Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Abatere disciplinară. Ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale. Motivare vădit contrară raţionamentului juridic

                                                                       Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. s),  art. 100 lit. d)

        Raţionamentul juridic reprezintă un silogism în care este necesar a fi validă concluzia la care magistratul ajunge pe baza celor două premise principale, respectiv situaţia de fapt analizată şi dispoziţiile legale aplicabile, iar motivarea actului este necesar să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea magistratului pe baza probelor administrate.

          Fapta procurorului care, în motivarea actelor judiciare prin care a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni, a realizat o interpretare eronată şi subiectivă a probelor, contrară raţionamentului logic, distorsionând starea de fapt prin aceea că, pe baza unor simple presupuneri şi aprecieri pur personale şi lipsite de veridicitate, a reţinut fapte şi împrejurări care nu îşi găseau corespondent în realitate, acționând cu intenție, întrucât a avut reprezentarea modului în care a înţeles să argumenteze în fapt şi în drept acte judiciare emise, întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004. În aceste condiţii, motivarea contrară raţionamentului juridic a unor acte judiciare care vizează drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, cu deosebire sub aspectul angajării răspunderii penale, are drept consecinţă atingerea adusă prestigiului justiţiei şi demnităţii funcţiei de magistrat.

ÎCCJ, Completul de 5 judecători, decizia civilă nr.83 din 23 aprilie 2018

      I. Acţiunea disciplinară

1. Prin acţiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/P/2016 pe rolul Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art.100 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr.303/2004”), pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul X., pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de 99 lit.s) şi lit.t) din aceeaşi lege.

