 luni şi 29 zile închisoare şi cea de 3 luni arestare, aplicată prin Ordinul de închisoare al Procuraturii Republicii din Modena din 28 martie 2011.
Înalta Curte constată aşadar că nu există nicio neclaritate în legătură cu mandatele ce se solicită a fi puse în executare de către instanţele române.
Totodată, constată că mandatele europene de arestare, emise la data de 23 ianuarie 2018, respectiv la 24 ianuarie 2018 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Modena, Republica Italiană, faţă de persoana solicitată A. au forma şi conţinutul prevăzute la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, nefiind invocate nici obiecţiuni cu privire la identitatea sa de către acesta.
Înalta Curte mai constată că nu este incident nici unul din motivele obligatorii de refuz prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.
În ceea ce priveşte motivele opţionale de refuz invocate de către apărătorul persoanei solicitate, Înalta Curte reţine următoarele:
Astfel, privitor la susţinerea persoanei solicitate în sensul că acesta are din anul 2001 reşedinţa stabilă în România unde desfăşoară şi activităţi economice, Înalta Curte consideră că această împrejurare poate constitui, potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, un temei pentru refuzul punerii în executare a mandatului european de arestare. Cu toate acesta, trebuie avut în vedere că regula în această materie este că autorităţile de executare dau curs cererilor de executarea a unor mandate de arestare europeană, la solicitarea autorităţilor emitente din statele membre ale Uniunii Europene, bazându-se pe principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Aşadar, respingerea cererii de executarea a unui mandat european de arestare pentru acest motiv ar trebuie să aibă la bază împrejurării speciale care să justifice un astfel de refuz. Or, în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unor astfel de împrejurării, ci doar că persoana solicitată este rezident în România de mai multă vreme (ultima carte de rezidenţă fiindu-i emisă la 24 octombrie 2010) şi desfăşoară activităţi economice.
Referitor la susţinerea apărării în sensul că, pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, s-ar fi împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei, Înalta Curte constată că, aşa cum s-a reţinut mai sus, persoana solicitată are de executat pedeapsa de 9 ani, 3 luni şi 29 zile închisoare şi cea de 3 luni arestare, aplicată prin Ordinul de închisoare al Procuraturii Republicii din Modena 28 martie 2011.
Potrivit art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare, printre altele, când, conform legislaţiei române, executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.
Potrivit legii române (art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen.), executarea pedepselor cu închisoarea mai mici de 20 de ani se prescrie într-un termen de 5 ani la care se adaugă pedeapsa ce se execută. În cauză, aşa cum s-a reţinut, persoana solicitată are de executat o pedeapsă rezultantă de 9 ani, 3 luni şi 29 de zile, plus 3 luni arest. Aşadar, adăugând la pedeapsa ce se execută cei 5 ani prevăzuţi la dispoziţiile amintite, rezultă că termenul de prescripţia a executării acestei pedepse este de 14 ani, 3 luni şi 29 de zile, care a început că curgă la 28 martie 2011, nefiind împlinit la acest moment.
În sfârşit, privitor la susţinerea persoanei solicitate în sensul că a fost judecat şi condamnat în lipsă în statul solicitant, fiind aplicabile dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident acest motiv de refuz al executării.
Astfel, din mandatele europene de arestare depuse la dosar a rezultat (cu excepţia cauzei soluţionate prin sentinţa penală 480/96 - când a participat personal la proces), că persoana solicitată într-adevăr nu a participat personal la procesele respective. Cu toate acestea, persoana solicitată a fost reprezentată de apărător în persoana avocatului B. din Baroul Modena, care a şi formulat recurs, respectiv apel, în două cauze, cea soluţionată prin sentinţa nr. 73/04 n. 1585/03 Reg. Trib. RGNR 598/98 şi cea soluţionată prin sentinţa nr. 26/98 n. 376/97 Reg. Trib. RGNR 125/96, Tribunalul din Modena. În cauza ce a fost soluţionată prin sentinţa nr. 3520 n. 1144/06 Reg. Trib. RGNR 920/05, Tribunalul din Modena, persoana solicitată a fost judecată în lipsă însă a fost asistată de avocat de încredere în cursul procesului, de care avea şi cunoştinţă şi pentru că a asistat la operaţiunile de sechestrare a mijloacelor în obiectul de apropriere.
În consecinţă, Înalta Curte constată că sentinţa contestată este legală şi temeinică, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 302/2004 nefiind incident niciunul din motivele obligatorii sau opţionale de refuz al executării.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 11 din data de 26 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., persoană solicitată va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoană solicitată, în sumă de 100 RON, va rămâne în sarcina statului, urmând ca onorariul interpretului de limbă italiană să fie plătit din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 11 din data de 26 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoană solicitată, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.
Onorariul interpretului de limbă italiană se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2018.