Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 25/F din 20 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul A..
PENTru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti petentul condamnat A. deţinut în Penitenciarul Bucureşti Rahova, a solicitat contopirea pedepselor pe care le execută.
S-a solicitat admiterea cererii formulate, să se constate că pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 25/F din data de 12 februarie 2016 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală definitivă prin Decizia penală nr. 424/2017 din data de 11 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul penal nr. x/2013 este concurentă cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 114/2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2007 definitivă prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 care este concurentă în baza Sentinţei penale nr. 704/2012 din data de 16 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 3332 din 24 octombrie 2005 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, Sentinţa penală nr. 996/2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 4 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 88 C. pen. (1968) să se deducă perioada executată la zi şi să se anuleze MEPI nr. 32/2016 emis la data de 11 decembrie 2017.
S-a arătat că exista starea de recidiva prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. (1969), dar contopirea pedepselor în acest caz se face aplicând dispoziţiile art. 34 lit. a) C. pen. (1969) având în vedere faptul că sentinţa sus-menţionată a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012, iar faptele pentru care s-au aplicat pedepse privative de libertate au fost comise la data de 13 octombrie 2011 (persoana vătămată B.).
Astfel, în mod greşit instanţa atât de fond, cât şi de apel au apreciat că se poate dispune contopirea doar a restului rămas de executat de 4 ani şi 17 zile, acestea nefăcând un examen riguros în ceea ce priveşte operaţiunea de contopire a pedepselor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 25 din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1097 din 13 august 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus "în baza art. 194 alin. (1) vechiul C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) vechiul C. pen. condamnă inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (fapta din 31 octombrie 2011 - persoana vătămată B.)
Constată că pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) vechiul C. pen. aplicată prin Sentinţa penală nr. 704/2012 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 2 noiembrie 2012 reprezintă prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru fapta de mai sus.
În baza art. 39 alin. (2) raportat la art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) vechiul C. pen. contopeşte pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa menţionată mai sus, respectiv 4 ani şi 17 zile închisoare şi aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani şi 17 zile închisoare la care adaugă un spor de 43 zile închisoare, în final inculpatul executând 4 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) vechiul C. pen. pe o durată de 7 ani.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 cu aplic. art. 37 lit. a) vechiul C. pen. condamnă inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire.
În baza art. 61 vechiul C. pen. revocă liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 13 ani închisoare menţionată mai sus şi contopeşte restul neexecutat de 1234 zile închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. a) vechiul C. pen. condamnă inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
În baza art. 39 alin. (2) raportat la art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) vechiul C. pen. contopeşte pedeapsa stabilită prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani menţionată mai sus, respectiv 3 ani, 10 luni şi 28 zile închisoare şi aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) vechiul C. pen. pe o durată de 7 ani.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 vechiul C. pen. contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, în final inculpatul executând 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) vechiul C. pen. pe o durată de 7 ani.
În baza art. 71 alin. (1) vechiul C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza a II-a), lit. b) vechiul C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 vechiul C. pen. deduce din pedeapsa aplicată prevenţia în cauză, respectiv 22 februarie 2013 - 11 noiembrie 2013 şi de la 23 septembrie 2015 la zi.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen. deduce din pedeapsă durata executată, respectiv 01 noiembrie 2011 - 19 decembrie 2011, 13 mai 2012 - 23 noiembrie 2012.
Cu privire la existenţa stării de recidivă şi eventualul concurs de infracţiuni, astfel cum a invocat apărătorul inculpatului, Curtea a considerat că în mod corect s-a reţinut prin rechizitoriu starea de recidivă postcondamnatorie (în plus, nefiind îndeplinite condiţiile pentru reţinerea concursului de infracţiuni) pentru considerentele expuse în continuare.
Astfel, din fişa de cazier a inculpatului, instanţa a reţinut ca relevante următoarele condamnări:
- Sentinţa penală nr. 996/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 4 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 13 ani închisoare;
- Sentinţa penală nr. 114/2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - prin aceasta s-a dispus şi contopirea pedepselor aplicate prin această sentinţă (pentru infracţiuni săvârşite în perioada 2002 - 2003 şi în 15 noiembrie 2005) cu cele reţinute prin Sentinţa penală nr. 966/2005 urmare a reţinerii concursului de infracţiuni, stabilindu-se o rezultantă de 13 ani închisoare;
- Sentinţa penală nr. 3332/2005 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti - s-a dispus contopirea Sentinţei penale nr. 204/2003 şi Sentinţei penale nr. 2089/1995, stabilindu-se o rezultantă de 6 ani închisoare;
- Sentinţa penală nr. 1071/2008 a Tribunalului Bucureşti - s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 3332/2005 cu Sentinţa penală nr. 996/2005;
- Sentinţa penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti - s-a dispus contopirea pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. 114/2009 cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 3332/2005 şi Sentinţa penală nr. 996/2005, în final inculpatul executând 13 ani închisoare, fiind deduse perioadele executate, respectiv 11 martie 1994 - 16 martie 1994, 29 septembrie 1994 - 09 decembrie 1994, 21 septembrie 2001 - 17 decembrie 2002, 02 mai 2004 - 19 decembrie 2011, 13 mai 2012 la zi.