II. Hotărârea instanţei disciplinare

2. Prin Hotărârea nr.8P din 28 iunie 2017, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară şi, în baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004, a aplicat pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul X., sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.99 lit.s) teza a doua şi lit.t) teza întâi din aceeaşi lege.
3. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa disciplinară a reţinut, în esenţă, considerentele arătate în continuare.
4. În dosarul nr. x/P/2015, pârâta procuror a dispus, prin ordonanţă, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de suspectul B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Ordonanţa emisă de pârâta procuror a fost infirmată prin ordonanţa emisă de prim-procurorul parchetului, cu ocazia examinării din oficiu a legalităţii şi temeiniciei măsuri dispuse, cu motivarea că argumentele pe baza cărora procurorul de caz a fundamentat măsura de punere în mişcare a acţiunii penale nu au nicio susţinere probatorie. Ulterior, cauza a fost declinată în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care, prin rechizitoriu, a dispus clasarea faţă de suspectul B., motivat de inexistenţa unor probe care să ateste comiterea faptelor reţinute în sarcina suspectului. Din analiza materialului probator administrat în cauză şi cu precădere a probelor invocate expres de procuror în motivarea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, precum şi din motivarea soluţiei de infirmare a ordonanţei de către procurorul ierarhic superior, respectiv a soluţiei de clasare dispusă de Direcţia Naţională Anticorupţie, rezultă că procurorul A. a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale fără a administra nicio probă din care să rezulte săvârşirea infracţiunii de dare de mită, argumentele invocate de procuror în sprijinul măsurii luate fiind simple presupuneri şi aprecieri subiective, întemeiate pe distorsionarea sau interpretarea contrară raţionamentului logico-juridic a probelor existente cu privire la ceilalţi suspecţi cercetaţi în cauză sau dând o semnificaţie neveridică sau chiar imaginară datelor şi informaţiilor obţinute în cauză.
5. În dosarul nr. x1/P/2014, pârâta procuror a emis ordonanţa prin care a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de suspectul C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, iar, ulterior, a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor D. şi C. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită. Examinând legalitatea şi temeinicia actului de trimitere în judecată, prim-procurorul parchetului a dispus, prin ordonanţă, infirmarea rechizitoriului şi a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de numitul C., reţinând că măsurile dispuse nu se întemeiază pe probe, ci pe simple supoziţii şi interpretări personale ale procurorului. Cauza a fost restituită procurorului în vederea efectuării urmăririi penale şi soluţionării cu respectarea dispoziţiilor legale. Fără a mai efectua niciun act de urmărire penală, pârâta procuror a dispus din nou punerea în mişcare a acţiunii penale şi a emis un nou rechizitoriu prin care a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi pentru comiterea faptelor reţinute în rechizitoriul iniţial. Rechizitoriul a fost supus potrivit art.328 alin.(1) Cod procedură penală verificării, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, prim-procurorului adjunct al parchetului, care, prin ordonanţă, a dispus infirmarea rechizitoriului şi a ordonanţei emise de pârâtă prin care a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de numitul C. Soluţia de infirmare a fost motivată pe faptul că procurorul de caz şi-a întemeiat acuzaţiile pe simple supoziţii şi interpretări personale care nu-şi găsesc temeiul în materialul probator administrat în cauză. Deşi cauza a fost restituită procurorului A., ulterior a fost preluată, potrivit art.325 Cod procedură penală, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi apoi a fost declinată competenţa în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care, prin ordonanţă, a dispus clasarea cauzei faţă de numitul C. Analizând respectarea dispoziţiilor procesual penale din perspectiva existenţei probelor necesare luării măsurii de punere în mişcare a acţiunii penale şi de trimitere în judecată a numitului C., se reţine că atât prin ordonanţele de punere în mişcare a acţiunii penale, cât şi în cele două rechizitorii procurorul s-a raportat, pentru a-şi argumenta măsurile dispuse, la susţinerile şi declaraţiile denunţătorului, la declaraţiile martorului E. şi la convorbirile telefonice purtate între denunţător şi numitul C.
