Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 07.09.2016, sub nr. 6167/2/2016, revîzuenta A. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii S.C. B. S.R.L. şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General revizuirea deciziei civile nr. 455/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 509 pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1 din 09 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 455/A din 16.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii. S.C. B. S.R.L. şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General, în baza art. 509 pct. 5 şi pct. 6 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi a decimat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei supreme la data de 09.02.2017.
În motivarea cererii de revizuire, întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., revîzuenta A. a invocat următoarele:
În dosar nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, respectiv în dosar nr. x/2011 al aceleiaşi instanţe, finalizate cu deciziile pretins a fi contradictorii, curtea de apel a soluţionat în mod diferit, apelurile exercitate în cauză, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Prin urmare, a apreciat că decizia civilă nr. 395 din 07.11.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosar nr. x/2011, este sub acest aspect, contradictorie cu decizia civilă nr. 455/A din 16.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosar nr. x/2014.
Imobilul în litigiu se încadrează în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001. Prin urmare, acestea nu mai pot fi restituite pe calea dreptului comun, iar invocarea nulităţii actelor juridice încheiate cu privire la acest imobil nu se poate face decât în condiţiile legii speciale.
Pentru aceste motive, apreciază că se impune admiterea cererii de revizuire şi, pe cale de consecinţă, modificarea, în tot, a deciziei civile nr. 455 din 16.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei civile nr. 65 din 20.01.2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosar nr. x/2014.
Analizând admisibilitatea cererii de revizuire formulate de A.
Georgeta împotriva deciziei civile nr. 455/A din 16.06.2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III- a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în raport de prevederile art. 513 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
n motivarea cererii de revizuire, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., revizuenta A. susţine că decizia civilă nr. 455/A din 16.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosar nr. x/2014, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 395 din 07.11.2012 din dosar nr. x/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, irevocabilă, prin decizia civilă nr. 646 din 04 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Pe cale de consecinţă, revizuenta a solicitat modificarea, în tot, a deciziei civile nr. 455 din 16.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei civile nr. 65 din 20.01.2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosar nr. x/2014
Prioritar, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în situaţia hotărârilor definitive potrivnice, instanţa va anula cea din urmă hotărâre. Aşadar, legiuitorul a prevăzut pentru motivul de revizuire reglementat de prevederile art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în cazul în care instanţa încuviinţează cererea de revizuire, o singură soluţie şi anume aceea de anulare a ultimei hotărâri.
Aşadar, faţa de considerentele arătate, în cazul cererilor de revizuire formulate în temeiul prevederilor art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în caz de încuviinţare a cererii, instanţa de judecată nu poate modifica hotărâriie judecătoreşti, aşa cum solicită revizuenta A. prin cerere.
Ca şi dispoziţiile din vechiul C. proc. civ. de la 1865, prevederile art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. deschid părţilor calea de atac extraordinară a revizuirii, drept o cale de atac de retractare şi nedevolutivă, pentru situaţia în care există hotărâri judecătoreşti definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Autoritatea de lucru judecat presupune îndeplinirea cumulativă a triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză juridică între hotărâriie judecătoreşti pretins a fi contradictorii. Din această perspectivă, soluţionarea unei cereri de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., comporta cu necesitate analiza existenţei triplei identităţi.
În cauza dedusă judecăţii, hotărârile judecătoreşti pretins a fi contradictorii nu îndeplinesc condiţia identităţii de obiect şi cauza juridică.
Astfel, dosar nr. x/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 395/A din 07.11.2012, irevocabilă prin decizia civilă nr. 646 din 04 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a avut ca părţi pe S.C. B. S.R.L., care a dobândit calitatea de reclamantă ca urmare a încheierii cu reclamanta C. a contractului de cesiune de drepturi litigioase, autentificat sub nr. x/2008 de Biroul Notar Public D., şi pe A., în calitate de pârâtă, şi a avut ca obiect obligarea pârâtei de a lăsa în deplină posesie şi proprietate imobilul situat în Bucureşti, str. Culmea Veche.
Pe de altă parte, dosar nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, finalizat cu pronunţarea deciziei civile nr. 455/A din 16.06.2016, a cărei revizuire se solicită, a avut ca părţi pe reclamanta S.C. B. S.R.L., pe A. şi pe Municipiul Bucureşti, prin Primar General, în calitate de pârâţi, şi a avut ca obiect constatarea preluării tară titiu valabil, de către Statul român a imobilului situat în Bucureşti, str. Culmea Veche, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 20.08.2003, încheiat între pârâta A., în calitate de cumpărătoare, şi S.C. E. S.A. ca reprezentant al Statului Roman, în calitate de vânzătoare, în temeiul Legii nr. 112/1995.
Privite comparativ, cele două litigii, finalizate cu hotărârile judecătoreşti pretins a fi contradictorii, deşi au avut în esenţă, aceleaşi părţi, obiectul a fost diferit.
Astfel, obiect al dosar nr. x/2014 al Curţii de Apei Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost reprezentat de constatarea preluării fără titlu valabil, de către Statul român a imobilului situat în Bucureşti, str. Culmea Veche, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate din 20.08.2003, încheiat între pârâta A., în calitate de cumpărătoare, şi S.C. E. S.A., ca reprezentant al Statului Roman, în calitate de vânzătoare, contract încheiat în condiţiile Legii nr. 112/1995, în timp ce obiect al dosar nr. x/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de famiiie, l-a reprezentat acţiunea în revendicare cu privire ia imobilul situat în Bucureşti, str. Culmea Veche.
