Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 513/PI din data de 19 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 598 lit. d) raportat la art. 595 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus respingerea, ca nefondată, a contestaţiei la executare formulată de condamnatul contestator A., împotriva Sentinţei penale nr. 10 din 12 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/59/2010.

Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că, prin cererea formulată la data de 20 iunie 2017, condamnatul A., a solicitat admiterea contestaţie la executare, înlăturarea celor doua pedepse principale de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participare improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu stabilită în baza Deciziei nr. 249/A din 8 iunie 2016 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înlăturarea celor două pedepse complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani şi înlăturarea celor două pedepse accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În motivare, a arătat că prin Decizia nr. 249/A din 8 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost condamnat, printre altele, la două pedepse concurente de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participare improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 52 C. pen. raportat la art. 297 C. pen., precum şi la pedeapsa complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani şi a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei. S-a susţinut că prin Decizia nr. 405/2016 pronunţată de Curtea Constituţională, la data de 15 iunie 2016, publicată în M. Of. la data de 8 iulie 2016 (deci ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a contestatorului) a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Având în vedere conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., urmare a deciziei de neconstituţionalitate menţionate, practic, a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective fiind limitat domeniul de aplicare al acestei infracţiuni prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a cărei încălcare este imputată subiectului activ al infracţiunii nu este o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă. Prin Decizia nr. 847/2008, Curtea Constituţională a reţinut că "decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor", iar prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, s-a reţinut că "puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta". În acelaşi sens, prin Decizia nr. 1415/2009, Curtea Constituţională a mai statuat că "atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii". Având în vedere textele legale menţionate mai sus, contestatorul a arătat că se impune a se verifica dacă în situaţia sa, condamnat definitiv pentru infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., a intervenit cazul prevăzut de art. 595 alin. (1) C. proc. pen.

Analizând conţinutul sentinţelor penale, contestatorul a susţinut că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu sub forma determinării, înlesnirii sau ajutării în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzut de art. 249 alin. (2) C. pen. de către funcţionarii publici B., C. (din cadrul OCPI) şi notarii publici D. şi art. 249 alin. (1) C. pen. pentru notarul public E.. Curtea de Apel Timişoara, în baza C. pen. actual, a reţinut în sarcina sa trei infracţiuni de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 52 raportat la art. 297 C. pen., constând în înlesnirea săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu de către funcţionarii publici B., C. şi a notarului D.. Pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 10 din 12 ianuarie 2016 de Curtea de Apel Timişoara pentru infracţiunile mai sus menţionate a fost de 3 ani închisoare pentru fiecare din cele trei infracţiuni de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 249/A din 8 iunie 2016 a schimbat încadrarea juridică reţinând, în esenţă, două infracţiuni de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu aplicând o pedeapsă de 3 ani pentru fiecare infracţiune.

În continuare, în cererea formulată a menţionat că potrivit art. 52 alin. (2) C. pen., determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie la săvârşirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie. În altă ordine de idei, s-a arătat că a fost condamnat, întrucât a înlesnit sau ajutat ca anumiţi funcţionari publici să săvârşească infracţiunea de neglijenţă în serviciu fiind aplicată pedeapsa potrivit art. 298 C. pen. Neglijenţa în serviciu se defineşte a fi încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime a unei persoane. Prin analogie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia Penala nr. 249/A din 8 iunie 2016 a reţinut că fapta comisă cu intenţie ar fi cea prevăzuta de art. 297 C. pen., fapta dezincriminată prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale. Îndeplinirea defectuoasă înseamnă potrivit Curţii Constituţionale "îndeplinirea prin încălcarea legii" astfel, îndeplinirea defectuoasă, în opinia sa, trebuie analizată raportat la legislaţia primară legi şi ordonanţe ale guvernului aspect nestabilit în cuprinsul hotărârilor penale contestate. În condiţiile în care în cuprinsul hotărârilor nu se reţine încălcarea în exercitarea atribuţiilor de serviciu a prevederilor unor legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă, contestatorul a susţinut că se poate observa că a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 298 şi art. 297 C. pen. în urma pronunţării Decizie nr. 405/2016. De altfel, în opinia sa, practica instanţelor naţionale este una unitară cu privire la intervenirea dezincriminării acestor fapte în situaţia în care îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu are loc. prin încălcarea oricărui alt act normativ în afară de legislaţia primară.

