Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 223 din 1 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1648 din 27 septembrie 2016, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/3/2012/a2.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 26 mai 2017, sub nr. 1553/1/2017, şi repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului C12.
În motivarea cererii, contestatorul a susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a soluţionat contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1648 din 27 septembrie 2016, pronunţată de aceeaşi instanţă, fără îndeplinirea tuturor formelor de procedură. Astfel, pronunţarea deciziei atacate s-a făcut numai pe baza fotocopiilor de pe hotărârea atacată şi de pe decizia nr. 3421 din 18 iunie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, fără a se dispune ataşarea dosarului de fond.
Petentul a arătat că judecata contestaţiei în anulare s-a făcut în mod părtinitor, în dauna sa, instanţa menţinând hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior în cauză, care sunt nelegale.
A susţinut, de asemenea, că instanţa trebuia să ţină cont de tranzacţia încheiată cu intimatul. Faptul că nu a luat act de tranzacţie îl împiedică să folosească terenul care a făcut obiectul acesteia, să efectueze lucrările cadastrale aferente şi să obţină aprobări pentru racordarea la utilităţi.
Consideră că este necesar ca, în temeiul dispoziţiilor art. 271 C. proc. civ., părţile să se înfăţişeze în faţa instanţei în vederea pronunţării unei hotărâri de expedient prin care să se consfinţească voinţa lor.
Criticile sale vizează şi faptul că prin decizia nr. 223 din 1 februarie 2017, obiect al contestaţiei în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a reţinut că petentul a formulat critici care nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 317-318 C. proc. civ.
Împotriva deciziei nr. 1409 din 29.09.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare petentul care a susţinut următoarele:
În considerentele deciziei nr. 1409 din 29.09.2017 se menţionează că la apelul nominal lipsesc petentul A. şi intimatul B., însă petentul A. a fost în sala de judecată.
Contestaţia este un act procedural cu scopul de a se supune normelor cu scopul de a da un înţeles mai adânc ştiinţific, de potrivire a unor principii de prezentare a unor argumente pe care altcineva nu le cunoaşte şi au un înţeles esenţial într-o problemă (litigiu, cauză, pricină), are menirea de a prezenta în mod obiectiv (corect, cinstit, nefalsificat) realitatea detaşat, distinct de impresii eronate, greşite, subiective, părtinitoare. Contestaţia este un act procedural echivalent cu cererea de chemare în judecată, însă superioară ca şi conţinut deoarece aduce argumente de întregire, limpezire, împlinire şi clarificare a unui fapt, fenomen sau acţiuni, nu este admis de a fi interpretată fantomatic, lipsită de contur exact, neprecis, vag.
Instanţa este obligată să examineze cauza în întregime, atât sub aspectul legalităţii cât şi al temeiniciei, întrucât părţile au dreptul conform legii care le garantează legalitatea. Reclamantul este îndreptăţit şi obligat să determine limitele obiectului acţiunii pe care instanţa nu le va putea depăşi şi va hotărî numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii . Se arată că motivarea deciziei 1409 din 29.09.2017 este o totală injusteţe deoarece nefiind susţinută şi aplicând excepţia inadmisibilităţii, nu are justificare prin expunerea de la alin. (5) că motivele nu se încadrează în ipotezele reglementate de art. 317 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Ţinând cont că la data de 29.09.2017 acţiunea sa nu a fost supusă judecăţii, de aici rezultă consecinţa că nici un act judecătoresc nu comportă opozabilitate vreunei părţi dacă nu i s-a dat posibilitatea de a participa contradictoriu la îndeplinirea lui.
Practica consideră contradictorialitatea ca un principiu esenţial care împreună cu dreptul de apărare are rol de " garanţii " concrete că judecata se va face în cele mai bune condiţii, potrivit cu dreptul stabilit de legile în vigoare.
Din toate acestea rezultă clar că în mod greşit şi arbitrar a fost pronunţată decizia nr. 1409 din 29.09.2017 şi nu a edificat (lămurit) nici un motiv de casare prezentat în contestaţia deciziei nr. 223 din 01.02.2017, acest aspect poate fi pus pe seama unei erori materiale, a unei grave neglijenţe.
Analizând prezenta contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că " hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului". Motivele vizează situaţiile în care procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Faţă de prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare este admisibilă numai dacă motivele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Alin. (2) al aceluiaşi art. prevede că poate fi primită o contestaţie pentru motivele de la art. (1), în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Pe de altă parte, nu poate fi primită contestaţia în anulare atunci când instanţa de recurs a analizat motivul de casare invocat, pe care l-a găsit nefondat, şi a arătat, motivându-şi soluţia, raţionamentul pentru care a considerat acest motiv drept nefondat, neputând fi cenzurate, pe calea contestaţiei în anulare, argumentele pentru care instanţa de recurs a respins recursul, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs.
Fiind o cale de atac de retractare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată în alte condiţii şi pentru alte motive decât cele prevăzute de lege.
Din analiza acestor dispoziţii rezultă că de această cale extraordinară de atac se poate uza în scopul reparării neregularităţilor evidente privind acte de procedură, aspectele invocate de contestator privind neconsemnarea prezenţei sale în sala de judecată şi tranzacţia încheiată de părţi neputând fi încadrate în ipotezele expres şi limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. prevăd că " hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Textul de lege vizează greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. În această categorie intră greşeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei.
Din conţinutul deciziei contestate nu rezultă existenţa unor greşeli materiale care să ducă la anularea acesteia. Nu are suport susţinerea contestatorului în sensul că nu s-a reţinut că a fost prezent la dezbateri în ziua pronunţării, în practicaua deciziei consemnându-se prezenţa acestuia. Pe de altă parte, critica contestatorului în sensul că a depus la dosar o cerere de a se lua act de tranzacţia încheiată între părţi, tranzacţie ce nu se regăseşte la dosar nu poate fi calificată drept o eroare de fapt care ar putea atrage incidenţa art. 318 C. proc. civ., fiind o critică prin care se tinde la reexaminarea fondului litigiului.
Aşadar, aceste susţineri nu se circumscriu nici sferei motivelor reglementate de art. 318 din C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, se constată că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., astfel că se impune respingerea contestaţiei în anulare formulate de contestatorul A. deciziei nr. 1409 din 29 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1409 din 29 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 februarie 2018.