Excepție procesuală. Încheiere interlocutorie. Autoritate de lucru judecat.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Incidente procedurale
Index alfabetic : excepție procesuală
-încheiere interlocutorie
NCPC, art. 248 alin. 4
Soluţionarea unei excepţii procesuale se realizează printr-o încheiere interlocutorie. Este posibil ca soluţionarea unei excepţii procesuale se se realizaze nu doar printr-o încheiere interlocutorie, ci şi prin hotărârea finală (sentinţă sau decizie) prin care se decide asupra fondului cauzei. În sprijinul acestei concluzii pot fi evocate dispoziţiile art. 248 alin. 4 C. proc. civ. care prevăd că, „excepţiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administraze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz pentru soluţionarea fondului”.
În măsura în care sunt îndeplinite condiţiile acestui text de lege, instanţa poate pune în vedere părţilor să pună concluzii atât asupra excepţiilor procesuale, cât şi asupra fondului cauzei şi, reţinând cauza în pronunţare, să procedeze la soluţionarea acestora prin chiar hotărârea finală.
Având în vedere că dispoziţiile art. 248 alin. 4 C. proc. civ. sunt aplicabile şi excepţiei autorităţii de lucru judecat, rezultă că şi această excepţie poate fi soluţionată prin chiar hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1337 din 28 septembrie 2017
Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. x/x/2016 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 19 iulie 2016, revizuenţii A. şi B. au solicitat anularea deciziei civile nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă, care menţine sentinţa civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. x/x/2015.
În motivarea cererii s-a arătat că decizia civilă nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă este contrară deciziei civile nr. 646 din 26 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă completată cu decizia nr. 432 din 25 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă în dosarul nr. x/204/2012, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.
Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. x/x/2016 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 19 iulie 2016, revizuenţii A. şi B. au solicitat anularea sentinţei civile nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. x/x/2015.
În motivarea cererii s-a arătat că sentinţa civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Câmpina este contrară deciziei civile nr. 646 din 26 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă completată cu decizia nr. 432 din 25 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă în dosarul nr. x/x/2012, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.
Prin încheierea din 3 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă în dosarul nr. x/42/2016, a fost admisă excepţia litispendenţei invocată prin întâmpinare de către intimaţii C. (fostă D.) şi E., având în vedere că există identitate de părţi, obiect şi cauză între dosarul nr. x/x/2016 şi dosarul nr. x/x/2016, ambele aflate pe rolul aceleiaşi instanţe.
Prin încheierea din 18 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă în dosarul nr. x/x/2016, s-a luat act de declaraţia de renunţare a revizuentei A. la cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă în dosarul nr. x/x/2015, cu menţiunea că susţine în continuare cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei civile nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. x/x/2015.
Prin decizia nr. 2157 din 25 octombrie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă a respins cererile de revizuire reunite, ca inadmisibile, formulate de revizuenta A. împotriva sentinţei civile nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr.x/x/2015 şi de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă şi a sentinţei civile nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr. x/x/2015, în contradictoriu cu intimaţii E. şi C. (fostă D.) şi a anulat completarea motivelor de revizuire, invocată în şedinţa publică din 18 octombrie 2015, ca fiind formulată cu depăşirea termenului legal.
În motivarea acestei decizii, instanţa de revizuire a reţinut, în esenţă, următoarele considerente.
Au fost evocate soluţiile cuprinse în hotărârile pretins contradictorii.
Astfel, prin decizia civilă nr. 646 din 26 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă în dosarul nr. x/x/2012, a fost admis apelul formulat de A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2159 din 20 iunie 2012, pronunţată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu F., G. şi E.; a fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă plângerea formulată de A. şi B.; a fost anulată încheierea de respingere nr. x dată de BCPI Câmpina din cadrul OCPI Prahova; a fost admisă cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii nr. x/28.02.2011 dată de BCPI Prahova, care a fost anulată parţial, în sensul că dreptul de proprietate se intabulează în favoarea următoarelor persoane: H., B. şi A.
Totodată, prin decizia civilă nr. 432 din 25 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă în dosarul nr. x/x/2012*, a fost admisă cererea formulată de A. şi B., în contradictoriu cu F., G. şi E. şi s-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 646 din 26 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul anulării încheierii nr. x/23.03.2011 a OCPI Prahova – BCPI Câmpina.