Pentru toate acestea, a solicitat admiterea contestaţiei, iar prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună încetarea executării celor două pedepse principale de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participare improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu stabilită în baza Deciziei nr. 249/A din 8 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înlăturarea celor două pedepse complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani stabilită în baza Deciziei nr. 249/A din 8 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înlăturarea celor doua pedepse accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei stabilită în baza Deciziei nr. 249/A din 8 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În drept, a invocat art. 595, art. 598 C. proc. pen., art. 3, art. 4, art. 297 şi art. 298 C. pen., Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României.

Analizând cererea formulată de condamnat, instanţa de fond a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 10 din 12 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/59/2010, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale sub forma complicităţii prev. şi ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale sub forma complicităţii prev. şi ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals sub forma complicităţii prev. şi ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 323 C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. şi ped. de art. 323 C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea sub forma complicităţii prev. şi ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare a instrumentelor oficiale sub forma complicităţii prev. şi ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 317 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a instrumentelor oficiale false sub forma complicităţii prev. şi ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea a patru infracţiuni de fals în declaraţii prev. şi ped. de art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. şi ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen.;

În baza art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea a trei infracţiuni de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 321 C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. şi ped. de art. 323 C. pen.;

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. şi ped. de art. 244 alin. (2) C. pen.;

În baza art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. şi ped. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.;

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. şi ped. de art. 52 rap. la art. 244 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare la care a adăugat un spor de o treime din restul pedepselor, adică 6 (şase) ani şi 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute: 10 (zece) ani şi 4 (patru) luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 72 C. pen. a dedus reţinerea şi arestul preventiv din 4 mai 2010 până în 18 mai 2011.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În sarcina inculpatului A., s-au reţinut şi următoarele:

Imobilul situat administrativ în Timişoara, a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, în proprietatea statului.

S-a reţinut că din probele administrate rezultă că, la vremea respectivă, din eroare, acest imobil a fost trecut în Anexa cu privire la naţionalizarea imobilelor din Arad. La data de 21 august 1950 acest lucru a fost adus la cunoştinţa Comitetului Provizoriu al Comunei Urbane - Timişoara, organ îndrituit a prelua dreptul de proprietate al statului de către Întreprinderea Locuinţe şi Localuri Arad. Astfel, este înştiinţat acest comitet că în Anexa - Arad a Decretului nr. 92/50, la poziţia 295 este trecut imobilul situat administrativ în Timişoara, proprietar F.. Din încheierea de Carte Funciară rezultă că s-a dispus cu privire la înscrierea în Cartea Funciară a dreptului statului, referitor la acest imobil, însă din eroare înscrierea a fost făcută în CF asupra imobilului situat în Bd. G., deşi trebuia făcută în CF, G. nr. 40, actualmente 52.

Dată fiind această eroare, anterior anului 1995, în Cartea Funciară a imobilului din G., nr. 52 (nr. vechi 40) au rămas înscrişi cu privire la dreptul de proprietate numiţii F. şi soţia născută H..

În anul 1995, inculpatul A. a conceput cu ajutorul unei persoane rămasă neidentificată o procură judiciară prin care soţii F. şi soţia I., împuternicesc pe numitul J., din Bocşa Română (bunicul concubinei inculpatului) să vândă acest imobil. Inculpatul traduce această procură şi semnătura traducătorului este autentificată în 14 iulie 1995 de către Notariatul de Stat. Cercetările au stabilit că numitul J. (decedat) nu fusese plecat niciodată în Germania.

