Asupra cererii de recurs de faţă
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 15 octombrie 2015 sub nr. x/3/2015, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând următoarele:
I. să constate nulitatea absolută a clauzelor din secţiunea nr. 6) lit. b) teza I din Condiţiile speciale şi din secţiunea nr. 4) pct. 4.1. şi 4.3. din Condiţiile generale ale contractului de credit, pentru încălcarea de către pârâtă a următoarelor obligaţii:
(i) obligaţiile de informare, consultare şi avertizare a consumatorilor, anterior încheierii contractului de credit;
(ii) obligaţia de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase (toxice);
(iii) obligaţia de a nu utiliza practici comerciale înşelătoare;
(iv) obligaţia de a nu introduce clauze abuzive în contractul de credit;
II. să dispună obligarea Băncii pârâte la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent contractului de credit, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON făcându-se la data contractării creditului, la cursul CHF - LEU din acea zi.
III. să dispună obligarea Băncii la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Prin Sentinţa civilă nr. 845/2016 din data de 12 februarie 2016 a fost respinsă cererea de chemare în judecată privind pe reclamanţii A. şi B. şi pe pârâta D., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii A. şi B.
Prin încheierea de şedinţă din 08 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost suspendată judecata cauzei, privind apelul formulat de reclamanţii A. şi B. până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a sesizării făcute de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2014.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta D.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
Examinându-se cererea de recurs, în cadrul procedurii de regularizare a cererii, în baza art. XVII alin. (3) raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 486 C. proc. civ. s-a constatat că, cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat că recurenta a achitat taxa judiciară de timbru prevăzută de art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 17 ianuarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. teza I, cu referire la art. 471 alin. (5) din C. proc. civ. s-a dispus comunicarea recursului către intimaţi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei întâmpinare în termen de cel mult 30 de zile.
La data de 21 februarie 2017 s-a constatat că intimaţii au depus întâmpinare prin care au solicitat, pe cale de excepţie, respingerea recursului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 - noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate de intimată către recurentă, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune răspuns la întâmpinare, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, însă recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.
În baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind desemnată persoana în vederea întocmirii raportului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 21 iunie 2017 potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 8 noiembrie 2017, a fost admis în principiu recursul şi a fost fixat termen la data de 31 ianuarie 2018 în vederea soluţionării recursului.
Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor
Recurenta a invocat în drept art. 488 pct. 8 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de suspendare a judecăţii cauzei şi trimiterea cauzei către instanţa de apel în vederea soluţionării apelului declarat de către reclamanţi.
În dezvoltarea criticilor se arată că hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 413 C. proc. civ.
Susţine recurenta că motivul de suspendare facultativă a judecăţii prevăzut de art. 413 C. proc. civ. are în vedere existenţa unor chestiuni prejudiciale, a căror soluţionare ar putea avea o influenţă hotărâtoare asupra rezolvării cauzei. În cauza de faţă, soluţionarea apelului a fost suspendată până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a cauzei C-186/16, cauză formată ca urmare a admiterii de către Curtea de Apel Oradea a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în dosarul cu numărul x/2901, dosar în cadrul căruia calitatea de pârâtă o deţine E. SA.
Prin cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară se urmăreşte obţinerea unei decizii de îndrumare cu privire la interpretarea tratatelor Uniunii Europene, în acord cu dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Prin urmare, prin decizia pronunţată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu va statua asupra niciunui drept în favoarea unei anumite persoane, ci va arăta modalitatea de interpretare a tratatelor şi cum se vor reflecta acestea asupra legislaţiei naţionale.
În aceste condiţii, apreciază recurenta ca în cauză nu este îndeplinită cerinţa textului de lege în baza căruia a fost suspendată soluţionarea apelului, în contextul în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu va statua asupra niciunui drept, ci va emite o decizie preliminară interpretativă.
Instanţa a argumentat soluţia de suspendare a cauzei pe considerentul asigurării unei practici unitare în cauze similare, în contextul în care la nivelul Curţii de Apel Bucureşti cauzele similare au fost soluţionate în mod unitar, aceeaşi tendinţă fiind adoptată şi de către celelalte instanţe din Municipiul Bucureşti şi din ţară. Prin urmare, având în vedere ca soluţia dată de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este în strânsă legătură cu cauza dedusă judecăţii, precum şi împrejurarea că în cadrul dosarului în care a fost admisă cererea sunt alte părţi ce nu au legătură cu niciuna din prezenta cauză, clauzele contractuale fiind diferite, precum şi că această instanţă nu va constata existenţa sau inexistenţa unui drept, apreciază recurenta că în mod greşit instanţa a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Analizând excepţia lipsei de interes invocată de intimaţii reclamanţi B. şi A., Înalta Curte, o va respinge având în vedere că până la momentul de faţă nu s-a formulat cerere de repunere pe rol a dosarului curţii de apel, prin urmare subzistă în continuare interesul recurentei în soluţionarea prezentului recurs.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.
Deşi recurenta a invocat în drept art. 488 pct. 8 C. proc. civ. aceasta nu a indicat normele de drept material încălcate sau aplicate greşit ci a susţinut că în cauză au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 413 C. proc. civ.
Întrucât normele prevăzute de codul de procedură sunt norme de procedură, instanţa va analiza cererea de recurs prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
Conform art. 488 pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate solicita atunci când, prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Potrivit art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Recurenta a susţinut că motivul de suspendare facultativă a judecăţii prevăzut de art. 413 C. proc. civ. are în vedere existenţa unor chestiuni prejudiciale, a căror soluţionare ar putea avea o influenţă hotărâtoare asupra rezolvării cauzei însă prin decizia pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu se va statua asupra niciunui drept în favoarea unei anumite persoane, ci se va arăta modalitatea de interpretare a tratatelor şi modul cum se vor reflecta acestea asupra legislaţiei naţionale, fără o legătură directă cu prezenta cauză.
Critica este nefondată.
Prin încheierea din data de 03 martie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2014 Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sub nr. 186/16 Andriciuc şi alţii, iar întrebările au vizat dispoziţii legale aplicabile şi în litigiul de faţă, situaţia reclamanţilor din prezenta cauză fiind similară celei a apelanţilor-reclamanţi din dosarul Curţii de Apel Oradea, în ambele litigii reclamanţii urmărind, în esenţă, înlăturarea obligaţiei de restituire a creditelor contractate în CHF.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţia României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Totodată, potrivit art. 4 C. proc. civ. normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică prioritar indiferent de calitatea sau de statutul părţilor iar potrivit art. 5 C. civ. în materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor.
Supremaţia dreptului Uniunii Europene îşi are izvorul în principiul aplicării directe a dreptului unional reglementat prin art. 288 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
În cazul în care instanţa naţională are libertatea de a sesiza sau nu Curtea de Justiţie a Uniunii Europene - respectiv doar în cazul în care hotărârea instanţei poate fi atacată - aceasta nu va sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă această instanţă are deja pe rol o cauză în care trebuie să se pronunţe cu privire la chestiunea de drept comunitar incidenţă în cauza aflată pe rolul instanţei naţionale. Dacă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ar fi sesizată şi de data aceasta, adică a doua oară, în aceeaşi chestiune, instanţa europeană ar fi suprasolicitată, fără a se obţine un rezultat suplimentar. Obiectivul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene este deja asigurat de cauza care este pendinte la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Dacă sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu se justifică din motivele prezentate, care ţin de economia procesului, instanţa în faţa căreia s-a ivit aceeaşi problemă de drept unional suspendă judecarea cauzei naţionale în baza C. proc. civ., până la pronunţarea hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza acolo pendinte.
Astfel, deşi motivul de suspendare facultativă bazat pe existenţa unei cauze pe rolul unei instanţe internaţionale nu este prevăzut expres de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru evitarea pronunţării unor soluţii în contradicţie cu normele europene, instanţa dispune suspendarea facultativă a judecăţii până la pronunţarea unei decizii de interpretare a dreptului unional. Şi aceasta deoarece deciziile de interpretare a dreptului unional pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene au caracter obligatoriu pentru toate instanţele sesizate cu aceleaşi probleme de drept.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. constatând că motivele de nelegalitate nu sunt fondate, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia lipsei de interes invocată de intimaţii reclamanţi B. şi A.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă D. împotriva încheierii din 8 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2018.
Procesat de GGC - CT