Prin sentinţa civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. x/x/2015, au fost respinse excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia autorităţii de lucru judecat, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii E. şi C. (fostă D.), în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., în sensul că s-a constatat inexistenţa calităţii de moştenitori a pârâţilor la succesiunea defunctei I. şi inexistenţa dreptului de proprietate al pârâţilor asupra apartamentului nr. x şi a terenului aferent în suprafaţă de 9,51 mp, situate în Câmpina, jud. Prahova şi a fost respins capătul de cerere prin care s-a solicitat rectificarea înscrierilor în cartea funciară.
De asemenea, prin decizia civilă nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă, a fost respins apelul declarat de A. şi B., în contradictoriu cu E. şi C. (fostă E.) împotriva sentinţei civile nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. x/x/2015.
Examinând hotărârile pretins contradictorii, instanţa de revizuire a reţinut că nu este îndeplinită cerinţa identităţii în privinţa obiectului şi cauzei.
Astfel, s-a constatat că în dosarul nr. x/x/2012, obiectul îl constituie plângere împotriva unei încheieri de carte funciară, întemeiată pe dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, în timp ce obiectul dosarului nr. x/x/2015 îl constituie constatarea inexistenţei dreptului de proprietate şi a calităţii de succesor, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 907, art. 1042, art. 112 şi art. 1401 C. civ.
De asemenea, s-a reţinut că nu este îndeplinită nici condiţia ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă această excepţie a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra ei.
Cu privire la acest aspect, s-a constatat că, în dosarul nr. x/x/2015, în care au fost pronunţate sentinţa civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016 şi decizia civilă nr. 866 din 15 iunie 2016, a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 646 din 26 noiembrie 2012 completată cu decizia nr. x din 25 iunie 2014, chiar de către revizuenţii A. şi B., excepţie ce a fost respinsă de către instanţa de fond, soluţie menţinută şi în apel.
Referitor la cererea de completare a motivelor de revizuire formulată de revizuenta A. prin care s-a solicitat, în temeiul art. 38 din OUG nr. 80/2013, să se constate nelegala timbrare a cererii de chemare în judecată introdusă de intimaţii-reclamanţi E. şi C., în dosarul nr. x/x/2015, instanţa de revizuire a apreciat că o asemenea constatare poate interveni în cazul în care partea care a promovat calea de atac invocă o asemenea împrejurare prin chiar calea de atac respectivă, deci, prin chiar cererea de revizuire formulată în termenul legal.
Astfel, s-a reţinut că, întrucât ultima hotărâre, respectiv decizia civilă nr. 866 a fost pronunţată la 15 iunie 2016, de la acest moment a început să curgă termenul legal de o lună pentru declararea căii de atac a revizuirii, or completarea motivelor de revizuire s-a realizat la 18 octombrie 2016, deci cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
Împotriva deciziei nr. 2157 din 25 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă, revizuenta A. a formulat recurs la data de 28 decembrie 2016, prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de revizuire.
Prin cererea de recurs au fost invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. 1 pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc.. civ.
În argumentarea motivelor de casare invocate, recurenta-revizuentă a susţinut, în esenţă, că în mod greşit s-a reţinut în dispozitivul deciziei atacate cu recurs că este definitivă, în condiţiile în care calea de atac a recursului este recunoscută de dispoziţiile art. 513 alin. 6 C. proc. civ.
De asemenea, prin cererea de recurs s-a arătat că în mod nelegal a fost anulată cererea revizuentei prin care a solicitat să se constate nelegala timbrare a cererii de chemare în judecată introdusă de intimaţii-reclamanţi E. şi C. în dosarul nr. x/x/2015, învederând că soluţia de anulare a cererii s-a datorat aprecierii greşite a instanţei de revizuire, în sensul calificării acesteia ca o cerere de completare a motivelor de revizuire.
Totodată, s-a arătat că instanţa de revizuire nu a avut în vedere faptul că lipseşte încheierea interlocutorie prevăzută de art. 235 C. proc. civ. de soluţionare a excepţiei de lucru judecat, în dosarul nr. x/x/2015, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016, fiindu-i încălcat dreptul de a contesta o astfel de încheiere.
De asemenea, recurenta-revizuentă a învederat că între hotărârile pronunţate în cele două dosare există identitate de obiect, întrucât obiectul material îl constituie imobilul situat în Câmpina, jud. Prahova, iar dreptul subiectiv, inclus în noţiunea de obiect, strâns legat de obiectul material la care se referă, este proprietatea asupra acestui imobil.