În perioada respectivă cumpărătoarea imobilului, martora K. era menajera inculpatului A.. Din declaraţia acesteia rezultă că a fost contactată de A., care a rugat-o să treacă o casă pe numele său, asigurând-o că nu o să fie nici o problemă şi că, ulterior o va vinde imediat. Martora a arătat că nu a primit niciun exemplar din contractul de vânzare-cumpărare, că nu i-a plătit nici o sumă de bani vânzătorului şi că nu a primit nicio sumă de bani de la inculpatul A.. Folosind datele martorei K. şi a soţului său L., inculpatul A., printr-o persoană rămasă neidentificată, a depus în fals o adresă către Primărie prin care arată că ei sunt proprietarii acestui imobil şi că vor respecta drepturile chiriaşilor. Menţionează că, ulterior, în luna octombrie 1995 s-a prezentat din nou la notar pentru a vinde acest imobil, contractul de vânzare-cumpărare încheindu-se cu numiţii M. căsătorită cu N.. Menţionează că nu a primit niciun ban din această vânzare şi că s-a prezentat singură la notar deoarece soţul său era la lucru în străinătate.

Audiaţi în faza de urmărire penală martorii M. şi N. au declarat că sunt rude cu inculpatul A. şi că în cursul anului 1995, tatăl inculpatului A. le-a propus să cumpere un imobil situat în Timişoara. Ei susţin că aveau disponibil suma de 120.000 - 130.000 DM şi că restul banilor ar fi fost completaţi de tatăl inculpatului A.. Instanţa a reţinut că declaraţia acestor inculpaţi este contrazisă de martora K. care a arătat că a fost o persoană interpusă şi că nu a primit nici un ban la vânzarea acestui imobil. Numiţii M. şi N., la rândul lor au vândut două săptămâni mai târziu imobilul către numita O., aspect din care rezultă că şi aceştia erau tot persoane interpuse, că nu au plătit vreun preţ pe imobilul respectiv, neavând nici o intenţie să dobândească o proprietate în Timişoara. La momentul efectuării cercetărilor în faza de urmărire penală, numita O. era decedată. Martorul P. a afirmat că recunoaşte semnătura bunici sale O. pe actul de vânzare, însă nu s-a plătit un preţ deoarece A. i-ar fi spus tatălui martorului, numitului R. că îi dă casa şi va plăti banii când va putea. Tot din declaraţia acestui martor rezultă că tatăl său avea însă luaţi bani împrumut cu camătă de la inculpatul A. şi că, în final a trebuit să îi predea în contul acestor datorii toate afacerile sale şi pus de către A. să vândă acest imobil către numiţii S. şi T. în 3 octombrie 1996.

În această perioadă inculpatul A. a aflat că există un posibil moştenitor al acestui imobil în persoana numitului U. şi care a decedat în 1998. Din declaraţia numitei V., soţia acestui moştenitor, rezultă că a fost chemată în Timişoara de către A. şi că a semnat în aceeaşi zi (cu toate că sunt date diferite) atât contractul de vânzare-cumpărare prin care ea împreună cu soţul cumpără de la S. şi T. cât şi contractul de vânzare-cumpărare prin care ei vând acest imobil numitei X.. Martora nu a putut preciza dacă soţul ei a primit vreo sumă de bani din efectuarea acestei tranzacţii.

Ultimul cumpărător al imobilului înscris în Cartea Funciară, numitul AA. arată că este cumpărător de bună credinţă a imobilului şi a plătit suma de 400.000.000 lei către numita X. pentru achiziţionarea acestui imobil iar numita BB. este proprietara terenului, întrucât fiind apatrid, nu putea cumpăra teren în România. Din probele administrate, s-a reţinut că numita BB. nu a plătit niciun ban pe terenul achiziţionat fiind o persoană interpusă. În faza de judecată, martora BB. nu a putut fi audiată, însă a fost audiată în faza de urmărire penală şi a declarat că nu a plătit nicio sumă de bani pentru terenul achiziţionat întrucât ea este săracă.

Prin rechizitoriu s-a reţinut că Statul român a fost indus în eroare prin prezentarea ca proprietari ai imobilului în persoana numitei K. care a acţionat fiind determinată de inculpatul A., în legătură cu această faptă, reţinându-se în sarcina inculpatului A. participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Probatoriul administrat mai relevă împrejurarea că inculpatul A. nu a respectat dreptul chiriaşilor şi aceştia au fost obligaţi să părăsească imobilele deşi aveau contractele de închiriere până în 1999.

