Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 41/FCJI din data de 05 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 107 raportat la art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost respinsă sesizarea formulată de Procuratura Republicii din Torino, Italia, prin procuror adjunct, A., privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 05 februarie 2018, în dosarul cu număr de referinţă n. 148/2017 SIEP - Dosarul 102/697/17, fundamentat pe Ordonanţa de executare a pedepsei cu încarcerare nr. 148/2017 SIEP emisă la data de 27.02.2017 de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia şi sentinţa nr. 2698/15, n. 50635/15 RG App emisă la data de 09.10.2015 de Curtea din Torino - a Doua Secţiune Penală, modificând parţial sentinţa Tribunalului Torino din 09 octombrie 2014, irevocabilă la data de 18.01.2017 pe numele persoanei solicitate B., pentru executarea pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare, la care a fost condamnat pentru comiterea a două infracţiuni: de "maltratări în familie" prevăzută de art. 572 C. pen. italian şi "acte sexuale cu o persoană minoră" continuate prev. de art. 81 cpv şi 609 quater alin. (1) nr. 2 C. pen. italian.

În baza art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost recunoscută hotărârea penală nr. 2698/15 din data de 09 octombrie 2015, definitivă la 18 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel din Torino, secţia a II-a penală, şi hotărârea penală din 9 octombrie 2014 (N 4828/2011) pronunţată de Tribunalul civil şi penal din Torino, secţia I penală, modificată parţial prin hotărârea menţionată şi s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată persoanei condamnate B., într-un penitenciar din România, pentru săvârşirea a două infracţiuni: de "lovirea sau alte violenţe", prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. din 1969 (art. 193 alin. (1) noul C. pen.) şi infracţiunea de "act sexual cu un minor" în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (1) şi 2 şi art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (art. 220 alin. (3) lit. b) noul C. pen.), ambele cu aplicarea art. 33 C. pen. din 1969.

În baza art. 98 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare pe numele persoanei condamnate B., la data pronunţării sentinţei.

S-a dedus din pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare, aplicată persoanei condamnate B., durata reţinerii şi arestării în vederea predării, de la data de 24 aprilie 2018, la zi.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Iaşi a reţinut următoarele:

Pe rolul instanţei a fost înregistrată la data de 25 aprilie 2018, sub nr. 249/45/2018, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi privind arestarea provizorie a persoanei solicitate B. în baza semnalării Schengen - Biroul Sirene Naţional din Italia, din data de 17 aprilie 2018 întemeiată pe mandatul european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Torino, la data de 05 februarie 2018, în dosarul nr. x/2017 SIEP fascicolul 102/697/17, pentru executarea pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare la care a fost condamnat prin hotărârea penală nr. 2698/15 din 09 octombrie 2015, definitivă la data de 18 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel din Torino, secţia a II-a penală, care modifică parţial hotărârea penală din 09 octombrie 2014 (N 4828/2011) pronunţată de Tribunalul civil şi penal din Torino, secţia I penală.

Verificând semnalarea Schengen şi valoarea ei juridică, echivalentă cu mandatul european de arestare în baza căruia a fost emisă, prin încheierea din 25 aprilie 2018, Curtea de Apel Iaşi, autoritatea judiciară de executare a mandatului european de arestare, competentă teritorial, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate B., pe o durată de 15 zile, începând cu 25 aprilie 2018 până la 09 mai 2018, inclusiv, în vederea predării, în temeiul art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Înainte de a se dispune arestarea provizorie, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile prev. de art. 104 alin. (2<SUP>1</SUP>)-(2) din Legea nr. 302/2004 şi drepturile prevăzute de Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 şi Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2013, un exemplar al informării privind aceste drepturi fiind înmânat, în scris, persoanei solicitate, exemplarul semnat de persoana solicitată fiind ataşat la dosarul cauzei, precum şi conţinutul semnalării S.I.S şi a fost audiată cu privire la propunerea de arestare provizorie.

Mandatul european de arestare a fost înaintat instanţei în limba română şi în limba italiană, la data de 26 aprilie 2018.