În continuare, prin cererea de recurs s-a arătat că există identitate de cauză între hotărârile pronunţate în cele două dosare, întrucât actul constitutiv de drepturi îl constituie sentinţa civilă nr. 1649 din 30 aprilie 2010, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. x/x/2009, prin care a fost admisă acţiunea formulată de H., B. şi A., în contradictoriu cu pârâţii F., G. şi s-a dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. x/13.02.2009, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.
Prin întâmpinarea depusă la data de 15 februarie 2017, intimaţii E. şi C. (fostă D.) au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.
Prin întâmpinarea depusă la data de 1 martie 2017, intimatul B. a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat de către recurenta-revizuentă A.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 27 martie 2017, recurenta-revizuentă A. a arătat că recursul declarat în cauză este admisibil şi a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimaţi.
Pe baza recursului, a întâmpinărilor şi a răspunsului la întâmpinare depuse la dosar s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului în baza art. 493 alin. 2 C. proc. civ.
Prin încheierea din 4 mai 2017, pronunţată în complet de filtru de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a Civilă, s-a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză prin care s-a concluzionat că recursul formulat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei nr. 2157 din 25 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă, este admisibil în principiu.
La data de 18 mai 2017, intimatul B. a depus un punct de vedere la raport prin care a arătat că îşi menţine susţinerile din cuprinsul întâmpinării şi, totodată, a solicitat ca recursul să fie judecat în şedinţă publică.
Recurenta-revizuentă A. a depus un punct de vedere la raport la data de 22 mai 2017, prin care şi-a însuşit concluzia reţinută prin raport.
La data de 24 mai 2017, recurenta-revizuentă a depus un nou punct de vedere la raport prin care a făcut precizări cu privire la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., invocat prin cererea de recurs.
Intimatul B. a depus note precizatoare la data de 24 mai 2017, prin care a dezvoltat cele susţinute prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
La data de 31 mai 2017, recurenta-revizuentă a depus concluzii scrise prin care a dezvoltat motivele invocate prin cererea de recurs.
Prin încheierea din 22 iunie 2017, pronunţată în complet de filtru de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a Civilă, recursul a fost admis în principiu conform art. 493 alin. 7 C. proc. civ. şi a fost fixat termen de judecată la data de 28 septembrie 2017, pentru judecata în fond a recursului.
La data de 25 septembrie 2017, recurenta-revizuentă a depus note precizatoare prin care a dezvoltat motivele invocate prin cererea de recurs.
Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte a constatat că recursul declarat în prezenta cauză este nefondat pentru următoarele considerente.
Cu titlu prealabil, se constată că, deşi recurenta-revizuentă şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. 1 pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate prin cererea de recurs se încadrează doar în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. 1 pct. 5 din aceleaşi act normativ, întrucât se invocă nerespectarea unor norme procedurale cu caracter imperativ, celelalte motive de casare fiind invocate pur formal.
Criticile suplimentare făcute de recurenta-revizuentă prin notele precizatoare şi concluziile scrise depuse la dosarul cauzei nu vor fi examinate prin prezenta decizie având în vedere că au fost formulate după împlinirea termenului de recurs prevăzut la art. 485 alin. 1 teza I C. proc. civ., instanţa de recurs fiind obligată să analizeze doar criticile de nelegalitate formulate în termenul legal.
Cu privire la prima critică prin care s-a susţinut că în mod greşit s-a reţinut în dispozitivul deciziei atacate cu recurs că soluţia instanţei de revizuire este definitivă, în condiţiile în care calea de atac a recursului este recunoscută de dispoziţiile art. 513 alin. 6 C. proc. civ., se apreciază că analizarea acestei critici nu mai prezintă relevanţă în prezenta cauză din moment ce recursul a fost declarat admisibil în principiu prin încheierea din 22 iunie 2017, pronunţată în complet de filtru de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a Civilă.
Cu privire la cea de-a doua critică prin care se arată că în mod nelegal a fost anulată cererea revizuentei prin care a solicitat constatarea nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată introduse de intimaţii-reclamanţi E. şi C. în dosarul nr. x/x/2015, se constată că instanţa de revizuire a calificat această cerere ca fiind o completare a motivelor de revizuire depusă peste termenul legal.
În legătură cu acest aspect, se reţine că motivul invocat prin cererea de revizuire şi reiterat sub forma unei critici prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de revizuire prevăzute expres şi limitativ la art. 509 alin. 1 C. proc. civ.
Nefiind un veritabil motiv de revizuire, rezultă că cererea recurentei-revizuente vizând nelegala timbrare a cererii de chemare în judecată nu putea determina retractarea deciziei care a făcut obiectul revizuirii şi, pe cale de consecinţă, nici admiterea prezentului recurs.