6. Din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.t) teza întâi raportat la art.99¹ alin.(1) din Legea nr.303/2004, instanţa disciplinară a reţinut că, în circumstanţele expuse anterior, pârâta procuror a dispus actele procesuale şi procedurale încălcând cu rea-credinţă dispoziţiile art.4, art.5, art.8, art.99 alin.(1), art.100 alin.(1), art.285 alin.(1) şi art.309 alin.(1) din Codul procedură penală. Sub aspectul laturii subiective, instanţa disciplinară a reţinut că, potrivit probatoriului administrat, pârâta procuror a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale fără a administra nicio probă din care să rezulte săvârşirea infracţiunii şi, de asemenea, a dispus inculparea şi trimiterea în judecată în lipsa oricărei probe, iar după infirmarea celor două acte procesuale de către primul-procuror, în perioada în care acesta se afla în concediu, fără să administreze nicio probă nouă, a dispus din nou inculparea şi trimiterea în judecată, încălcând dispoziţiile procedurale menţionate anterior, interpretând cu rea-credinţă aceste dispoziţii legale şi acceptând vătămarea persoanelor trimise în judecată.
7. Urmarea vătămătoare a faptelor comise de procurorul A. s-a reflectat în încălcarea gravă a drepturilor procesuale recunoscute de lege persoanelor trimise în judecată, în calitate de inculpaţi, fără ca măsurile să se fundamenteze pe un material probator administrat în condiţiile legii, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil care impune efectuarea unei urmăriri penale corecte şi imparţiale. Totodată, a reţinut instanţa disciplinară că pârâta nu se poate prevala de principiul independenţei procurorului, consacrat de art.64 alin.(2) din Legea nr.303/2004.
8. În cauză, nu se poate vorbi însă, despre o operaţiune de interpretare a probelor administrate în cele două cauze penale, în baza unui raţionament logico-juridic, întrucât măsurile dispuse sunt bazate pe interpretări personale şi presupuneri ce au distorsionat starea de fapt, ceea ce a condus la reţinerea unor fapte şi împrejurări neveridice, fără corespondent în materialul probator administrat în cauză. Conduita procurorului nu s-a limitat la o simplă încălcare a unor norme procedurale, ci la alterarea gravă a rezultatului investigaţiei penale efectuate cu privire la cele două persoane urmărite penal, respectiv inculparea şi trimiterea în judecată fără ca acuzaţiile să fie fundamentate pe probe.
9. Circumscris abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004, instanţa disciplinară a reţinut că, în limitele controlului efectuat, pot fi supuse cercetării administrative numai acele acte care încalcă în modul cel mai flagrant normele dreptului, fără nici cea mai mică justificare sau care alterează în mod grav realitatea, în pofida oricărei evidenţe a probelor.
10. Sub aspectul laturii obiective, a reţinut instanţa că, din analiza motivării actelor judiciare emise de pârâta procuror, rezultă că argumentaţia care a fundamentat măsurile de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de numiţii B. şi C. şi de trimitere în judecată a celui din urmă, s-a bazat pe o interpretare eronată şi subiectivă a probelor privind alte persoane cercetate, pe o necorelare logică între conţinutul şi semnificaţia reală a probelor şi existenţa faptelor imputate celor două persoane cercetate. Astfel, în locul probelor corect interpretate, pârâta procuror a apelat la presupuneri şi interpretări personale, la distorsionarea stării de fapt, la reţinerea unor fapte şi împrejurări imaginare care nu-şi găseau temeiul în materialul probator existent în cauză. Prin această manieră de motivare, pârâta procuror a ajuns la deturnarea realităţii faptelor, luând faţă de persoanele cercetate măsuri procesuale în contradicţie cu probele administrate şi cu dispoziţiile procesual penale aplicabile în cauză. Sub aspect subiectiv, pârâta procuror a acţionat cu intenţie, din verificările efectuate rezultând că aceasta a avut reprezentarea modului în care a înţeles să motiveze actele judiciare analizate, urmarea vătămătoare constând în afectarea prestigiului justiţiei şi a demnităţii funcţiei de magistrat, în subminarea încrederii justiţiabililor în calitatea actelor judiciare întocmite de procurori, în încălcarea dreptului recunoscut celor două persoane cercetate la o instrucţie penală corectă şi imparţială.

        III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei disciplinare

11. Împotriva hotărârii menţionate la pct.2 a declarat recurs pârâta A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul X., formulând critici circumscrise motivului prevăzut de art.488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ.
12. Printr-o primă serie de critici, recurenta-pârâtă susţine că hotărârea instanţei de disciplină este nelegală, ca urmare a respingerii, prin încheierea din 22 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/P/2016, a excepţiei nulităţii absolute parţiale a acţiunii disciplinare, invocată prin prisma absenţei procesului-verbal de sesizare din oficiu în privinţa abaterii disciplinare prevăzută de art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004, soluţia pronunţată fiind rezultatul greşitei interpretări a dispoziţiilor art.10 alin.(6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.1027/2012 („Regulamentul lucrărilor de inspecţie”), care prevăd în mod neechivoc faptul că sesizarea din oficiu se realizează pe baza procesului-verbal întocmit de inspectorul-şef sau a procesului-verbal întocmit de inspectorul judiciar şi avizat de şeful direcţiei corespunzătoare şi inspectorul-şef. Recurenta susţine că, la dosarul cauzei, nu se regăseşte procesul-verbal de sesizare din oficiu cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art.99 lit.s) Legea nr.303/2004 şi jurisprudenţa Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentată de Hotărârea nr.6P din 25 iunie 2014.
13. Printr-o a doua serie de susţineri, recurenta-pârâtă critică hotărârea instanţei de disciplină sub aspectul greşitei aplicări a normelor de drept material, afirmând că în mod greşit s-a reţinut că este permisă o ingerinţă de natură disciplinară în actele procurorului şi se poate recunoaşte o competenţă de cercetare disciplinară a conduitei unui procuror prin prisma lucrărilor sale profesionale, fiind posibilă sancţionarea calităţii actului procurorului în corelaţie cu cantitatea probelor pentru o argumentaţie deficitară, speculativă şi fără să existe probe din care să reiasă aspectele expuse în actele de urmărire penală.
14. Afirmă recurenta că, în dosarele în care a fost procuror de anchetă (dosarele nr. x1/P/2014 şi nr. x/P/2015) a aplicat legea, probele din cauzele respective nu au fost criticate de cei în drept, iar ambele soluţii de infirmare a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale şi rechizitoriului au fost emise ca urmare a unui control ierarhic, ex officio, iniţiat de prim-procuror, fără a exista o sesizare în acest sens din partea persoanelor faţă de care a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Sub acest aspect, recurenta susţine că infirmarea actelor de urmărire penală nu a avut un temei juridic conturat, raportându-se la dispoziţiile art.309 alin.(1) Cod procedură penală, deşi singurul remediu era cel cuprins în art.304 Cod procedură penală.
15. Raportat la aspectele reţinute de instanţa de disciplină în sensul că la dosar nu existau probe care să contureze existenţa faptelor, imputându-i-se că a speculat, a avut în vedere probe imaginare şi care nu ar fi avut conţinutul reţinut, recurenta-pârâtă invocă încălcarea principiului independenţei procurorului şi susţine că instanţa disciplinară nu avea competenţa de a decide dacă există probe suficiente sau dacă nu există probe, întrucât cele două căi de cenzură a conduitei procurorului nu se contopesc, ci sunt paralele. În acest sens, recurenta invocă Decizia nr.48 din 27 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie –   Completul de 5 judecători, cu referire la următoarele aspecte: interpretarea probelor ţine de modul în care se formează propria convingere, care este supus doar cenzurii de legalitate şi temeinicie în cadrul controlului jurisdicţional, iar nu pe calea contenciosului disciplinar; în cauza respectivă s-a reţinut că procurorului îi era imputată o conduită fără a putea fi indicate dispoziţiile procedurale care îl obligă să procedeze într-un anumit fel; aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr.194/2014 în ceea ce priveşte diferenţele dintre măsura disciplinară şi măsura procesuală.
16. Totodată, recurenta critică faptul că instanţa de disciplină a luat în examinare probele, astfel cum au fost comentate de procurorul ierarhic, fără a face o examinare nemijlocită a ansamblului probator, şi a comentat teoretic problema răspunderii disciplinare a procurorului pentru modul de interpretare a probelor, respectiv pentru faptul că prin modul, pretins defectuos, de emitere a actelor de punere în mişcare a acţiunii penale şi rechizitoriului, ar fi comis o gravă neglijenţă. Or, susţine recurenta că nu poate fi angajată răspunderea disciplinară cu privire la modul în care procurorul exercită activităţi jurisdicţionale (punerea în mişcare a acţiunii penale şi emiterea actului de sesizare), ci doar atunci când comite fapte de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau abateri de la îndatoririle de serviciu, respectiv atunci când, prin actele realizate în exercitarea funcţiei, încalcă obligaţii şi îndatoririi profesionale precis stabilite.
17. În subsidiar, recurenta-pârâtă critică modul de individualizare a sancţiunii disciplinare, solicitând aplicarea unei sancţiuni mai uşoare, având în vedere că are o vechime de peste 20 ani în funcţia de procuror şi faptul că nu a mai fost sancţionată disciplinar.

IV. Apărările intimatei Inspecţia Judiciară

18. Intimata-reclamantă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a hotărârii atacate.

V. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs

19. Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art.493 C.proc.civ., iar, prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, în temeiul art.493 alin.(7) C.proc.civ., Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 23 aprilie 2018.