După primirea mandatului european de arestare, la termenul de judecată din 07 mai 2018, s-a adus la cunoştinţa persoanei solicitate conţinutul mandatului european de arestare, conţinutul şi efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predare către autoritatea judiciară emitentă, punându-i-se în vedere caracterul irevocabil al consimţământului dat şi caracterul definitiv al hotărârii de predare în baza consimţământului dat. I s-a înmânat persoanei solicitate o copie a mandatului european de arestare.

S-a procedat la ascultarea persoanei solicitate B., cetăţean român, acesta declarând că nu este de acord să fie predat autorităţii judiciare italiene, emitentă a mandatului european de arestare. Totodată, persoana solicitată a declarat că nu renunţă la regula specialităţii, că a înţeles conţinutul regulii specialităţii şi efectele consimţământului la predare. A declarat că nu a mai fost urmărit penal, judecat sau condamnat pentru aceleaşi fapte ca acelea care motivează mandatul european de arestare în alte state membre sau state terţe şi că pe teritoriul României nu este deschisă nicio procedură penală împotriva sa. A declarat că nu doreşte să execute pedeapsa în statul membru emitent, ci doreşte să execute pedeapsa în România.

Faţă de declaraţia persoanei solicitate B., instanţa a apreciat necesar a informa autorităţile judiciare italiene cu privire la faptul că este incident cazul de refuz a executării mandatului european de arestare, prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată şi art. 4 alin. (6) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre sens în care s-ar impune o eventuală recunoaştere a hotărârii penale, ce face obiectul mandatului european de faţă. În acest scop, a apreciat necesar a se solicita autorităţii judiciare italiene să comunice, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului, certificatul cuprins în anexa 1 a Deciziei-cadru, certificat care reprezintă garanţia că statul italian este de acord cu preluarea executării pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare, pentru executare, în România precum şi hotărârea penală de condamnare ce stă la originea mandatului european de arestare.

Autoritatea judiciară italiană a transmis instanţei certificatul solicitat şi hotărârile penale pronunţate în primă instanţă şi în apel, în limba italiană şi ulterior, traduse în limba română.

În cadrul controlului exercitat asupra mandatului european de arestare, Curtea de Apel Iaşi a constatat că Procuratura Republicii Torino, Italia, a emis mandatul european de arestare la data de 05 februarie 2018, în dosarul nr. x/2017 SIEP - Dosar 102/697/17, pe numele persoanei solicitate B., prin care s-a solicitat arestarea şi predarea persoanei solicitate pentru executarea pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare, la care a fost condamnat prin sentinţa nr. 2698/15, n. 50635/15 RG App din 09 octombrie 2015 emisă de Curtea de Apel din Torino, secţia a II-a penală, definitivă la 18 ianuarie 2017, care modifică parţial sentinţa Tribunalului Torino din 09 octombrie 2014.

Faptele au fost încadrate juridic în infracţiuni de maltratare în familie prev. de art. 572 C. pen. italian şi acte sexuale cu minoră de o manieră continuată, prev. de art. 81 cpv şi 609 quater alin. (1) nr. 2 C. pen.

Faptele au fost astfel descrise în cuprinsul mandatului european de arestare:

"1. Condamnat pentru faptul că o maltrata pe C., încredinţată lui B. de tatăl acesteia pentru a o duce în Italia, la lucru, bătând-o cu palme, lovituri şi pumni, insultând-o repetat cu epitete ca "curvă", "târfă", constrângând-o să lucreze pe piaţă şi încasându-i câştigurile, constrângând-o să aibă raporturi sexuale în modurile indicate la punctul 2. Fapte comise în Torino, din septembrie 2012 până pe 15 octombrie 2012.

2. Condamnat pentru că, prin mai multe acţiuni executate cu acelaşi caracter infracţional, ameninţând-o pe C. că dacă nu întreţine raporturi sexuale cu el, o lasă departe de casă, abuzând-o în condiţii de inferioritate psihică (pentru că se afla în Italia, departe de propria sa familie, fără a cunoaşte pe nimeni şi încredinţată acestui om de propriul său tată), a constrâns-o şi a indus-o să întreţină raporturi sexuale complete cu el. Fapte comise din septembrie 2012 până pe 15 octombrie 2012."