Faţă de contestator a fost reţinută infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave săvârşită cu participaţie improprie şi în formă continuată prev. şi ped. de art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. din 1969 constând în înlesnirea în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă a infracţiunii prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969 de către funcţionarii publici B. şi C. şi notarul public D. şi art. 249 alin. (1) C. pen. din 1969 pentru notarul public E..

C. pen. anterior reglementează această infracţiune cu o pedeapsă de la 5 ani la 15 ani închisoare (art. 2481). Astfel, potrivit prevederilor art. 31 C. pen., determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod cu intenţie la săvârşirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie.

Prin urmare, dacă în sarcina funcţionarilor publici mai sus amintiţi se reţine săvârşirea infracţiunii prev. de art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969, respectiv neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, răspunderea inculpatului pentru participaţia improprie la o astfel de infracţiune săvârşită din culpă atrage răspunderea pentru fapta săvârşită cu intenţie, aceasta fiind prevăzută de art. 2481 C. pen. din 1969. Încadrarea juridică dată faptei în baza C. pen. anterior este corectă, având în vedere că dispoziţiile art. 249 alin. (2) C. pen. din 1969 leagă reţinerea agravantei de producerea unor consecinţe deosebit de grave care, potrivit art. 146 din acelaşi C. pen. constă într-o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145 C. pen. ori altei persoane juridice sau fizice.

S-a apreciat, astfel că, încadrarea juridică potrivit vechiului C. pen. este corectă, prejudiciul produs municipiului Timişoara prin fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu fiind de 323.000 euro, sumă ce se încadrează în dispoziţiile art. 146 C. pen. din 1969.

Dacă instanţa ar urma să aprecieze că în cauză C. pen. din 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă şi constatând limitele de pedeapsă prevăzute de acest cod ca fiind de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi ar constata, totodată, că forma continuată a infracţiunii ar putea fi reţinută cu privire la neglijenţa în serviciu săvârşită de funcţionarii publici B. şi C. şi notarul D. cu excluderea actului material în privinţa notarului public CC. deoarece, în privinţa acesteia, chiar dacă în faza de urmărire penală a primit o amendă administrativă reţinându-se fapta dar apreciindu-se lipsa în concret a pericolului social, ulterior aceasta a fost absolvită de orice vină prin soluţionarea de către instanţă a plângerii sale.

Potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. c) şi art. 124 C. pen., termenul de prescripţie specială în ce priveşte această infracţiune este de 12 ani şi se socoteşte de la ultimul act material care a fost săvârşit în decembrie 2007, ceea ce înseamnă că în baza vechiului C. pen., termenul de prescripţie se va împlini în decembrie 2019 şi în cazul aprecierii acestei legi ca fiind cea mai favorabilă se impune analizarea prevederilor art. 72 C. pen. şi individualizarea pedepsei pentru această infracţiune, instanţa apreciind că dată fiind persoana inculpatului care nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, pericolul social al acesteia prin prisma consecinţelor infracţiunii, împrejurările concrete în care s-a săvârşit fiecare act material din cuprinsul formei continuate se impune aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare pentru săvârşirea acestei infracţiuni, neexistând niciun motiv pentru orientarea spre minim a pedepsei şi nici incidenţa unei circumstanţe atenuante.

Aşa cum s-a arătat mai sus, în baza C. pen. actual, în sarcina inculpatului au fost reţinute trei infracţiuni de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. şi ped. de art. 52 rap. la art. 297 C. pen., constând în înlesnirea săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu de către funcţionarii publici B. şi C. (una în iunie 2006 şi una în decembrie 2007) şi a notarului public D. (iunie 2006).

C. pen. actual reglementează participaţia improprie în aceeaşi modalitate, în sensul că răspunde penal persoana care, cu intenţie, înlesneşte, determină sau ajută o altă persoană la săvârşirea unei infracţiuni din culpă. Participantul se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie (fapta comisă cu intenţie fiind încadrată în prevederile art. 297 C. pen. cu o pedeapsă de la 2 ani la 7 ani).

