Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 190 din data de 01.03.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2010, printre alţii, inculpatul A., a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeaşi lege şi a art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen. a fost contopită pedeapsa de 15 ani aplicată inculpatului cu pedeapsa de 7 ani închisoare ce îi fusese aplicată prin sentinţa penală nr. 971 din data de 30.10.2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1175 din data de 26.03.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi ale art. 64 lit. a), teza a II-a, şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă durata arestării preventive, de la 10.02.2009 la zi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt;
În data de 24.03.2010, la orele 12:30, inculpatul A. şi învinuitul B., ambii încarceraţi în camera de deţinere nr. 632 din penitenciarul Rahova, au fost depistaţi de către lucrătorii acestei instituţii, în timp ce deţineau asupra lor heroină pentru a o oferi altor deţinuţi.
Inculpatul A. a fost depistat în timp ce încerca să ascundă sub salteaua patului un număr de 13 (treisprezece) punguliţe, în 11 (unsprezece) dintre acestea găsindu-se cantitatea totală de 2,17 grame heroină (conform Raportului de Constatare Tehnico - Ştiinţifică nr. X din 30.03.2010, în amestec cu Cofeină), precum şi o folie pe care s-a pus în evidenţă heroină; în două dintre cele 13 punguţe nu s-au pus în evidenţă substanţe interzise la deţinere.
Din coroborarea probelor administrate în cauză a rezultat că inculpatul A. era cunoscut ca traficant de droguri, heroina fiind introdusă în penitenciar de mama sa, coinculpata C.
Aceasta disimula heroina în alimente sau articole de îmbrăcăminte, pe care le transmitea inculpatului A. prin diferite persoane aflate în stare de libertate, care mergeau în vizită la diverşi deţinuţi aflaţi în aceeaşi cameră sau în camere învecinate cu camera acestuia.
Tranzacţiile cu droguri au fost efectuate de inculpatul A. atât în curtea de aer din cadrul penitenciarului, cât şi prin metoda cunoscută sub denumirea "caleaşcă", această din urmă activitate infracţională fiind efectuată atât personal, cât şi prin intermediul învinuitului B.
În data de 24.03.2010, inculpatul A. a fost surprins în timp ce deţinea heroină în vederea traficării, iar învinuitul B. a fost surprins în timp ce a încercat să distribuie heroină, prin metoda caleaşcă, unui deţinut încarcerat într-o cameră de la un nivel inferior.
Întrucât din interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice a rezultat că inculpatul A. urma să fie aprovizionat cu droguri de o persoană aflată în stare de libertate, s-a procedat la monitorizarea acestuia şi la controale amănunţite efectuate asupra persoanelor care urmau să îl viziteze la penitenciar atât pe el, cât şi persoane aflate în anturajul său infracţional.
Astfel, în data de 22.04.2010, în jurul orelor 17:00, numitul D. s-a prezentat la penitenciarul Rahova, unde deţinutul E. urma să beneficieze de dreptul la vizită.
În urma controlului efectuat asupra coletului transportat de martorul D. au fost găsite două perechi de pantaloni, în al căror tiv a fost găsită o substanţă pulverulentă de culoare bej.
Din raportul de Constatare Tehnico - Ştiinţifică nr. x din 26.04.2010 a rezultat că proba înaintată în cauză conţinea cantitatea de 17,48 grame heroină.
Cantitatea de 17,02 grame heroină, precum şi 2 (două) perechi de pantaloni, rămase după efectuarea analizelor de laborator au fost depuse la camera de corpuri delicte conform Dovezii nr. x.
Din probele administrate în cauză, respectiv, procesul-verbal de redare a declaraţiei colaboratorului "F.", notele de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii A., G., H., I. şi învinuitul J., declaraţiile martorilor E. şi D., proces-verbal de recunoaştere de pe planşe fotografice, declaraţia martorului K., declaraţia inculpatului I., declaraţia inculpatului B., a rezultat următoarea situaţie de fapt:
În cursul lunii aprilie 2010, la solicitarea inculpatului A., coinculpata C. (mama sa) a disimulat cantitatea de 17,48 grame heroină în tivul a două perechi de pantaloni.
Inculpata a înmânat martorului D. un pachet care conţinea cele două perechi de pantaloni, în care disimulase heroina şi alimente, rugându-l să se deplaseze la Penitenciarul Rahova, unde a fost depistat, după cum deja s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, printre alţii, şi inculpatul A.