Infracţiunile au fost marcate de autoritatea judiciară emitentă în categoria infracţiunilor de "viol", situaţie ce exonerează autoritatea judiciară de executare să verifice regula dublei încriminări.

Mandatul european de arestare se bazează pe Ordonanţa de executare a pedepsei cu încarcerare nr. 148/2017 SIEP emisă de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino din 27 februarie 2017 şi sentinţa executorie nr. 2698/15 n. 50635/15 RG App emisă la data de 09.10.2015 de Curtea din Torino - a Doua Secţiune Penală, care modifică parţial sentinţa Tribunalului Torino din 09 octombrie 2014, definitivă la 18.01.2017.

Durata pedepsei la care a fost condamnat B. pentru infracţiunile comise este de 3 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsă de executat.

Din examinarea dosarului şi declaraţia persoanei solicitate a rezultat că este incident, în cauză, în mod exclusiv, motivul de refuz a executării mandatului european de arestare prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea (…) dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o reşedinţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de supraveghere în statul străin emitent.

Potrivit art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.

Raportat la declaraţia persoanei solicitate, cetăţean român, că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent şi fiind aplicabil motivul opţional de refuz prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, care, prin coroborarea cu dispoziţiile art. 98 alin. (3) din lege, se converteşte în motiv obligatoriu de refuz a executării mandatului european de arestare, la solicitarea instanţei, autoritatea judiciară emitentă a transmis certificatul prev. de Decizia-cadru 2009/909/JAI, certificatul fiind solicitat în temeiul art. 25 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului pentru a avea certitudinea că statul italian consimte la recunoaşterea şi executarea pedepsei aplicate, în România, altfel existând riscul unei duble executări a aceleaşi pedepse, în România şi în Italia. Au fost transmise şi hotărârile penale, în limba italiană şi în limba română.

Din documentele transmise, hotărâri şi certificat, a rezultat că persoana solicitată B. a fost judecată şi condamnată în primă instanţă, prin hotărârea penală din 09 octombrie 2014 (N. 4828/2011) pronunţată de Tribunalul civil şi penal din Torino, secţia I penală, care a fost modificată parţial, sub aspectul pedepsei aplicate, prin sentinţa nr. 2698/15 din 09 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel din Torino, definitivă la 18 ianuarie 2017, la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare, astfel, pentru infracţiunea de acte sexuale cu persoană minoră, prev. de art. 81 cpv şi 609 quater alin. (1) nr. 2 C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 5 luni închisoare, mărită pentru infracţiunea de maltratări în familie, prev. de art. 572 C. pen. italian, la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare.

Sub aspectul situaţiei de fapt, în certificat s-au reţinut următoarele:

"1. Condamnat deoarece o maltrata pe C., care îi fusese încredinţată de tatăl acesteia pentru a o aduce în Italia pentru a o face să lucreze şi anume lovind-o cu palmele, cu picioarele şi cu pumnii; insultând-o repetat cu epitete ca "târfă, curvă", constrângând-o să lucreze la piaţă şi încasând câştigurile sale; constrângând-o a avea raporturi sexuale prin modalităţi indicate în paragraful B). Fapte comise în Torino, din septembrie şi până în 15 octombrie 2012.

2. Condamnat deoarece, prin mai multe acţiuni executive ale aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ameninţare constând îi a spune lui C. că, dacă nu ar fi avut raporturi sexuale cu dânsul ar fi fugărit-o din casă, de asemenea, în orice caz, abuzând de condiţiile de inferioritate psihică ale acesteia (care se afla în Italia, departe de propria familie, fără să cunoască pe nimeni şi fiindu-i încredinţată acestuia de propriul tată) o constrângea şi, în orice caz o inducea a suferi acte sexuale constând în raporturi sexuale complete. Fapte comise în Torino din septembrie şi până în 15.10.2012."

Certificatul emis corespunde cu hotărârea de condamnare.

S-a reţinut că persoana solicitată urmează să execute o pedeapsă mai mare de 6 luni închisoare.

Examinând actele cauzei, Curtea de Apel Iaşi a constatat că toate condiţiile de validitate şi condiţiile de fond pentru emiterea şi executarea mandatului european de arestare sunt îndeplinite în cauză.

Fiind incident, în mod exclusiv, motivul de refuz a executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată, executarea mandatului european de arestare a fost respinsă şi, pe cale incidentală, examinându-se hotărârile de condamnare, acestea au fost recunoscute şi în limitele în care hotărârea de fond a rămas valabilă a fost recunoscută şi s-a dispus executarea pedepsei privative de libertate de 3 ani şi 8 luni închisoare, într-un penitenciar din România.

Întrucât în procedura recunoaşterii hotărârii penale străine este necesară verificarea regulii dublei incriminări a faptelor comise pentru fiecare infracţiune, în parte, conform art. 154 alin. (4) şi art. 155 lit. b) din Legea nr. 302/2004, instanţa a constatat că infracţiunea de maltratări în familie pentru care a fost condamnat B. prin hotărârea penală italiană este prevăzută de noul C. pen. în infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 noul C. pen., însă la data săvârşirii infracţiunii, septembrie - 15 octombrie 2012, fapta inculpatului nu era prevăzută în legea penală în art. 306 C. pen. din 1969 ca infracţiune şi faptele circumscrise calificării de "maltratări în familie" nu pot fi încadrate juridic în infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, minora C. nefiindu-i încredinţată inculpatului pentru creştere şi educare, conform incriminării din C. pen. din 1969. Faptele descrise în hotărârea de condamnare pot fi încadrate în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. din 1969, prin hotărârea de condamnare reţinându-se că persoana condamnată a lovit-o pe minoră în câteva rânduri, în perioada scurtă în care au convieţuit.

Prin hotărârea penală italiană de condamnare, faptele de violenţă şi insultă, circumscrise infracţiunii de maltratări în familie, au fost separate de activitatea de ameninţări şi constrângere morală privind întreţinerea de raporturi sexuale pe care, în mod deliberat, instanţa italiană a încadrat-o juridic în infracţiunea de acte sexuale cu persoană minoră şi nu în infracţiunea de viol.

În consecinţă, având în vedere că la data comiterii faptelor de inculpat, una dintre acestea nu era prevăzută de legea penală ca infracţiune de rele tratamente aplicate minorului şi întrucât a fost condamnat pentru un concurs de infracţiuni, iar instanţa italiană l-a judecat şi condamnat pentru infracţiunea de act sexual cu o persoană minoră, care este prevăzută şi de legea română ca infracţiune de act sexual cu un minor, în formă continuată (art. 198 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969) şi pentru infracţiunea de viol, raportat şi la limitele pedepselor prevăzute de lege şi la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, s-a reţinut că legea penală mai favorabilă inculpatului este C. pen. din 1969, dispoziţii legale avute în vedere şi ca element de referinţă în analiza adaptării pedepsei.

Art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, este aplicabil în situaţia în care s-ar fi dispus executarea mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate autorităţii judiciare emitente, neîndeplinirea condiţiei dublei incriminări pentru alte fapte decât cele prevăzute în art. 96 alin. (1) constituind, în sine, un motiv facultativ de refuz a executării mandatului european de arestare, ceea ce însemnă că şi dacă faptele pentru care nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări, persoana solicitată poate fi predată autorităţii judiciare străine.

Hotărârea de condamnare a fost recunoscută întrucât s-a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile de fond pentru executarea mandatului european de arestare, infracţiunile pentru care a fost condamnat B. constituind infracţiuni şi potrivit legii penale române, respectiv infracţiunea de lovirea sau alte violenţe şi act sexual cu un minor, în formă continuată, regula dublei incriminări a faptelor fiind îndeplinită şi necesară pentru respectarea principiului legalităţii incriminării şi a legalităţii pedepsei, pentru că executarea pedepsei nu este prescrisă, conform legii penale române şi este incident, în mod exclusiv, motivul de refuz a executării mandatului european de arestare, prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Verificându-se dispoziţiile privind adaptarea pedepsei, s-a constatat că pedepsele aplicate pentru infracţiunile comise în concurs nu depăşesc limita maximă a pedepsei prevăzută de legea română pentru aceeaşi infracţiune şi pedeapsa rezultantă aplicată nu depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente (art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, modificată).

