Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 23.01.2015 sub nr. x/101/2013/a1, reclamantul SC A. SRL prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. a chemat în judecată pârâtul C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului să suporte cu averea personală întregul pasiv al debitorului.
Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 126/2016 din 08 aprilie 2016, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, invocată de pârât; a admis acţiunea formulată de reclamantul SC A. SRL prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. în contradictoriu cu pârâtul C. şi a obligat pârâtul să suporte din averea personală pasivul neacoperit al debitoarei până la concurenţa sumei de 1.188.222 lei, conform tabelului definitiv de creanţe.
Împotriva sentinţei nr. 126/2016 din 08 aprilie 2016 a Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat apel pârâtul C. înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.
Prin încheierea din data de 01 martie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, în baza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a dispus suspendarea soluţionării apelului declarat de pârâtul C. ce face obiectul dosarului nr. x/2013 al Curţii de Apel Alba Iulia până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Împotriva încheierii din 01 martie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, pârâtul C. a declarat recurs fără a indica temeiul de drept pe care se întemeiază.
În argumentarea cererii de recurs, recurentul-pârât, a susţinut, în esenţă, că deşi instanţa aminteşte că pasivul invocat provine de la un unic creditor, ce s-a constituit parte civilă în dosarul penal, omite să observe că sumele sunt diferite, temeiurile sunt diferite şi nici unicul creditor ANAF nu şi-a exprimat un punct de vedere, în sensul suspendării facultative a cauzei, instanţa enumerând de o manieră schematică şi fără a explicita printr-o motivare, 5 ipoteze care au condus-o să adopte această măsură.
Recurentul-pârât arată că nu există o înrâurire hotărâtoare a hotărârii ce se va da în cauza penală asupra apelului dedus judecăţii Curţii de Apel Alba Iulia, cele două dosare fiind diferite şi fără influenţă reciprocă.
Recurentul pârât consideră că urmărirea penală nu este începută pentru vreo infracţiune incidentă ori pedinte, nefiind incidente în cauză nici celelalte cazuri prevăzute de lege, faptele penale reţinute în rechizitoriu neavând nicio legătură, cu atât mai puţin o înrâurire hotărâtoare asupra apelului dedus judecăţii Curţii de Apel Alba Iulia.
În opinia recurentului-pârât suspendarea facultativă a judecării cauzei pentru motivul că "desfăşurarea de către pârâtul C., inculpat în dosarul penal nr. x/2014, de acte de administrare a debitoarei A. SRL", nu face decât să înfrângă prezumţia de nevinovăţie, afectând dreptul la un proces echitabil, atât timp cât nici rechizitoriul nu reţine şi nu explicitează desfăşurarea de acte de administrare de către C.
În ce priveşte motivul care a condus la suspendarea cauzei, respectiv "legalitatea constituirii în Sfântul Vicenţiu şi Grenadine a societăţii D., înscrisă ca administrator social al debitoarei SC A. SRL" recurentul pârât susţine că acuzaţiile din penal nu privesc acest aspect, instanţa enunţând o pretinsă acuzaţie ce nu este reţinută în rechizitoriu.
Totodată, recurentul pârât susţine că din rechizitoriul şi probele administrate nu rezultă că sfera acuzaţiei penale ar privi modalitatea sau răspunderea ţinerii evidenţei contabile în privinţa lui C., iar enumerarea neexplicată a acestei situaţii, nu poate întruni exigenţele dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Recurentul pârât susţine că nu se justifică suspendarea judecării apelului, pentru incidenţa unei cauze penale, constând în identificarea unei persoane, în condiţiile în care nu este formulată o acuzaţie penală de această natură, iar persoana este identificată de o manieră clară, necontestată nici de către parchet, drept fiind E., iar prin suspendarea cauzei, instanţa de apel se află într-o situaţie de negare a judecăţii.
După redarea dispoziţiilor legale privind suspendarea facultativă, recurentul pârât consideră că împrejurarea că acest caz de suspendare a judecării cauzei civile este una facultativă, lăsată la latitudinea instanţei, nu ar trebui să o transforme într-o suspendare arbitrară a cursului judecăţii unui litigiu civil, ci instanţa ar trebui să se preocupe de stabilirea corectă şi deplină a împrejurărilor deduse judecăţii şi de apreciere asupra utilităţii, necesităţii şi oportunităţii dispunerii acestei măsuri.
Recurentul pârât consideră că în cauză nu este incident principiul:
" penalul ţine în loc civilul" şi nici principiul:
" după ce o cale a fost aleasă, nu este admis să se recurgă la alta", întrucât hotărârea prin care se va soluţiona cauza civilă, nu va avea autoritate de lucru judecat în cauza penală şi a instanţei penale, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, iar constituirea de parte civilă în faţa organului de urmărire penală, nu s-a raportat la prejudiciul din prezenta cauză.
Recurentul pârât susţine că analiza necesităţii şi oportunităţii măsurii judecării litigiului civil este determinată în cauză şi de obligaţia instanţei de interpretare conformă a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la un proces echitabil, cu garanţia sa procesuală esenţială - judecarea cauzei într-un termen rezonabil, obligaţie imposibil de îndeplinit în situaţia menţinerii suspendării până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.
În continuarea motivării recurentul pârât a prezentat opinii privind interpretarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului solicitând ca în soluţionarea prezentului recurs să se ţină cont de dispoziţiile art. 413 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că procesul penal se află în camera preliminară şi că până la epuizarea judecării cauzei pe fond, în căile ordinare şi căile extraordinare de atac, durata procesului penal până la soluţionarea definitivă va fi una considerabilă, de ani de zile.
Tot în continuarea motivării, pentru a arăta că nu există nicio tangeţă şi nicio legătură între obiectul dedus judecăţii apelului dosarului x/2013 şi obiectul dosarului penal x/2016, recurentul-pârât a prezentat o explicitare a acuzaţiilor cu o relaţionare la inexistenta legătură între penal şi civil.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-reclamantă SC A. SRL prin lichidator judiciar CII B. a depus întâmpinare prin care a invocat netimbrarea recursului şi pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 14 septembrie 2017, în unanimitate, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor la data de 18 septembrie 2017.
Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins excepţia netimbrării, admis în principiu recursul declarat de recurentul - pârât C. împotriva încheierii din 01 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, şi a acordat termen la data de 15 februarie 2018, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, dacă legea nu prevede altfel.
Dispoziţiile legale sus-menţionate reglementează un caz de suspendare facultativă a judecării unei cauze, caz ce intervine când sunt îndeplinite cumulativ cerinţele ca: urmărirea penală să fi început faţă de una dintre părţile litigiului, pentru o faptă care ar avea consecinţe determinante asupra soluţionării acţiunii civile pendinte.
Suspendarea legală prevăzută de art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activităţii de judecată, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia, ce trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ.
Împrejurarea că acest caz de suspendare a judecării unei cauze civile este una facultativă, lăsată, deci, la latitudinea instanţei, nu ar trebui însă să o transforme într-o suspendare arbitrară a cursului judecării unui litigiu civil, ci instanţa ar trebui să se preocupe de stabilirea corectă şi deplină a împrejurărilor deduse judecăţii.
În plus, instanţa sesizată cu soluţionarea unei astfel de cereri, chiar dacă va constata îndeplinirea cerinţelor normei legale, are puterea de apreciere asupra utilităţii, necesităţii şi oportunităţii dispunerii acestei măsuri, în contextul derulării raporturilor juridice dintre părţi.
Astfel, nu doar îndeplinirea condiţiei de tip obiectiv - începerea urmăririi penale in personam - trebuie să fie reţinută, ci acesteia trebuie să i se adauge îndeplinirea cerinţei legale, ce este supusă aprecierii instanţei, ca cercetarea penală să fi început pentru o faptă care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa în litigiul civil cu care este învestită.
Limitele obiective ale cauzei, astfel cum au fost determinate prin efectul general al introducerii cererii de chemare în judecată, sunt constituite de obligarea pârâtului C. să suporte cu averea personală întregul pasiv al debitorului.
În cauză, suspendarea judecării cauzei de către instanţa de apel a fost determinată de existenţa la dosar a rechizitoriului emis la data de 08 decembrie 2016 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, din care a rezultat că C. este cercetat în stare de libertate şi s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, de complicitate la evaziune fiscală, de spălare a banilor, de delapidare şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Pentru pronunţarea soluţiei suspendării, s-a reţinut că hotărârea ce se va pronunţa în dosarul penal va avea o influenţă semnificativă asupra soluţiei din prezentul dosar prin dezlegările ce le va da cu privire la desfăşurarea de către pârâtul C., inculpat în dosarul penal nr. x/2014 de acte de administrare a debitoarei SC A. SRL; legalitatea constituirii în Sfântul Vicenţiu şi Grenadine a societăţii D., înscrisă ca administrator social al debitoarei SC A. SRL; modalitatea şi răspunderea ţinerii evidenţei contabile a societăţii debitoare în conformitate cu legea şi identificarea persoanei care a dispus şi a modalităţii prin care s-a dispus de activele debitoarei, inclusiv sub aspectul ridicării de sume de bani din conturile debitoarei.
Or, în opinia instanţei de recurs, infracţiunile pentru care pârâtul C. este inculpat în dosarul nr. x/2014 nu au o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, câtă vreme obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanţa civilă îl reprezintă exclusiv obligarea pârâtului să suporte cu averea personală întregul pasiv al debitorului.
Totodată este de remarcat faptul că prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 23.01.2015, înregistrare efectuată cu mult după punerea în mişcare a acţiunii penale in rem din dosarul penal nr. x/2014, fără ca judecătorul sindic să considere că existenţa dosarului penal are ori ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce se va pronunţa.
Nu este lipsit de relevanţă nici faptul că la momentul soluţionării cauzei în primă instanţă, dosarul penal exista, iar instanţa de fond nu a considerat că existenţa cauzei penale ar putea genera suspendarea cauzei civile.
În consecinţă, reţinând incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul în temeiul dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 din acelaşi cod, va casa încheierea recurată şi va dispune trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul - pârât C. împotriva încheierii din 01 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2018.