        VI. Considerentele Înaltei Curţi

20. Conform art.499 C.proc.civ., analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă A., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
21. Criticile formulate de recurenta-pârâtă cu privire la greşita respingere de către instanţa disciplinară, prin Încheierea din 22 martie 2017, a excepţiei nulităţii absolute parţiale a acţiunii disciplinare pentru lipsa procesului-verbal de sesizare din oficiu cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004 nu pot fi primite pentru considerentele arătate în continuare.
22. În cauză, nu se contestă faptul că, prin procesul-verbal din 04.10.2016, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, în temeiul art.14 alin.(2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, cu privire la săvârşirea de către procurorul A. a abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.t) din Legea nr.303/2004.
23. Întemeiat a reţinut instanţa disciplinară că sesizarea petentului F. şi procesul-verbal de sesizare din oficiu din 04.10.2016 cuprind suficiente date cu privire atât la abaterea disciplinară prevăzută de art.99 li.t) din Legea nr.303/2004, cât şi cu privire la abaterea prevăzută de art.99 lit.s) din aceeaşi lege, iar actele materiale imputate pârâtei din perspectiva celor două abateri disciplinare nu pot fi disociate. Împrejurarea că aceleaşi fapte se circumscriu elementelor constitutive a două abateri disciplinare nu presupune întocmirea câte unui proces-verbal de sesizare din oficiu pentru fiecare dintre abaterile disciplinare. În speţă, ambele abateri disciplinare au fost analizate prin raportare la aceleaşi împrejurări de fapt constatate în dosarele nr. x/P/2015 şi nr.x1/P/2015.
24. Totodată, în mod corect a reţinut instanţa de disciplină că nici Legea nr.317/2004 şi nici Regulamentul de efectuare a lucrărilor de inspecţie judiciară nu prevăd sancţiunea nulităţii pentru neîntocmirea unui proces-verbal de sesizare din oficiu pentru fiecare dintre abaterile disciplinare cărora li se circumscriu faptele imputate magistratului.
25. Pe de altă parte, raportat la dispoziţiile art.14 alin.(2) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, care prevăd că „Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate. Inspectorii judiciari pot însă constata, cu ocazia efectuării verificărilor, orice alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare, situaţie în care întocmesc un proces-verbal de sesizare din oficiu în condiţiile art. 10 alin. (6)”, este corectă interpretarea instanţei disciplinare în sensul că sintagma „orice alte încălcări ale normelor legale şi regulamentare” se referă la alte fapte decât cele care fac obiectul sesizării, ipoteză care nu se constată în prezentul litigiu.
26. Cu titlu prealabil, raportat la susţinerile recurentei-pârâte întemeiate pe principiul independenţei procurorului, Înalta Curte are în vedere considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr.194/2014, prin care, referitor la art.99¹ alin.(1) din Legea nr.303/2004, s-a reţinut că „Legea  […] defineşte în termeni lipsiţi de echivoc împrejurările în care exercitarea funcţiei cu rea-credinţă […] constituie abateri disciplinare. Prin urmare, modul în care judecătorul interpretează şi aplică legea într-o cauză dată nu este susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane […]. Altfel spus, o neregularitate a hotărârii judecătoreşti constituie temei pentru formularea unei căi de atac, în timp ce răspunderea disciplinară poate fi antrenată în cu totul alte condiţii decât cele prevăzute de lege pentru promovarea unei căi de atac”.
27. În cauză, instanţa disciplinară nu a examinat legalitatea ori temeinicia soluţiilor pronunţate de pârâta procuror, care se cenzurează în căile de atac reglementate de lege, ci, în cadrul analizei efectuate cu privire la condiţiile de angajare a răspunderii disciplinare a magistratului, a reţinut că motivarea soluţiei este contrară raţionamentului-juridic în sensul dispoziţiilor art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004, fiind evidenţiate elemente care reflectă faptul că argumentaţia care stă la baza măsurilor dispuse de pârâtă se bazează pe simple presupuneri şi aprecieri pur personale şi lipsite de veridicitate care distorsionează starea de fapt.
28. Se cuvine a fi subliniat faptul că, în acelaşi sens reţinut şi de instanţa disciplinară, circumscris abaterilor disciplinare analizate nu se realizează un control administrativ al actelor procurorului şi nu se aduce atingere principiului independenţei procurorului.
