Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 337/PI/ C. pen. din data de 10 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea petentului A. de sesizare a Curţii Constituţionale.
În temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare nr. 68/P/2017 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în 11.12.2017, menţinută prin ordonanţa nr. 46/II/2/2018 dată de procurorul general al aceluiaşi parchet în 16.02.2018.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că petentul A. a formulat plângere împotriva ordonanţei de clasare nr. 68/P/2017 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în 11.12.2017, menţinută prin ordonanţa nr. 46/II/2/2018 din 16.02.2018 a procurorului general al aceluiaşi parchet.
La termenul din 10.05.2018, petentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen. apreciind că se încalcă dreptul la un proces echitabil, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, susţinând că deşi are dreptul de a formula plângere împotriva ordonanţei de clasare, nu poate critica legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, calea de atac fiind lipsită de conţinut. Totodată, a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. prin utilizarea expresiei "ascendenţi şi descendenţi în linie directă", existând o diferenţă terminologică faţă de C. civ. potrivit căruia ascendenţa sau descendenţa poate fi în linie dreaptă sau colaterală, iar neconstituţionalitate ar exista "sub aspectul discriminării infralegistice, prin norme conflictuale care subminează caracterul unitar, simfonic, al legislaţiei privind terminologia expusă".
Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a reţinut că petentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la următoarele texte legale:
- art. 341 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.:
"Dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală, petentul şi intimaţii pot formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale."
- art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.:
"Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane: a) soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului".
Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992:
"Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia". De asemenea, s-a considerat că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reglementează procedura ce trebuie urmată de instanţa de judecată sesizată cu o cerere prin care se invocă o excepţie de neconstituţionalitate.
În acest context, s-a precizat că acest text legal abilitează instanţa de judecată să verifice îndeplinirea condiţiilor prealabile sesizării Curţii Constituţionale, reglementate de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora: excepţia trebuie să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; să fie ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă; să nu vizeze dispoziţii constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
S-a menţionat că regimul juridic al excepţiei de neconstituţionalitate este diferit de regimul excepţiilor de procedură, de drept comun, nefiind posibilă sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unor excepţii de procedură de drept comun ori pentru interpretarea legii, toate acestea fiind de competenţa instanţelor de drept comun. Pe de altă parte, s-a considerat că este necesară o minimă justificare a pretinselor contradicţii între textul legii şi textul Constituţiei, în lipsa acesteia, demersul sesizării Curţii Constituţionale putând căpăta aspect formal. Cu privire la condiţia care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei, s-a statuat că această condiţie nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul. În practica constantă a instanţelor naţionale s-a apreciat că norma pretins neconstituţională trebuie să aibă astfel un impact decisiv asupra soluţiei pe care o va lua instanţa cu privire la fondul cauzei deduse judecăţii.
Referitor la condiţia incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., petentul a apreciat că este justificată prin prisma faptului că a înţeles să invoce excepţia nulităţii relative a unor acte procesuale şi mijloace de probă. În acest context, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, în pofida unei ample argumentări, în realitate, excepţiile de nulitatea relativă se reduc la invocarea unor erori materiale din conţinutul actelor procedurale (în loc de "constatare" se menţionează "expertiză"), respectiv la contestarea veridicităţii susţinerilor martorilor audiaţi. Totodată, s-a apreciat că existenţa unui caz de incompatibilitate a procurorului nu ar afecta ordonanţa de desemnare a acestuia pentru instrumentarea dosarului, ci însăşi soluţia dată. Or, aşa cum se prevede în art. 341 alin. (5) şi alin. (6) lit. b) C. proc. pen., ordonanţa de clasare este supusă controlului judecătorului de cameră preliminară care o poate desfiinţa atunci când constată nelegalitatea sau netemeinicia acesteia.
S-a reţinut că un alt argument adus de către petent care vizează fondul plângerii şi s-a solicitat a fi analizat şi din perspectiva îndeplinirii condiţiilor pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen. este cel al contestării raportului de constatare criminalistică. Sub acest aspect, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, în realitate, nu se invocă o nelegalitate a acestuia, ci se susţine necesitatea efectuării unei expertize de specialitate, aspect ce poate fi analizat independent de reglementarea din art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen. De asemenea, s-a observat că adresa prin care se comunică petentului modul de soluţionare a plângerii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara este un act de comunicare în sensul art. 264 C. proc. pen. şi nu un act dintre cele ce se includ în dispoziţiile art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen.
Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen. este inadmisibilă întrucât nu are legătură cu soluţionarea plângerii în speţă.
Cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a constatat că, deşi au fost indicate articole din Constituţia României, nu se indică o încălcare concretă a acestora. Mai mult, s-a apreciat că, în cauză nu s-a efectuat o urmărire penală "in personam" şi nu există suspect sau inculpat. Prin urmare, şi sub aspectul criticării art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a considerat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale apare ca fiind inadmisibilă.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că, prin ordonanţa nr. 68/P/2017 din 11.12.2017 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea penală formulată de petentul A. împotriva intimatelor B. şi C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen.
În motivarea ordonanţei s-a reţinut că A. a susţinut că B. s-a folosit de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 12.11.2003 de BNP C., iar la rubrica vânzător semnătura nu a fost efectuată de D., indicând ca autori ai falsului pe B. şi notarul public C.. În acest context, petentul A. a formulat plângere împotriva intimatei B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals şi înşelăciune, iar împotriva notarului public sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu. S-a mai arătat că, în ce priveşte infracţiunea de fals intelectual a intervenit prescripţia, prin ordonanţa 615/P/2016 dispunându-se clasarea sub acest aspect şi, totodată, disjungerea cauzei privind infracţiunea de uz de fals constând în folosirea de către B. a înscrisului falsificat pentru înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară şi în timpul procesului civil înregistrat sub nr. x/220/2014.
S-a mai reţinut din actele de urmărire penală efectuate în cauză, că procurorul a procedat la audierea martorei C., care a declarat că au fost îndeplinite condiţiile legale pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare între B. şi mama acesteia D.. De asemenea, s-a arătat că a fost audiată şi B. la data de 03.08.2017, reţinându-se că mama acesteia a insistat să meargă la un notar public pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul din Deta, fapt ce s-a şi întâmplat, actul fiind semnat de vânzătoare în spital în prezenţa notarului public. Referitor la fratele său A., B. a menţionat că acesta se afla în străinătate şi ţinea legătura telefonic şi foarte rar cu mama acestora.
S-a mai reţinut că, în cauză, a fost efectuată constatarea criminalistică grafoscopică nr. 178270 din 06.11.2017 prin care nu s-a putut stabili dacă semnătura contestată, existentă la rubrica "semnătură" de pe contractul de vânzare-cumpărare încheiat între D. şi B., autentificat sub nr. x din 12.11.2013, a fost sau nu executată de D. Astfel, faţă de această concluzie s-a constatat că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
S-a constatat că ordonanţa atacată a fost menţinută prin ordonanţa nr. 46/II/2/2018 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în 16.02.2018.
Deopotrivă, s-a constatat că petentul A. a susţinut că în cauză procurorul care a dat ordonanţa contestată era incompatibil fiind cel care a emis şi ordonanţa nr. 615/P/2016 din 13.01.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi astfel a considerat a fi incidente dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. e) teza I C. proc. pen.
Prin ordonanţa nr. 615/P/2016 din 13.01.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 C. pen. şi disjungerea cauzei în ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals prev. de art. 323 C. pen.
Judecătorul de cameră preliminară a considerat că potrivit art. 65 alin. (1) C. proc. pen.:
"Dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) şi f) se aplică procurorului şi organului de cercetare penală", prin urmare, cazul de incompatibilitate invocat de petent nu este aplicabil procurorului.
Pe fondul cauzei, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 12.11.2003 de BNP C., defuncta D. a vândut intimatei B., fiica acesteia, imobilul situat în Deta, str. x nr. 9, jud. Timiş. S-a precizat că raportul de constatare criminalistică nr. x din 06.11.2017 întocmit de IPJ Timiş - Serviciul Criminalistic a concluzionat că nu se poate stabili dacă semnătura în litigiu a fost sau nu executată de numita D. datorită insuficienţei cantitative a semnăturilor în litigiu, respectiv model de comparaţie, apreciindu-se că pot exista două variante ipotetice:
"Prima variantă presupune ca semnătura considerată în litigiu să fi fost executată chiar de numita D. la o distanţă temporară de aproximativ trei ani de zile, timp în care actul scriptural să sufere anumite modificări cauzate de degradarea fizică a persoanei în cauză, care să conducă la o exprimare grafică diferită, păstrând doar în partea de debut un grafism literal. A doua variantă ipotetică se referă la posibilitatea contrafacerii semnăturii titularului din fantezie, la voia întâmplării, ţinând cont de numele titularului prin păstrarea majusculei "S" în debut, cu multe reţineri, reluări şi suprapuneri ale traseelor grafice, tremurături şi opriri, reflectând o oarecare nesiguranţă şi artificialitate a execuţiei grafice".
Referitor la solicitarea petentului de completare a urmăririi penale cu o expertiză medico-legală privind discernământul vânzătoarei D. la data încheierii contractului, s-a considerat că în condiţiile în care pentru infracţiunea de fals intelectual s-a dispus o soluţie de clasare în alt dosar, iar în speţă se contestă semnătura defunctei şi nu capacitatea psihică a acesteia, o asemenea expertiză nu ar conduce la lămurirea cauzei.
Împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României din cuprinsul încheierii penale nr. 337/PI/CP din data de 10 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a formulat recurs petentul A.
În susţinerea recursului, s-a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1997 în privinţa excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) teza a II-a şi art. 117 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., recurentul apreciind că i se încalcă dreptul la un proces echitabil sub aspectul egalităţii de arme prev. de art. 21 alin. (3) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, dar şi prevederile art. 53 alin. (1), art. 4 alin. (1), art. 124 alin. (8) şi art. 21 din Constituţia României
Pe cale de consecinţă, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a încheierii judecătorului de cameră preliminară şi sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea celor două excepţii de neconstituţionalitate invocate.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 21.05.2018 sub nr. x/59/2018 având termen de soluţionare la data de 23 mai 2018.
Examinând dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (1) teza a II-a şi art. 117 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Aşadar, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de petentul A. într-un dosar având ca obiect plângerea formulată împotriva ordonanţei de clasare aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara. Apoi, s-a invocat neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, respectiv art. 341 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen. (referitor la posibilitatea invocării cererilor şi excepţiilor în procedura de cameră preliminară cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale) şi art. 117 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. (vizând dreptul de refuz de a da declaraţii în calitate de martor a ascendenţilor sau descendenţilor în linie directă, a fraţilor şi surorilor suspectului sau inculpatului), iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale prin decizii anterioare ale Curţii Constituţionale.
Referitor la condiţia privind legătura normelor legale ce fac obiectul excepţiilor cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a trimite cererea de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să fie de natură să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa în cauză.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, în funcţie de stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia, înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă şi incidenţa prevederilor a căror constituţionalitate se contestă, deci influenţa asupra soluţionării cauzei.
În mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.
În cauză, deşi petentul a indicat dispoziţiile legale considerate neconstituţionale în raport cu norme din Constituţie în vederea evaluării corespondenţei dintre normele pretins încălcate şi prevederile constituţionale, aspectele invocate de petent în susţinerea recursului nu au o legătură cu soluţia ce poate fi pronunţată în cauză, existenţa unei legături formale nefiind suficientă pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei, în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea examinării constituţionalităţii propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederilor atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unor aspecte de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiilor invocate, ci numai asupra admisibilităţii acestora.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 337/PI/CP din data de 10 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 130 lei va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 337/PI/ C. pen. din data de 10 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 130 lei rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2018.