Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7 din 19 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 103 alin. (7), (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare referinţă dosar nr. 5400 Js 17/17, emis la data de 13.12.2017, de către Staatsanwaltschaft Hamburg - Germania, împotriva persoanei solicitate A. şi a dispus predarea acestuia autorităţii judiciare emitente potrivit art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004.
În baza art. 103 alin. (7), (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., împotriva căreia s-a emis mandatul european de arestare referinţă dosar nr. 5400 Js 17/17, la data de 13.12.2017, de către Staatsanwaltschaft Hamburg - Germania, împotriva persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19.01.2018 şi până la data de 17.02.2018 inclusiv. În baza art. 103 alin. (3 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare şi s-au constatat încetate efectele mandatului de arestare nr. 1 din data de 06.01.2018, emis de Curtea de Apel Suceava în baza încheierii nr. 1 din aceeaşi dată.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută şi arestată în vederea predării de la data de 05.01.2018, ora 22:30, la zi şi s-a luat act că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii. În temeiul art. 87 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, la data de 17.01.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat instanţei, ca autoritate judiciară competentă de executare, propunerea de luare a măsurii arestării provizorii a persoanei solicitate A., pe baza semnalării transmise de către Biroul SIRENE naţional, urmare emiterii mandatului european de arestare referinţă dosar nr. 5400 Js 17/17, la data de 13.12.2017, de către Staatsanwaltschaft Hamburg - Germania. Faţă de persoana solicitată a fost dispusă, de către procuror, măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 05.01.2018, ora 22:30, până la data de 06.11.2018, ora 22:30.
Apreciind că sunt date în cauză cerinţele prevăzute de art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, instanţa de fond prin încheierea nr. 1 din data de 06.01.2018, a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, de la data de 06.01.2018 şi până la data de 20.01.2018, inclusiv şi s-a emis mandatul de arestare nr. 1 din aceeaşi dată.
La data de 17.01.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat instanţei, ca autoritate judiciară competentă, cererea de executare a mandatului european de arestare referinţă dosar 5400 Js 17/17, la data de 13.12.2017, de către Staatsanwaltschaft Hamburg - Germania, împotriva persoanei solicitate A., solicitând, totodată, arestarea acesteia în vederea predării către autoritatea solicitantă din Germania. În motivarea solicitării formulate, procurorul a arătat, în esenţă, că sunt date condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, pentru ca o astfel de cerere să fie admisă.
Analizând mandatul european de arestare depus la dosar, Curtea a constatat că acesta este emis în baza mandatului de arestare emis de Tribunalul Orasenesc Hamburg. Persoana solicitată A. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în bandă organizată prev. de art. 370 aliniat 1 nr. 1, aliniat 3 fraza 1, aliniat 2 nr. 1 şi 5, aliniat 6 fraza1 şi 2, aliniat 7 din prevederile Regulamentului de Impozitare german.
În fapt, s-a reţinut că învinuitul A., în tovărăşie cu învinuitul C. şi cu aţii, cunoscuţi până în prezent ca "D.", "E." şi "F.", au acţionat în colectiv, începând cel târziu din august 2016, în scopul sustragerii de impozite pe consumul de bunuri, în formă de banda organizată. Urmăriţii, în special G., B. şi H., s-au înţeles cu I. şi cu alţi făptaşi sa preia din depozite din Franţa cantităţi de bere, la care până în prezent nu s-a aplicat impozitul şi să organizeze transportul cu destinaţia I., ocolind impozitul naţional pe bere reglementat prin sistemul de control electronic EMCS (Excize Movement and Control System).