Prin Decizia penală nr. 171/A din data de 11 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosar nr. x/2010, a fost admis şi apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 190 din 01.03.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
A fost desfiinţată în parte sentinţa atacată şi în fond, rejudecând, Curtea de Apel, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeaşi lege, art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a), b), C. pen., raportat la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În temeiul art. 39 alin. (2) din C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată în cauză, de 11 ani închisoare, cu restul de 5 ani, 9 luni şi 8 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 971 din data de 30.10.2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, urmând ca inculpatul să execute, conform art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., pedeapsa de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 8 ani.
A fost dedusă prevenţia inculpatului, respectiv, perioada executată, de la 10.02.2009, la zi şi a fost menţinută starea de arest preventiv a acestuia.
S-a dispus anularea Mandatului de executarea pedepsei închisorii nr. 1128 din 29.03.2010 emis de Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare, avansate, în apel, au rămas în sarcina statului.
Împotriva Deciziei penale nr. 171/A din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, printre alţii, şi inculpatul A.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat decizia recurată sub aspectul greşitei deduceri a perioadei executate de inculpatul A., de la 10 februarie 2009 la zi, apreciind ca fiind corectă data 10 septembrie 2010 la zi.
Inculpatul A. a criticat decizia recurată pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, pe care a considerat-o prea aspră în raport cu fapta comisă.
Prin Decizia penală nr. 4156 din 07 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/3/2010, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, printre alţii, şi de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 171/A din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului A., durata arestării preventive de la 10 septembrie 2010, la 7 decembrie 2011, invocându-se incidenţa prevederilor art. 38516 alin. (2), cu referire la art. 381 C. proc. pen.
Inculpatul A. a fost obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că inculpatul A. a fost arestat preventiv la data de 10 septembrie 2010, conform mandatului de arestare nr. X din 10.09.2010.
S-a arătat că instanţa de apel, în temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa aplicată în cauză de 11 ani închisoare cu restul neexecutat de 5 ani, 9 luni şi 8 zile din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 971 din 30 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, ipoteză în care trebuia dedusă perioada executată de la 10 septembrie 2010 la zi şi nu de la 10 februarie 2009 la zi.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului instanţa a apreciat că acesta a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
La data de 19 decembrie 2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost înregistrată contestaţie la executare formulată de condamnatul A., împotriva sentinţei penale nr. 190 din data de 01 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2010, condamnatul contestator susţinând că în mod greşit s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 10 septembrie 2010, în loc de 10 februarie 2009.
Prin sentinţa penală nr. 1095 din data de 24 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia I, penală, în temeiul art. 47 alin. (1), art. 50, rap. la art. 598 alin. (2) C. proc. pen., a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de instanţă din oficiu.
Competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect contestaţia la executare formulată de petentul condamnat A. a fost declinată în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 de RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că petentul invocă faptul că prin decizia instanţei de recurs s-a dispus în mod greşit deducerea perioadei în care a fost arestat preventiv, şi a apreciat că în cauză temeiul invocat este reprezentat de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Referitor la competenţa soluţionării prezentei cauze, s-a reţinut că acesta aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie întrucât nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată de această instanţă în recurs.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 iunie 2018, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 4.
Prin încheierea de şedinţă din data de 27 septembrie 2018, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea contestaţiei formulate de condamnatul A. împotriva executării Deciziei penale nr. 4156 din 07 decembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/3/2010, la Completul nr. 8, cu termen de judecată la data de 3 octombrie 2018.
Pentru a se dispune astfel, s-a constatat că, potrivit art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din data de 17 decembrie 2015, contestaţiile la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se solicită, judecătorii urmând a se reuni chiar dacă nu mai fac parte, împreună, din acelaşi complet.
La termenul de judecată din data de 3 octombrie 2018, în faţa completului legal constituit, prezent personal şi asistat de apărător desemnat din oficiu, contestatorul a A. a solicitat admiterea contestaţiei la executare şi deducerea perioadei executate, începând cu data de 10.02.2009.
Examinând contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 4156 din data de 07 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/3/2010, Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiată, în sensul şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 598 C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice alta cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Contestaţia la executare reprezintă procedeul jurisdicţional prevăzut de lege pentru rezolvarea incidentelor ivite pe parcursul executării unei hotărâri penale definitive .
