Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 34/F din data de 28 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admisă cererea autorităţii judiciare italiene şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20 martie 2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Ancona - Italia, în dosarul de referinţă x/2017 SIEP pe numele persoanei solicitate A. (reţinut în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila).
În baza art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a lut act că persoana solicitată A. nu a consimţit să fie predată autorităţilor judiciare italiene.
În baza art. 12 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 28 martie 2018 şi până la data de 26 aprilie 2018 inclusiv şi predarea acesteia către autorităţile judiciare italiene.
În baza art. 230 C. proc. pen. s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.
S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunţat la regula specialităţii.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 420 lei (avocat B.) s-a dispus a fi virat către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
În conformitate cu art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că autoritatea judiciară Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Ancona a emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A. ce a avut la bază sentinţa pronunţată la data de 11 ianuarie 2013 de Curtea de Apel din Ancona (definitivă la data de 14 iulie 2013), în baza baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea-emis la data de 08 martie 2018 în baza ordonanţei de contopire a pedepselor (referinţă nr. 160/13) prin care persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 6 ani închisoare şi 200 euro amendă, din care a rămas de executat 1 an, 9 luni, 14 zile închisoare şi 6200 Euro pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat în formă agravată comisă în participaţie constând în aceea că împreună cu C. a sustras produse cosmetice şi diferite produse alimentare în valoare de 247,35 Euro de la Hipermarketul D. situat în incinta centrului comercial E.) fapte de furt în formă agravată prevăzute de art. 110, 624, 625 pct. 2 C. pen. italian.
S-a solicitat de către autorităţile judiciare italiene predarea persoanei solicitate pentru executarea unui rest de pedeapsă de 1 an, 9 luni, 14 zile închisoare şi 6200 Euro amendă
Autorităţile judiciare italiene au reţinut în hotărârea de condamnare că persoana solicitată A. împreună cu C. a sustras produse cosmetice şi diferite produse alimentare în valoare de 247,35 Euro de la Hipermarketul D. situat în incinta centrului comercial E.
Curtea a constatat că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Ancona, precum şi condiţiile de conţinut şi formă prevăzute de art. 86 din aceeaşi lege.
De asemenea, s-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 96 alin. (1) pct. 1 şi 3 din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv fapte care dau loc. la predare, indiferent de denumirea pe care o are în legislaţia statului emitent, fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii de de la 6 luni la 3 ani închisoare sau amendă, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.
S-a reţinut că din actele dosarului rezultă că nu există nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată şi prin urmare, cererea formulată de autorităţile judiciare italiene, de punere în executare a mandatului european de arestare este pe deplin justificată.
Prezentă în instanţă, persoana solicitată A., a precizat că nu este de acord cu predarea sa autorităţilor judiciare italiene.
Fiind audiată în conformitate cu disp. art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor italiene deoarece doreşte să execute restul de pedeapsă în România pentru a fi aproape de familie.
Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conţinutul mandatului, datele personale ale persoanei solicitate, precum şi motivele de ordin familial invocate de aceasta, Curtea a apreciat că predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.
Împotriva acestei sentinţe, persoana solicitată a formulat, în termen legal, prezenta contestaţie, solicitând executarea pedepsei într-un penitenciar din România.
Analizând contestaţia formulată de persoana solicitată A. atât potrivit susţinerilor orale ale apărătorului, cât şi în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor de la dosar, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 (republicată) mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.
În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel ar însemna să se încalce principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 101 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală rezultă faptul că, în scopul asigurării bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, judecătorul de la instanţa sesizată are posibilitatea fie să dispună arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de cel mult 15 zile, fie să aplice, pe o durată de cel mult 30 de zile, o măsură preventivă neprivativă de libertate prevăzută de C. proc. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5, parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Analizând actele şi lucrările din dosar Înalta Curte constată că sentinţa contestată este legală şi temeinică în sensul că în mod corect s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 28 martie 2018 şi până la data de 26 aprilie 2018 inclusiv şi predarea acesteia către autorităţile judiciare italiene, în scopul asigurării bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare.
Totodată se constată că persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 6 luni închisoare şi 200 euro amendă, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat în formă agravată comisă în participaţie constând în aceea că împreună cu C. a sustras produse cosmetice şi diferite produse alimentare în valoare de 247, 35 Euro de la Hipermarketul D. situat în incinta centrului comercial E.) fapte de furt în formă agravată prevăzute de art. 110, 624, 625 punctul 2 C. pen. italian, având de executat 1 an, 9 luni, 14 zile închisoare şi 6200 euro amendă ca urmare a contopirii cu un rest de 1 an, 3 luni 14 zile închisoare şi 6000 euro amendă.
Înalta Curte apreciază că motivul opţional de refuz nu este aplicabil în prezenta cauză, persoana solicitată nefiind într-o situaţie specială, care ar impune refuzul predării.
Chiar şi în ipoteza în care s-ar fi comis o eroare materială la traducerea mandatului european de arestare, în sensul că, în mod eronat, s-ar fi menţionat 6 ani în loc. de 6 luni, aceasta nu constituie un impediment la admiterea cererii formulate de autorităţile judiciare italiene, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 96 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004.
Opţiunea instanţei pentru luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării către autorităţile italiene, iar nu a unei alte măsuri mai blânde prevăzute de art. 103 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 (control judiciar, control judiciar pe cauţiune sau arest la domiciliu) a fost determinată de caracterul urgent şi de necesitatea împiedicării sustragerii persoanei solicitate procedurilor judiciare în curs în stadiul emitent.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 34/F din data de 28 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 230 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 34/F din data de 28 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 230 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 aprilie 2018.
Procesat de GGC - GV