Unul din urmăriţii G., B. sau H. va rezolva procedeul de excludere de impozit conform prescripţiilor în vigoare EMCS, a transporturilor destinate I. şi va declara şi plăti impozitul de bere conform prescripţiilor germane. În realitate, în Hamburg trebuia să ajungă numai o parte din transport, în scopul camuflării acţiunii. De fapt, cantitatea de bere neimpozitată trebuia să ajungă pe pieţele negre de desfacere, în Franţa şi, în special, în Marea Britanie. Învinuitul A., în complicitate cu C. au elaborat în acest scop pe Laptop-ul lor documente fictive de transport, în special scrisori de trăsură. Aceste documente au fost pregătite în scop de muşamalizare pentru cazul când s-ar efectua controlul transporturilor efectuate de I., transporturi organizate conform procedurii EMCS, care însă nu au ajuns niciodată la depozitul I. Învinuiţii A. şi C. transportau la Hamburg regulat, cu documente manipulate, predând marfa special urmăriţilor B., G. şi H. Prin aceasta ei au vrut să contribuie la succesul faptelor acestei bande. Ei au profitat baneşte de profitul realizat de bandă, din câştig finanţându-şi viaţa de zi cu zi. Învinuiţii A. şi C., împreună cu urmăriţii B., J. şi K. au prejudiciat fiscul francez pentru impozite pe bere cu suma de 6.936.432,90 euro.
S-a reţinut că persoana solicitată a fost de acord cu predarea sa autorităţii emitente a mandatului, sens în care s-a întocmit în cauză proces - verbal de consimţământ la predare, în conţinutul căruia s-a precizat că aceasta nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii.
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate. Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L190/1 din 18 iulie 2002.
Din analiza conţinutului şi formei mandatului european de arestare, s-a reţinut că rezultă că acesta îndeplineşte cerinţele prev. de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, faptele reclamate regăsindu-se printre cele enumerate în art. 96 alin. (1) din acelaşi act normativ, la pct. 18. Contrar susţinerilor apărătorului persoanei solicitate, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, nu există motive de refuz al executării mandatului, în accepţiunea art. 98 din Legea nr. 302/2004, inclusiv cel prevăzut la alin. (2) lit. f) invocat de acesta, întrucât, din cuprinsul mandatului european de arestare, rezultă că activitatea presupus infracţională a persoanei s-a desfăşurat şi pe teritoriul statului german. De asemenea, s-a constatat că, în cauză, nu sunt nici motive de predare amânată sau condiţionată, în accepţiunea art. 112 din acelaşi act normativ.
Aşa fiind, în temeiul art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 103 alin. (7), (13) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare referinţă dosar 5400 Js 17/17, la data de 13.12.2017, de către Staatsanwaltschaft Hamburg - Germania, împotriva persoanei solicitate A. şi s-a dispus predarea persoanei solicitate autorităţii judiciare emitente, potrivit art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004. În baza art. 103 alin. (7), (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., împotriva căreia s-a emis mandatul european de arestare referinţă dosar nr. 5400 Js 17/17, la data de 13.12.2017, de către Staatsanwaltschaft Hamburg - Germania, în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19.01.2018 şi până la data de 17.02.2018, inclusiv şi în baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare. S-au constatat încetate efectele mandatului de arestare nr. 1 din data de 06.01.2018, emis de Curtea de Apel Suceava în baza încheierii nr. 1 din aceeaşi dată, s-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută şi arestată în vederea predării de la data de 5.01.2018 la zi şi s-a lua act că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii.
Împotriva sentinţei penale nr. 7 din 19 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat contestaţie persoana solicitată L., solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei, susţinând, în esenţă, că se impune acceptul său şi chiar dacă şi-a dat iniţial acordul, acesta trebuia luat după ce i-a fost adus la cunoştinţă mandatul de arestare şi, totodată, că lipseşte mandatul naţional de arestare, neefectuându-se acte de urmărire faţă de acesta şi nu este de acord cu predarea sa, argumentele fiind pe larg prezentate în practicaua deciziei.
Examinând contestaţia, prin prisma motivelor invocate şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a o respinge pentru următoarele considerente:
Prioritar, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 107 şi art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională, potrivit cărora hotărârea privind pronunţarea asupra executării mandatului european de arestare poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.
Înalta Curte reţine că în declaraţia dată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, la data de 5 ianuarie 2018, fila 8 din dosarul curţii de apel, persoana solicitată A., după ce a luat cunoştinţă de învinuirile ce i s-au adus şi după ce i s-a înmânat traducerea în limba română a semnalării emise de autorităţile germane a declarat că a luat la cunoştinţă de învinuirile care i se aduc, i s-a înmânat în xerocopie, traducerea în limba română a semnalării emisă de autorităţile judiciare germane şi este de acord să fie predat autorităţilor germane, în vederea clarificarea problemelor judiciare pe care le are.
