Incidente procedurale. Perimarea cererii. Întreruperea cursului perimării
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata
Index alfabetic: perimare
NCPC, art. 416 alin. (1)
Perimarea reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, ce nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea sa o facă, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 377 din 15 februarie 2018
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, revizuenţii A. şi B. au solicitat anularea sentinţei civile nr.1106/10.02.2015 pronunţată de Judecătoria Sector 5 ca fiind contradictorie cu încheierea civilă din 19 septembrie 2014 pronunţată în acelaşi dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 437 din 12 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi C.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă prin decizia civilă nr.182 R/2017 din 27 martie 2017 a constatat perimat recursul formulat de recurenţii-revizuenţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr.437 din 12 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a civilă.
Împotriva deciziei civile nr.182 R/2017 din 27 martie 2017 a Curţii Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, revizuenţii A. şi B. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art.488 pct.5, pct.6, pct.7 şi pct.8 C. proc. civ.
În susţinerea motivelor de recurs invocate, recurenţii au arătat, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute în mod expres şi limitativ de art.416 alin.(1) C. proc. civ., întrucât în partea finală a recursului, în temeiul dispoziţiilor art.411 alin.(2) C. proc. civ., s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Recurenta susţine că şi în situaţia în care dispoziţiile art.416 alin.(1) C. proc. civ. ar fi aplicabile prezentei cauze, în conformitate cu dispoziţiile art.417 C. proc. civ. cursul perimării a fost întrerupt prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti la data de 25 ianuarie 2013, în dosarul nr.x/x/2013 şi în care Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă la data de 13 mai 2016 a pronunţat decizia civilă nr.538 R.
Or, susţine recurenta, după cum se poate constata la data la care Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă în dosarul nr.x/x/2015 a pronunţat încheierea din 22 august 2016, cursul perimării era întrerupt, în cauză fiind incidente dispoziţiile art.488 pct.5, pct.6, pct.7 şi pct.8 şi art.22 alin.(2) C. proc. civ., conform căruia instanţa de fond nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului.
În continuarea susţinerii cererii de recurs, recurenţii au prezentat critici privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi fondul cauzei, critici ce nu vor fi prezentate în sinteză având în vedere că obiectul prezentului recurs vizează decizia prin care a fost constatat perimat recursul.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului casarea deciziei recurate şi înlăturarea excepţiei perimării cererii de recurs ca fiind nefondată.
Intimatul Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi C. nu a depus întâmpinare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. 2 din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 septembrie 2017, în unanimitate, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. 4 C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor la data de 25 septembrie 2017.
Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis în principiu recursul declarat de recurenții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 182 R/2017 din 27 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă şi a acordat termen la data de 15 februarie 2018 în şedinţă publică cu citarea părţilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, a reţinut că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării criticilor invocate, se constată că deşi recurenţii au invocat în sprijinul cererii de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., nu au dezvoltat, în mod distinct şi concret motivele subsumate acestora, astfel încât instanţa supremă apreciază că au fost invocate formal şi vor fi înlăturate.
Analiza pe care instanţa o va efectua asupra criticilor prezentate va porni de la examinarea criticilor de nelegalitate privind soluţia pronunţată în decizia recurată de constatare a perimării recursului, critici ce vor fi încadrate în punctul 5 al art.488 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art.488 pct.5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenţii au susţinut că în mod greşit instanţa a constatat perimarea recursului întrucât, în partea finală a cererii de recurs a fost solicitată judecata în lipsă potrivit dispoziţiilor art.411 C. proc. civ. şi că instanţa nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului.
Raportat la situaţia de fapt reţinută de către instanţa de judecată privind cursul judecăţii în recurs, se constată că în cauză s-a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.416 C. proc. civ.
Suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul judecăţii şi are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariţiei unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor.
Potrivit prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. „Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni”.
Perimarea reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, ce nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea sa o facă, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei, a respectat, aplicat şi interpretat corect normele legale incidente în cauză şi analizând condiţiile suspendării din perspectiva intervenirii perimării a statuat în mod corect că termenul de perimare a fost împlinit.
Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că suspendarea judecăţii a produs efecte, atât timp cât părţile implicate în judecarea procesului au stat în pasivitate fără a face demersurile necesare repunerii pe rol a cauzei, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere atitudinea procesuală a recurenţilor, care după pronunţarea încheierii de suspendare a cererii de recurs, nu au formulat cerere de repunere pe rol, în mod legal şi fondat a reţinut instanţa că în cauză a operat sancţiunea perimării.
Susţinerea recurenţilor în sensul că la data pronunţării încheierii din data de 22 august 2016 cursul perimării era întrerupt prin existenţa pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a contestaţiei la executare ce a fost înregistrată la data de 25 ianuarie 2013, va fi înlăturată.
Potrivit dispoziţiilor art.417 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Pentru ca să se producă efectul întrerupător, actul de procedură trebuie să îndeplinească două condiţii, respectiv trebuie făcut în vederea judecării pricinii adică să urmărească repunerea pe rol a cauzei în scopul judecării procesului şi actul de procedură să fie realizat de partea care justifică un interes.
Ori, în cauză, existenţa pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a unei contestaţii la executare nu poate fi subsumat niciuneia dintre condiţiile expres prevăzute de dispoziţiile art.417 C. proc. civ.
Astfel fiind, în mod corect a statuat instanţa faptul că pricina a rămas în nelucrare din motive imputabile părţilor motiv pentru care, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată critica recurentei nefondată, în cauză fiind îndeplinite condiţiile pentru a interveni perimarea.
Având în vedere aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art.496 alin.1 C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de recurenții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 182 R/2017 din 27 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă.