Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară. Respingere. Recurs. Inadmisibilitate

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căi de atac prevăzute în legi speciale

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs

Legea nr. 340/2009, art. 2

 

În raport cu prevederile art. 2 din Legea nr. 340/2009, dispoziţia prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară nu poate fi atacată separat pe calea recursului, calea de atac a recursului exercitată împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene fiind inadmisibilă.

 

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 769 din 20 septembrie 2018

 

Prin decizia nr. 779/A din 29 iunie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală, a fost respinsă cererea inculpatului A. de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru iniţierea procedurii de întrebare preliminară.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru iniţierea procedurii de întrebare preliminară, pronunţată prin decizia nr. 779/A din 29 iunie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală a declarat recurs inculpatul A.

La termenul din data de 20 septembrie 2018, reprezentatul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând decizia atacată, constată următoarele:

Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Acordând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate în dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Conform art. 2 al Legii nr. 340/2009:

„(1) Instanţa de judecată, din oficiu sau la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

(2) Dacă cererea este formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecăţii este obligatorie.

(...)

(5) Încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecăţii poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară, în termen de 72 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Calea de atac se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, fără citarea părţilor; hotărârea este definitivă.”

Astfel, în raport cu textul legal invocat, rezultă că nu este prevăzută o cale de atac împotriva hotărârii prin care este respinsă solicitarea sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, Legea nr. 340/2009 deschizând calea recursului numai împotriva încheierii prin care instanţa s-a pronunţat asupra suspendării judecăţii, concomitent sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În acest sens, Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei nr. 548/2016, publicată în M. Of nr. 862 din 28 octombrie 2016, a statuat următoarele: „Curtea constată că ipoteza normativă prevăzută de textul criticat este circumscrisă exclusiv măsurii suspendării, fără a se referi şi la soluţia pe care instanţa o pronunţă în sensul admiterii, respectiv respingerii cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Desigur că măsura suspendării se dispune/poate fi dispusă numai în situaţia admiterii cererii de sesizare pentru pronunţarea asupra unei întrebări cu titlu preliminar, însă nu această din urmă soluţie pronunţată de instanţă este avută în vedere de legiuitor şi, în mod evident, nici soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. (...)

(...) Reglementarea distinctă a unei căi de atac împotriva unei categorii de măsuri dispuse de instanţa de judecată nu poate fi convertită într-un viciu de neconstituţionalitate al reglementării, motivat de faptul că aceeaşi cale de atac ar trebui să fie prevăzută şi în privinţa altor măsuri pentru care partea interesată are deschisă calea dreptului comun în materie. Altfel spus, nu ne aflăm în prezenţa unei eventuale omisiuni legislative cu relevanţă constituţională care să atragă, potrivit distincţiilor realizate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, competenţa instanţei de contencios constituţional de a proceda la corectarea acesteia pe calea controlului de constituţionalitate (...), ci a unei opţiuni a legiuitorului ce dă expresie prevederilor art. 129 din Constituţie, potrivit cărora împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Faptul că legiuitorul a apreciat ca, din considerente vizând celeritatea soluţionării cauzelor, să ofere o cale de atac, separat de hotărârea de fond, împotriva măsurilor de suspendare a judecăţii în situaţia admiterii cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea asupra unei întrebări cu titlu preliminar, nu poate fi interpretat ca o restrângere/imposibilitate a utilizării căilor de atac prevăzute de dreptul comun în privinţa încheierilor prin care se dispun alte măsuri, care pot fi atacate odată cu fondul, cu aceeaşi cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătoreşti prin care cauza a fost soluţionată.”

Pe de altă parte, se observă că decizia nr. 779/A din 29 iunie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală, prin care, printre altele, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru iniţierea procedurii de întrebare preliminară, a fost pronunţată în calea de atac a apelului.

Faţă de aspectele prezentate mai sus şi în raport cu dispoziţiile textelor de lege anterior menţionate, se constată că inculpatul A. a promovat o cale de atac inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 779/A din 29 iunie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru iniţierea procedurii de întrebare preliminară.