Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1207 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a II a Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Structura Centrală, partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi apelanţii inculpaţi A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. împotriva Sentinţei penale nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a II-a penală şi a încheierii de şedinţă din data de 28 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a II-a penală în Dosarul cu nr. x/2005
A desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a II-A penală în Dosarul nr. x/2005 şi integral încheierea de şedinţă din data de 28 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a II-a penală în Dosarul cu nr. x/2005 şi rejudecând, printre altele, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin 1, 4 C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu disp. art. 32 lit. d) din Codul familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 şi cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 a menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţă nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT Structura Centrală precum şi sechestrul asigurator instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti secţia a II- penală asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., C., F., B., D., E., H. şi I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală în Dosarul nr. x/2005 (inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale conturilor soţiilor, rudelor de gradul I ale acestora şi ale altor persoane în posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă ca provin din faptele penale deduse judecăţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii), respectiv bunurile imobile aflate în posesia S.C. J. S.R.L. indisponibilizate prin procesul verbal de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurator pentru bunuri imobile întocmit de ANAF din 8 octombrie 2014.
Împotriva acestei decizii penale a formulat contestaţie contestatoarea S.C. J. S.R.L., motivele contestaţiei fiind expuse în practicaua prezentei decizii.
În susţinerea contestaţiei a invocat dispoziţiile art. 8 alin1, 4 şi 5 din Directiva 2014/UE/42, art. 13 CEDO, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene cu raportare la dispoziţiile art. 20, art. 21 şi art. 126 din Constituţia României susţinând, în esenţă că, contestaţia este admisibilă şi întemeiată.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este tardivă, urmând a o respinge pentru considerentele ce vor fi expuse:
Înalta Curte constată că prin încheierea din 15 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a dispus în baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu disp. art. 32 lit. d) C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 şi cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanţă nr. 171/d/p/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie/DIICOT/Structura Centrală precum şi sechestrul asigurator instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti Secţia a II- penală asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., C., F., B., D., E., H. şi I., inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale soţiilor acestora, ale rudelor de gradul I şi ale altor persoane în posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii.
Contestatoarea J. a formulat contestaţie împotriva măsurii sechestrului asigurator, iar la data de 9 octombrie 2014 s-a discutat şi contestaţia formulată de J. S.R.L., aceasta fiind reprezentată de avocat ales K.
Ulterior, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei penale atacate, la punctul III, în temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu dispoziţiile art. 32 lit. d) din Codul familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 şi cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală, precum şi sechestrul asigurator instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a Penală asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., C., F., B., D., E., H. şi I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în Dosarul nr. x/2005.
De asemenea, în temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului şi a îndatoririlor fundamentale a respins ca nefondate contestaţia formulată de intervenienta J. S.R.L. care a formulat contestaţie împotriva luării şi împotriva modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanţă prin încheierea din 15 septembrie 2014.
Astfel, Înalta Curte constată că pentru contestatoare a fost prezent apărătorul ales care a pus concluzii cu privire la măsura asiguratorie dispusă la termenul din 15 septembrie 2014 respectându-se contradictorialitatea.
După pronunţarea Deciziei nr. 1207 din 14 octombrie 2014 de către Curtea de Apel Bucureşti Secţia a II a Penală, J. a formulat o serie de contestaţii, ce au fost respinse de către Înalta Curte.
În acest sens, se are în vedere că prin Decizia nr. 796 din 8 iunie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de contestatoarea S.C. J. S.R.L. împotriva Deciziei penale nr. 280 din 18 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
Prin încheierea din 16 septembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte a luat act de retragerea contestaţiei formulate de contestatoarea J. S.R.L. împotriva măsurii sechestrului asigurător dispusă în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
Prin Decizia nr. 371 din 6 aprilie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petenta J. S.R.L. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în Dosarul nr. x/2005.
Prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea J. S.R.L. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în Dosarul nr. x/2005 (920/2012).
Prin Decizia nr. 1072 din 16 noiembrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petenta J. S.R.L. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2005.
Astfel, în ceea ce priveşte admisibilitatea căii de atac formulate de contestatoarea J. Înalta Curte reaminteşte că prin Decizia nr. 24/2016 din data de 20 ianuarie 2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din C. proc. pen. care nu permitea şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată (ci numai contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurii) este neconstituţională.
Ulterior, pronunţării Deciziei nr. 24/2016 a Curţii Constituţional, prin O.U.G. nr. 18/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din data de 23 mai 2016), au fost aduse modificări atât C. proc. pen., cât şi Legii nr. 304/2004 (privind organizarea judiciară), pentru punerea de acord a dispoziţiilor acestora, între altele, cu decizia anterior citată a Curţii Constituţionale.
Prin art. 2501 alin. (1) din C. proc. pen. (introdus prin O.U.G. nr. 18/2016), s-a reglementat contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecăţii, prevăzându-se, în mod expres, competenţa materială de judecare a contestaţiei împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii în cursul judecăţii în sarcina instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat încheierea atacată.
Potrivit dispoziţiilor art. 2501 C. proc. pen., împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată sau instanţa de apel care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, respectiv instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
Aşa cum s-a arătat anterior, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016 la data de 23 mai 2016 prin care s-a introdus art. 2501 C. proc. pen., contestatoarea J. a formulat contestaţie împotriva măsurii sechestrului asigurător dispusă în Dosarul nr. x/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, iar la termenul din data de 16 septembrie 2016 reprezentantul societăţii J. S.R.L. a învederat Înaltei Curţi că îşi retrage contestaţia, depunând şi cererea formulată în scris de către contestatoare privind retragerea contestaţiei, instanţa luând act de retragerea contestaţiei.
În conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, orice persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare, sau după caz, de la comunicare, or, în prezenta cauză, în mod evident acest termen nu a fost respectat prin raportare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016 (23 mai 2016).
Totodată, se impune precizarea că O.U.G. nr. 18/2016 nu conţine dispoziţii tranzitorii privind termenul de exercitare a căii de atac reglementate prin dispoziţiile art. 2501 C. proc. pen.
Ca atare, calea de atac a contestaţiei nu a fost exercitată în termenul de 48 de ore, prevăzut de art. 2501 C. proc. pen.
În concluzie, Înalta Curte constată că ulterior modificărilor legislative intervenite prin O.U.G. nr. 18/2016, J. avea deschisă calea contestaţiei, însă aceasta a exercitat-o după împlinirea termenului prevăzut de lege, iar la judecarea primei contestaţii a înţeles să îşi retragă contestaţia.
În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte constată că lipsa cadrului procesual ca urmare a constatării tardivităţii contestaţiei conduce la imposibilitatea analizării cererii.
Faţă de cele anterior evocate, Înalta Curte va respinge, ca tardivă, contestaţia declarată de S.C. J. S.R.L. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în Dosarul nr. x/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, contestaţia declarată de S.C. J. S.R.L. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în Dosarul nr. x/2005.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 35 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iunie 2018.
Procesat de GGC MM