Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 43/F din data de 8 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I- a penală, în Dosar nr. x/2018, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 126 din data de 6 august 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 95/A din data de 23 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul condamnat a fost obligat la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, urmând ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 126 din data de 6 august 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În baza art. 130 şi urm. din Legea nr. 302/2004 cu modificările şi completările ulterioare, a fost recunoscută hotărârea nr. T20147149 din data de 4 septembrie 2014, pronunţată de Curtea Coroanei Harrow, definitivă la data de 4 septembrie 2014, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare.
S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare.
A fost dedusă perioada executată de la data de 24 martie 2014 la zi şi s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinţei.
Prin Decizia penală nr. 95/A din data de 23 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în Dosarul nr. x/2015, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 126 din 6 august 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
La data de 18 decembrie 2017, condamnatul A. a formulat contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) şi lit. d) C. proc. pen.
În motivarea scrisă a contestaţiei la executare, condamnatul a invocat încălcarea mai multor dispoziţii din Legea nr. 302/2004, arătând că prin transferarea sa în România situaţia sa este agravată, întrucât în ţara unde a fost condamnat urma să fie pus în libertate la data de 27 decembrie 2017, iar în România abia la 22 martie 2020.
Examinând dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate de condamnatul A., Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legale menţionate.
Contestaţia la executare reprezintă un mijloc jurisdicţional de rezolvare a incidentelor survenite pe parcursul executării pedepselor, pe această cale neputându-se modifica o hotărâre rămasă definitivă, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice.
Curtea de Apel a constatat că, în prezenta cauză, contestatorul condamnat A. nu a invocat în fapt nici-o nelămurire cu privire la dispozitivul Sentinţei penale nr. 126 din data de 6 august 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală şi nici un motiv care să conducă la micşorarea pedepsei, în accepţiunea prevederilor legale menţionate, acesta este nemulţumit de faptul că urmare a transferării sale într-un penitenciar din România, liberarea sa condiţionată poate fi dispusă la o dată ulterioară celei la care ar fi fost liberat în Marea Britanie.
Potrivit prevederilor legale în materie, după recunoaşterea hotărârii pronunţate de Curtea Coroanei Harrow şi transferarea condamnatului A. în România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare, regimul executării pedepsei privative de libertate aplicate de autorităţile judiciare din Marea Britanie, este cel prevăzut de legislaţia românească, fiind incidente cu privire la liberarea condiţionată dispoziţiile legale prevăzute de C. pen. român şi în nici un caz cele prevăzute de legislaţia din Marea Britanie.
Împotriva Sentinţei penale nr. 126 din data de 6 august 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în termen legal, condamnatul A. a declarat contestaţie, arătând că prin transferarea sa în România situaţia sa este agravată întrucât liberarea condiţionată poate fi dispusă la o dată ulterioară celei la care ar fi avut vocaţie în Marea Britanie.
Examinând contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 43/F din data de 8 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în raport cu actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Contestaţia la executare reprezintă procedeul jurisdicţional prevăzut de lege pentru rezolvarea incidentelor ivite pe parcursul executării unei hotărâri penale definitive.
Potrivit art. 598 C. proc. pen. contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invoca amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Analizând cererea de contestaţie la executare formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că, în speţă, nu este incident nici unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 598 C. proc. pen.
În realitate, condamnatul critică regimul liberării condiţionate, fiind nemulţumit de prevederile C. pen. întrucât liberarea sa condiţionată ar fi putut fi dispusă la o dată ulterioară celei la care ar fi fost liberat în Marea Britanie, ceea ce nu este posibil în calea unei contestaţii le executare.
Pe calea contestaţie le executare se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuţie legalitate şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executare şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.
După recunoaşterea hotărârii de condamnare şi transferarea persoanei în vedere continuării pedepsei într-un penitenciar din România, regimul executării pedepsei este guvernat de legea română, neavând relevanţă dacă în statul unde a fost pronunţată hotărârea legile ar fi fost favorabile persoanei condamnate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea contestată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 43/F din data de 8 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 43/F din data de 8 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2018.
Procesat GGC MM