În acelaşi sens se reţine, chiar dacă ulterior, în declaraţia din 19 ianuarie 2018 persoana solicitată a menţionat "cunosc motivul pentru care sunt adus a doua oară în faţa instanţei, în vederea mandatului european de arestare, al cărui conţinut îl cunosc….revin şi arăt că nu sunt de acord cu predarea întrucât sunt acuzat de fapte comise pe teritoriul Franţei, iar statul care a cerut predarea mea este Germania", în declaraţia dată iniţial în faţa instanţei de fond, la data de 6 ianuarie 2018, fila 35 din dosarul curţii de apel, a menţionat, în mod expres, că "în situaţia în care se va înainta şi mandatul european de arestare sunt de acord cu predarea şi mă prevalez de regula specialităţii", astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 107 şi art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie este formulată împotriva unei hotărâri definitive şi, ca atare, este inadmisibilă.
Trecând peste aceste aspecte, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. Alin. 2 al acelui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002."
Din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004 - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă. Cât priveşte conţinutul şi forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conţină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres, şi indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 88 şi art. 96 din prezenta lege. Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
Analizând actele şi lucrările cauzei, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerinţele legii privind conţinutul şi forma mandatului european de arestare, dat fiind faptul că autorităţile judiciare germane au menţionat că solicitarea adresată autorităţilor judiciare române se bazează pe mandatul european de arestare emis în dosarul nr. 5400Js 17/17 de către Procuratura Hamburg pe numele persoanei solicitate A., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală prev de art. 370, para 1, para 3, para 6, para 7 din Codul fiscal german, art. 25, para 2, art. 53 din C. pen. german.
Faţă de natura infracţiunii menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, precum şi gravitatea faptei săvârşite, Înalta Curte apreciază că măsura instanţei de fond de a dispune punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecinţa arestării şi predării persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane este întemeiată.
Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu prima instanţă, constată că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum şi că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.
De asemenea, faţă de împrejurările invocate de persoana solicitată, referitoare la descrierea infracţiunilor, încadrarea juridică a faptelor, caracterul inform al mandatului, precum şi faptul că nu s-au efectuat acte de urmărire penală, se constată că apărările acesteia nu pot fi primite, în condiţiile în care, potrivit art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului european de arestare, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării, condiţii avute în vedere de prima instanţă.
Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu prima instanţă, apreciază că nu există niciunul dintre motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, sau facultative enumerate la art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind punerea în executare a mandatului european de arestare, sub acest ultim aspect, reţinându-se că prima instanţă a constatat în mod corect că nu sunt incidente dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 modificată, care prevăd, în mod expres şi limitativ, motivele obligatorii şi opţionale de refuz al executării. În acest sens, prima instanţă a avut în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunţat şi de art. 84 alin. (2) din legea specială internă. În conformitate cu dispoziţiile articolului 1 alin. (2) din Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, statele membre sunt în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare, ele neputând refuza executarea unui astfel de mandat decât în cazurile de neexecutare obligatorie şi a celor facultative enumerate expres. În cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, instanţa nu poate verifica acest act, decât prin prisma îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004.
Din lucrările dosarului, filele 51-68 din dosarul Curţii de Apel Suceava, se constată că actul emis la data de 15 ianuarie 2018 de către Procuratura Hamburg cuprinde toate menţiunile necesare potrivit art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost tradus în limba română, iar persoana solicitată A. nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitate.
În raport cu criteriile legale care stabilesc condiţiile de formă şi conţinut ale unui mandat european de arestare, precum şi cu situaţiile de excepţie în care punerea în executare a unui mandat poate fi refuzată, instanţa de control judiciar constată că, în cauză, sunt întrunite condiţiile generale şi speciale pentru executarea mandatului european de arestare, nefiind incident vreunul dintre motivele de refuz al executării, obligatorii sau opţionale.
În temeiul art. 103 alin. (3) din aceeaşi lege, persoana solicitată a fost informată cu privire la efectele regulii specialităţii, arătând că nu înţelege să renunţe la acest beneficiu.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 425<SUP>1 </SUP>alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 7 din 19 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2018.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 7 din 19 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2018.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2018.