29. Pentru argumentele expuse la pct.26-28 nu pot fi primite nici criticile pârâtei întemeiate pe Decizia nr.48 din 27 februarie 2017 a Completului de 5 judecători. Suplimentar, se reţine că, în litigiul respectiv, a fost analizată existenţa elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.t) teza a doua din Legea nr.303/2004, în timp ce, în prezentul litigiu disciplinar, este analizată răspunderea disciplinară din perspectiva abaterilor prevăzute de art.99 lit.s) teza a doua şi art.99 lit.t) teza întâi din Legea nr.303/2004.
30. În cauză, în sarcina pârâtei a fost reţinută abaterea disciplinară prevăzută de art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004, constând în „motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat”.
31. Aşa cum a reţinut şi instanţa disciplinară, raţionamentul juridic reprezintă un silogism în care este necesar a fi validă concluzia la care magistratul ajunge pe baza celor două premise principale, respectiv situaţia de fapt analizată şi dispoziţiile legale aplicabile, iar motivarea actului este necesar să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea magistratului pe baza probelor administrate.
32. Realizând propria evaluare a probatoriului administrat, Înalta Curte constată că, în motivarea actelor judiciare prin care a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, pârâta a realizat o interpretare eronată şi subiectivă a probelor, contrară raţionamentului logic, distorsionând starea de fapt prin faptul că, pe baza unor simple presupuneri şi aprecieri pur personale şi lipsite de veridicitate, a reţinut fapte şi împrejurări care nu îşi găseau corespondent în realitate.
33. În acest sens, sunt relevante concluziile decelate de instanţa disciplinară, a căror reluare în cuprinsul prezentelor considerente ar avea caracter superfluu. Totodată, instanţa de recurs constată că recurenta-pârâtă nu combate în concret aspectele reţinute în hotărârea atacată, ci se rezumă să se prevaleze de principiul independenţei procurorului şi susţine că instanţa disciplinară nu avea competenţa de a aprecia cu privire la modul în care procurorul a apreciat probatoriul administrat în cauzele penale instrumentate. Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, se constată că instanţa disciplinară s-a rezumat să evidenţieze elementele care conturează conduita magistratului constând în motivarea măsurilor dispuse prin actele procedurale analizate pe baza unei argumentaţii în mod vădit contrare raţionamentului juridic.
34. Spre exemplu, sunt edificatoare în acest sens, următoarele aspecte reţinute de instanţa disciplinară: (i) deşi pârâta procuror reţine că, în cadrul unei convorbiri telefonice, suspectul nu neagă faptul că ar fi remis sume de bani cu titlu de mită, în realitate, în cadrul convorbirii respective, suspectul neagă constant şi fără echivoc o asemenea ipoteză în ciuda insistenţelor denunţătorului; (ii) sub un alt aspect, pârâta procuror a reţinut remiterea, cu titlu de mită, a sumei de 200 lei, deşi suma respectivă nu este evidenţiată în niciunul dintre mijloacele de probă analizate; (iii) în dosarul nr. x1/P/2015, între conţinutul şi semnificaţia reală a probelor şi informaţiilor invocate de pârâtă şi argumentele pe care îşi fundamentează actele şi măsurile dispuse faţă de numitul C. nu există nicio legătură logică, iar acuzaţiile aduse persoanei respective se bazează doar pe presupuneri, aprecieri personale, pe fapte şi împrejurări imaginare, lipsite de suport probator, interpretarea probelor făcându-se distorsionat, tendenţios şi contrar raţionamentului logico-juridic.
35. Sub aspectul laturii subiective, pârâta procuror a acţionat cu intenţie, întrucât a avut reprezentarea modului în care a înţeles să argumenteze în fapt şi în drept acte judiciare emise, ce formează obiectul analizei. Dovadă în acest sens sunt inclusiv susţinerile din recurs, prin care recurenta tinde să argumenteze faptul că modul în care a motivat actele analizate se circumscrie atribuţiilor specifice funcţiei şi este plasat sub protecţia principiului independenţei procurorului.
36. În ceea ce priveşte urmarea vătămătoare produsă prin fapta imputată pârâtei procuror, se reţine, dincolo de orice dubiu, faptul că actul de justiţie şi funcţia de magistrat sunt esenţialmente caracterizate printr-un raţionament juridic corect în acord cu starea de fapt şi dispoziţiile legale incidente. În aceste condiţii, este evident faptul că motivarea contrară raţionamentului juridic a unor acte judiciare care vizează finalmente drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, cu deosebire sub aspectul angajării răspunderii penale, are drept consecinţă atingerea adusă prestigiului justiţiei şi demnităţii funcţiei de magistrat.
37. Pentru toate considerentele arătate, se reţine că instanţa disciplinară, realizând o corectă apreciere a probatoriului administrat, a reţinut că sunt îndeplinite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004 în forma referitoare la „motivarea [actelor judiciare ale procurorului] în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat”.
38. În ceea ce priveşte apărările pârâtei întemeiate pe faptul că s-a dispus clasarea în cauzele penale în care a fost cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă prevăzută de art.283 alin.(3) Cod penal, cu motivarea că fapta nu există, întrucât procurorul nu a acţionat cu ştiinţa nevinovăţiei persoanelor cercetate, în deplin acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine că neîndeplinirea condiţiilor de angajare a răspunderii penale nu presupune implicit faptul că nu sunt îndeplinite nici condiţiile de angajare a răspunderii disciplinare, atât timp cât cele două forme de răspundere au un caracter autonom şi vizează ocrotirea unor relaţii sociale diferite.
39. În sensul considerentelor arătate în continuare, Înalta Curte reţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.t) teza întâi coroborat cu art.99¹ alin.(1) din Legea nr.303/2004, conform cărora constituie abatere disciplinară „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă” şi „există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane”.
40. Contrar concluziei instanţei disciplinare, Înalta Curte constată că pârâta nu a conştientizat nevinovăţia persoanelor trimise în judecată şi nu a acţionat cu intenţia manifestă de a produce o vătămare persoanelor respective, ci, aşa cum susţine inclusiv în recurs, a avut convingerea cu privire la vinovăţia persoanelor respective, deşi motivarea actelor judiciare pe care le-a emis era în mod vădit contrară raţionamentului juridic.
41. Or, niciunul dintre mijloacele de probă nu relevă existenţa, sub aspectul elementului psihologic, în sensul dispoziţiilor citate la pct.39, a unei conduite conştiente a pârâtei procuror de încălcare a normelor de drept material ori procesual urmărind sau acceptând o vătămare a drepturilor şi intereselor unor persoane.
42. În context, nu poate fi trecut cu vederea că actele materiale – constând în argumentaţia în mod vădit contrară raţionamentului juridic – imputate pârâtei au fost deja reţinute în conţinutul abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004, fără a fi evidenţiate elemente suplimentare, sub aspect obiectiv sau subiectiv, care să demonstreze întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.t) teza întâi din Legea nr.303/2004.
43. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că este fondat recursul pârâtei A. cu privire la soluţia instanţei disciplinare în ceea ce priveşte admiterea acţiunii disciplinare pentru abaterea prevăzută de art.99 lit.t) teza întâi coroborat cu art.99¹ din Legea nr.303/2004.
44. Fără a minimaliza gravitatea conduitei imputate pârâtei, la individualizarea sancţiunii se impune a fi avut în vedere faptul că, în sensul considerentelor anterioare, nu a fost reţinută şi abaterea disciplinară prevăzută de art.99 lit.t) teza întâi coroborat cu art.99¹ alin.(1) din Legea nr.303/2004.
45. Astfel fiind, întrucât în sarcina pârâtei a fost reţinută numai abaterea disciplinară prevăzută de art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004, având în vedere vechimea în magistratură a pârâtei şi faptul că nu a mai fost sancţionată disciplinar, Înalta Curte apreciază că scopul prezentei proceduri disciplinare este atins şi prin aplicarea, pentru abaterea disciplinară prevăzută de art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004, a următoarei sancţiuni ca severitate, respectiv cea prevăzută de art.100 lit.d) din Legea nr.303/2004. Înalta Curte apreciază că această sancţiune este de natură a determina conştientizarea de către magistrat a gravităţii faptelor reţinute în sarcina sa şi a necesităţii imperioase de a-şi adapta conduita profesională la standardele specifice funcţiei pe care o exercită.
46. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat de pârâta A., fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art.488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ. sub aspectul aplicării dispoziţiilor art.99 lit.t) teza întâi şi art.100 din Legea nr.303/2004. Astfel fiind, în temeiul art.51 din Legea nr.317/2004 coroborat cu art.496 C.proc.civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâta A., a casat hotărârea atacată şi, rejudecând, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară pentru abaterea prevăzută de art.99 lit.t) teza întâi din Legea nr.303/2004, a admis acţiunea disciplinară pentru abaterea prevăzută de art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004 şi, în baza art.100 lit.d) din Legea nr.303/2004, a aplicat pârâtei sancţiunea constând în „suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni”.