Asupra cauzei penale de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 327 din data de 05.10.2017 pronunţată de Judecătoria Buftea, în temeiul art. 386 C. proc. pen., a fost respinsă - ca neîntemeiată - cererea formulată de inculpata A. de schimbare a încadrării juridice reţinute în sarcina acesteia din infracţiunea de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, faptă prevăzută de art. 298 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata A., trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei.
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă - ca neîntemeiată - acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul fondului - examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză - a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada 04.01.2001-28.01.2002, în calitate de responsabil cu efectuarea controlului financiar preventiv în cadrul Biroului Vamal Băneasa, inculpata A. a aprobat, prin aplicarea vizei de control financiar preventiv, mai multe declaraţii vamale de import emise de către S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L., fără ca taxele vamale şi TVA pentru mărfurile trecute în conţinutul acestora să fi fost achitate, şi, de asemenea, nu a solicitat revocarea " liberului de vamă " pentru mărfurile importate cu DVI mai sus menţionate, după ce a constatat că obligaţiile fiscale pentru acestea nu au fost achitate, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 1.263.243,19 RON.
În raport cu data comiterii infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei A. în actul de sesizare al instanţei, instanţa de fond a analizat cu prioritate dacă în prezenta cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Astfel, s-a constatat că prin procesul-verbal din data de 14.03.2002 s-a dispus începerea urmării penale faţă de inculpata A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.
Instanţa de fond a constatat că, sub aspectul regimului sancţionator infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată, avea ca limite de pedeapsă închisoarea de la 5 la 15 ani.
De asemenea, s-a arătat că potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani dar care nu depăşeşte 15 ani.
S-a arătat că potrivit art. 124 C. pen. 1969 prescripţia înlătură răspunderea penală ori câte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 este depăşit cu încă jumătate.
Având în vedere aceste aspecte, judecătorul fondului a constatat că termenul de prescripţie pentru infracţiunea pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată s-a împlinit la data de 12.03.2017.
De asemenea, în temeiul art. 386 C. proc. pen., instanţa de fond a respins cererea formulată de inculpata A. de schimbare a încadrării juridice reţinute în sarcina acesteia din infracţiunea de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, faptă prevăzută de art. 298 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. ca neîntemeiată, raportat la împrejurarea că din probele administrate rezultă că inculpata a acţionat cu intenţie iar nu din culpă.
Procedând la soluţionarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a respins - ca neîntemeiată - acţiunea civilă, arătând că, în raport cu înscrisurile depuse la dosar de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti care prin adresa cu nr. x din 15.06.2015 a comunicat faptul că S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. nu figurează cu debite în evidenţa Biroului Vamal Băneasa.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, partea civilă prin adresa nr. x din 02.05.2017 a arătat că cele şase societăţi comerciale arătate anterior nu figurează în evidenţele fiscale ca având debite.
În atare condiţii instanţa de fond a apreciat că, acţiunea civilă apare ca fiind lipsită de temei, fiind respinsă, ca atare.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a declarat apel partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile a cauzei.
În motivele de apel, s-a arătat că în baza probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală cât şi pe parcursul actului de justiţie că inculpata a participat cu bună ştiinţă, în perioada 2001-2002, alături de reprezentanţii societăţilor comerciale S.C. F. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. G., S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., la eludarea taxelor vamale, prejudiciind in acest fel bugetul de stat cu peste 3.000.000.000 RON vechi, sumă care în urma expertizei tehnice de specialitate s-a dovedit a fi în cuantum de 1.263.243,19 RON.
Ţinând cont că până la această dată nu au fost depuse la dosarul cauzei documente care să ateste că prejudiciul a fost recuperat, raportat la faptul că inculpata a avut o relaţie directă de interes material cu reprezentanţii societăţilor comerciale S.C. F. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., s-a considerat că fapta se circumscrie dispoziţiilor legale şi normelor de drept material pentru care a fost trimisă în judecată.
Prin Decizia penală nr. 368 din data de 13 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 327 din 5 octombrie 2017 pronunţată de Judecătoria Buftea, secţia penală în Dosarul penal nr. x/94/2016.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, pe fond cauza:
În baza art. 25 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 998 şi urm. C. civ. anterior, a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 1.263.243 RON, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii până la data plăţii efective a debitului.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut că în acord cu prima instanţă, s-a constatat că există o faptă prevăzută de legea penală, săvârşită de inculpată cu forma de vinovăţie cerută de lege, că această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., însă nu s-a dispus condamnarea inculpatei întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
S-a reţinut că inculpata, în calitate de responsabil cu efectuarea controlului financiar preventiv în cadrul Biroului Vamal Băneasa, a aprobat, prin aplicarea vizei de control financiar preventiv, mai multe declaraţii vamale de import emise de către S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L., fără ca taxele vamale şi TVA-ul pentru mărfurile menţionate în conţinutul acestora să fi fost achitate.