Pe calea contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorităţii de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.
În cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare", împiedicarea la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale care fac imposibilă punerea în executare a hotărârii sau continuarea executării acesteia.
Analizând cererea de contestaţie la executare formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că acesta invocă greşita deducere a perioadei executate, susţinând că în mod greşit instanţa de recurs a dispus deducerea prevenţiei de la 10.09.2010, în loc de 10.02.2009.
Înalta Curte constată că, într-adevăr, condamnatul contestator a fost arestat preventiv într-o cauză anterioară, la data de 10.02.2009, durata acestei arestări preventive fiind dedusă în sentinţa instanţei de fond ( sentinţa penală nr. 190 din 01.03.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală) şi în decizia instanţei de apel (Decizia penală nr. 171/A din 11.05.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală).
Cenzurând această dispoziţie, instanţa de recurs a dispus deducerea detenţiei începând cu data de 10.09.2010, detenţie care include şi data de 22 aprilie 2010, când s-a epuizat infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeaşi lege, art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a), b) C. pen., pentru care a fost condamnat iniţial la pedeapsa de 15 ani închisoare, pedeapsă redusă în apel la 11 ani închisoare, ca efect al reţinerii în favoarea sa a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. din 1968.
Susţinerea condamnatului contestator în actuala procedură jurisdicţională în sensul necesităţii deducerii perioadei executate începând cu data de 10.02.2009 se apreciază a fi nefondată, pentru că, prin decizia penală mai sus arătată, durata acestei arestări preventive a fost luată în considerare de însăşi instanţa de apel la determinarea restului de 5 ani 9 luni şi 8 zile, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, de 7 ani închisoare, rest ce a fost contopit, în baza art. 39 alin. (2) C. pen., în cea din urmă pedeapsă de 11 ani închisoare.
Aşa fiind, data de 10.02.2009, moment de la care ar începe să curgă durata pedepsei închisorii nu mai poate fi invocată în contestaţia de faţă.
Însă deducerea, prin decizia a cărei executare se contestă, a duratei arestării preventive, cu începere de la 10 septembrie 2010, nu concordă cu situaţia juridică efectivă în care s-a aflat contestatorul.
În sarcina acestuia s-a reţinut comiterea unei infracţiuni unice în formă continuată, constând în două acte materiale comise la datele de 24.03.2010 şi 22.04.2010 ( ambele, în timpul executării unei pedepse privative de libertate), condiţii în care erau incidente dispoziţiile art. 39 alin. (2) C. pen. din 1969 .
Potrivit textului de lege evocat, dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior.
Aceasta înseamnă că, în planul perioadei ce se impune a fi dedusă din pedeapsa aplicată pentru întreaga pluralitate de infracţiuni sub forma recidivei, contopirea efectuată conform art. 39 alin. (2) C. pen. din 1969 are ca efect deducerea exclusivă din pedeapsa finală, a perioadei executate de la data comiterii infracţiunii în stare de recidivă la zi, perioada executată anterior fiind luată în calcul la determinarea intervalului deja executat şi, implicit, a restului de pedeapsă inclus în operaţiunea de contopire.
În speţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a determinat un rest de 5 ani 9 luni şi 8 zile, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, de 7 ani închisoare, care, include şi data epuizării infracţiunii continuate deduse judecăţii, astfel că, în aceste circumstanţe, se impune ca durata arestării să fie dedusă cu începere de la 23 aprilie 2010.
În acest sens, Înalta Curte are în vedere că, deşi infracţiunea la care condamnatul contestator o instigase pe mama sa, numita C., şi ea condamnată în cauză, a fost comisă la data de 22 aprilie 2010, această zi nu poate fi dedusă din pedeapsa ce se execută, deoarece aceasta ar însemna să i se acorde contestatorului beneficiul nelegal al unei duble computări.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 4156 din 07 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/3/2010.
Se va deduce din pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată condamnatului A. prin sentinţa penală nr. 190 din 1.03.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4156 din 07 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, perioada de la 23 aprilie 2010 la zi.
Se va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 387 din 8 decembrie 2011, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi se va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în suma de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 4156 din 07 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/3/2010.
Deduce din pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată condamnatului A. prin sentinţa penală nr. 190 din 1.03.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4156 din 07 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, perioada de la 23 aprilie 2010 la zi.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 387 din 8 decembrie 2011, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 octombrie 2018.