Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 356/2018

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2018

Asupra recursului penal de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 360/P din data de 22 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 121 din 01 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/212/2016.

S-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/36/2018 pe rolul Curţii de Apel Constanţa contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 121 din 01 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/212/2016.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat A., Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, reţinând următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 785/2017 a Judecătoriei Constanţa, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. g) C. proc. pen s-a constatat încetat procesul penal împotriva inculpatului A.( fiul lui B. şi C., născut în mun. Craiova, jud. Dolj, cu domiciliul în mun. Craiova, jud. Dolj), pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe faptă prevăzută de ar. 193 alin. (2) C. pen cu aplic. art. 41. alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. rap la art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 C. pen, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5.400 lei amendă penală (180 zile amendă x 30 lei, suma corespunzătoare unei zile-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 371 C. pen. cu aplic. art. 41 C. pen, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5.400 lei amendă penală (180 zile amendă x 30 lei, suma corespunzătoare unei zile-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În baza art. 38 C. pen s-a constatat că infracţiunile au fost săvârşite în concurs.

În baza art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5.400 lei amendă penală pe care a sporit-o cu 1.800 de lei amendă, inculpatul A. urmând să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 7.200 de lei amendă penală.

În baza art. 63 alin. (1) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului că neexecutarea cu rea-credinţă a amenzii penale, în tot sau în parte, va impune înlocuirea acesteia cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În baza art. 397 C. proc. pen. rap la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 121 din 01 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/212/2016, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, s-a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 785/2017 a Judecătoriei Constanţa şi rejudecând:

În baza art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care a sporit-o cu 4 luni.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. cu aplicarea art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a revocat pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 151 din 24 noiembrie 2014 a Judecătoriei Feteşti, definitivă în data de 15 octombrie 2015, în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 60 C. pen., s-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim privativ de libertate.

În baza art. 275 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a fost obligată persoana vătămată D. la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 3.500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 500 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate dacă nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Prealabil soluţionării apelurilor declarate în cauză, la data de 06 noiembrie 2017, domnul judecător E. a formulat declaraţie de abţinere de la soluţionarea dosarului penal înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/212/2016, cererea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 64 alin. (...) lit. b) şi f) C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În motivarea declaraţiei de abţinere s-a arătat că d-na F., cu care urmează să se căsătorească, în prezent având şi un copil minor în întreţinere, a participat în calitate de procuror la soluţionarea dosarului penal amintit anterior.

Prin încheierea din 07 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a respins, ca nefondată, declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător E.

Pentru a dispune în acest mod, completul învestit cu soluţionarea declaraţiei de abţinere a arătat, în esenţă că potrivit art. 64 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., judecătorul este incompatibil dacă este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu una din părţi, ori cu un subiect procesual principal, cu avocatul ori cu reprezentantul acestuia, iar în cazul de faţă nu s-a făcut dovada că autorul declaraţiei de abţinere se află într-o astfel de legătură cu subiecţii enumeraţi în textul de lege invocat, în condiţiile în care procurorul care a participat la patru termene de judecată pe parcursul desfăşurării cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, nu este un subiect procesual principal, această calitate revenind potrivit art. 33 alin. (1) C. proc. pen. suspectului şi persoanei vătămate.

S-a evidenţiat că procurorul nu poate fi asimilat părţilor, deoarece acestea sunt subiecţii procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acţiune judiciară, conform art. 32 alin. (1) C. proc. pen., în categoria lor fiind incluse inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, conform alin. (2) al textului de lege, care prevede o enumerare limitativă. Dimpotrivă, procurorul este inclus în categoria organelor judiciare, potrivit art. 30 lit. b) C. proc. pen., or textul art. 64 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. nu este aplicabil unei eventuale legături pe care judecătorul ar avea-o cu procurorul, ci numai legăturilor dintre acesta şi părţile, subiecţii procesuali principali, avocatul or reprezentantul acestuia.

În ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate prev. la art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a subliniat că dincolo de faptul că nu au fost produse şi probe în sprijinul acestuia, deşi procurorul nominalizat în cuprinsul declaraţiei de abţinere a participat la mai multe termene de judecată pe parcursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, o astfel de situaţie nu este de natură să pună la îndoială imparţialitatea autorului declaraţiei de abţinere ca judecător.

Contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 121 din 01 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/212/2016, invocând dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen.

În expunerea motivelor de contestaţie în anulare, contestatorul a invocat, în esenţă:

- nelegalitatea încheierii de respingere a declaraţiei de abţinere formulată de d-nul judecător G., susţinând că compunerea completului care a soluţionat declaraţia de abţinere a fost stabilită în mod nelegal, în contradicţie cu dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi ale art. 110 alin. (1) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor;

- caracterul fondat al cererii de abţinere formulată de d-nul judecător G.