În ceea ce priveşte latura civilă, s-a constatat că în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că se impune respingerea ca nefondată a acţiunii civile exercitate de partea civilă întrucât nu s-a produs niciun prejudiciu, din adresa nr. x din 15.06.2015 emisă de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti rezultând că S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. nu figurează cu debite în evidenţa Biroului Vamal Băneasa.
S-a reţinut că prejudiciul cauzat părţii civile este urmarea imediată a săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu de către inculpată, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, cuantumul acestuia fiind de 1.263.243 RON, conform raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.
În consecinţă, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 327 din 05.10.2017 pronunţată în Dosarul penal nr. x/94/2016 al Judecătoriei Buftea, secţia Penală, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, pe fond cauza, în baza art. 25 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 998 şi urm. C. civ. anterior a obligat pe inculpata A. la plata sumei de 1.263.243 RON, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii până la data plăţii efective a debitului.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva Deciziei penale nr. 368 din 13 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a declarat recurs în casaţie inculpata A., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul obligării la plata despăgubirilor civile către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.
Recursul în casaţie a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Inculpata a precizat că cererea de recurs în casaţie vizează numai latura civilă a cauzei şi este întemeiată în drept pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. referitor la condamnarea sa nelegală, pe latură civilă, la plata sumei de 1.263.243 RON reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, deşi D.R.V.I. Bucureşti, o unitate subordonată persoanei civile, a comunicat la dosarul cauzei cu adresa nr. x din 15.06.2015, faptul că S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., nu figurează cu niciun fel de debite în evidenţa Biroului Vamal Băneasa.
A mai precizat că motivele invocate se încadrează în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât urmare soluţiei pronunţată în cauză pe latură penală, prin intermediul căreia s-a stabilit cu titlu definitiv că există faptă prevăzută de legea penală cu forma de vinovăţie cerută de lege, aceasta nu este relevantă şi cu privire la condamnarea inculpatei pe latură civilă, având în vedere cele două adrese depuse la dosarul cauzei de partea civilă de renunţare implicită la pretenţiile civile.
Apreciază că în cauză, a fost condamnată pe latură civilă pentru o faptă care nu mai poate fi prevăzută de legea penală, deoarece a operat astfel o renunţare în temeiul dispoziţiilor art. 22 C. proc. pen.
Prin încheierea din data de 19 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul în casaţie declarat de inculpata A. şi a fixat termen la data de 17 octombrie 2018 în vederea judecării recursului în casaţie, cu citarea părţilor.
Analizând recursul în casaţie declarat de inculpata A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 434 C. proc. pen. prevede că pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.
Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării în cazul în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.
Totodată, Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpata A. nu se încadrează în cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", ci se circumscrie doar formal cazului de recurs în casaţie indicat.
Recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
După cum se poate observa, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
În prezenta cauză, recurenta a precizat că cererea de recurs în casaţie vizează numai latura civilă a cauzei şi este întemeiată în drept pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. referitor la condamnarea sa nelegală, pe latură civilă, la plata sumei de 1.263.243 RON reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,
A susţinut că, deşi, D.R.V.I. Bucureşti, o unitate subordonată părţii civile, a comunicat la dosarul cauzei cu adresa nr. x din 15.06.2015, faptul că S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., nu figurează cu niciun fel de debite în evidenţa Biroului Vamal Băneasa, s-a apreciat de către instanţa de apel că prejudiciul cauzat părţii civile este urmarea imediată a săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, cuantumul acestuia fiind de 1.263.243 RON, conform raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.
Cu alte cuvinte, inculpata solicită, ca pe baza probelor existente la dosar, să se constate că partea civilă a renunţat implicit la pretenţiile civile şi în mod greşit a fost obligată la plata sumei de 1.263.243 RON, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii până la data plăţii efective a debitului.
Analizând motivul de casare invocat, se constată că în realitate, inculpata solicită pe calea recursului în casaţie de faţă reanalizarea circumstanţelor comiterii faptelor şi o reinterpretare a probelor administrate, ceea ce nu este posibil întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casaţie.
Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea, ceea ce nu este cazul în speţă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 368 din data de 13 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală este nefondat, urmând ca în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. să fie respins.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 368 din 13 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2018.