Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 188 din 4 mai 2017, pronunţată de Judecătoria Alexandria, inculpatul A. a fost condamnat pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
S-a constatat că inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 23 decembrie 2014, dintr-o pedeapsă anterioară, cu un rest rămas neexecutat de 420 de zile închisoare.
În temeiul art. 41 C. pen. s-a constatat că inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie şi în temeiul art. 43 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată în cauză a fost adăugată la restul rămas neexecutat de 420 de zile, urmând ca inculpatul să execute 1 an, 6 luni şi 420 de zile închisoare.
În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen., inculpatului i-a fost interzisă exercitarea următoarelor drepturi pe o perioadă de 3 ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În temeiul art. 404 alin. (5) C. proc. pen. a dispus ca inculpatul să fie lipsit pe durata executării pedepsei principale de drepturile menţionate mai sus.
A luat act că nu există acţiune civilă exercitată în cauză.
În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria a fost trimis în judecată inculpatul, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., reţinându-se în actul de sesizare că la data de 30 ianuarie 2016, inculpatul a condus autoturismul B. cu nr. C., în comuna Orbeasca, judeţul Teleorman, având o îmbibaţie alcoolică în sânge ce depăşeşte limita legală.
Instanţa a mai reţinut că inculpatul nu a dorit aplicarea procedurii simplificate iar din coroborarea probelor administrate la urmărirea penală şi în cursul cercetării judecătoreşti rezultă comiterea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi vinovăţia acestuia.
Astfel, a reţinut că la data de 30 ianuarie 2016, inculpatul a fost oprit în trafic la volanul autoturismului B., cu nr. C., în comuna Orbeasca, judeţul Teleorman, pe DJ 504, pentru un control de rutină de către un echipaj al poliţiei rutiere şi întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, faţă de această din urmă valoare fiind condus la Spitalul de Urgenţă Alexandria, pentru recoltarea a două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Din buletinul de analiză a sângelui nr. A12-59/276 din 24 decembrie 2016, întocmit de SML Teleorman, a reieşit că sângele recoltat de la inculpatul A. conţinea 0,95 g‰ (prima probă) şi 0,85 g‰ (a doua probă), alcool în sânge.
Instanţa a reţinut că din probele administrate a rezultat faptul că inculpatul a circulat pe drumurile publice având o alcoolemie în sânge care depăşeşte limita legală, în acest sens fiind procesul-verbal întocmit de organele de poliţie, rezultatul analizei de sânge dar şi declaraţiile inculpatului din care a rezultat că a consumat alcool.
A apreciat că inculpatul a comis fapta cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, cunoscând că a consumat alcool înainte de a conduce autoturismul pe drumurile publice şi că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., solicitând desfiinţarea sentinţei apelate şi, în rejudecare să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei.
A arătat că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă dar, nu a dat eficienţă criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c), f) şi g) şi alin. (2) C. pen. În acest sens, trebuia să ţină seama de faptul că alcoolemia prezentată de inculpat, de 0,95 g‰ alcool în sânge (proba I) şi respectiv 0,85 g‰ alcool în sânge (proba II) a fost foarte aproape de limita legală prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., de faptul că inculpatul a parcurs o distanţă foarte scurtă, că în mediul rural, la ora respectivă, traficul auto cât şi cel pietonal era inexistent, că inculpatul nu a fost implicat în vreun accident, prin urmare, starea de pericol creată prin fapta sa a fost mult diminuată de factorii externi menţionaţi. Totodată, şi circumstanţele personale pledează în favoarea unei pedepse mai blânde, inculpatul fiind angajat la SC D. SRL, concomitent şi la SC E. SA, câştigându-şi în mod legal existenţa. Deşi nu este căsătorit, are o relaţie de concubinaj cu F. şi creşte împreună cu ea cei doi copii minori ai acesteia, dovada convieţuirii cu aceasta făcând-o cu încheierea de carte funciară nr. 55821 din care rezultă că deţin împreună un imobil în comuna Orbeasca.
Faţă de aceste motive, a solicitat desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecarea cauzei, în sensul reindividualizării pedepsei şi aplicării unei pedepse cu amenda penală. În subsidiar, a solicitat acordarea unei eficienţe sporite criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c), f) şi g) şi alin. (2) C. pen. şi ca urmare, condamnarea inculpatului la o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 1655/A din 16 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 188 din 4 mai 2017 a Judecătoriei Alexandria, care a fost desfiinţată în totalitate şi, rejudecând:
În baza art. 336 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 61 alin. (2) şi 4 litera c C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 200 zile-amendă a câte 10 lei/zi amendă, respectiv 2000 lei, amendă penală.
În baza art. 104 alin. (2) C. pen. s-a revocat liberarea condiţionată acordată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 2917 din 23 decembrie 2014 a Judecătoriei Târgu Jiu (cu un rest rămas neexecutat de 420 de zile) din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 341/2012 a Judecătoriei Costeşti, definitivă prin Decizia penală nr. 271/2013 a Curţii de Apel Piteşti.
În baza art. 104 alin. (2) C. pen. s-a dispus executarea restului rămas neexecutat de 420 de zile închisoare, pe lângă pedeapsa amenzii aplicată în cauză, inculpatul având de executat o pedeapsă rezultantă de 420 zile închisoare, în regim de detenţie şi 2000 lei, amendă penală.
În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 800 lei, pentru judecata cauzei în fond.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului au rămas în sarcina statului.
Împotriva Deciziei penale nr. 1655/A din 16 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul pedepsei aplicate.
În motivarea recursului în casaţie, inculpatul a susţinut că în mod greşit, instanţa de apel a dispus, în temeiul art. 104 alin. (2) C. pen. executarea restului rămas neexecutat de 420 zile închisoare pe lângă pedeapsa amenzii de 2000 lei.
Prin aceeaşi cerere, inculpatul a solicitat şi suspendarea executării hotărârii atacate.
În drept, şi-a întemeiat recursul în casaţie pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Prin Încheierea din data de 21 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/740/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1655/A din data de 16 noiembrie 2017, pronunţată de Curte de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Cauza a fost trimisă la Completul 8 în vederea soluţionării şi s-a acordat termen la data de 4 aprilie 2018, cu citarea recurentului inculpat şi asigurarea apărării obligatorii.
A fost respinsă cererea formulată de inculpat privind suspendarea executării hotărârii.
Atât în motivarea scrisă a cererii sale, cât şi oral cu prilejul dezbaterilor, care au avut loc. la data de 4 aprilie 2018, inculpatul, prin apărător, a arătat că recursul în casaţie este întemeiat pe prevederile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi vizează aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
S-a susţinut că instanţa de apel a dispus în privinţa inculpatului revocarea măsurii liberării condiţionate şi executarea în regim de detenţie a restului de pedeapsă de 420 de zile închisoare, dintr-o condamnare mai veche, procedând la aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
De asemenea, a învederat că dispoziţiile art. 104 alin. (2) C. pen. prevăd în mod expres, ca şi condiţie esenţială pentru a se putea dispune revocarea liberării condiţionate, necesitatea ca pentru noua infracţiune, săvârşită în termenul de încercare, să se fi pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, şi nu la pedeapsa amenzii penale.
Apărarea a susţinut că dacă nu s-ar fi dispus revocarea liberării condiţionate, nu s-ar fi dat eficienţă dispoziţiilor art. 43 alin. (1) C. pen. cu privire la recidiva postcondamnatorie, întrucât norma care reglementează în mod concret condiţiile liberării condiţionate este reprezentată de dispoziţiile art. 104 alin. (2) C. pen., text de lege prin care legiuitorul nu lasă loc. de interpretare.
În acelaşi sens, a învederat că textul de lege este foarte clar şi are în vedere situaţia în care condamnatul săvârşeşte o nouă infracţiune aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie. Astfel, dacă textul de lege indicat ar fi avut în vedere şi o altă situaţie, s-ar fi făcut referire la pronunţarea unei soluţii de condamnare, fără a se distinge dacă este vorba despre pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii. Or, în mod expres legiuitorul a prevăzut ca şi condiţie, ca pentru noua infracţiune săvârşită în termenul de încercare, să se dispună condamnarea la pedeapsa închisorii, şi nu la pedeapsa amenzii.
S-a apreciat că se impune admiterea recursului în casaţie şi înlăturarea din dispozitivul deciziei penale atacate greşita aplicare a legii, în sensul înlăturării dispoziţiilor privind revocarea liberării condiţionate şi executarea în regim de detenţie a restului de pedeapsă de 420 zile închisoare.
Analizând, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1655/A din 16 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, atât în raport cu susţinerile apărătorului cât şi în raport cu actele din dosar Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Definind scopul recursului în casaţie, art. 433 C. proc. pen. abilitează instanţa competentă - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - să examineze deciziile atacate sub toate aspectele de legalitate şi să sancţioneze, prin casare, orice nelegalitate a acestora, desigur cu observarea cazului de casare strict şi limitativ enumerate la art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.
Recursul în casaţie declarat de inculpatul A. vizează cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Constituie motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită (de exemplu, aplicarea numai a pedepsei amenzii, în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa închisorii) aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepselor, prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau se situează sub aceste limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită (cu nerespectarea dispoziţiilor legale care permit acest lucru).
Cazul de casare analizat poate privi şi aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pedeapsa amenzii aplicată inculpatului A. se situează în limitele prevăzute de lege.
În realitate, inculpatul critică faptul că decizia pronunţată în apel este contrară legii, susţinând că instanţa de apel a revocat liberarea condiţionată şi a dispus executarea restului de 420 zile din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 341/2012 a Judecătoriei Costeşti, definitivă prin Decizia penală nr. 271/2013 a Curţii de Apel Piteşti, deşi l-a condamnat pe inculpat în cauza dedusă judecăţii la pedeapsa amenzii, astfel că decizia pronunţată în apel contravine dispoziţiilor art. 104 alin. (2) C. pen.
Criticile invocate de petent referitoare la faptul că decizia recurată este contrară legii, nu pot fi analizate însă prin prisma dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cazul de casare respectiv vizând numai ipoteza în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speţă nu s-a realizat, pedeapsa amenzii fiind în limite legale.
Motivul de recurs formulat de inculpat se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., anterior dispoziţii care nu se mai regăsesc însă în actualul cod de procedură penală, art. 438 alin. (1) C. proc. pen. prevăzând expres cazurile în care hotărârile sunt supuse casării.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1655/A din 16 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1655/A din 16 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 aprilie 2018.
Procesat de GGC - GV