Astfel, reiterarea acestei critici prin cererea de recurs se impune a fi înlăturată având în vedere că are la bază o cerere formulată cu depăşirea cadrului procesual al revizuirii care trebuie respectat şi în calea de atac a recursului.
Cu privire la cea de-a treia critică referitoare la nesoluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat printr-o încheiere interlocutorie, cu consecinţa încălcării dreptului recurentei de a contesta o astfel de încheiere, se reţine că această excepţie a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Câmpina şi menţinută în apel prin decizia civilă nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă în dosarul nr. x/x/2015.
De principiu, soluţionarea unei excepţii procesuale se realizează printr-o încheiere interlocutorie.
Totuşi, este posibil ca soluţionarea unei excepţii procesuale se se realizaze nu doar printr-o încheiere interlocutorie, ci şi prin hotărârea finală (sentinţă sau decizie) prin care se decide asupra fondului cauzei.
În sprijinul acestei concluzii pot fi evocate dispoziţiile art. 248 alin. 4 C. proc. civ. care prevăd că, „excepţiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administraze aceleaşi dovezi ca şi pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz pentru soluţionarea fondului”.
Astfel, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile acestui text de lege, instanţa poate pune în vedere părţilor să pună concluzii atât asupra excepţiilor procesuale, cât şi asupra fondului cauzei şi, reţinând cauza în pronunţare, să procedeze la soluţionarea acestora prin chiar hotărârea finală.
Având în vedere că dispoziţiile art. 248 alin. 4 C. proc. civ. sunt aplicabile şi excepţiei autorităţii de lucru judecat, rezultă că şi această excepţie poate fi soluţionată prin chiar hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei.
Prin raportare la aceste consideraţii de ordin principial, se constată că soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Câmpina şi menţinută în apel prin decizia civilă nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă în dosarul nr. x/x/2015, s-a făcut cu respectarea legii procesual civile, motiv pentru care critica recurentei vizând acest aspect va fi înlăturată ca nefondată.
Prin ultimele două critici din cererea de recurs se arată că între hotărârile pronunţate în cele două dosare există identitate de părţi, obiect şi cauză.
Răspunsul la aceste critici presupune analizarea condiţiilor instituite de prevederile art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. care au constituit temeiul cererii de revizuire soluţionate prin decizia recurată.
Potrivit acestui text de lege, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Pentru incidenţa acestui motiv de revizuire este necesar ca în dosare diferite între care există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză să fi fost pronunţate hotărâri contradictorii.
O altă condiţie pentru incidenţa acestui motiv este aceea ca în al doilea dosar să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, deşi a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.
Contrar celor afirmate de către recurenta-revizuentă prin cerere de recurs, se reţine că nu există identitate de obiect şi cauză între cele două dosare.
În privinţa obiectului acţiunii, înţeles ca pretenţie dedusă judecaţii, se constată că, în timp ce în dosarul nr. x/x/2012 obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie plângere împotriva unei încheieri de carte funciară, în dosarul nr. x/x/2015 obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă constatarea inexistenţei dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitori la succesiunea defunctei I.
Referitor la cauza cererii de chemare în judecată, prin care se înţelege temeiul juridic al acţiunii, se constată că în dosarul nr. x/x/2012 acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, în timp ce în dosarul nr. x/x/2015 acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 907, art. 1043, art. 1132 şi art. 1401 C. civ.
Totodată, se reţine că nu este îndeplinită nici condiţia ca în al doilea dosar să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau că, deşi a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.
Astfel, se constată că în dosarul nr. x/x/2015, recurenta A. şi intimatul B. au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 646 din 26 noiembrie 2012 completată cu decizia nr. 432 din 25 iunie 2014, pronunţate de Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă în dosarul nr. x/x/2012.
Or, prin sentinţa civilă nr. 312 din 29 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. x/x/2015, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurenta A. şi intimatul B., soluţie menţinută definitiv în apel prin decizia civilă nr. 866 din 15 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Prahova, Secţia I Civilă în acelaşi dosar.
Astfel, se apreciază că însăşi soluţia dată în al doilea proces prin care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat a intrat în putere de lucru judecat, neputându-se statua contrariul printr-o altă hotărâre judecătorească.
Prin urmare, se reţine că şi ultimele două critici formulate de recurenta-revizuentă prin cererea de recurs sunt nefondate, motiv pentru care vor fi înlăturate.
Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. 1 pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. 1 teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei nr. 2157 din 25 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă.