Asupra cauzei penale, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. x/2018 din data de 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
În acest sens, instanţa a reţinut că, potrivit art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Curtea de apel judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe.
Dispoziţiile legale criticate au preluat soluţia legislativă care se regăsea în art. 281 pct. 1 lit. b) 2 din C. proc. pen. din 1968. Cu privire la conţinutul acestora instanţa de contencios constituţional a statuat prin Decizia nr. 909 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 23 din 11 ianuarie 2013, că stabilirea competenţei, inclusiv a celei după calitatea persoanei şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate prevedea, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prevederilor constituţionale.
S-a menţionat că excepţia de neconstituţionalitate a mai făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale în Decizia nr. 599/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 886 din 05.12.2014.
În motivarea Curţii Constituţionale s-a arătat că reglementarea competenţei curţilor de apel de a soluţiona în primă instanţă infracţiunile săvârşite de judecătorii de la curţile de apel nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, deoarece situaţia deosebită a acestor categorii profesionale justifică un tratament juridic diferit. De asemenea, textul de lege criticat nu contravine liberului acces la justiţie şi nici dreptului la un proces echitabil. Instituirea unor reguli de competenţă după calitatea persoanei nu îngrădeşte dreptul persoanelor de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în primă instanţă de către curţile de apel.
Faptul că un judecător de la nivelul curţilor de apel poate fi judecat de către un complet constituit în cadrul aceleiaşi instanţe înlătură dubiile referitoare la imparţialitate câtă vreme acestea sunt organizate potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi beneficiază, în acord cu art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege, de complete specializate pentru cauze penale. Totodată, potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, "repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat", iar, în acord cu art. 124 alin. (3) din Constituţie, "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", obligaţiile lor fiind cele stabilite prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Ca o garanţie în plus, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni de parţialitate, legiuitorul român a prevăzut în titlul IV "Răspunderea judecătorilor şi procurorilor" al Legii nr. 303/2004 (art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004) cazurile şi condiţiile care atrag răspunderea judecătorilor şi procurorilor.
În ceea ce priveşte poziţia persoanelor vătămate ori a părţilor civile dintr-o cauză penală, este de observat că legiuitorul a instituit pentru acestea garanţii referitoare la modul de ascultare şi la dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a fi asistată de un avocat, de a fi încunoştinţată cu privire la desfăşurarea procedurii ori cu privire la dreptul avocatului acestora de a fi încunoştinţat să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală în condiţiile art. 111 şi următoarele şi ale art. 93 din C. proc. pen., după caz. În acest sens, ori de câte ori persoana vătămată are cunoştinţă de împrejurări de natură a ştirbi independenţa judecătorului competent, poate uza de prevederile art. 67 şi următoarele din C. proc. pen. referitoare la recuzare ori strămutare. A porni de la premisa potrivit căreia completul de judecată care se supune numai legii nu poate judeca cu obiectivitate un alt judecător din cadrul aceleiaşi instanţe echivalează cu negarea tuturor acestor prevederi enunţate şi care, dimpotrivă, au menirea nu numai de a preveni, ci şi de a garanta o judecată imparţială.
Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă ( alin. (2).
Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale (alin. (3).
Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora (alin. (4).
Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile (alin. (5).
Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din lege, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei.
La o analiză atentă a textului se poate observa că: a) legiuitorul a instituit competenţa deplină a Curţii Constituţionale de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate ridicate; b) excepţiile trebuiesc ridicate numai în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; c) legea sau ordonanţa ori dispoziţiile din lege sau ordonanţă să fie în vigoare; d) legea sau ordonanţa ori dispoziţiile dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Art. 29 alin. (2) din lege statuează asupra persoanelor care pot ridica excepţia, iar art. 29 alin. (3) din lege prevede că nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii.
Deşi textul art. 29 alin. (4) din lege pare a institui obligaţia absolută a instanţei în faţa căreia s-a ridicat excepţia de a sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea acesteia, totuşi, instanţa poate respinge, printr-o încheiere motivată, în baza art. 29 alin. (5) din lege, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, şi anume, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrată prevederilor alin. (1), (2) sau (3). Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii, cu excepţia de neconstituţionalitate este, însă, limitată de textul art. 29 alin. (5) din lege strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, şi anume, să privească o lege sau ordonanţă ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, să fie ridicată de părţi, procuror ori din oficiu de către instanţă iar prevederea atacată să nu fi fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii. Instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia nu are de verificat decât îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei, condiţii care, în fapt, sunt şi condiţii de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a se putea pronunţa asupra temeiniciei.
În cazul concret, s-a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate, cu o singură excepţie: legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei.
Prin plângerea formulată petentul a provocat controlul de legalitate şi temeinicie asupra soluţiei de clasare dispusă de procuror. Niciun moment petentul nu a pus în discuţie competenţa materială şi personală a procurorului de la Parchetul Curţii de Apel de a efectua urmărirea penală sau a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel de a soluţiona plângerea formulată în temeiul art. 340 alin. (1) C. proc. pen., prin formularea unei excepţii de necompetenţă.
Condiţia de admisibilitate, în sensul ca dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, presupune ca aceasta să vizeze incidenţa prevederii legale asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
Stabilirea interesului celui care invocă excepţia se face de către instanţa de judecată, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
În aceste condiţii, curtea a observat că pronunţarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate nu are legătură cu soluţionarea cauzei, care are ca obiect analiza de legalitate şi temeinicie a soluţiei procurorului de la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia.
Succesiunea cererilor formulate de petent în cauză îndreptăţeşte judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel să constate că formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este, de fapt, consecinţa nemulţumirii petentului ca urmare a respingerii cererii de strămutare de către Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. dispusă prin încheierea nr. 100/2018 din data de 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a declarat recurs petentul A.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.
Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei.
Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată.
Totodată, instanţa în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia ci, exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
Alin. (6) al aceluiaşi articol prevede că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În cauză, se constată că recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care prevăd că, Curtea de apel judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe.
Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată cu ocazia soluţionării plângerii formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 12.07.2018 în Dosar penal nr. x/P/2018. Totodată, se reţine că, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Alba-Iulia a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 12.07.2018 în Dosar penal nr. x/P/2018 faţă de intimaţii B. şi C.
Prin sintagma " să aibă legătură cu soluţionarea cauzei " se înţelege că o normă legală are legătură cu soluţionarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată şi aplicată depinde hotărârea ce se va pronunţa, fiind esenţială pentru rezolvarea respectivei pricini.
Astfel, în speţă, art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. nu îndeplineşte cerinţa de a fi un text legal care să aibă legătură cu cauză, care are ca obiect analiza de legalitate şi temeinicie a soluţiei procurorului de la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia.
Or, instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.
Drept urmare, o eventuală declarare ca neconstituţională a dispoziţiilor 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. nu ar avea o influenţă hotărâtoarea asupra modului de soluţionare a plângerii formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
De altfel, chiar Curtea Constituţională prin Decizia nr. 599/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 886 din 05.12.2014 a respins excepţia de nelegalitate a normei legale precitate (art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.).
În acest context, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii nr. x/2018 din data de 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
Va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii nr. x/2018 din data de 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 noiembrie 2018.