S-a mai solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., considerând că textul este neconstituţional în măsura în care, în cazul completelor colegiale, abţinerea sau recuzarea unuia sau a mai multor membri ai completului se judecă de un alt complet de judecată din care fac parte unul sau unii din membrii completului respectiv potrivit art. 426 lit. d) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţia în anulare atunci când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.

În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare, instanţa este obligată, potrivit art. 431 C. proc. pen. să examineze admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie.

Curtea a constată inadmisibilitatea căii extraordinare de atac promovată de contestatorul condamnat A., nefiind întrunite condiţiile prevăzute de lege.

Din perspectiva primului motiv de contestaţie în anulare invocat (nelegala compunere a completului care a soluţionat declaraţia de abţinere), Curtea a reţinut că potrivit art. 354 alin. (1) C. proc. pen., instanţa judecă în complet de judecată a cărei compunere este cea prevăzută de lege, iar potrivit art. 68 alin. (2) C. proc. pen., abţinerea sau recuzarea judecătorului care face parte din completul de judecată se soluţionează de un alt complet de judecată.

În cauză, declaraţia de abţinere a fost formulată de unul din cei doi judecători ce intrau în compunerea completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului, devenind incidente dispoziţiile din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti - aprobat prin Hotărârea, publicată în M. Of. nr. 970 din 28 decembrie 2015, prin care se abroga Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387 din 22 septembrie 2005.

Textul cuprins la art. 110 alin. (4) din acest Regulament stipulează, în mod expres, că în situaţia în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată - situaţia din prezenta speţă, soluţionarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliţi prin planificarea de permanenţă, pe materii, realizată cel puţin trimestrial.

Ori, din actele şi lucrările cauzei se constată că prin procesul-verbal din 06 noiembrie 2017 încheiat de Preşedintele Secţiei Penale a Curţii de Apel Constanţa, având în vedere dispoziţiile art. 110 alin. (4) şi alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 1.375 din 17 decembrie 2015 a Consiliului superior al Magistraturii şi având în vedere planificarea de permanenţă pentru data de 06 noiembrie 2017, când s-a ivit incidentul procedural, s-a stabilit compunerea completului de judecată competent să soluţioneze declaraţia de abţinere.

S-a arătat că, pe lângă faptul că s-au respectat întocmai dispoziţiile prescrise de lege în art. 68 alin. (2) C. proc. pen., astfel cum sunt explicitate şi completate în art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, ceea ce invocă în fapt petentul condamnat, sunt aspecte administrative referitoare la modalitatea de compunere a completului de judecată care a soluţionat declaraţia de abţinere, care nu pot avea drept consecinţă nulitatea hotărârii, astfel încât acest motiv nu se circumscrie cazului de contestaţie în anulare referitor la compunerea instanţei.

Referitor la al doilea motiv invocat, s-a subliniat că reţinerea unui caz de incompatibilitate a judecătorului ce intră în compunerea completului poate fi invocat pe calea contestaţiei în anulare în scopul garantării imparţialităţii şi a respectării dreptului la un proces echitabil, însă o condiţie esenţială este ca presupusul motiv de incompatibilitate să nu fi fost cunoscut la momentul soluţionării cauzei. Ori, în speţă, un complet de judecată din a cărui compunere nu a făcut parte judecătorul care a formulat declaraţia de abţinere, a statuat în mod definitiv asupra acestui aspect.

Practica judiciară şi doctrina au subliniat în mod constant că în situaţia în care cererea de recuzare sau abţinere a judecătorului care face parte din completul de apel a fost respinsă ca nefondată, reţinându-se legala compunere a completului, existenţa cazului de incompatibilitate nu poate fi reiterată pe calea contestaţiei în anulare pentru aceleaşi motive cunoscute la data soluţionării apelului, definitiv tranşate de un alt complet.

În speţă, prin invocarea acestor motive se urmăreşte, în realitate, obţinerea unei reevaluări a soluţiei pronunţate prin încheierea completului care a statuat respectarea exigenţelor de imparţialitate ale judecătorului a cărui declaraţie de abţinere a fost respinsă.

Motivele invocate în susţinerea contestaţiei în anulare au fost analizate de instanţa de apel care a judecat declaraţia de abţinere, astfel încât nu pot reprezenta cazuri care să susţină admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, fiind evident că o interpretare contrară ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, element de o importanţă fundamentală în ordinea juridică naţională, dat fiind că dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe este necesar a fi interpretat în lumina principiului securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României).

În consecinţă, orice aspect care a făcut obiect de analiză prin încheierea/decizia instanţei de apel şi cu privire la care aceasta s-a pronunţat în mod definitiv intră sub incidenţa autorităţii de lucru judecat şi nu poate fi invocat ca motiv de contestaţie în anulare.

Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 68 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a subliniat următoarele:

Art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, stabileşte că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legal:

a) excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia;

b) excepţia să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare

c) excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

d) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

Potrivit alin. (5) din acelaşi articol, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Acest text de lege instituie în sarcina judecătorului obligaţia prealabilă de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.

Judecătorul/instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenţei excepţiei, în sensul constatării existenţei unei legături cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, precum şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.

În analiza excepţiei de neconstituţionalitate privind prevederile art. 68 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea a constatat, în primă fază, că aceasta vizează un text de lege care este în vigoare şi în legătură cu care nu s-a constatat anterior, printr-o decizie a Curţii Constituţionale, că este neconstituţională.

Referitor la condiţia de admisibilitate potrivit căreia dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, aceasta vizează incidenţa prevederii legale asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti şi a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Pentru a stabili acest interes, instanţa verifică pertinenţa excepţiei, în raport cu utilitatea pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu.

Per a contrario, este irelevantă situaţia în care o excepţie de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată.

În ceea ce priveşte dreptul subiectiv de a invoca o excepţie de neconstituţionalitate, acesta nu are un caracter absolut, ci trebuie exercitat în condiţiile şi în limitele stabilite de lege (cu bună-credinţă), cu respectarea scopului legii şi nu pentru a se încerca denaturarea sau a se împiedica aplicarea unei instituţii ori a unei norme legale.

Raportând aspectele expuse la necesitatea identificării legăturii excepţiei de neconstituţionalitate invocate cu soluţionarea cauzei s-a observat că, astfel cum s-a expus anterior, în cadrul contestaţiei în anulare nu se pot analiza aspecte stabilite cu autoritate de lucru judecat în cadrul soluţionării apelului, atât încheierea de respingere a declaraţiei de abţinere, cât şi decizia pronunţată în apel bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

S-a constatat că legătura între excepţia de neconstituţionalitate invocată şi soluţionarea cauzei a fost creată artificial în raport de limitele în care este ţinută Curtea să soluţioneze contestaţia în anulare, iar sesizarea Curţii Constituţionale ar fi lipsită de interes.

Pentru considerentele expuse anterior, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 121 din 01 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/212/2016.

Totodată s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în Decizia penală nr. 360/P din 22 martie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a declarat recurs contestatorul A.

Prin motivele de recurs aflate în scris la dosar, contestatorul a criticat hotărârea atacată, apreciind că în raport de dispoziţiile art. 426 lit. d), teza a II a C. proc. pen., legătura dintre excepţia de neconstituţionalitate a art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi contestaţia în anulare este intrinsecă pentru motivul că în contestaţia în anulare, instanţa trebuie să analizeze dacă a existat sau nu un caz de incompatibilitate care a afectat dreptul apelantului la un proces echitabil, iar un asemenea proces nu poate fi asigurat decât de către o instanţă imparţială din punct de vedere obiectiv şi subiectiv.

S-a susţinut că nu poate fi pusă la îndoială lipsa de legătură a excepţiei de neconstituţionalitate cu litigiul dedus judecăţii şi nici lipsa de interes în invocarea excepţiei, apreciindu-se că interesul în formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este legitim şi nu se circumscrie dorinţei de a reforma o hotărâre definitivă ci este în deplin consens cu dezideratul de a fi judecat de un complet asupra căruia nu planează ideea de parţialitate. Este fără dubiu că excepţia invocată are legătură cu cauza, textul criticat din perspectiva constituţionalităţii fiind susceptibil de interpretare.

S-a susţinut că sintagma "de un alt complet de judecată" nu este suficient de clar descrisă în raport cu prevederile organice care reglementează formarea completelor de judecată colegiale şi generează divergenţe care aşează justiţiabilii pe poziţii de discriminare în raport cu judecătorii în faţa cărora se află.

Examinând recursul declarat de contestator în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi, sau din oficiu, de către instanţă ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de contestatorul A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. nu îndeplineşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei întrucât obiectul cauzei îl reprezintă contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 121 din 01 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/212/2016, ambele hotărâri fiind definitive.

Analizând condiţia de admisibilitate conform căreia dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că, în raport de obiectul cauzei, în cadrul contestaţiei în anulare nu se pot analiza aspecte stabilite cu autoritate de lucru judecat în cadrul soluţionării apelului, atât încheierea de respingere a declaraţiei de abţinere, cât şi decizia pronunţată în apel bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, în mod corect s-a constatat de către instanţa de apel că legătura între excepţia de neconstituţionalitate invocată şi soluţionarea cauzei a fost creată artificial în raport de limitele în care este ţinută Curtea să soluţioneze contestaţia în anulare, iar sesizarea Curţii Constituţionale ar fi lipsită de interes.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în Decizia penală nr. 360/P din 22 martie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie este nefondat, urmând a fi respins.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în Decizia penală nr. 360/P din 22 martie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18aprilie 2018.

Procesat de GGC - ED