Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 3756/2017

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2017

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.01.2015, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat a se constata calitatea pârâtei A. de colaborator al Securităţii.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 1072 din 16 aprilie 2015, a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.

Analizând probele administrate în cauză, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prin colaborator al Securităţii se înţelege "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor;".

În determinarea sferei colaboratorilor Securităţii, trebuie avute în vedere premisele care au stat la baza reglementării acestei forme de reparaţie morală în societate, astfel cum se regăsesc acestea consemnate sau rezultă ele din diversele texte ale O.U.G. nr. 24/2008.

Prin preambulul O.U.G. nr. 24/2008 se arată că "În perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Aceasta îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.". [s.n.]

Din interpretarea textului menţionat, Curtea a dedus faptul că intenţia legiuitorului a fost orientată înspre o formă de reparaţie morală acordată cetăţenilor români, aceştia fiind avuţi în vedere ca subiect al terorii poliţiei politice a organelor securităţii statului din perioada de dictatură comunistă, raportarea făcându-se la drepturile şi libertăţile lor fundamentale, aceasta fiind cauza indicată de legiuitor ca îndreptăţind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Pe cale de consecinţă, analiza calităţii de colaborator al Securităţii trebuie făcută, în regulă generală, faţă de acele conduite care aduceau atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului cu raportare la cetăţenii români, aspect atestat şi de disp. art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008, text în care sunt menţionaţi beneficiarii dreptului de acces la propriul dosar.

Dacă aceasta este regula generală în materie, legiuitorul român, având în vedere contextul de integrare contemporană euro - atlantică, a extins prin textul art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008 sfera de aplicare a O.U.G. nr. 24/2008 şi la cetăţenii străini care după 1945 au avut cetăţenie română, precum şi la orice cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene.

Astfel, art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008 arată că "(1) Orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română, precum şi orice cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţională. Acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului şi eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană. (2) Accesul vizează toate tipurile de informaţii culese sau exploatate de Securitate, prin acţiuni conexe sau prin emiterea de acte, dispoziţii ori alte tipuri de înscrisuri. (3) Persoana îndreptăţită, potrivit prevederilor alin. (1), poate solicita Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii exercitarea dreptului de acces la propriul dosar. (…) (7) Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeaşi şi pentru lucrătorii Securităţii identificaţi în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.". [s.n.]

Interpretând logic, sistematic şi gramatical textul art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008, Curtea a dedus că persoana care are dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acestora, respectiv de a solicita efectuarea de verificări în acest sens, este tocmai titularul dreptului la acces la propriul dosar, astfel cum se găseşte indicat în primul alineat al textului legal, adică, după cum s-a arătat mai sus, cetăţenii români, cetăţenii străini care după 1945 au avut cetăţenie română, precum şi cetăţenii ţărilor membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau ai unui stat membru al Uniunii Europene, aceştia fiind singurele subiecte ale protecţiei legale şi reparaţiei morale, stabilind graniţele domeniului de aplicare al O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru a concluziona în acest sens, Curtea a avut în vedere şi definiţia dată de art. 2 lit. d) din O.U.G. nr. 24/2008 terţei persoane înţeleasă ca "orice persoană, alta decât cea care face obiectul verificării sau care este titular al dreptului de acces la documentele întocmite de Securitate".

Pe cale de consecinţă, Curtea a arătat că se va putea constata o calitate de colaborator al Securităţii doar în cazul acelor persoane care prin conduita lor au adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale proprii cetăţenilor anume nominalizaţi prin art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008, astfel cum au fost indicaţi mai sus în considerentele hotărârii de faţă.

În cauză, partea reclamantă deduce instanţei spre judecată conduita părţii pârâte A., informatoare a organelor securităţii statului în perioada 1985 - 1989, cu privire la doi cetăţeni japonezi, Y.K. şi T.W.

Or, aceştia din urmă nu intră în domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 24/2008, căci nu sunt nici cetăţeni români, nici cetăţeni străini care după 1945 au avut cetăţenie română, nici cetăţeni ai vreunei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau ai unui stat membru al Uniunii Europene, Japonia nefigurând în lista ţărilor membre NATO sau UE.

În plus, Curtea a apreciat că acţiunea organelor de Securitate faţă de respectivii cetăţeni japonezi apare ca fiind justificată obiectiv, în condiţiile în care erau suspecţi de a face parte din serviciile de informaţii japoneze.

În cauză, prin prisma activităţilor imputate părţii pârâte, instanţa a concluyionat că a intervenit o intruziune în viaţa privată a persoanei urmărite. Astfel, respectarea vieţii private este menită să asigure dezvoltarea, fără interferenţe exterioare, a personalităţii fiecărui individ, inclusiv în relaţie cu alte fiinţe umane, existând o zonă de interacţiune a persoanei cu ceilalţi, chiar şi într-un spaţiu public, care poate intra în aria vieţii private; or, ţinerea vieţii private sub observaţie cu ajutorul agenţilor şi informatorilor, pentru cunoaşterea relaţiilor şi conduitei persoanelor respective, priveau tocmai această zonă de interacţiune într-un spaţiu care intra în zona vieţii private.

Cu toate acestea, nu se poate face abstracţie de faptul că nici măcar în prezent, când nivelul de recunoaştere şi afirmare a dreptului la viaţă privată, la nivel internaţional (art. 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi altele), dar şi intern (art. 26 din Constituţia României revizuită, art. 71 din noul C. civ., precum şi altele) este semnificativ mai pronunţat decât la data relevantă a faptelor din dosar, acest drept nu este consacrat ca fiind unul absolut, ci poate cunoaşte limitări, între care se numără şi cea privind securitatea naţională, văzută ca bine colectiv al tuturor cetăţenilor.

Or, în contextul particular al cauzei, apare că demersul în care a fost implicată dna. A. urmărea lămurirea unei suspiciuni de spionaj la adresa unor persoane, cetăţeni străini, cu atât mai mult cu cât, din analiza înscrisurilor depuse în dosar, rezultă că aceştia ar fi avut deja o sursă de informaţii, un naţional român.

Nu se poate face deci abstracţie de scopul care a determinat activitatea informativă.

Faţă de cele arătate în precedent, Curtea nu a putut concluziona că ar fi întrunite în cauză în mod cumulativ condiţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, adică în sensul constatării că pârâta A. ar fi fost colaborator al Securităţii în înţelesul textului legal, astfel că a respins acţiunea ca nefondată.

2. Calea de atac exercitată

2.1. Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâta A.

2.2. În argumentarea recursului

Acţiunea s-a întemeiat pe conţinutul art. 2 lit. b) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, precum şi pe împrejurarea că doamna A. a informat Securitatea prin note informative scrise de mâna proprie şi sub acoperirea numelui conspirativ "L." în legătură cu atitudini potrivnice regimului comunist manifestate de alte persoane, de cetăţenie japoneză.

Este îndeplinită atât prima condiţie de fond, cu privire la denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, cât şi cea de a doua condiţie, referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale.

Mai întâi, este demonstrată prima condiţie pusă de legiuitor (art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008) pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii: furnizarea de informaţii despre atitudini sau acţiuni potrivnice regimului comunist.

Este dincolo de orice dubiu că afirmaţiile referitoare la viaţa extrem de grea din perioada comunistă reprezentau atitudini potrivnice regimului comunist.

În al doilea rând, este îndeplinită a doua condiţie, care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - şi nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimata ar fi trebuit să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiei furnizate.

Este exclus ca intimata să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra persoanelor la care se referea în notele sale urma, de obicei, să se desfăşoare acţiuni de investigare din partea Securităţii, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoana în cauză era deja urmărită.

Este neîndoielnic că reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii este posibilă şi în cazul denunţurilor referitoare la cetăţenii străini.

De asemenea, este de necontestat că art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 permite accesul la propriul dosar de Securitate pentru "Orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română, precum şi orice cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene", precum, şi pentru urmaşii acestor persoane, în condiţiile alin. (8) al aceluiaşi art. 1.

O interpretare de tipul celei date de sentinţa atacată este profund discriminatorie, bazându-se pe criterii arbitrare, total lipsite de legătură cu voinţa, conduita şi în definitiv, cu profilul moral al persoanelor verificate sub aspectul colaborării cu Securitatea.

Dacă s-ar menţine abordarea primei instanţe ar rezulta că dacă două persoane ai furnizat Securităţii absolut aceeaşi informaţie, în prezent acestea ar putea beneficia de tratament juridic diferit, motivat de împrejurarea că prima a denunţat o persoană care este, în ziua de azi, spre exemplu, cetăţean elveţian (care nu beneficiază de accesul Iz propriul dosar), în timp ce a doua a denunţat, spre exemplu, un cetăţean italian (care, îr schimb, beneficiază de accesul la propriul dosar). Dacă s-ar menţine raţionamentul prime instanţe, ar însemna că în cazul acestor persoane care au oferit Securităţii absolut aceeas informaţie, instanţele ar da astăzi soluţii diametral opuse, în funcţie de un criteriu neprevăzu de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 şi care este total lipsit de legătură cu atitudinea morală s celor două persoane verificate.

Mai mult, componenţa uniunilor ori alianţelor internaţionale nu este o realitate perenă putând suferi schimbări majore în timp. Pot aceste schimbări afecta reţinerea sau nu a calităţi de colaborator al Securităţiiş Ar fi de conceput ca aceeaşi persoană să nu fie privită azi drep colaborator al Securităţii şi anul viitor să fie considerată drept colaborator al Securităţii întrucât, în acest răstimp, statul căruia îi aparţine persoana denunţată va deveni membru a NATO

În plus, chiar cetăţenii denunţaţi pot dobândi sau renunţa la cetăţenia unui stat.

Eroarea de la care porneşte raţionamentul Sentinţei atacate este determinată de faptul că prima instanţă a considerat că beneficiarii activităţii de verificare a persoanelor care fac parte din categoriile menţionate de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 ar fi exclusiv persoanele urmărite şi persecutate de Securitate, precum şi urmaşii acestora.

Cât priveşte considerentul primei instanţe, în sensul că acţiunea fostei Securităţi ar fi fost justificată de împrejurarea că acţiunea Securităţii "urmărea lămurirea unui caz de spionaj,, şi de faptul că persoanele urmărite "ar fi avut deja o sursă de informaţii, un naţional român", şi din acest punct de vedere prima instanţă a distins acolo unde legiuitorul nu a distins, încălcând şi aplicând greşit prevederile de drept material ale art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, situaţie ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

În consecinţă, soluţia primei instanţe este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor de drept material ale art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, situaţie ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

2.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 aprilie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 8 iunie 2017, Completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În esenţă, prima instanţă a arătat că reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii este posibilă şi în cazul denunţurilor referitoare la cetăţenii străini, însă numai dacă aceşti cetăţeni străini aparţin unor state membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau Uniunii Europene ori cetăţenilor străini care, după 1945, au avut cetăţenie română.

De asemenea, prima instanţă a arătat că în speţă "a intervenit o intruziune în viaţa privată a persoanei urmărite", dar că această intruziune ar fi fost justificată de împrejurarea că acţiunea Securităţii "urmărea lămurirea unui caz de spionaj şi de faptul că persoanele urmărite "ar fi avut deja o sursă de informaţii, un naţional român".

Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, prin poliţie politică se înţelege toate activităţile securităţii statului sau ale altor structuri şi instituţii cu caracter represiv, care au vizat instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, precum şi suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În accepţiunea acestui act normativ, sfera de cuprindere rationae personae este bine delimitată, colaborator al poliţiei politice comuniste fiind considerată persoana care a furnizat sau a înlesnit transmiterea de informaţii, indiferent sub ce forma, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de natura sa aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999).

Din definiţia legală a colaboratorului poliţiei politice comuniste se desprinde necesitatea întrunirii următoarelor condiţii cumulative:

- reţinerea unei activităţi efective de furnizare sau înlesnire a transmiterii unor informaţii, indiferent sub ce formă, către Securitatea statului sau către una din structurile sau instituţiile cu caracter represiv (în sensul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 rep.), informaţii prin care sa fie denunţate activităţii sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

- respectivele activităţii denunţate să fie de natură a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Intimata -pârâtă a furnizat informaţii către structurile poliţiei politice comuniste.

Intimata A. a funcţionat ca menajeră la reşedinţa diplomatului japonez Y.K. (obiectivul "Cazacu"), activând în calitate de informator al organelor de securitate în perioada 1985-1989, fiind recrutată pentru supravegherea informativă a acestui diplomat.

Despre diplomatul japonez Y.K., secretar III la Ambasada Japoniei din România în epocă, organele de securitate au consemnat că este «suspect de apartenenţă la serviciul de spionaj japonez», aflându-se în atenţia acestora.

Pârâta a întocmit şi semnat olograf cu numele real un înscris intitulat "Angajament", din conţinutul căruia reiese că la momentul recrutării a preluat numele conspirativ de colaborare "L.", asumându-şi «să colaboreze în mod secret şi organizat cu organele securităţii statului român, să furnizeze date şi informaţii ce interesează securitatea statului».

Îi sunt imputate părţii intimate următoarele aspecte:

- nota informativă din 08.04.1985, prin care dna. A. informa Securitatea în legătură cu diplomatul Y.K., respectiv, "/.../a abordat chestiunea căldurii din această iarnă, arătând că a fost sub orice critică şi că el cunoaşte că în lunile ianuarie-februarie au murit circa 1000 de copii în incubatoare şi maternităţi. L-am întrebat de unde ştie toate acestea, deoarece eu sunt româncă şi nu am auzit să se fi întâmplat aşa ceva, la care el mi-a spus că aceste lucruri nu se scriu la ziar, dar în ambasadă este o româncă, care informează cu toate problemele, care nu se scriu la ziar./.../Nu a pronunţat numele persoanei care informează şi nici eu nu am insistat.".

- nota informativă din 03.12.1987, prin care dna. A. informa Securitatea în legătură cu un alt diplomat japonez, numitul T.W., respectiv, "/.../vorbeşte cursiv româneşte şi mi-a pus o serie de întrebări, după cum urmează: Ştia că sunt ardeleancă şi vroia să-i spun ce cunosc în legătură cu unele întâmplări petrecute la Braşov, unde aprecia că aş avea rude. I-am spus că rudele mele sunt în Bistriţa şi Baia Mare, iar despre Braşov nu cunosc nimic. A insistat, arătând că trebuie să ştiu că în ziua de votare s-a întâmplat un eveniment în acest oraş, iar alegerile nu au mai avut loc, preconizându-se reorganizarea lor. Cum este rezolvată în ţara noastră problema alimentaţiei, asistenţei medicale a copiilor şi învăţământul, lăsându-mă să înţeleg că el consideră că sunt nereguli în aceste direcţii,/.../"

Problemele la care se refereau persoanele denunţate nu puteau fi exprimate în public (presă scrisă, televiziune, reuniuni oficiale) şi nici măcar în cercuri restrânse. De altfel, chiar în cuprinsul notei informative mai sus citate se arăta că astfel de chestiuni "nu se scriu la ziar. Potrivit propagandei regimului, toate aceste probleme nu puteau exista în socialism, iar o persoană care ar fi îndrăznit să le pună în discuţie ar fi fost catalogată drept "provocator", iar atitudinea lui drept "duşmănoasă".

Atât timp cât un anumit tip de atitudine era dezaprobat de puterea comunistă, încercându-se izolarea celor care aveau curajul de a susţine aceste opinii, însemna că însuşi regimul comunist privea respectivele atitudini ca fiindu-i potrivnice.

De asemenea, referirea la protestul anticomunist din 15 noiembrie 1987 de la Braşov, act trecut sub tăcere de autorităţile vremii, reprezenta o atitudine potrivnică regimului comunist.

Informaţiile au vizat denunţarea unor atitudini sau acţiuni potrivnice regimului comunist.

Corect susţine recurentul că este dincolo de orice dubiu că afirmaţiile referitoare la viaţa extrem de grea din perioada comunistă reprezentau atitudini potrivnice regimului comunist.

Atitudinea potrivnică şi activităţile cetăţenilor japonezi puteau fi considerate a fi împotriva legilor ţării, dar şi împotriva regimului totalitar comunist de la acea vreme. Cum legile adoptate făceau parte şi erau în concordanţă cu regimul comunist, orice acţiune/atitudine împotriva acestora era considerată a fi îndreptată împotriva regimului.

Furnizarea de informaţii a fost de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Dispoziţiile art. 5 alin. (3) nu cer ca activităţile sau acţiunile contrare regimului comunist denunţate de colaborator să fi fost făcute în scopul de a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale, sub forma vinovăţiei exprimată a intenţiei calificată prin scop.

Textul urmăreşte numai ca informaţiile furnizate să fie apte să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, neinteresând aspectul formei vinovăţiei, nefiind o acuzaţie penală.

De asemenea, nu interesează nici dacă informaţiile furnizate au adus atingere în concret unei anumite persoane a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Informaţiile furnizate de pârâtă cu referire la opiniile şi preocupările cetăţenilor străini se încadrează la încălcarea unui drept fundamental prevăzut în Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice (art. 17) şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 12), la care România aderase în acea perioadă şi anume, dreptul la viaţă privată.

Legiuitorul nu distinge după cum victimele delaţiunilor sunt cetăţeni români sau străini. În plus, cetăţenii străini puteau fi şi ei victimele încălcărilor unor drepturi fundamentale, cum ar fi interceptarea corespondenţei, filajul, urmărirea cu ajutorul informatorilor (cum este cazul în speţă), legiuitorul recunoscând faptul că şi cetăţenii străini puteau fi victimele acţiunilor de urmărire din partea Securităţii. Pentru acest motiv, art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008 recunoaşte în mod expres şi cetăţenilor străini dreptul de acces la dosarul întocmit de Securitate.

De asemenea, nu numai cetăţenii statelor vizate de art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008 puteau fi victimele acţiunilor de urmărire din partea Securităţii.

Prima instanţă a distins acolo unde legiuitorul nu a distins, încălcând şi aplicând greşit prevederile de drept material ale art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, apelând la un criteriul arbitrar şi lipsit de previzibilitate, acela al cetăţeniei personanei despre care erau furnizate informaţiile.

Astfel, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 permite accesul la propriul dosar de Securitate pentru "Orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română, precum şi orice cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene", precum, şi pentru urmaşii acestor persoane, în condiţiile alin. (8) al aceluiaşi art. 1.

Cu toate acestea, o interpretare potrivit căreia definiţia noţiunii de colaborator a Securităţii, dată de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 ar permite reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii numai în cazul denunţurilor referitoare la cetăţenii străini din statele membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau Uniunii Europene ori cetăţeniloi străini care, după 1945, au avut cetăţenie română este discriminatorie, străină de scopul şi litera legii.

Contrar susţinerilor primei instanţe, beneficiara verificării categoriilor menţionate de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 este societatea românească în ansamblu, nu doar cei urmăriţi de Securitate sau urmaşii acestora.

Considerentul primei instanţe, în sensul că acţiunea fostei Securităţi ar fi fost justificată de împrejurarea că acţiunea Securităţii "urmărea lămurirea unui caz de spionaj,, nu poate fi primit, definiţia noţiunii de colaborator al Securităţii nedistingând în funcţie de motivul pentru care Securitatea urmărea persoanele denunţate de informator.

Nu poate avea relevanţă, din perspectiva art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nici împrejurarea că persoanele urmărite "ar fi avut deja o sursă de informaţii, un naţional român".

Pentru considerentele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 1072 din 16 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea reclamantului CNSAS, constatând calitatea pârâtei A. de colaborator al Securităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 1072 din 16 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, admite acţiunea reclamantului CNSAS.

Constată calitatea pârâtei A. de colaborator al Securităţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2017.