În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 521/2018 din data de 16 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatorii A. şi B. , împotriva deciziei penale nr. 1150 din data de 19.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2013.
În acest sens, s-au reţinut următoarele:
Cazul de contestaţie în anulare invocat de către contestatori şi prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen., reglementează situaţia juridică "când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă".
s-a menţionat că, în practicaua încheierii de şedinţă din 1 februarie 2016, s-a menţionat:
" s-au adus la cunoştinţă apelanţilor-inculpaţi dispoziţiile art. 83 lit. a) din Noul C. proc. pen., referitoare la exercitarea dreptului la tăcere, iar apelanţii-inculpaţi, având pe rând cuvântul, arată că nu doresc să dea declaraţie, menţinându-şi declaraţiile anterioare", consemnări care concordă şi cu notele grefierului de şedinţă, ataşate la dosarul cauzei.
La termenul de judecată din 2 mai 2018, s-a procedat la audierea înregistrării şedinţei de judecată din data de 1 februarie 2016, în şedinţă publică, în prezenţa contestatorilor, a apărătorilor aleşi ai acestora şi a procurorului D.N.A.
Referitor la susţinerile contestatorilor că practica celorlalte curţi de apel din ţară, raportat la dispoziţiile art. 110 şi art. 382 C. proc. pen., este în sensul că se întocmeşte un înscris în care se menţionează că inculpatul nu doreşte să dea declaraţie, înscris care este semnat de acesta, de preşedintele completului de judecată, de grefierul de şedinţă şi de avocat, nu echivalează cu nerespectarea dispoziţiilor legale incidente în materie, de Curtea de Apel Piteşti şi în particular, de completul de judecată care a soluţionat apelurile declarate în cauză.
Astfel, practica Curţii de Apel Piteşti nu este în sensul evocat de către contestatori, ci inculpaţii sunt întrebaţi dacă doresc să dea sau nu declaraţie, iar refuzul nu este consemnat într-o declaraţie expresă, ci se face această menţiune procedurală în cuprinsul încheierii de şedinţă şi în caietul grefierului de şedinţă, apreciindu-se că ar fi un formalism excesiv ca într-o astfel de situaţie juridică, să se ia declaraţii tuturor inculpaţilor care se prevalează de dreptul la tăcere, numai pentru ca aceştia să certifice, prin semnătură, că nu doresc să dea declaraţii în cauză.
Bineînţeles, dacă inculpaţii nu se prevalează de dreptul la tăcere şi vor să-şi exprime poziţia procesuală faţă de infracţiunile sub aspectul cărora s-a dispus trimiterea lor în judecată prin rechizitoriu, practica Curţii de Apel Piteşti impune luarea unor declaraţii în mod detaliat.
Din cuprinsul înregistrării audio a şedinţei de judecată din data de 1 februarie 2016, reiese, fără echivoc, că preşedintele completului de judecată i-a întrebat pe apărătorii inculpaţilor, fără a indica numele vreunuia dintre avocaţi sau inculpaţi, "dacă clienţii dumneavoastră doresc să dea declaraţiiş", răspunzând negativ un singur avocat, probabil cel care se afla lângă microfonul din sală şi despre care apărătorii contestatorilor susţin că este domnul avocat C., apărătorul inculpaţilor D. şi E.
Ţinând cont de împrejurările factuale respective şi de întrebarea adresată cu titlu generic, de către preşedintele completului de judecată, în sala de şedinţă publică fiind prezenţi majoritatea inculpaţilor şi apărătorilor lor aleşi, inclusiv inculpaţii-contestatori A. şi B., asistaţi de apărători, aceştia aveau posibilitatea concretă de a solicita să fie audiaţi, conform prevederilor art. 420 alin. (4) C. proc. pen., de către instanţa de control judiciar.
De altfel, în cauză s-au acordat un număr foarte mare de termene, respectiv 26, pe parcursul cărora fiecare dintre inculpaţii prezenţi sau apărătorii lor puteau solicita completului de judecată, audierea corespunzător calităţii procesuale şi în conformitate cu dispoziţiile legale incidente în materie.
Nu este de neglijat nici aspectul procesual că la termenul la care au avut loc dezbaterile, respectiv cel din 21 noiembrie 2017, aşa cum se menţionează în cuprinsul practicalei încheierii de şedinţă "la interpelarea instanţei, apărătorii prezenţi, pe rând având cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat", existând posibilitatea procedurală ca şi la termenul respectiv, inculpaţii să fie ascultaţi nemijlocit de către instanţa de control judiciar.
Din punct de vedere al cadrului normativ aplicabil în prezenta cauză, elocventă este Decizia Curţii Constituţionale nr. 103 din 6 martie 2018, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 369 alin. (6) C. proc. pen., în considerentele căreia se menţionează că "şedinţa de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice - audio, fapt ce constituie o obligaţie legală care are ca scop o mai bună administrare a justiţiei, reprezentând obiectivarea modului de desfăşurare a procesului, încheierile de şedinţă redactându-se de către grefier, pe baza notelor de şedinţă şi, dacă este cazul, a înregistrărilor. Totodată, pentru a avea materialul documentar necesar desfăşurării ulterioare a procesului penal, în timpul şedinţei, grefierul ia note cu privire la desfăşurarea procesului, consemnând toate afirmaţiile, întrebările şi susţinerile celor prezenţi, inclusiv ale preşedintelui completului de judecată. Raţiunea eliberării unei copii electronice a înregistrării şedinţei de judecată, rezidă în necesitatea pentru partea care a lipsit la un termen anterior de avea posibilitatea de a lua cunoştinţă despre tot ce s-a dezbătut în vederea protejării drepturilor sale constituţionale şi legale".
În consecinţă, cei doi contestatori-inculpaţi, care au fost prezenţi la termenul de judecată din data de 1 februarie 2016, puteau solicita citirea notelor de şedinţă ale grefierului, iar la sfârşitul şedinţei, puteau primi, la cerere, o copie de pe acestea, în vederea conferirii posibilităţii de a le contesta până la termenul următor, întrucât în măsura în care constatau că notele de şedinţă nu corespundeau adevărului, puteau fi contestate, cel mai târziu, la termenul următor şi, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor şedinţei de judecată.
Este evident, că nerespectarea termenului este sancţionată cu decăderea din dreptul de a contesta notele de şedinţă, aceasta fiind sancţiunea de drept comun incidentă în cazul încălcării unui termen, în cadrul căruia trebuie exercitat un drept procesual.
Deşi cei doi contestatori-inculpaţi nu au contestat notele grefierului de şedinţă, Curtea a încuviinţat proba solicitată privind audierea înregistrării şedinţei de judecată din data de 1 februarie 2016, care relevă că preşedintele completului de judecată a întrebat, în sens generic, "dacă clienţii dumneavoastră doresc să dea declaraţiiş", iar inculpaţii A. şi B. aveau posibilitatea procedurală să solicite ascultarea lor, în baza dispoziţiilor art. 420 alin. (4) C. proc. pen., de către instanţa de control judiciar, în contextul în care au beneficiat de apărare calificată, fie la termenul de judecată respectiv, fie la termenele ulterioare (în condiţiile în care au fost prezenţi la toate cele 26 termene, în apel), inclusiv la cel din data de 21 noiembrie 2017, când s-a finalizat cercetarea judecătorească şi au avut loc dezbaterile.
Împotriva deciziei penale nr. 521/2018 din data de 16 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au formulat apeluri contestatorii B. şi A.
La termenul din data de 20 septembrie 2018, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate.
Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată:
Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate de art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
În cauză, contestatorii B. şi A. au declarat apel împotriva deciziei penale nr. 521/2018 din data de 16 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În acelaşi timp, se reţine că, prin decizia penală nr. 521/2018 din data de 16 mai 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au fost respinse, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatorii A. şi B., împotriva deciziei penale nr. 1150 din data de 19.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2013.
Analizând dispoziţiile cuprinse în Secţiunea 1 a Capitolului V din Titlul III din C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile menţionate la art. 426 C. proc. pen., iar potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., dacă găseşte contestaţia întemeiată, instanţa desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare. Totodată, dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 551 şi art. 552 C. proc. pen., prevăd că decizia dată în contestaţia în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate în apel este definitivă.
Pe de altă parte, din examinarea dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen. se constată că doar sentinţele sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede altfel.
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile textelor de lege anterior menţionate, se constată că apelul este declarat împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunţată în contestaţia în anulare ce a vizat o altă decizie pronunţată în apel), învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia, deşi calea de atac promovată nu întruneşte cerinţele legale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, apelurile formulate de contestatorii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 521/2018 din data de 16 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va obliga apelanţii - contestatori la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu cheltuieli judiciare către stat, iar onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii - contestatori, în sumă de câte 260 lei, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, apelurile formulate de contestatorii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 521/2018 din data de 16 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă apelanţii - contestatori la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii - contestatori, în sumă de câte 260 lei, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 septembrie 2018.