Măsuri asigurătorii. Măsuri asigurătorii dispuse prin încheierea instanţei de apel
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- măsuri asigurătorii
C. proc. pen., art. 249, art. 2501
Instanţa învestită cu judecarea apelului poate dispune, prin încheiere, luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatului condamnat în primă instanţă, în vederea reparării eventualei pagube produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, până la concurenţa valorii probabile a acestora stabilită prin sentinţă.
Încheierea prin care instanţa de apel dispune luarea măsurilor asigurătorii nu încalcă art. 6 paragraf 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la prezumţia de nevinovăţie, întrucât procedura luării măsurilor asigurătorii nu constituie o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, în accepţiunea art. 6 paragraf 1 din Convenţie.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 353 din 17 aprilie 2018
Prin încheierea din 29 martie 2018 a Curţii de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis cererea formulată de părţile civile A., B., C., D. şi E., prin apărător.
S-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpaţilor F., G. şi H. până la concurenţa sumei de aproximativ 900.000 lei.
S-a dispus ca măsura asigurătorie să fie adusă la îndeplinire de executorul judecătoresc, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 188/2000.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a constatat că părţile civile A., B., C., D. şi E. au solicitat instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea inculpaţilor F., G. şi H. în vederea garantării recuperării prejudiciului şi a cheltuielilor judiciare în sumă totală de aproximativ 900.000 lei.
Examinând cererea formulată de părţile civile atât sub aspectul motivelor invocate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 291 din 5 iulie 2017 pronunţată de Judecătoria Suceava, alături de alţi inculpaţi, a fost condamnat inculpatul F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul F. a infracţiunii de fals intelectual, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de către partea civilă C. şi au fost obligaţi inculpaţii F., G. şi H., în solidar, la plata sumei de 25.000 lei reprezentând daune materiale (cheltuieli de înmormântare, pomeniri) şi daune morale în cuantum de 200.000 lei.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de către partea civilă D. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii F., G. şi H. la plata de daune materiale reprezentând prestaţie periodică în cuantum de 1/6 din veniturile salariale lunare ale victimei I. (4.712 lei brut), prestaţie aferentă perioadei 4 februarie 2010 - iunie 2013, actualizate cu indicele de inflaţie, din care s-a dedus contravaloarea pensiei de urmaş (suma de 204 lei) şi daune morale în cuantum de 200.000 lei.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de către partea civilă E. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii F., G. şi H. la plata de daune materiale reprezentând prestaţie periodică în cuantum de 1/6 din veniturile salariale lunare ale victimei I. (4.712 lei brut), prestaţie aferentă perioadei 4 februarie 2010 - iunie 2017, actualizate cu indicele de inflaţie, din care s-a dedus contravaloarea pensiei de urmaş (suma de 204 lei aferentă perioadei 4 februarie 2010 - 28 februarie 2015 şi suma de 231 lei aferentă perioadei 1 martie 2015 - 5 iulie 2017) şi daune morale în cuantum de 200.000 lei.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de către partea civilă B. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii F., G. şi H. la plata de daune morale în cuantum de 65.000 lei.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de către partea civilă A. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii F., G. şi H. la plata de daune morale în cuantum de 65.000 lei.
În baza art. 276 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii societatea J., K., F., G. şi H. la plata cheltuielilor efectuate de părţile civile în cuantum de 23.731 lei (câte 4.746,2 lei fiecare).
În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) teza I C. proc. pen., art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii societatea J., K., F., G., H., L., M., N., O. şi P. la plata către stat a sumei de 6.400 lei (câte 640 lei fiecare) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 3.400 lei în faza de urmărire penală.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel procurorul, inculpaţii societatea J., K., F., G., H. şi P., precum şi părţile civile A., B., C., D. şi E.
În raport cu textele legale incidente în materie, curtea de apel a apreciat că în acest stadiu procesual este oportun şi necesar a se institui asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor măsura asigurătorie a sechestrului, măsură ce poate servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare ori a reparării eventualei pagube produse prin infracţiune.
Curtea de apel a considerat că, între scopul pentru care măsura asigurătorie urmează a fi dispusă, respectiv recuperarea eventualului prejudiciu produs în dauna părţilor civile şi protecţia dreptului inculpaţilor de a se folosi de bunurile acestora, există un raport rezonabil de proporţionalitate, aşa cum acest principiu decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României. De asemenea, curtea de apel a apreciat că sechestrul asigurător vizează în principal garantarea executării unor eventuale creanţe ce vor fi recunoscute în favoarea unor terţi lezaţi prin acţiunea ce face obiectul judecăţii, aşa încât procedura de instituire a sechestrului nu constituie o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie. Tot astfel, această procedură nu atinge nici problema de fond a unor drepturi şi obligaţii cu caracter civil care fac obiectul procedurii principale, astfel încât litigiul privind instituirea unui sechestru nu intră nici în domeniul civil reglementat de art. 6 din Convenţie, care nu este aplicabil în speţă.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul F.
Examinând contestaţia formulată de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, în principal, următoarele:
Conform art. 249 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
Alin. (2) al aceluiaşi text de lege prevede că măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
Alin. (5) prevede că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.
Art. 2501 alin. (1) C. proc. pen. prevede că, împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare.
Cauza prezentă se află pe rolul instanţei de judecată, în apel, cale de atac formulată de procuror, inculpaţii societatea J., K., F., G., H. şi P., precum şi de către părţile civile A., B., C., D. şi E. împotriva sentinţei penale nr. 291 din 5 iulie 2017 a Judecătoriei Suceava.
