Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2694/C8/3598 din 17 octombrie 2017 Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Muzeul Naţional de Artă al României, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Învestit prin declinare de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 6936 din 20 noiembrie 2017, a declinat cauza privind pe reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Muzeul Naţional de Artă al României, către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 119 din 16 ianuarie 2018 a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, a constatat ivit conflictul de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Obiectul contestaţiei îl constituie o achiziţie directă realizată de autoritatea publică pârâtă.
"Potrivit art. 68 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 (1) Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru sau organizarea concursurilor de soluţii cu o valoare estimată egală sau mai mare decât valorile prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele:
a) licitaţia deschisă;
b) licitaţia restrânsă;
c) negocierea competitivă;
d) dialogul competitiv;
e) parteneriatul pentru inovare;
f) negocierea fără publicare prealabilă;
g) concursul de soluţii;
h) procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale şi al altor servicii specifice;
i) procedura simplificată."
Art. 7 alin. (5) din acelaşi act normativ prevede că "Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât 132.519 RON, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât 441.730 RON."
După cum se poate observa, achiziţia directă nu este enumerată între procedurile de achiziţie pe care le poate aplica o autoritate contractantă iar Legea nr. 98/2016 nu conţine prevederi care să impună anumite constrângeri de ordin procedural în derularea unei achiziţii directe. Din aceste prevederi legale rezultă că achiziţia directă nu reprezintă şi nu presupune o procedură de achiziţie, autoritatea publică putând să îşi organizeze în mod liber activitatea în vederea satisfacerii unor nevoi care au un impact financiar scăzut.
Pe de altă parte, Legea nr. 101/2016 prevede, în art. 1 alin. (1) următoarele:
"(1) Prezenta lege reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor."
Acest articol trebuie coroborat cu art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 101/2016 potrivit căruia "(1) Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat potrivit art. 37 alin. (2).
(2) Contestaţiile care nu intră în competenţa de soluţionare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanţa de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicţională competent."
Aşadar, în ciuda formulării generale din art. 1 din lege, Consiliul este competent doar cu privire la procedurile de atribuire, aşa cum prevede art. 12 alin. (1) din acelaşi act normativ, nu cu privire la toate contractele administrative.
De asemenea, din întreaga economie a Legii nr. 101/1996 rezultă că procedura de contestare în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor se referă strict la proceduri de achiziţie publică.
Reglementarea procedurii de contestare implică termene care se raportează la actele emise de autoritatea contractantă în cadrul unei proceduri de achiziţie, implică acte emise în cadrul unei astfel de proceduri şi se raportează la părţile dintr-o astfel de procedură.
În consecinţă Înalta Curte constată că în cazul unei achiziţii directe nu sunt aplicabile prevederile legii speciale respectiv ale Legii nr. 101/2016 ci vor fi incidente normele generale cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aşa cum prevede, de altfel şi art. 68 din Legea nr. 101/2016 stipulează că "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare."
Art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din legea nr. 554/2004, prevede că "sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice;"
De asemenea, art. 8 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că "(2)Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului".
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale/.../".
În cauză, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016 privitor la soluţionarea contestaţiilor, competenţa materială aparţine Tribunalului, secţia contencios administrativ de la sediul autorităţii contractante.
Ţinând cont de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, raportat la natura litigiului, tipul de autoritate emitentă a actului atacat şi sediul acesteia, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal are competenţa materială privind soluţionarea cauzei.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL şi pe pârâtul Muzeul Naţional de Artă al României, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2018.
Procesat de GGC - LM