În consecinţă, în baza art. 107 raportat la art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost respinsă sesizarea formulată de Procuratura Republicii din Torino, Italia, prin procuror adjunct, A., privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 05 februarie 2018, în dosarul cu număr de referinţă n.148/2017 SIEP - Dosarul 102/697/17, fundamentat pe Ordonanţa de executare a pedepsei cu încarcerare nr. 148/2017 SIEP emisă la data de 27.02.2017 de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia şi sentinţa nr. 2698/15, n. 50635/15 RG App emisă la data de 09.10.2015 de Curtea din Torino - a Doua Secţiune Penală, modificând parţial sentinţa Tribunalului Torino din 09 octombrie 2014, irevocabilă la data de 18.01.2017 pe numele persoanei solicitate B.

Împotriva sentinţei penale nr. 41/FCJI din data de 05 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

În susţinerea căii de atac, în esenţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a meţionat că hotărârea contestată este criticabilă pentru nelegalitate cu privire la încadrarea juridică reţinută de instanţa de fond, când a stabilit echivalenţa incriminării în statul de executare. S-a apreciat că este relevantă încadrarea juridică având în vedere că atât executarea mandatelor europene, cât şi recunoaşterea hotărârilor penale au la bază principiul recunoaşterii reciproce, iar pe de altă parte, după recunoaştere, executarea va fi guvernată de legea română, inclusiv aplicarea în viitor a unor instituţii de drept penal.

Raportat la cuprinsul sentinţei nr. 2698 din 09.10.2015 a Curţii de Apel Torino, în limba romănă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a apreciat că faptele ce au determinat condamnarea ar fi încadrabile în dispoziţiile art. 306 C. pen. din 1969 în concurs cu infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. din 1969. Descrierea şi circumstanţele faptelor reţinute de autorităţile italiene sub încadrarea art. 572 C. pen. italian şi denumirea maltratare în familie, corespund în primul rând infracţiunii prevăzute de art. 306 C. pen. român din 1969, date fiind acţiunile imputate, starea de minoritate a părţii vătămate şi circumstanţa stabilită deja de instanţele din Italia, că aceasta fusese încredinţată de către tatăl ei persoanei judecate, încredinţarea nefiind limitată la tranzitarea frontierei. Şi celelalte detalii ale hotărârii de condamnare privind tratamentul ce a determinat victima să fugă, tratament nelimitat la acte de lovire, sprijină încadrarea juridică prevăzută de art. 306 C. pen. Infracţiunea de lovire poate fi reţinută, dar în concurs ideal cu cea de rele tratamente aplicate minorului, în conformitate cu decizia nr. 37/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România pronunţată într-un recurs în interesul legii.

În raport de considerentele expuse, în temeiul art. 425<SUP>1</SUP>alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea în parte a hotărârii atacate, cu privire la încadrarea juridică aferentă recunoaşterii hotărârii de condamnare şi pronunţarea unei hotărâri legale, în sensul menţionat.

Analizând hotărârea contestată, în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Persoana solicitată B. a fost judecată şi condamnată în primă instanţă, prin hotărârea penală din 09 octombrie 2014 (N. 4828/2011) pronunţată de Tribunalul civil şi penal din Torino - Secţia I penală care a fost modificată parţial, sub aspectul pedepsei aplicate, prin sentinţa nr. 2698/15 din 09 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel din Torino, definitivă la 18 ianuarie 2017, la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare, astfel, pentru infracţiunea de acte sexuale cu persoană minoră, prev. de art. 81 cpv şi 609 quater alin. (1) nr. 2 C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 5 luni închisoare, mărită pentru infracţiunea de maltratări în familie, prev. de art. 572 C. pen. italian, la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-au reţinut următoarele:

Unicul motiv invocat în contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi priveşte încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina intimatului condamnat B., susţinându-se că faptele ce au determinat condamnarea ar fi încadrabile în dispoziţiile art. 306 C. pen. din 1969 în concurs cu infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. din 1969 şi cu infracţiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969.

