Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată la data de 23 mai 2017, pe rolul Tribunalului Harghita, secţia civilă, sub nr. x/2017, reclamantul Composesoratul A., în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, a solicitat:
- anularea actului administrativ din 3 aprilie 2017, prin care pârâta Garda Forestieră Braşov şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2017;
- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 90.609,56 lei, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 401,00 ha, situate în tipul funcţional T II, pe întreaga perioadă a anului 2017, cu titlul de compensaţii/ajutoare de stat;
- obligarea pârâţilor la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 90.609,56 lei, începând cu data de 3 aprilie 2017 şi până la plata efectivă a debitului;
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 2217 din 21 noiembrie 2017, Tribunalul Harghita, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Motivând hotărârea astfel dispusă, Tribunalul Harghita, a reţinut că sumele de bani solicitate de reclamantă cu titlu de compensaţii nu se încadrează în categoria contribuţiilor fiscale prevăzute de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nefiind "taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora".
În aceste condiţii, criteriul care operează la stabilirea competenţei materiale este cel al autorităţii publice chemate în judecată, iar unul dintre petitele cererii de chemare în judecată pretinde obligarea unei autorităţi publice centrale (Ministerul Apelor şi Pădurilor) să efectueze operaţiunea administrativă de plată a unor sume de bani, ceea ce atrage competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea curţii de apel, şi nu a tribunalului.
2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 37 din 26 ianuarie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.
În argumentarea hotărârii astfel pronunţate, instanţa a avut în vedere că, în raport de obiectul dedus judecăţii, respectiv acţiunea în anularea adresei nr. x/2017, emisă de pârâta Garda Forestieră Braşov, autoritate publică locală, competenţa soluţionării cauzei revine tribunalului administrativ-fiscal.
Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor şi Pădurilor, este accesorie acţiunii ce vizează refuzul nejustificat, concretizat în adresa nr. x/2017, emisă de Garda Forestieră Braşov, iar competenţa instanţei de judecată se stabileşte exclusiv prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii, conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Harghita, secţia civilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ.
Atât Curtea de Apel Târgu Mureş, cât şi Tribunalul Harghita au apreciat că în cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretenţiile reclamantei nu fac parte din categoriile enumerate de textul de lege (taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora), urmând a da prevalentă criteriului rangului autorităţii emitente. Totuşi, aplicând acest criteriu, cele două instanţe au dat dezlegări deosebite asupra competenţei de soluţionare a cauzei, pornind de la interpretarea diferită a obiectului dedus judecăţii şi a cadrului procesual pasiv.
Înalta Curte reţine ca fiind corectă opinia cu privire la înlăturarea criteriului valoric de stabilire a competenţei de soluţionare a cauzei, întrucât despăgubirile solicitate de reclamantă, reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, nu se înscriu în categoria creanţelor fiscale enumerate în cuprinsul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a criteriului rangului autorităţii emitente, Înalta Curte constată că reclamanta a chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Braşov, care are calitatea de autoritate publică locală, cât şi pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, organ central al administraţiei publice de specialitate.
Competenţa instanţei de contencios administrativ nu este determinată strict de cadrul procesual pasiv, astfel cum a apreciat Tribunalul Harghita, ci şi de obiectul principal al cererii de chemare cu care a fost investită. Astfel, în situaţia în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât şi una centrală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) şi lit. i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În cauza de faţă, obiectul principal al cererii îl reprezintă anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră Braşov, respectiv adresa din 3 aprilie 2017, pe care reclamanta o apreciază a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.
Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată împotriva ambilor pârâţi, are caracter accesoriu faţă de capătul principal de cerere, fiind, astfel, incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti (...)".
În considerarea specificului cererilor formulate în contencios administrativ, acţiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecinţă a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziţionarea în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de faţă Garda Forestieră Braşov, autoritate publică locală.
Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauza este Tribunalul Harghita, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Composesoratul A. cu pârâţii Garda Forestieră Braşov, Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2018.
Procesat de GGC - CL