Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/113/2014 reclamanta SC A. SRL Brăila a solicitat obligarea pârâtei B. să-i transmită dreptul de proprietate asupra bunurilor din contractele de leasing financiar nr. x din 21.07.2010; nr. x din 21.07.2010, nr. xx din 21.07.2010, nr. xxx din 21.07.2010, nr. xxxx din 21.07.2010 şi nr. xxxxx din 21.07.2010.
Reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta la restituirea în natură a bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing financiar precizate la pct. 1, respectiv: Staţie de asfalt Justblack 150-160 Quick; încărcător frontal Komatsu WA 320-5; Automacara Terex-Bendini Model A300; Rulou Vibrocompactor Terasamente HAMM 3518; Mat TGA41.480 8X4 cu suprastructură Schimitz; BuldoexcavatorKomatsu WB93R5; Pompă Tractabilă WP750-Schwing; Picon HP500+SPLIT sau obligarea pârâtei la plata contravalorii acestor bunuri, respectiv suma de 3.575.653,46 lei şi dobândă contractuală de la data achitării preţului şi până la executarea predării acestora, în cazul în care obligaţia de restituire nu este posibilă, ca efect al înstrăinării bunurilor.
Ulterior, reclamanta a formulat precizări la acţiune prin care a estimat valoarea bunurilor menţionate la suma de 3.575.653,46 lei reprezentând preţul bunurilor stipulate în contractele de leasing şi a precizat că plata bunurilor din cele şase contracte de leasing a fost garantată de către SC A. SRL cu o scrisoare de garanţie emisă de către C. Galaţi.
În susţinerea cererii reclamanta a invocat ca temei juridic art. 969 din C. civ. de la 1864, Ordonanţa nr. 51 din 28.08.1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing.
Prin sentinţa nr. 112/Fciv/2014 pronunţată la data de 27.10.2014 de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2014 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Brăila, cauza fiind trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti cauza a fost înregistrată la data de 11.12.2014 sub nr. x/3/2014.
Prin încheierea de şedinţă din data de 03.02.2015 a fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti precum şi excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 3250/2015 din 09 iunie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC A. SRL prin lichidator D. SPRL - Filiala Brăila în contradictoriu cu pârâta B.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 126/2017 din 27 ianuarie 2017 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC A. SRL prin lichidator D. SPRL - Filiala Brăila împotriva sentinţei civile nr. 3250/2015 din 09 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Împotriva deciziei nr. 126/2017 din 27 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta SC A. SRL prin lichidator D. SPRL - Filiala Brăila a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 483 C. proc. civ.
În argumentarea cererii de recurs, după o expunere a situaţiei de fapt şi precizarea temeiului juridic al acţiunii care, în opinia sa, îl constituie îmbogăţirea fără justă cauză, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că teza juridică reţinută de instanţa de fond şi preluată şi în apel, conform căreia "faptul că pârâta ar fi încasat o sumă mai mare decât preţul bunurilor, în urma apelării garanţiilor, nu îndreptăţeşte reclamanta să solicite, ulterior rezilierii contractelor de leasing din culpa sa, obligarea pârâtei să-i transmită proprietatea bunurilor şi nici plata contravalorii lor, o atare cerere putând fi făcută doar în contextul unor contracte în vigoare şi în care reclamanta să-şi fi executat întocmai obligaţiile contractuale" este eronată din punct de vedere juridic.
În primul rând, arată recurenta, aceste sume suplimentare faţă de preţ nu au fost plătite ca efect al contractului, ele neavând caracter de daune moratorii şi nu sunt contractuale.
În opinia recurentei, chiar dacă ar admite că aceste sume plătite sunt rezultatul plăţilor ca efect al contractelor, ele sunt contrare prevederilor art. 970 din C. civ. de la 1864.
Or, susţine recurenta, în materie comercială nu există nici o uzanţă sau obicei şi nici nu este echitabil să plăteşti sume care nu sunt contractuale şi pe care nu le datorezi.
Recurenta consideră că nu putea invoca ca temei un contract reziliat pe motiv de neplată la termen ca temei al prezentei acţiuni.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat casarea deciziei recurate şi în rejudecare admiterea acţiunii în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1.992.931,90 lei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata - pârâtă B. SA a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 14 septembrie 2017, în unanimitate, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor la data de 19 septembrie 2017.
Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. SPRL - FILIALA BRĂILA împotriva deciziei nr. 126/2017 din 27 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi a acordat termen la data de 15 februarie 2018, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Susţinerea recurentei potrivit căreia temeiul juridic al acţiunii îl constituie îmbogăţirea fără justă cauză, va fi înlăturată.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing încheiate între părţi; restituirea bunurilor în natură sau plata contravalorii acestora, respectiv 3.575.653,46 lei, cu dobânda contractuală de la data achitării preţului şi până la executarea predării acestora, în cazul în care obligaţia de restituire nu este posibilă, ca efect al înstrăinării lucrurilor.
Astfel, se constată că faţă de cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a investit instanţa cu o acţiune având ca obiect obligaţia de a face, acţiune ce a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 din C. civ. de la 1864, Ordonanţa nr. 51 din 28.08.1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing.
Faţă de această situaţie, în mod corect instanţa de apel a reţinut că invocarea de către reclamantă a instituţiei îmbogăţirii fără just temei a pârâtei nu apare ca un fundament al dreptului invocat în principal şi că nu suntem în prezenţa unei conturări a cauzei obligaţiei deduse judecăţii ca incluzând îmbogăţirea fără just temei, ci suntem în prezenţa unei demonstraţii care vrea să arate că situaţia contrară solicitărilor reclamantei ar reprezenta o situaţie nelegală de îmbogăţire fără just temei a pârâtei (deci este vorba de un simplu argument de interpretare propus de reclamantă).
Susţinerea recurentei potrivit căreia teza juridică reţinută de instanţa de fond şi preluată şi în apel, conform căreia "faptul că pârâta ar fi încasat o sumă mai mare decât preţul bunurilor, în urma apelării garanţiilor, nu îndreptăţeşte reclamanta să solicite, ulterior rezilierii contractelor de leasing din culpa sa, obligarea pârâtei să-i transmită proprietatea bunurilor şi nici plata contravalorii lor, o atare cerere putând fi făcută doar în contextul unor contracte în vigoare şi în care reclamanta să-şi fi executat întocmai obligaţiile contractuale" este eronată din punct de vedere juridic, a fost făcută cu scopul de a fi analizată situaţia de fapt a cauzei, or în această etapă procesuală nu este permis.
Din analiza deciziei recurate se constată că în expunerea raţionamentului logico-juridic pentru fundamentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a considerat necesar să clarifice natura acţiunii reclamantei, sens în care a expus, într-un mod sistematic aspectele teoretice raportate la situaţia de fapt a cauzei.
De altfel, recurenta a înţeles să extragă fragmente din contextul analizei făcute de instanţa de fond, prezentând trunchiat considerentele acestei instanţe şi făcând doar trimitere la faptul că şi instanţa de apel a reţinut acelaşi raţionament, fără a preciza în ce constă nelegalitatea reţinerilor instanţei de apel în analiza cauzei din acest punct de vedere.
Alegaţiile recurentei privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 970 C. civ., vor fi înlăturate întrucât, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, în speţă, contractele încheiate între părţi sunt reziliate din culpa reclamantei, aceasta neputând pretinde ca pârâta să-şi execute obligaţiile contractuale în contextul în care nu şi-a adus la îndeplinire propriile obligaţii.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. SPRL - FILIALA BRĂILA împotriva deciziei nr. 126/2017 din 27 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. SPRL - FILIALA BRĂILA împotriva deciziei nr. 126/2017 din 27 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2018.