În ce priveşte această infracţiune nu pot fi reţinute prevederile art. 309 C. pen., întrucât nu sunt întrunite condiţiile privind consecinţele deosebit de grave, astfel cum sunt ele definite în art. 183 C. pen. În cazul acestor trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, potrivit dispoziţiilor art. 154 lit. c) şi 155 alin. (4) C. pen., termenul de prescripţie specială este de 16 ani, rezultând, în mod evident, că acesta nu s-a împlinit.

Necesitând individualizarea pedepselor pe fiecare lege penală aplicabilă în timp, în vederea identificării legii penale mai favorabile, s-a impus, în consecinţă, ca instanţa să procedeze şi la individualizarea pedepselor în baza noului C. pen. Evaluând în consecinţă dispoziţiile art. 74 C. pen., instanţa, faţă de criteriile deja analizate pentru celelalte infracţiuni precizate mai sus, a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru fiecare din cele trei infracţiuni de abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii este în măsură să conducă la conştientizarea de către inculpat a gravităţii faptelor comise şi să aibă drept efect revocarea acesteia.

Văzând prevederile art. 297 alin. (1) C. pen., instanţa a apreciat că se impune ca pedeapsa accesorie nu numai interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică a cărei aplicare este obligatorie, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., dar şi interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, drepturi care vor fi interzise şi ca pedeapsă accesorie.

Instanţa de fond a reţinut că soluţia de admitere a contestaţiei la executare în maniera solicitată de către contestator, este însă evident nelegală, raportat la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 297 C. pen. nou şi art. 246 C. pen. vechi, din perspectiva interpretării textului de lege, respectiv a sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos", în sensul că subzistă infracţiunea de abuz în serviciu doar în situaţia în care persoana în cauză a comis un abuz în serviciu "prin încălcarea legii".

O primă observaţie s-a făcut cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale rap. la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, care prevede faptul că deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, iar de la această dată deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, consacrându-se efectul "ex nunc", respectiv pentru viitor al deciziilor instanţei de contencios constituţional, aplicându-se doar în privinţa raporturilor juridice care urmează să se nască după publicarea sa în M. Of.

Doar în situaţii excepţionale deciziile Curţii Constituţionale se aplică şi acelor situaţii anterioare publicării ei, în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor care au constituit obiectul deciziei constituţionale invocate, indiferent dacă, pe fond, cauza a fost sau nu soluţionată definitiv la momentul publicării în M. Of. al deciziei Curţii Constituţionale, calea procesuală prin care se va aplica însă decizia de admitere a Curţii Constituţionale fiind calea extraordinară de atac a revizuirii. În speţa de faţă, instanţa a constatat că este vorba de un raport juridic epuizat, iar contestatorul nu mai poate solicita aplicarea Deciziei nr. 405 din 16 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, întrucât ea nu poate constitui temei legal pentru desfiinţarea unei decizii definitive de condamnare, în caz contrar consecinţa ar fi extinderea efectelor deciziei Curţii Constituţionale pentru trecut, ceea ce este nelegal. Decizia Curţii Constituţionale precitată nu ar putea constitui temei legal pentru promovarea contestaţiei la executare prin care să se constate dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu, pentru care instanţa competentă a aplicat o pedeapsă în mod definitiv, întrucât, prin admiterea contestaţiei s-ar încălca practic autoritatea de lucru judecat de care s-a bucurat hotărârea contestată, ceea ce este nelegal, iar mai mult decât atât, s-ar da Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale un efect retroactiv "ex tunc", ceea ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, întrucât până la momentul apariţiei acestei decizii, art. 297 C. pen. care reglementează infracţiunea de abuz în serviciu, s-a bucurat de o prezumţie de constituţionalitate, inclusiv în momentul pronunţării hotărârii de condamnare.

Potrivit art. 595 alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare (...) intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea (...) instanţa ia masuri pentru aducerea la îndeplinire după caz a dispoziţiilor art. 4 şi 6 C. pen. Or, în speţă, s-a apreciat că o asemenea lege nu a intervenit, Decizia nr. 405 din 16 iunie 2016 a Curţii Constituţionale neputând fi asimilată unei legi, în sensul prevăzut de acest text de lege. Altfel spus, între o decizie a Curţii Constituţionale şi o lege nu se poate realiza o echivalenţă, prin analogie sau asimilare cu privire la momentul şi consecinţele juridice ale aplicării actului, având în vedere diferenţa evidentă între cele două tipuri de acte.

S-a reţinut că decizia constituţională precitată nu poate constitui motiv de înlăturare, modificare, stingere a pedepsei în temeiul art. 595 sau art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., fiind rolul legiuitorului ca în urma deciziei Curţii Constituţionale să adopte o lege de punere de acord cu decizia respectivă, în conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituţia României, care să cuprindă soluţia legislativă de dezincriminare, pentru ca subiectele de drept aflate în executarea pedepsei, cum e cazul contestatorului, să beneficieze de disp. art. 4 sau 6 C. pen. privind dezincriminarea unor infracţiuni sau aplicarea legii mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.

II. Împotriva acestei sentinţe contestatorul A. a formulat contestaţie, cauza fiind înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2017 la data de 16 august 2018.

În esenţă, contestatorul A. a solicitat admiterea contestaţiei formulată împotriva Sentinţei penale nr. 513/PI din data de 19 iulie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, admiterea contestaţiei la executare, înlăturarea celor două pedepse principale de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de participare improprie la infracţiunea de abuz în serviciu, a celor două pedepse complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., precum şi a celor două pedepse accesorii, având în vedere că prin Decizia nr. 405/2016, Curtea Constituţională a dezincriminat fapta pentru care a fost condamnat. A invocat practică judiciară, Decizia nr. 101 din data de 4 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi alte două decizii pronunţate de Curtea de Apel Cluj şi de Curtea de Apel Alba Iulia, în care instanţele au considerat că invocarea art. 595 C. proc. pen. ar fi un mijloc procesual care dă posibilitatea condamnatului definitiv să invoce Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale şi constatarea că fapta pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată.

III. Examinând contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Conform art. 595 alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 C. pen.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Contestatorul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 10 din 12 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, printre altele, astfel: - în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. şi ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. În baza art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei; - în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. şi ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. În baza art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei; - în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. şi ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. În baza art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În final, în temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din restul pedepselor, adică 6 (şase) ani şi 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute: 10 (zece) ani şi 4 (patru) luni închisoare în regim de detenţie.

Prin Decizia penală nr. 249/A din 8 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la inculpatul A., printre altele: - în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus, printre altele, conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice astfel cum a fost reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. din infracţiunea prev. de art. 31 alin. (1) C. pen. din 1969, rap la art. 2481 C. pen. din 1969, cu aplic art. 41 - 42 C. pen. din 1969 în două infracţiuni prev. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 35 şi 36 C. pen. S-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 35 şi 36 C. pen. În baza art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei; - în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 52 C. pen. rap. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 35 şi 36 C. pen. În baza art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, iar în temeiul art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite prin decizie cu pedepsele aplicate prin sentinţa atacată de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea sub forma complicităţii prev. şi ped. de art. 48 C. pen. rap. la art. 327 C. pen.; de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. şi ped. de art. 244 alin. (2) C.pen, astfel încât inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din restul pedepselor, adică 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 2 (două) luni închisoare.

Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, la data de 8 iunie 2016, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. , Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. şi a constatat că sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

În argumentarea deciziei la parag. 60 s-au reţinut următoarele: "Curtea observă că practica judiciară s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 246 şi art. 248 C. pen. din 1969, precum şi pe cele ale art. 297 C. pen., care folosesc o exprimare generală, fără a arăta în mod limitativ acţiunile sau omisiunile prin care se săvârşeşte această infracţiune. Chiar dacă, din punct de vedere practic, o astfel de enumerare limitativă nu este posibilă prin dispoziţiile care incriminează abuzul în serviciu, având în vedere consecinţa pe care reglementarea unei atribuţii de serviciu o are în materia incriminării penale a acestei fapte, Curtea statuează că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă."

Curtea a constatat că în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuţii de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situaţia ca în cazul infracţiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât şi de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fişei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal.

De asemenea, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017 publicată în M. Of. nr. 504 din 30 iunie 2017, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 248 C. pen. din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Totodată, Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 26 din 23 noiembrie 2017, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a respins ca inadmisibile sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017 şi de Tribunalul Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: "în interpretarea art. 4 C. pen., dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 517 din 08 iulie 2016 (prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 246 C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii"), fiind dezincriminată fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îndeplineşte prin încălcarea unui act normativ care nu are putere de lege, în situaţia în care acest lucru este constatat printr-o hotărâre penală definitivă", respectiv: "dacă, în conţinutul sintagmei lege de dezincriminare sunt avute în vedere şi situaţiile în care legiuitorul nu a intervenit în cazul declarării neconstituţionale a dispoziţiilor unei prescripţii normative, cum este cazul în speţă al art. 246 C. pen. din 1969, respectiv art. 297 C. pen. cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,cu modificările şi completările ulterioare."

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016 nu s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 246 C. pen. anterior, art. 297 C. pen., ci s-a statuat o interpretare a sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos", pentru ca textul de incriminare să corespundă exigenţelor constituţionale de claritate şi previzibilitate a legii.

Astfel, din conţinutul dispoziţiilor anterior menţionate rezultă că numai dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, nu şi cele prin care instanţa de contencios constituţional a înţeles să clarifice modalitatea în care trebuie interpretat un text de lege. De altfel, între o decizie a Curţii Constituţionale şi o lege nu se poate realiza o echivalenţă, prin analogie sau prin asimilare, cu privire la momentul şi consecinţele juridice ale aplicării actului, având în vedere diferenţa evidentă între cele două tipuri de acte, decizia Curţii Constituţionale neputând fi asimilată unei legi.

Contestatorul A. a solicitat admiterea contestaţiei la executare susţinând că, urmare a acestei decizii a intervenit dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu.

Înalta Curte mai reţine că potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. alin. (4) al aceluiaşi articol stipulează că deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Potrivit dispoziţiilor anterior menţionate, deciziile Curţii Constituţionale "au putere numai pentru viitor", această regulă fiind dezvoltată de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, (Decizia nr. 146/2004, Decizia nr. 126/2016 reţinându-se la parag. 25 din Decizia nr. 126/2016 "că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes. În privinţa cauzelor care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea reţine că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curţii nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, în caz contrar consecinţa fiind extinderea efectelor deciziei Curţii pentru trecut." La parag. 27 al aceleiaşi decizii, Curtea Constituţională a reţinut referitor la hotărârile definitive la data declarării neconstituţionalităţii unei dispoziţii legale, că din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul, aşa încât incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive.

Prin urmare, cu atât mai mult nu poate avea efecte retroactive o decizie a Curţii Constituţionale prin care se dă o interpretare jurisdicţională unei dispoziţii legale, chiar dacă aceasta este obligatorie pentru viitor, decizia Curţii Constituţionale neputând fi asimilată cu o lege penală mai favorabilă, aşa cum se reţine şi în opinia concordantă la Decizia Curţii Constituţionale nr. 126/2016.

De altfel, legiuitorul nici nu mai avea posibilitatea de a pune în acord dispoziţiile art. 246 C. pen. anterior cu interpretarea dată acestui text legal prin Decizia nr. 405/2016 în 45 de zile de la publicarea acesteia, având în vedere că la data pronunţării deciziei menţionate C. pen. din 1968 şi, implicit, art. 246 C. pen. anterior, nu mai făcea parte din ordinea juridică, fiind abrogat prin Legea nr. 187/2012 şi înlocuit de actualul C. pen., respectiv Legea nr. 286/2009.

Totodată, aplicarea dispoziţiilor art. 595 C. proc. pen. raportat art. 4 şi art. 6 C. pen., în ipoteza în care o normă de incriminare a fost declarată neconstituţională, faţă pasivitatea timp de 45 de zile a puterii legislative, ar echivala cu o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, o încălcare a principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat prin imixtiunea instanţei în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca nefondată, declarată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 513/PI din data de 19 iulie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 513/PI din data de 19 iulie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 noiembrie 2017.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj