Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra recursului în casaţie de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 388 din 29.12.2015 pronunţată de Tribunatul Constanţa, secţia penală, în dosarul nr. x/2014, între altele, în baza art. 386 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 78/2000, formulată de inculpaţi.

În baza art. 131 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare (fapta din 01.11.2013).

În baza art. 131 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 207 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare (fapta din 26.03.2014).

În baza art. 131 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 207 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare (fapta din 31.05.2014).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte două pedepse, pedeapsa rezultantă fiind de 7 (şapte) ani şi 20 (douăzeci) de zile închisoare.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 844 din 28.10.2010 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. x/2010, modificată prin decizia penală nr. 84 din 12.05.2011 a Tribunalului Olt, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 612 din 14.03.2012 a Curţii de Apel Craiova, fiind dispusă executarea în întregime a acestei pedepse, care nu a fost contopită cu pedeapsa de 7 ani şi 20 de zile închisoare din prezenta hotărâre, ci adăugată acesteia, pedeapsa astfel rezultată fiind de 7 (şapte) ani, 8 (opt) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen. şi art. 45 alin. (2) lit. b) C. pen. a fost adăugată pedeapsa de 7 ani 8 luni şi 20 de zile închisoare la pedeapsa de 5 ani şi 3 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 29 din 22.02.2012 pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2011, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1679 din 16.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus ca inculpatul A. să execute în total pedeapsa de 12 (doisprezece) ani 11 (unsprezece) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi d) C. pen., pedeapsa principală urmând a fi executată în regim privativ de libertate, în conformitate cu dispoziţiile art. 60 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a dedus din pedeapsa principală aplicată perioada executată de la 20.05.2014, la zi.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 81 din 19.05.2014 emis de Tribunalul Olt în baza sentinţei penale nr. 29 din 22.02.2012 pronunţată în dosarul nr. x/2011, fiind emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia.

S-a constatat că inculpatul A. este arestat în altă cauză.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă B. şi inculpaţii A., C., D., E. şi F..

Prin decizia nr. 372/A din 09.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admis apelul, declarat, între alţii, de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 388 din 29.12.2015 pronunţată de Tribunalulul Constanţa, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, a fost desfiinţată în parte hotărârea penală atacată şi, în rejudecare, au fost descontopite pedepsele aplicate, între alţii, inculpatului A.

În baza art. 386 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost condamnaţi toţi inculpaţii, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. art. 131 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an şi 8 (opt) luni închisoare (fapta din data de 01.11.2013).

În baza art. 207 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (fapta din 26.03.2014).

În baza art. 207 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare (fapta din 31.05.2014).

În baza art. 43 alin. (2) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen. a fost adăugată pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare la pedeapsa de 5 ani şi 3 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 29 din 22.02.2012 pronunţată de Tribunalul Olt, definitivă prin decizia penală nr. 1679 din 16.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 7 ani şi 7 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi d) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 au fost contopite pedepsele principale şi aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 7 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte două pedepse ( respectiv 1 an şi 20 de zile), pedeapsa astfel rezultată pentru concursul de infracţiuni fiind de 8 ani 7 luni şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) C. pen., care se va executa pe durata executării pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 844 din 28.10.2010 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 612 din 14.03.2012 a Curţii de Apel Craiova şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, care nu a fost contopită cu pedeapsa de 8 ani 7 luni şi 20 de zile închisoare din prezenta hotărâre, ci adăugată acesteia, inculpatul A. având de executat în final pedeapsa principală rezultantă de 9 ani 3 luni şi 20 de zile închisoare, în regim privativ de libertate potrivit art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) C. pen. i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) C. pen., care se va executa pe durata executării pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din durata executării pedepsei principale perioada deja executată de la data de 20.05.2014, la zi.

S-a constatat că inculpatul A. este arestat în altă cauză.

A fost redus cuantumul sumelor la care inculpaţii au fost obligaţi la despăgubiri civile către partea civilă B., inculpatul A. fiind obligat la plata la plata sumei de 1.500 de euro echivalent lei la la data efectuării plăţii.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată partea civilă B. la plata sumei de 500 de lei cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare, efectuate cu ocazia soluţionării apelului Parchetului, au rămas în sarcina statului, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 03 mai 2017, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., privind aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În susţinerea căii de atac, s-a arătat, în esenţă, că, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., deşi doar ultima dintre cele trei infracţiuni de şantaj pentru care a fost condamnat, respectiv fapta din 31.05.2014, a fost săvârşită în stare de recidivă, instanţa de fond şi cea de apel au aplicat diferit dispoziţiile referitoare la tratamentul juridic al acestei cauze de agravare a pedepsei.

Astfel, pe de o parte instanţa de fond a contopit pedepsele aplicate pentru cele trei infracţiuni de şantaj concurente (01.11.2013; 26.03.2014; 31.05.2014), a stabilit o pedeapsă rezultantă şi, în raport de aceasta, a aplicat dispoziţiile referitoare la sancţionarea recidivei, iar, pe de altă parte, instanţa de apel a aplicat dispoziţiile privind tratamentul sancţionator al stării de recidivă doar în raport de ultima dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului A. (31.05.2014), a adăugat pedeapsa aplicată pentru această faptă la pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei, iar pedeapsa rezultantă a fost contopită cu pedepsele aplicate pentru celelalte două fapte săvârşite de inculpat ( 01.11.2013 şi 26.03.2014).

