Asupra cauzei de faţă, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 05.02.2015, reclamanţii A., B. şi C., în calitate de succesori ai defunctului D. şi E., soţia defunctului F., în contradictoriu cu pârâţii:
1. Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Satu Mare;
2. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare;
3 G. căsătorit cu H.;
4. I.;
5. E., au formulat acţiune în anulare şi rectificare de carte funciară, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în soluţionarea prezentului litigiu, să soluţioneze următoarele capete de cerere;
- să constate nulitatea absolută parţială a Încheierii nr. 3529 din data de 9 septembrie 1977, fiind consecinţa înscrierii falsificate a conţinutului adeverinţei nr. x/1977;
- rectificarea înscrierii de sub Bl. 1, prin înscrierea casei de locuit, certificată de Adeverinţa nr. x/1977 a Consiliului Popular al Municipiului Satu Mare în foaia A + 3 a CF x;
- rectificarea înscrierii de sub X, în principal, în sensul radierii acesteia din CF nr. x Satu Mare şi, în subsidiar, în sensul înscrierii parcelei cu nr. top x de sub A+3;
- să constate nulitatea absolută a Încheierii nr. 3260 din 4 noiembrie 1.971 şi pe cale de consecinţă să dispună rectificarea înscrierii de carte funciară de sub C 5 şi 6, în sensul înscrierii dreptului de folosinţă veşnică asupra cotei de 248/269 parte din imobilul de sub foaia A 4- 3 cu nr. top x din CF x, în favoarea lui F. şi soţia E.;
- în principal, să dispună radierea tuturor înscrierilor din CF x Satu Mare şi, pe cale de consecinţă, sistarea acestei coli de carte funciară, deoarece actul în temeiul căruia s-a dispus înfiinţarea acestei coli funciare nu a fost valabil, respectiv Încheierea nr. 3529 din 9 septembrie 1977;
în subsidiar:
- ca efect a constatării nulităţii absolute a Încheierii nr. 3529/1999, să dispună rectificarea înscrierii de sub A + 3, în sensul înscrierii imobilului cu nr. top x, categoria de folosinţă "Loc de casă cu casă", având suprafaţa de 75 stp, respectiv 269 mp, precum şi rectificarea înscrierii de sub B 1, în sensul înscrierii Statului Român în baza încheierii nr. 630 din 29 martie 1971;
- să constate nulitatea absolută a Încheierilor nr. 3548 şi 3549 din 12 septembrie 1977 şi să dispună rectificarea înscrierilor de căile funciară de sub x şi x şi de sub x şi x, în sensul înscrierii dreptului de proprietate a lui D. asupra cotei de 1/3 parte din casa de locuit de sub nr. de ordine A +1, top x şi a dreptului de folosinţă veşnică asupra cotei de 83/248 mp, respectiv a dreptului de proprietate al lui E. fiică asupra cotei de 1/3 parte din casa de locuit de sub nr. ordine A+l, top 13.554 şi a dreptului de folosinţă veşnică asupra cotei de 100/248 mp;
- - să dispună rectificarea înscrierii de sub B9 din CF x, în sensul înscrierii dreptului de proprietate născut în baza contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. x/1988 asupra cotei de 1/3 parte din casă proprietatea lui J. în favoarea lui D. şi soţia A.;
- să constate nulitatea absolută a Încheierii nr. 10457 din 2 octombrie 2000 cu privire la notarea în foaia de proprietate sub X a unui drept de preemţiune asupra cotei de proprietate a lui D. de sub x şi x, fiind un drept greşit calificat, iar înscrierea şi actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea nu au fost valabile, dreptul de preemţiune nefiind un drept real, ci unul de creanţă;
- să dispună rectificarea cărţii funciare în sensul radierii înscrierii de sub X;
- să constate nulitatea absolută a Încheierii nr. 15638 din 13.12.2001 cu privire la intabularea dreptului de proprietate al numitului I. asupra cotei de 11/24 parte din casă, fiind un drept greşit calificat, iar înscrierea şi actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea nu au fost valabile, neputând fi operată o înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară, în afara cazului când înscrierea se solicită în baza unei hotărârii judecătoreşti, unui act notarial sau a unui act administrativ, după caz;
- să dispună rectificarea cărţii funciare în sensul radierii înscrierii de sub X;
- să dispună rectificarea cărţii funciare în sensul radierii înscrierii de sub X, pe de o parte fiind o înscriere bazată pe un act nevalabil sub aspectul constituirii dreptului de folosinţă, cu încălcarea regimului juridic al proprietăţii Statului şi, pe de altă parte, fiind o înscriere ce se suprapune peste înscrierea de sub X real;
- să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. x/2007, pe de o parte, ca efect a constatării nulităţii absolute a Încheierii nr. 15638 din 13.12.2001. şi a radierii înscrierii dreptului de preemţiune de sub X şi a dreptului de proprietate de sub B 15 şi, pe de altă parte, pe motiv că contractul are o cauză ilicită în condiţiile în care vânzătorul şi cumpărătorul fiind rude sunt prezumaţi a fi de rea-credinţă, dispunând asupra bunului altuia, cum să păstreze dreptul de uzufruct viager al reclamantei E. şi dispunând un drept de folosinţă asupra terenului proprietatea Statului Român;
- să dispună rectificarea cărţii funciare în sensul: radierii dreptului de folosinţă asupra 83 mp teren, fiind o înscriere bazată pe un act nevalabil sub aspectul constituirii dreptului de folosinţă asupra unui teren proprietate de Stat; înscrierii dreptului de folosinţă asupra cotei de 140,8/248 parte în favoarea lui D.; înscrierea dreptului de folosinţă asupra cotei de 40,7/248
- parte în favoarea iui E.; înscrierea dreptului de folosinţă asupra cotei de 33,5/248 parte în favoarea Iui E.
- cu cheltuieli de judecată în sarcina pârâţilor de ordin I, lI, III şi IV, urmând ca instanţa să dispună obligarea lor la plata, în solidar, a cheltuielilor acordate.
Prin sentinţa nr. 1665 din 11 mai 2017 a Judecătoriei Satu Mare, au fost respinse cererile de probaţiune formulate de reprezentantul reclamanţilor A., C., B., în calitate de succesori ai defunctului D. şi E., ca nefiind utile soluţionării cererii. A fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat în privinţa capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare atestat de avocat K. la data de 24.04.2001, invocată de pârâţii I. şi L., prin întâmpinare, în Dosarul nr. x/296/2015, conexat cu Dosarul nr. x/296/2015. A fost respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare atestat de avocat K. la data de 24.04.2001, formulat de reclamantele E. şi A., în contradictoriu cu pârâţii I., L., G. şi M., în Dosarul nr. x/296/2015 conexat cu Dosarul nr. x/296/2015, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat. Au fost respinse, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere formulate de reclamantele E. şi A., în contradictoriu cu pârâţii I., L., G. şi M., în Dosarul nr. x/296/2015 conexat cu Dosarul nr. x/296/2015. Au fost disjunse capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2007 la Biroul Notarilor Publici N. pentru cauză ilicită, rectificarea cărţii funciare în sensul radierii dreptului de folosinţă asupra 83 mp teren, înscrierii dreptului de folosinţă asupra câte unei cote de 340,8/248 parte fiecare în favoarea lui D. şi E. şi înscrierii dreptului de folosinţă asupra cotei de 33,5/248 parte în favoarea pârâtei E. S-a dispus înregistrarea unui nou dosar în vederea continuării judecăţii capetelor de cerere disjunse potrivit alineatului precedent şi acordarea unui termen de judecată la data de 21 iunie 2017, sala 111, ora 8:30, dată pentru care se vor cita părţile. Au fost respinse, ca neîntemeiate, restul capetelor de cerere, astfel cum au fost formulate în Dosar nr. x/296/2015 de reclamanţii A., C., în calitate de succesori ai defunctului D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, G., M., I. şi E. Au fost obligate reclamantele E. şi A. la plata, către pârâtul I., a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 de Iei, reprezentând onorariu de avocat. Au fost respinse, ca neîntemeiate, restul cererilor pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia nr. 658/Ap din data de 4 decembrie 2017 a Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de către apelanţii-reclamanţi A., E., C. şi B., în calitate de succesori ai defunctului D., în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare, G., M., I., E. şi L., împotriva sentinţei civile nr. 1665 din 11.05.2017. Au fost obligaţi apelanţii să plătească intimaţilor I. şi L. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
împotriva acestei decizii, reclamanţii A., E., B. şi C. au declarai recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 21 februarie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 4.
Prin rezoluţia completului din data de 26 februarie 2018 s-a fixat termen de judecată la 22 martie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererilor de recurs.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursurilor, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:
Decizia atacată de recurenţi a fost pronunţată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect rectificare carte funciară.
În conformitate cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1, precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă, şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă» prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod."
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.
Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, aceiaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă. în acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."
Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.
În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii".
După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil şi stabileşte, totodată, ordinea de aplicare a acestora.
În absenţa unei norme privind competenţa de atribuţiune pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare ia situaţii asemănătoare."
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
în acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată".
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin, (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Satu Mare revine instanţei ierarhie superioare, respectiv Curţii de Apel Oradea, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursurilor, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursurilor formulate de reclamanţii A., E., B. şi C. împotriva Deciziei nr. 658/Ap din 4 decembrie 2017 a Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2018.