Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 267/RC/2018

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2018

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1314 din 18 aprilie 2017 pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. s-a renunţat la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. de art. 334 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. s-a renunţat la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a aplicat inculpatului A. un avertisment.

A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, criticând hotărârea pronunţată de instanţa de fond pentru nelegalitate.

Prin Decizia penală nr. 145 din 07.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova împotriva sentinţei penale nr. 1314 din 18 aprilie 2017 pronunţată de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. x/215/2016.

S-a desfiinţat hotărârea atacată şi, în baza art. 334 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa amenzii în sumă de 1.800 RON, reprezentând echivalentul unui număr de 180 zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 10 RON, conform art. 61 alin. (1), (2) şi (4) lit. c) C. pen.

În baza art. 335 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii în sumă de 2.000 RON, reprezentând echivalentul unui număr de 200 zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 10 RON, conform art. 61 alin. (1) şi (2) şi 4 lit. c) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 2.000 RON la care s-a adăugat un spor de 600 RON (o treime din pedeapsă), urmând să execute în final pedeapsa amenzii în sumă de 2.600 RON.

S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare statului, iar suma de 195 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat cu ocazia soluţionării fondului cauzei a rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 145 din 07.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a formulat la data de 16.04.2018, cerere de recurs în casaţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23.04.2018.

Prin încheierea din camera de consiliu din 20 iunie 2018 s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 145 din 07.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori privind pe inculpatul A. şi s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-art. 438 C. proc. pen., respectiv a fost formulată la 26.03.2018 în termenul legal de 30 de zile calculat de la comunicarea deciziei instanţei de apel din 19.03.2018, conform art. 435 C. proc. pen., decizia penală atacată face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 C. proc. pen., este formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, constatându-se, totodată, că, prin decizia instanţei de apel s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în cuprinsul cererii a fost indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Prin motivele de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a solicitat, în esenţă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen. admiterea recursului în casaţie, casarea Deciziei penale nr. 145 din 07.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, rejudecarea cauzei şi aplicarea faţă de inculpatul A. a unei pedepse în limite legale pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.

Referitor la cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, s-a arătat că hotărârea instanţei de apel este nelegală întrucât legea nu prevede pedeapsa alternativă a amenzii, astfel că amenda în cuantum de 2000 RON aplicată de instanţa de apel inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. este nelegală, întrucât legiuitorul a prevăzut pentru această infracţiune numai pedeapsa cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Examinând recursul în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care procurorul şi părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor în art. 438 din C. proc. pen.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cauză, instanţa de apel a aplicat inculpatului A. pedeapsa amenzii pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.

Raportat la această sancţiune, parchetul a susţinut că instanţa de apel a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege pentru infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 335 alin. (1) din C. pen. întrucât limitele de pedeapsă sunt de la 1 la 5 ani închisoare, nefiind prevăzută de legiuitor pedeapsa alternativă a amenzii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază critica formulată de parchet ca fiind întemeiată.

Astfel, se reţine că instanţa de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova împotriva sentinţei penale nr. 1314 din 18 aprilie 2017 pronunţată de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. x/2016, a desfiinţat hotărârea atacată şi, în baza art. 334 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii în sumă de 1.800 RON, iar în baza art. 335 alin. (1) C. pen., l-a condamnat la pedeapsa amenzii în sumă de 2.000 RON, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2.000 RON la care s-a adăugat un spor de 600 RON (o treime din pedeapsă), în final având de executat pedeapsa amenzii în sumă de 2.600 RON în baza art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen.

Potrivit art. 335 alin. (1) C. pen., conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Din aceste dispoziţii legale rezultă că instanţa de apel a aplicat inculpatului A. un tip de pedeapsă care nu este prevăzut de lege pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis nefiind sancţionată alternativ cu amenda penală, ci exclusiv cu pedeapsa închisorii de la unu şi cinci ani.

Aplicarea unui tip de pedeapsă care nu este prevăzut de legiuitor ca sancţiune pentru infracţiunea comisă se subsumează cazului de recurs în casaţie referitor la aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înlăturarea acestei greşite aplicări a legii implică însă şi un proces de individualizare a pedepsei din moment ce instanţa de apel nu a raportat criteriile de individualizare la pedeapsa închisorii, singura sancţiune prevăzută de lege pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.

Totodată, stabilirea corectă a naturii sancţiunii pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., dată fiind şi condamnarea intimatului inculpat A. la 1.800 RON amendă penală pentru infracţiunea prev. de art. 334 alin. (1) C. pen., justifică deopotrivă un proces de individualizare a executării pedepsei care, de asemenea, nu poate fi realizat de instanţa supremă care, pe calea recursului în casaţie, verifică în drept hotărârea recurată şi înlătură greşita aplicare a legii.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că îndreptarea nelegalităţii constatate implică cu necesitate şi aprecierea asupra cuantumului pedepsei închisorii, unicul tip de pedeapsă prev. de lege pentru infracţiunea prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., precum şi o individualizare a executării pedepsei rezultante pentru infracţiunile concurente săvârşite de inculpat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 145 din data de 07 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori privind pe intimatul inculpat A.

Va casa, în parte, decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă numai sub aspectul infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii care nu contravin prezentei hotărâri.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 145 din data de 07 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori privind pe intimatul inculpat A.

Casează, în parte, decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă numai sub aspectul infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii care nu contravin prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2018.