Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:
Curtea de Apel Alba lulia, secţia I civilă, prin decizia nr. 1399 din 31 octombrie 2017 a respins apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 939/2017 a Tribunalului Alba, pe care a schimbat-o, m parte, în sensul că a admis cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei civile nr. 1132/2015 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosar nr. x/107/2015*. A schimbat, în parte, sentinţa nr. 1132/2015, în sensul că a respins cererea reclamantului A. vizând obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Alba la despăgubiri. A menţinut soluţia de respingere a contestaţiei din sentinţa revizuită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul A.
Investită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la 22 martie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, la data de 22 martie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.
La 29 martie 2018 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de recurent, prin care s-au relevat aspecte care ţin de fondul cauzei.
Prin rezoluţia din 19 aprilie 2016, s-a acordat termen la 16 mai 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând recursul, Înalta Curte constată ca este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:
În fapt, prin cererea introductivă de instanţă, A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a judeţului Alba, obligarea pârâtei să răspundă solicitării reclamantului din data de 15 ianuarie 2015 referitoare la neluarea în considerare a unor adeverinţe doveditoare ale grupei a doua de muncă.
Urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă funcţionala a Tribunalului Alba, secţia de contencios administrativ fiscal şi de insolvenţă, prin încheierea nr. 97/CAF/ C. civ. din 26 martie 2015, Tribunalul Alba, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1132 din 17 iunie 2015, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de A. în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Alba.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Alba lulia, secţia I civilă, prin decizia nr. 260 din 25 februarie 2016, prin care s-a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei pronunţate de tribunal.
Prin decizia nr. 966 din 14 iunie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a respins contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 260/2016 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia 1 civilă, prin decizia nr. 124 din 19 ianuarie 2017 a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 260/2016 a Curţii de Apel Alba lulia.
Tribunalul Alba, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 939 din 23 mai 2017, a respins cererea de revizuire formulată de A., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Alba, formulată, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., împotriva sentinţei civile nr. 1132/2015 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Prin decizia nr. 1399 din 31 octombrie 2017, Curtea de Apel Alba lulia, secţia I civilă, a admis apelul declarat de revîzuentui A. împotriva sentinţei nr. 939/2017 pronunţată de Tribunalul Alba, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 1132/2015, pe care a schimbat-o, în parte, respingând cererea reclamantului A. vizând obligarea Casei Judeţene de Pensii Alba la despăgubiri. A menţinut soluţia de respingere a contestaţiei din sentinţa revizuită.
Prin decizia nr. 61 din 30 ianuarie 2018, Curtea de Apel Alba lulia, secţia I civila, a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1399/2017 a aceleiaşi instanţe, formulată de revizuent.
In drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 şi 6 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului, precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Totodată, conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Or, în cauză, hotărârea revizuită s-a pronunţat de tribuna! într-un litigiu de asigurări sociale, împotriva acesteia fiind exercitată calea de atac a apelului, decizia fiind definitivă în raport de dispoziţiile art. 153 şi 155 din Legea nr. 263/2010, respectiv de cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, decizia nr. 1399 din 31 octombrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iu Ha, secţia I civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.
Se reţine totodată că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a ti supusă controlului judiciar pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Faţă de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1399 din 31 octombrie 2017 a Curţii de Apel Alba-lulia, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2018.