Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 38/F din data de 14 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de contestaţie la executare formulată de condamnatul A..
Condamnatul a fost obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTru a dispune astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 11 ianuarie 2018, pe rolul Curţii de Apel Piteşti a fost înregistrată, sub nr. x/46/2018, cererea condamnatului A. prin care a solicitat, pe calea contestaţiei la executare, recunoaşterea în România, a hotărârii prin care a fost condamnat, descontopirea pedepselor şi contopirea din nou a lor, conform vechiul C. pen.
Analizând dosarul cauzei Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 617/2012 pronunţată la data de 19 decembrie 2012 de către Secţiunea a 22-a a Audienţei Provinciale din Barcelona (definitivă la 23 ianuarie 2014) şi, respectiv Sentinţa nr. 446/2014 pronunţată la 4 noiembrie 2014 de către Judecătoria Penală nr. 17 din Barcelona (rămasă definitivă la 4 noiembrie 2014), condamnatul A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3.735 zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de prostituţie forţată, prostituţie forţată de minore, vătămare corporală şi furt, fapte care au corespondent în infracţiunile de proxenetism prin constrângere faţă de minori, vătămare corporală şi furt, prevăzute de art. 213 alin. (2) şi (3), art. 194, art. 228 - art. 229 din C. pen. român.
Aceste hotărâri au fost recunoscute de autorităţile române prin Sentinţa penală nr. 16 F- CC din data de 26 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, definitivă prin neapelare.
În aceste condiţii, instanţa de fond a considerat că nu se poate obţine, din nou, recunoaşterea hotărârii, cele statuate prin Sentinţa penală nr. 16 F- CC din data de 26 octombrie 2016 având caracter definitiv.
Totodată s-a arătat că nu se poate proceda nici la o reindividualizare a pedepselor în funcţie de regimul juridic al pluralităţii de infracţiuni aplicabil în dreptul român aşa cum a solicitat petentul.
Analizând situaţia juridică a condamnatului, prin prisma acestor dispoziţii legale, instanţa de fond a apreciat că nu se poate trece la conversia pedepsei prin aplicarea regimului sancţionatoriu al pluralităţii de infracţiuni aşa cum aceasta era reglementată de dispoziţiile vechiul C. pen. deoarece dispoziţiile legale mai sus amintite impun o astfel de conversie doar dacă durata pedepsei aplicate de statul străin depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.
S-a reţinut că nu este cazul condamnatului din prezenta cauză, chiar dacă regimul sancţionatoriu al pluralităţii de infracţiuni constatate de autorităţile spaniole este mai împovărător pentru condamnat. La toate acestea instanţa a referit asupra efectelor autorităţii de lucru judecat de care se bucură Sentinţa penală nr. 16 F- CC din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, de vreme ce, prin recunoaşterea operată s-au recunoscut implicit şi efectele, în planul adaptării pedepsei a regimului sancţionatoriu aplicat.
Cât priveşte art. 146 din Legea nr. 302/2004 invocat de condamnat s-a arătat că acesta reglementează transferarea, sub escortă, a persoanei condamnate.
Împotriva Sentinţei penale nr. 38/F din data de 14 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, condamnatul A. a formulat contestaţia de faţă, solicitând, desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, pedepsele aplicate să fie contopite potrivit vechiul C. pen.
Examinând contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 38/F din data de 14 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în raport cu actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 16 F - CC din data de 26 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosar nr. x/2016, a fost admisă cererea formulată de autorităţile judiciare din Spania înaintată Curţii de Apel Piteşti prin adresa din 26 iulie 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
În baza art. 135 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 3 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la data de 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, a fost recunoscută Sentinţa penală nr. 617/2012 pronunţată la data de 19 decembrie 2012 de către Secţiunea a 22-a a Audienţei Provinciale din Barcelona (definitivă la 23 ianuarie 2014) şi, respectiv Sentinţa nr. 446/2014 pronunţată la 4 noiembrie 2014 de către Judecătoria Penală nr. 17 din Barcelona (rămasă definitivă la 4 noiembrie 2014), privind pe condamnatul A., care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3.735 zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de prostituţie forţată, prostituţie forţată de minore, vătămare corporală şi furt, fapte care au corespondent în infracţiunile de proxenetism prin constrângere faţă de minori, vătămare corporală şi furt, prevăzute de art. 213 alin. (2) şi (3) C. pen., art. 194 C. pen., art. 228 - art. 229 C. pen. şi dispune executarea acestei pedepse în România.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., într-un loc. de detenţie din România, în vederea executării restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 3.735 zile de închisoare, conform C. proc. pen. român şi în condiţiile Convenţiei.
S-a luat act că executarea pedepsei rezultante de 3.735 zile de închisoare expiră la data de 14 octombrie 2022.
S-a constatat că persoana condamnată A. este încarcerată în executarea acestei pedepse în Penitenciarul Quatre Camins din Spania.
S-a dispus comunicarea sentinţei definitive şi a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii conform art. 135 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, către Direcţia de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei.
Sentinţa penală nr. 16 F - CC din data de 26 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosar nr. x/2016 a rămas definitivă prin neapelare.
Critica apărării în sensul că, în cauză, competenţa privind recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti emise de autoritatea spaniolă ar fi revenit Curţii de Apel Bucureşti potrivit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind Recursul în interesul legii este nefondată.
Potrivit art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, "atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată se află pe teritoriul României, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent este de competenţa curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază persoana condamnată. În cazul în care persoana condamnată nu are domiciliul pe teritoriul României, competenţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti. Atunci când persoana condamnată se află în România, în executarea unei pedepse, competenţa recunoaşterii şi punerii în executare aparţine curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află instanţa locului de deţinere".
Din actele dosarului reiese că la data sesizării instanţei condamnatul A. era încarcerat în Penitenciarul Mioveni, judeţul Argeş, motiv pentru care competenţa aparţine Curţii de Apel Piteşti.
Referitor la fondul contestaţiei, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că acesta este nefondată.
Potrivit art. 135 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de recunoaştere, punerea în executare a pedepsei se face potrivit dispoziţiilor din C. proc. pen.
În cauză, astfel cum s-a reţinut anterior, condamnatul se află deja în executarea unei pedepse de 3.735 zile de închisoare, pedeapsă aplicată de autorităţile judiciare din Spania, recunoscută şi pusă în executare prin hotărâre definitivă pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Or, o nouă recunoaştere a aceleiaşi hotărâri şi aplicarea unui alt tratament sancţionator al concursului de infracţiuni ar fi inadmisibilă şi ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.
Pe de altă parte, potrivit art. 135 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiilor se face pentru fiecare infracţiune în parte iar instanţa română va adapta pedeapsa doar atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română,ipoteză care nu este incidentă în prezenta cauză.
Se constată astfel că în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu se poate trece la conversia pedepsei prin aplicarea regimului sancţionatoriu al pluralităţii de infracţiuni, potrivit C. pen. din 1968 deoarece conversia era posibilă doar dacă durata pedepsei aplicate de statul străin depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală român.
PENTru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 38/F din data de 14 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în sumă de 35 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 38/F din data de 14 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 35 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2018.
Procesat de GGC - CL