În plus, conform datelor aflate în fişa de cazier, inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 23 noiembrie 2012, cu un rest neexecutat de 1234 zile.
Prin urmare, s-a constatat că dintre toate aceste hotărâri, doar prin primele două s-a dispus condamnarea inculpatului, restul reprezentând hotărâri de contopire a pedepselor aplicate prin aceste hotărâri cu alte sentinţe (mai vechi), împrejurare în raport de care data rămânerilor definitive a acestor hotărâri nu prezintă relevanţă, în mod eronat apărătorul inculpatului raportându-se la acestea pentru a argumenta existenţa stării de concurs. Astfel cum reiese din prevederile art. 33 vechiul C. pen., respectiv art. 37 vechiul C. pen., pentru a se aprecia cu privire la existenţa concursului de infracţiuni sau a recidivei interesează data comiterii infracţiunilor şi data rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare pentru acestei infracţiuni.
Or, în speţă, s-a constatat că infracţiunile reţinute prin primele două sentinţe penale menţionate mai sus şi pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului au fost săvârşite în perioada 2001 - 2005, iar data rămânerii definitive a primei hotărâri de condamnare este 04 martie 2008. Mai mult, prin Sentinţa penală nr. 704/2012 a Tribunalului Bucureşti s-a reţinut concursul între aceste fapte şi unele anterioare anului 1995 pentru care s-au pronunţat condamnări în această perioadă. Deşi instanţa de fond a arătat că are dubii cu privire la corectitudinea procedurii de contopire realizate anterior în condiţiile în care s-a reţinut concursul între fapte din anii 1994 şi 2005, fără a fi luate în considerare hotărâri de condamnare intervenite pentru infracţiuni săvârşite în acest interval, şi chiar dacă ar ignora autoritatea de lucru judecat de care se bucură o astfel de hotărâre, a apreciat că tot ar trebui să constate că sfera concursului de infracţiuni s-a închis la data rămânerii definitive a primei hotărâri de condamnare, respectiv la data de 04 martie 2008 (neprezentând relevanţă pronunţarea ulterioară a altor hotărâri prin care s-a dispus condamnarea pentru infracţiuni săvârşite anterior acestei date şi în niciun caz data la care au rămas definitive hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus contopirea unor pedepse), infracţiunile săvârşite ulterior (astfel cum este cazul celor deduse judecăţii) neintrând în concursul de infracţiuni, ci aflându-se în stare de recidivă conform art. 37 vechiul C. pen.
În ceea ce priveşte regimul sancţionator, s-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii au fost comise în timp ce inculpatul se afla în executarea pedepsei de 13 ani care reprezintă prim termen al recidivei postcondamnatorii, devenind aplicabile dispoziţiile art. 39 alin. (2) vechiul C. pen. cu privire la contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă cu restul neexecutat existent la momentul comiterii noii infracţiuni.
S-a observat că pedepsele aplicate petentului nu mai pot fi recontopite, având în vedere că această operaţiune a fost deja efectuată prin sentinţa penală definitivă a Curţii de Apel Bucureşti. Această sentinţă penală a intrat deja sub protecţia autorităţii de lucru judecat, nefiind posibilă în niciun mod descontopirea sau recontopirea pedepselor menţionate anterior. Mai mult decât atât, s-a observat că ceea ce invocă petentul prin prezenta cerere de contopire a fost invocat şi pe fondul procesului penal în urma căruia pedepsele petentului au fost contopite, instanţa analizând în considerentele sentinţei incidenţa recidivei postcondamnatorii sau a concursului de infracţiuni.
S-a apreciat că modul în care s-a realizat contopirea acestor pedepse sau aplicarea pedepsei sau alte aspecte care ţin de individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, ţin în mod suveran de aprecierea instanţei care a dispus aplicarea acestei pedepse, nefiind de conceput posibilitatea reanalizării acestor aspecte în cadrul unei cereri de recontopire a pedepselor, datorită simplului fapt că cel condamnat este nemulţumit de cuantumul pedepsei pe care o are de executat.
Împotriva Sentinţei penale nr. 25/F din 20 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat contestaţie condamnatul A., motivele contestaţiei fiind prezentate pe larg în încheierea de amânare a pronunţării din data de 25 aprilie 2018.
Examinând contestaţia formulată de condamnatul A. prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin Sentinţa penală nr. 25/F din 12 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia nr. 424 din 11 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013, faţă de inculpatul A. s-a pronunţat următoarea soluţie:
"Descontopeşte pedeapsa de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 7 ani, aplicate inculpatului A. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor şi sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior condamnă inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (fapta din luna octombrie 2011 - persoana vătămată B.).
În baza art. 39 alin. (2) C. pen.anterior contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare la 02 noiembrie 2012, respectiv 4 ani şi 17 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 17 zile închisoare.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior condamnă inculpatul la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. anterior contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare la 02 noiembrie 2012, respectiv 3 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
Reduce pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen.anterior contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta cu restul neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare la 2 noiembrie 2012, respectiv 3 ani, 9 luni şi 26 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, în final, inculpatul A. urmând să execute 5 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. anterior deduce din pedeapsa aplicată duratei prevenţiei, în cauză, respectiv de la 22 februarie 2013 la 11 noiembrie 2013 şi de la 23 septembrie 2015 la 07 aprilie 2016."
Prealabil, Înalta Curte constată că faptele pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 25/F din 12 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia nr. 424 din 11 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2013 au fost comise la data de 31 octombrie 2011 (infracţiunea de şantaj, persoana vătămată B.), 07 decembrie 2011 (infracţiunea de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire) şi 14 iunie 2012 (infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat).
Prin Sentinţa penală nr. 996 din 18 iulie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 04 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare. Aceasta constituie primul termen al recidivei faţă de pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 25/F din 12 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală definitivă prin Decizia nr. 424 din 11 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Sentinţa penală nr. 114 din 3 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au contopit pedepsele aplicate prin aceasta cu pedepsele aplicate anterior prin Sentinţa penală nr. 996/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 4 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, urmare a reţinerii concursului de infracţiuni, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare.
Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 704 din 16 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2012 definitivă prin nerecurare s-a descontopit pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 114 din 03 februarie 2009 pronunţată în dosarul nr. x/2007 de Tribunalul Bucureşti, s-a descontopit pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 3332 din 24 octombrie 2005 în dosarul nr. 8421 al Judecătoriei Sector 4 Bucureşti (pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente, prin Sentinţa penală nr. 204/2003 şi Sentinţa penală nr. 2089/1995), s-a descontopit pedeapsa de 11 ani sporită cu 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 996 din 18 iulie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2014, s-au contopit pedepsele şi s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 13 ani închisoare.
Din această pedeapsă, inculpatul a executat perioadele 11 martie 1994 - 16 martie 1994, 29 septembrie 1994 - 09 decembrie 1994, 21 septembrie 2001 - 17 decembrie 2002, 02 mai 2004 - 19 decembrie 2011, 13 mai 2012 - 23 noiembrie 2012, când a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă de 1234 zile.
Potrivit art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior: Există recidivă pentru persoana fizică în următoarele cazuri: a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an;
În acest sens, se constată că primul termen al recidivei postcondamnatorii îl reprezintă pedeapsa de 13 ani, aplicată prin Sentinţa penală nr. 996 din 18 iulie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 04 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanţa de apel a invocat însă, ca prim termen al recidivei, o sentinţă ulterioară (704/2012, definitivă prin nerecurare la 2 noiembrie 2012) ce stabilea o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare, ce încorpora pedeapsa iniţială în acelaşi cuantum.
Potrivit art. 39 alin. (2) C. pen. anterior referitor la tratamentul sancţionator al recidivei: dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior. Instanţa de apel, prin Decizia penală nr. 424 din 11 decembrie 2017, a determinat riguros tratamentul sancţionator, insă a invocat ca sentinţă ce a generat primul termen al recidivei nu sentinţa de condamnare, ci cea ulterioară de contopire.
În cadrul determinării pedepselor rezultante, instanţele au stabilit riguros primul termen al recidivei şi restul rămas neexecutat din pedeapsa 13 ani închisoare.
Pedeapsa de 13 ani închisoare a făcut şi obiectul unor contopiri succesive, cuantumul rămânând neschimbat. Astfel, prin Sentinţa penală nr. 114 din 3 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1523 din 11 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-au contopit pedepsele aplicate prin aceasta cu pedepsele aplicate anterior prin Sentinţa penală nr. 996/2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 769 din 4 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, urmare a reţinerii concursului de infracţiuni, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare.
În ceea ce priveşte lipsa motivării, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat detaliat situaţia juridică a condamnatului A. apreciind că în cauză motivele invocate de apărare sunt nefondate.
Faţă de aceste aspecte, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului A. a fost în mod corect stabilită. Aşa fiind, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a respins, ca nefondată, cererea de contopire, drept pentru care Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 25/F din 20 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la cheltuielile judiciare,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 25/F din 20 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 35 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2018.
Procesat de GGC - CL