Sub acest aspect, s-a apreciat că, deşi pedeapsa rezultantă este aceeaşi, soluţia adoptată de către instanţa de fond este cea corectă.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate, şi, în rejudecare să se constate că faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului sunt concurente, urmând a se da eficientă ordinii stabilite de dispoziţiile art. 43 alin. (2) C. pen., prin aplicarea mai întâi a dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni pentru faptele săvârşite la datele de 01.11.2013, 26.03.2014 şi 31.05.2014 şi apoi a dispoziţiilor referitoare la recidiva postcondamnatorie.

Prin încheierea din 05.10.2017, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 372/A din 09 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul inculpat A., a fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie, completului C4 şi s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 19 octombrie 2017.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie întruneşte toate cerinţele de formă prevăzute de art. 440 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 434-438 C. proc. pen.

La termenul de judecată din 19.10.2017, cauza a fost amânată la solicitarea apărătorului ales al intimatului - inculpat A. pentru imposibilitate obiectivă de prezentare.

Examinând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 442 - 444 C. proc. pen., Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi exced cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Parchetul şi-a întemeiat cererea pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., arătând, în esenţă, că la stabilirea pedepsei rezultante aplicate inculpatului A., instanţa de fond şi cea de apel au aplicat diferit dispoziţiile referitoare la tratamentul juridic al recidivei postcondamnatorii.

Înalta Curte reţine că, potrivit motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Înalta Curte reţine că, în speţă, prin sentinţa penală nr. 388 din 29.12.2015 a Tribunalului Constanţa a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 ( fapta din 01.11.2013), la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare;

- şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 207 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 (fapta din 26.03.2014), la pedeapsa de 4 ani închisoare;

- şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 207 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 ( fapta din 31.05.2014), la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, pedeapsa astfel rezultată pentru concursul de infracţiuni fiind de 7 ani şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 844 din 28.10.2010 a Judecătoriei Slatina, modificată prin decizia penală nr. 84 din 12.05.2011 a Tribunalului Olt, definitivă prin decizia penală nr. 612 din 14.03.2012 a Curţii de Apel Craiova, pedeapsa fiind adăugată la pedeapsa de 7 ani şi 20 de zile închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 7 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen. şi art. 45 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 7 ani 8 luni şi 20 de zile închisoare la pedeapsa de 5 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 29 din 22.02.2012 a Tribunalului Olt, definitivă prin decizia penală nr. 1679 din 16.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul A. având de executat în total o pedeapsă de 12 ani, 11 luni şi 20 de zile închisoare.

Ulterior, prin decizia nr. 372/A din 09 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, între altele, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 78/2000 în ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj.

În baza art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an şi 8 (opt) luni închisoare (fapta din data de 01.11.2013).

În baza art. 207 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (fapta din 26.03.2014).

În baza art. 207 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare (fapta din 31.05.2014).

În baza art. 43 alin. (2) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen. a fost adăugată pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare la pedeapsa de 5 ani şi 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 29 din 22.02.2012 pronunţată de Tribunalul Olt, definitivă prin decizia penală nr. 1679 din 16.05.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 7 ani şi 7 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 au fost contopite pedepsele principale şi aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 7 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte două pedepse ( respectiv 1 an şi 20 de zile), pedeapsa astfel rezultată pentru concursul de infracţiuni fiind de 8 ani 7 luni şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 844 din 28.10.2010 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin decizia penală nr. 612 din 14.03.2012 a Curţii de Apel Craiova şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, care nu a fost contopită cu pedeapsa de 8 ani 7 luni şi 20 de zile închisoare, ci adăugată acesteia, inculpatul A. având de executat în final pedeapsa principală rezultantă de 9 ani 3 luni şi 20 de zile închisoare.

Astfel, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea a trei infracţiuni de şantaj, prevăzute de art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen., respectiv art. 207 alin. (1), (3) C. pen. (faptele din 01.11.2013, 26.03.2014 şi 31.05.2014), pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani, respectiv de la 2 la 7 ani.

Ca atare, pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen. (1 an şi 8 luni închisoare pentru fapta din data de 01.11.2013), art. 207 alin. (1), (3) C. pen.( 1 an şi 6 luni închisoare pentru fapta din data de 26.03.2014) şi art. 207 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (2 ani şi 4 luni închisoare, fapta din 31.05.2014) se încadrează în limitele prevăzute de dispoziţiile legale: de la 1 la 5 ani închisoare, respectiv de la 2 la 7 ani închisoare.

Referitor la critica privind greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 43 C. pen., Înalta Curte constată că modalitatea în care au fost aplicate dispoziţiile privind tratamentul sancţionator al stării de recidivă, respectiv doar în raport de ultima dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului A. (fapta din data de 31.05.2014), adăugând pedeapsa stabilită pentru această infracţiune la pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei, pedeapsa rezultantă fiind, ulterior, contopită cu pedepsele aplicate pentru faptele săvârşite de inculpat la datele de 01.11.2013 şi 26.03.2014, deşi este diferită de cea adoptată de către instanţa de fond, nu conduce la aplicarea unei pedepse rezultante în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că pedepsele de 1 an şi 8 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani şi 4 luni închisoare, aplicate pentru infracţiunile prevăzute de art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen., respectiv art. 207 alin. (1) şi 3 C. pen. sunt cuprinse în limite legale, iar pedeapsa rezultantă nu a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, urmează, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, privind pe intimatul inculpat A., şi, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 372/A din 09 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimatul inculpat A.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2017.