Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1002/2018

Şedinţa de la 9 martie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 334 din 5 septembrie 2017, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, în baza art. 131 C. proc. civ. raportat la art. 7, alin. (2), din Anexa nr. 6 a Legii nr. 284/2010 şi art. 96 C. proc. civ., a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Giurgiu, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C., judeţul Giurgiu în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrative şi fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 4743 din 5 decembrie 2017 a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Giurgiu, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat Dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Giurgiu, secţia civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin cererea formulată, reclamanţii, având calitate de procurori şi grefieri, au solicitat obligarea pârâţilor la plata unor drepturi băneşti reprezentând creşteri salariale începând cu luna noiembrie 2013, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare şi a dobânzii penalizatoare, solicitând, în esenţă, să se constate existenţa unei discriminări.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice deoarece cererea reclamanţilor nu reprezintă o plângere formulată împotriva ordinelor sau dispoziţiilor de stabilire a drepturilor salariale, nefiind solicitată anularea unor astfel de acte.

Prevederile legale mai sus-menţionate sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Având în vedere faptul că reclamanţii solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi băneşti, izvorâte dintr-un raport de muncă, fără însă a solicita anularea actelor de stabilire a drepturilor salariale, Înalta Curte apreciază că litigiul are natura unui conflict de muncă şi nu de contencios administrativ, competenţa materială a instanţei fiind astfel stabilită în raport de prevederile art. 266 C. muncii şi art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Potrivit art. 266 C. muncii "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Conform art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative.(...)".

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că: "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Prin urmare, competenţa soluţionării cauzei revine tribunalului - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C. şi pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Giurgiu, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2018.

Procesat de GGC - CL