În cursul judecăţii, părţile civile A., B., C., D. şi E. au solicitat instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea inculpatului, susţinând că există riscul ca inculpaţii să-şi ascundă/sustragă/înstrăineze bunurile.
Solicitarea a fost admisă de instanţa de apel, care a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar asupra bunurilor proprietatea inculpatului F., care a fost obligat în solidar cu ceilalţi inculpaţi din dosar la suma de aproximativ 900.000 lei, apreciind că această măsură, în stadiul procesual în care se află cauza, este necesară şi oportună pentru a garanta executarea cheltuielilor judiciare ori repararea eventualei pagube produse prin infracţiune.
În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere condiţiile în care se poate lua această măsură, aşa cum sunt prevăzute în art. 249 alin. (1) C. proc. pen., apreciază că măsura asigurătorie a sechestrului judiciar este necesară în raport cu scopul urmărit.
Art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede că „orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.”
Contrar susţinerilor apărării, nu este încălcat dreptul la un proces echitabil din perspectiva art. 6 din Convenţie şi nici prezumţia de nevinovăţie prin instituirea măsurii asigurătorii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului constatând că instituirea sechestrului nu este o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece atât stabilirea unor drepturi de creanţă ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).
Măsurile asigurătorii sunt o consecinţă a săvârşirii unei fapte penale şi constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor. Până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă şi cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii. Aşa fiind, indisponibilizarea nu are în vedere drepturi în materie penală în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială, situaţie deplin respectată de dispoziţiile art. 250 alin. (6) C. proc. pen. (Decizia nr. 207 din 31 martie 2015, publicată în M. Of. nr. 387 din 3 iunie 2015, Curtea Constituţională, paragraf 19).
De altfel, în ceea ce priveşte argumentele apărării privind încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, se constată că tot instanţa de contencios constituţional a stabilit printr-o altă decizie că luarea măsurilor asigurătorii nu are semnificaţia stabilirii vinovăţiei celor ce săvârşesc fapte penale, înainte ca vinovăţia acestora să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă (Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, publicată în M. Of. nr. 168 din 4 martie 2016, paragraful 24). Prezumţia de nevinovăţie nu impietează, aşadar, luarea măsurilor asigurătorii.
În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, se constată că judecătorul trebuie să examineze dacă întinderea măsurii sechestrului, respectiv valoarea bunurilor este proporţională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune). Condiţia decurge din Constituţia României - art. 53 alin. (2) - „Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”
Examinarea caracterului proporţional presupune ca judecătorul să se asigure că valoarea bunurilor sechestrate nu depăşeşte valoarea prejudiciului imputat inculpatului. Valoarea prejudiciului în cauză a fost individualizată prin sentinţa penală nr. 291 din 5 iulie 2017 a Judecătoriei Suceava, rezultând o sumă de aproximativ 900.000 lei. În acest sens, se are în vedere Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of nr. 953 din 4 decembrie 2017, care a stabilit că „din analiza dispoziţiilor art. 249, 251 şi 252 C. proc. pen. rezultă că dispoziţia de luare a măsurii asigurătorii este atributul procurorului, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de judecată şi reprezintă o fază procesuală distinctă de aducerea sa la îndeplinire. Acest lucru rezultă din interpretarea art. 253, 254 şi 255 C. proc. pen., potrivit cărora identificarea şi evaluarea bunurilor supuse măsurilor asigurătorii se realizează în cadrul executării măsurii dispuse, de către organul competent să aducă la îndeplinire dispoziţia organului de urmărire penală sau a judecătorului de cameră preliminară ori a instanţei de judecată, după caz. Astfel, există o atribuţie stabilită în sarcina executorilor judecătoreşti (...).” Prin decizia citată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asigurătorie. În prezenta cauză, întinderea prejudiciului a fost avută în vedere de instanţa de apel în raport de cele stabilite prin sentinţa penală nr. 291 din 5 iulie 2017 pronunţată de Judecătoria Suceava.
Apărarea a susţinut că nu se impune instituirea măsurii asigurătorii, arătând că părţile civile au fost deja despăgubite cu o sumă de bani, iar pentru această infracţiune mai sunt judecaţi şi alţi inculpaţi într-un dosar penal separat.
Participaţia penală permite luarea de măsuri asigurătorii, în considerarea faptei unice la care au contribuit şi din care decurge prejudiciul pentru fiecare participant. În această etapă procesuală instanţa nu poate proceda la stabilirea contribuţiei fiecărui participant în săvârşirea infracţiunii şi nici la examinarea eventualei nevinovăţii a unora dintre aceştia pentru a stabili un grad de acoperire mai mic al prejudiciului. Acţiunea civilă în procesul penal urmează regulile răspunderii civile delictuale, care conduce la obligarea solidară a acelora care au produs prejudiciul. Beneficiul de discuţiune (art. 2294 C. civ.) sau beneficiul de diviziune (art. 2298 C. civ.), care par a fi invocate de către apărare în susţinerea cererii de reducere a cuantumului sumelor ce fac obiectul sechestrului asigurător, sunt specifice fideiusiunii.
Instituirea măsurii asigurătorii are în vedere protejarea drepturilor persoanei vătămate prin săvârşirea infracţiunii. Aşadar, faţă de întinderea mare a prejudiciului şi având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor proprietatea inculpatului, în vederea garantării reparării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în mod corect s-a dispus de către instanţa de apel instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, fiind îndeplinite cerinţele şi exigenţele impuse de dispoziţiile legale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul F. împotriva încheierii din 29 martie 2018 a Curţii de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.