Şi din perspectiva cauzei juridice şi al temeiului de drept invocat în promovarea celor două acţiuni, se constată că nemulţumirea reclamantei S.C. B. S.R.L. care a determinat sesizarea instanţelor judecătoreşti a fost generată de situaţii de fapt reglementate distinct prin acte normative. Astfel, acţiunea ce a făcut obiectul dosar nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civila şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost intemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv pe dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, în timp ce acţiunea ce a făcut obiectul dosar nr. x/2011 ai Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 481 din C. civ., aşa cum reiese din considerentele sentinţei civile nr. 624 din 26.03.2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a.
Reiese, aşadar, ca deşi revizuenta A. pretinde existenţa unor hotărâri judecătoreşti contradictorii, potrivit analizei de mai sus, acestea nu îndeplinesc condiţiile legale impuse de dispoziţiile art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., acestea nefiind pronunţate în litigii care să privească aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi temei juridic.
Or, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleaşi părţi, să aibă acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, condiţii care nu sunt îndeplinite în cauză.
Pe cale de consecinţă, contrar susţinerilor revizuentei, nu se poate reţine că decizia civilă nr. 455 din 16.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosar nr. x/2014 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 395 din 07.11.2012 a aceleiaşi curţi de apel.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prezentul demers juridic a fost promovat ca urmare a nemulţumirii revizuentei A. cu privire la modui diferit prin care curtea de apel a soluţionat apelurile exercitate în cele două dosare, finalizate cu hotărârile judecătoreşti pretins a fi contradictorii, respectiv pentru pretinsa aplicare şi interpretare greşită de către instanţe a Deciziei nr. 33/2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii.
Or, instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de revizuire, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu poate exercita un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor considerate a fi potrivnice, aşa cum, de fapt, se solicită prin motivele de revizire invocate, şi nici nu are menirea de a aprecia care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci este abilitată doar de a verifica dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre, şi în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. nu este cei al îndreptării eroriior privind eventuala aplicare şi interpretare greşită a normelor legale, prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.
Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat asupra faptului că instituirea normelor privind revizuirea răspunde acestui imperativ ai respectării autorităţii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într -o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei (cauza F. c. României din 07 iulie 2009), transformându-se în recurs la recurs, sau într-o caie de atac deghizată.
Nici argumentele referitoare 3a existenţa unor hotărâri judecătoreşti pronunţate în alte cauze având ca obiect acţiuni în revendicare formulate de intimata S.C. B. S.R.L. cu privire la apartamente situate în acelaşi imobil cu cel în litigiu, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, aflate filele 40 - 150, nu pot fi reţinute ca reprezentând motive pentru formularea unei cereri de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Or, o eventuală practică neunitară a instanţelor, astfel cum este invocată de către revizuenta A., datorată aplicării şi interpretării greşite a unor norme de drept material nu poate constitui motiv de revizuire în temeiul art. 509 aiin. 1 pct. 8. din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., această cale de atac neavând menirea de a remedia astfel de situaţii.
Remediul practicii neunitare rămâne pronunţarea unei decizii în interesul legii, însă, date fiind efectele unei astfel de decizii, chiar şi aceasta ar fi lipsită de orice finalitate în privinţa situaţiei revizuentei, întrucât art. 517 alin. (2) C. proc. civ. prevede că soluţiile care se pronunţă în interesui legii nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speţă.
Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omuiui s-a statuat asupra faptului că instituirea normelor privind revizuirea pentru contrarietate de hotărîri judecătoreşti, răspunde acestui imperativ ai respectării puterii de lucru judecat, dar şi ceiui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni1', (de ex. în Cauza F. c. României din 7 iulie 2009).
De asemenea, aceeaşi curte, în aiîe decizii de speţă (cauza Iordan iordanov şi alţii contra Bulgariei din 2 iulie 2009), a statuat asupra faptului ca divergenţele de jurisprudenţa nu pot justifica o intervenţie prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desfiinţeze hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare şi de a asigura o jurisprudenţa unitară a instanţelor judecătoreşti, aceeaşi instanţă europeană a considerat că aceste nevoi nu trebuie atinse cu orice preţ şi mai ales cu încălcarea principiului securităţii juridice. Prin urmare, încălcarea puterii de lucru judecat nu poate fi admisă în baza deciziilor altor instanţe care pronunţă soluţii de admitere în numeroase cazuri, similare cu cea în care cererea reclamantei fusese respinsă. A constatat astfel că, în aceste situaţii, nu se urmăreşte unificarea jurisprudenţei, ci, mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătoreşti ce nu erau favorabîie celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanţelor şi care ar fi condus la pronunţarea unor soluţii generai valabile şi obligatorii pentru restul sistemului judiciar. în realitate, soluţiile astfel pronunţate, rămân la nivel de speţă, fără să "lege" în niciun fel instanţele de judecată, servind numai ia desfiinţarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta A. împotriva deciziei civile nr. 455/A din 16 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de revrzuenta A., văzând dispoziţiile art. 453 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să fi plătească acesteia cheltuieli de judecată", constatând că revizuenta este partea care a căzut în pretenţii, va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de revizuienta A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta A. împotriva deciziei civile nr. 455/A din 16 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de revizuienta A.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, în raport de dispoziţiile art. 513 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2017.