Conform dispoziţiilor art. 306 C. pen. din 1969, "Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi."

Conform prevederilor art. 197 din actualul C. pen. "Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi."

Subiectul activ al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de 306 C. pen. din 1969, poate fi părintele sau orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare. În actualul C. pen., subiectul activ al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de 197 C. pen., poate fi părintele sau orice persoană în grija căreia se află minorul. După cum se poate observa, în noua lege penală, sfera subiecţilor activi a devenit mai cuprinzătoare.

Relativ la infracţiunea prevăzută de art. 306 C. pen. din 1969, se reţin următoarele:

Conţinutul juridic al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului este alcătuit dintr-o situaţie premisă şi conţinutul constitutiv.

Situaţia premisă a acestei incriminări constă în existenţa unei legături părinteşti sau a unei legături decurgând din încredinţarea minorului unei persoane în vederea creşterii şi educării. Aceasta înseamnă că infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului nu poate exista fără preexistenţa unei anumite legături dintre făptuitor şi victimă şi implică preexistenţa unei relaţii de familie sau a unei însărcinări speciale având ca obiect creşterea şi educarea unui minor.

Sarcina de creştere şi educare implică pentru părintele sau persoana care îndeplineşte această sarcină un drept de corijare faţă de minor. Exerciţiul abuziv al acestui drept este incriminat sub denumirea de rele tratamente aplicate minorului. Aşadar, creşterea şi educarea subiectului pasiv trebuie să apară ca o îndreptăţire legală. Dacă lipseşte această condiţie fapta nu va constitui infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului ci, eventual, o altă infracţiune, cum ar fi, de pildă: infracţiunea de loviri, infracţiunea de vătămare corporală, infracţiunea de lipsire ilegală de libertate.

Existenţa situaţiei premisă relevă caracterul special al incriminării şi al ocrotirii penale, fiindcă supunerea pe care minorul trebuie s-o păstreze faţă de părinte sau persoana căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare este impusă în interesul său şi al familiei, iar posibilitatea pe care o are părintele sau persoana căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare de a adresa mustrări şi dojane minorului, nu poate fi considerată decât un mijloc de educare a minorului şi de manifestare a grijii faţă de minor, preocupare care se înscrie în cadrul funcţiei familiei de educare a minorului.

Aşa cum rezultă din sentinţa nr. 2698 din 19.10.2015 a Curţii de Apel din Torino, instanţa italiană a stabilit situaţia de fapt, care nu poate fi cenzurată de instanţa română, reţinând că minora nu a fost încredinţată legal, astfel încât fapta reţinută în sarcina intimatului condamnat nu corespunde tiparului de incriminare prevăzut de art. 306 C. pen. din 1969.

Drept urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că infracţiunea de maltratări în familie pentru care a fost condamnat B. prin hotărârea penală italiană este prevăzută de noul C. pen. în infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 noul C. pen., însă la data săvârşirii infracţiunii, septembrie - 15 octombrie 2012, fapta inculpatului nu era prevăzută în legea penală în art. 306 C. pen. din 1969 ca infracţiune şi faptele circumscrise calificării de "maltratări în familie" nu pot fi încadrate juridic în infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, minora C. nefiindu-i încredinţată inculpatului pentru creştere şi educare, conform incriminării din C. pen. din 1969.

Nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 306 C. pen. din 1969 în cauză nu este incidentă nici decizia nr. 37/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 41/FCJI din data de 05 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe condamnatul pesoană transferabilă B.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluţionarea contestaţiei declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat B., în cuantum de 400 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 41/FCJI din data de 05 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe condamnatul pesoană transferabilă B.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat B., în cuantum de 400 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 iulie 2018.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj