Asupra recursului în casaţie de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 82 din data de 10 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2015, s-au hotărât următoarele:
S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen.
S-a recalificat infracţiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 13<SUP>2</SUP> din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 13<SUP>2</SUP> din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 alin. (1) C. pen. 1968, precum şi infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. 1968 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1968.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., ns. în Braşov, jud. Braşov, domiciliat în Oradea, jud. Bihor, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 26 raportat la art. 13<SUP>2</SUP> din Legea nr. 72/2000 şi art. 248 alin. (1) C. pen. 1968.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1968.
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. coroborat cu art. 397 alin. (5) din acelaşi cod, s-a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei.
În baza art. 27 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 397 alin. (5) din acelaşi cod, s-a menţinut măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanţa procurorului din data de 19.01.2015 asupra sumei de 30.000 RON, consemnată de inculpat şi s-a dispus comunicarea unei copii de pe dispozitivul prezentei cu partea civilă Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, cu menţiunea posibilităţii de a introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi inculpatul A., criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 646/A din 9 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a decis următoarele:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 82 din 10 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bihor, care a fost desfiinţată şi, în rejudecare:
În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 13<SUP>2</SUP> din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A., ns. în Braşov, jud. Braşov, domiciliat în Oradea, jud. Bihor, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu public dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În baza art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în cauză şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 81 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. din 1969.
În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 404 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune.
În baza art. 19, art. 25 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi următoarele C. civ., a admis acţiunea civilă formulată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor şi a obligat pe inculpatul A. să plătească părţii civile suma de 30.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei 3.000 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului, în faza de urmărire penală şi în primă instanţă.
A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului în apel, iar restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva deciziei penale anterior menţionate, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A.
În cererea scrisă şi în susţinerea orală a căii de atac promovate, recurentul inculpat a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.
În motivarea căii de atac, recurentul inculpat a susţinut, în esenţă, că a fost condamnat pentru două fapte care nu erau prevăzute de legea penală. Referitor la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, a susţinut că fapta reţinută în sarcina sa nu era incriminată la momentul pretinsei săvârşiri, respectiv în anul 2013, astfel că nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare.
De asemenea, referitor la infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, a susţinut că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de lege.
Prin urmare, a solicitat recurentul inculpat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Prin Încheierea din 5 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 646/A din 9 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2015, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie.
Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.
Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.
Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susţinerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.
Prin motivele de recurs formulate, se realizează o analiză a probelor, recurentul inculpat susţinând că a fost condamnat pentru două fapte care nu erau prevăzute de legea penală la momentul când se reţine că ar fi fost comise, şi anume infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (constând în aceea că a falsificat prin certificare pentru conformitate cu originalul şi prin semnare de întocmire două tabele realizate în fals de B. cu numele unor persoane ce ar fi fost premiate cu diferite sume de bani la proiectul intitulat "D.", deşi persoanele respective nu fuseseră cooptate în desfăşurarea acestui proiect şi nici nu au fost plătite), faptă care nu era incriminată la momentul pretinsei săvârşiri, respectiv în anul 2013, neîntrunind astfel elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare şi infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (constând în aceea că l-a ajutat pe inculpatul C. în săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv l-a ajutat pe acesta să aprobe finanţarea şi decontarea în mod ilegal prin îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu a realizării proiectului "D." după ce evenimentul respectiv avusese deja loc, punându-i acestuia la dispoziţie mai multe documente, cum ar fi o cerere de finanţare antedatată şi două tabele cu persoane, încălcându-se astfel prevederile art. 43 şi 45 din Legea nr. 188/1999, ale art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2007, respectiv ale art. 22 alin. (3) şi ale art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 273/2006, ale art. 5, art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 350/2005), cu privire la care a susţinut, de asemenea, că nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de lege, recurentul tinzând practic către o soluţie de achitare, fundamentată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Criticile formulate de recurentul inculpat nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursul în casaţie promovat în cauză acesta urmărind, în realitate, remedierea unei greşite aprecieri a stării de fapt de către instanţa de apel, respectiv a unei greşite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.
Prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod corect s-a constatat de către instanţa de apel îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.
Având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susţinerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 646/A din 9 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2015
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 646/A din 9 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2015
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 265 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 aprilie 2018.
Procesat de GGC - ED