Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 67/F din data de 3 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A., împotriva Sentinţei penale nr. 16/F din 26 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în Dosarul nr. x/2016.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că, la data de 19 aprilie 2018, a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de către petentul condamnat A., deţinut în Penitenciarul Mioveni, care a solicitat lămurirea dispozitivului Sentinţei penale nr. 16/F din 26 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Piteşti, în sensul deducerii din pedeapsa rezultantă de 3.735 zile închisoare a perioadei arestului preventiv, respectiv 6 octombrie 2008 - 26 aprilie 2010 şi aplicarea conversiunii condamnării, în baza art. 159 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
La dosarul cauzei a fost ataşat Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Piteşti, în care a fost pronunţată Sentinţa penală nr. 16/F din 26 octombrie 2016, conform căreia s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Spania, înaintată Curţii de Apel Piteşti prin adresa din 26 iulie 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
În baza art. 135 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 3 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la data de 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, s-a recunoscut Sentinţa penală nr. 617/2012, pronunţată la data de 19 decembrie 2012 de către Secţiunea a 22-a a Audienţei Provinciale din Barcelona (definitivă la 23 ianuarie 2014) şi, respectiv, Sentinţa nr. 446/2014, pronunţată la 4 noiembrie 2014 de către Judecătoria Penală nr. 17 din Barcelona (rămasă definitivă la 4 noiembrie 2014), privind pe condamnatul A., care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3.735 zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de prostituţie forţată, prostituţie forţată de minore, vătămare corporală şi furt, fapte care au corespondent în infracţiunile de proxenetism prin constrângere faţă de minori, vătămare corporală şi furt, prevăzute de art. 213 alin. (2) şi (3) C. pen., art. 194 C. pen., art. 228 - 229 C. pen., dispunându-se executarea acestei pedepse în România.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., într-un loc de detenţie din România, în vederea executării restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 3.735 zile de închisoare, conform C. proc. pen. român şi în condiţiile Convenţiei.
S-a luat act că executarea pedepsei rezultante de 3.735 zile de închisoare expiră la data de 14 octombrie 2022.
S-a constatat că persoana condamnată A. era încarcerată în executarea acestei pedepse în Penitenciarul Quatre Camins din Spania.
S-a dispus comunicarea sentinţei definitive şi a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii conform art. 135 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, către Direcţia de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei.
Este de precizat că, acelaşi complet de judecată a soluţionat contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale al Curţii de Apel Piteşti, privind lămurirea dispozitivului sentinţei penale respective, conform Sentinţei penale nr. 1/F din 9 ianuarie 2018, rămasă definitivă prin Decizia nr. 118 din 9 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar între timp, nu au intervenit modificări, relativ la situaţia juridică a condamnatului.
Astfel, în considerentele Sentinţei penale nr. 16 din 26 octombrie 2016, se menţionează că, din cuprinsul înscrisurilor traduse ataşate şi a celor două certificate corespunzătoare sentinţelor de condamnare, nu reiese cu certitudine data arestării preventive sau a încarcerării, după emiterea mandatelor de executare de către autorităţile judiciare spaniole, situaţie juridică care subzistă şi în prezent.
De altfel, s-a precizat că, unitatea de detenţie are posibilitatea, prin intermediul programului informatic specific de care dispune, să stabilească data începerii executării pedepsei, prin deducerea de la data de 14 octombrie 2022 (când expiră pedeapsa) a pedepsei efective aplicate condamnatului A., de 3.735 zile de închisoare.
Prima instanţă, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile conversiunii condamnării, prevăzute de Legea nr. 302/2004, în contextul în care pedepsele aplicate de autorităţile judiciare spaniole nu depăşesc maximul special corespunzător infracţiunilor comise, în legislaţia penală română, iar tratamentul sancţionator în cazul contopirii pedepselor este similar, sub aspectul limitelor pedepsei principale rezultante şi nu se poate stabili cu certitudine data la care acesta a fost reţinut sau arestat preventiv de către autorităţile judiciare spaniole, fiind menţionate perioade distincte în cuprinsul înscrisurilor ataşate la dosarul de fond, inclusiv data de 14 februarie 2014, când persoana solicitată a fost reţinută şi arestată, dispunându-se arestarea în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile, conform Sentinţei penale nr. 112/F din 25 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de condamnat.
Împotriva acestei sentinţe, condamnatul A. a formulat contestaţie, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivele fiind menţionate în practicaua care face parte integrantă din prezenta decizie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 18 mai 2018, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 15 iunie 2018.
Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte apreciază contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. ca fiind întemeiată, impunându-se admiterea acesteia, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere următoarele considerente:
Înalta Curte apreciază că motivul invocat de contestatorul A. privind omisiunea deducerii din pedeapsa rezultantă a perioadei arestului preventiv executat în străinătate este întemeiat.
În acest sens, se constată că, inclusiv instanţa de fond a arătat că nu reiese cu certitudine data arestării preventive sau a încarcerării contestatorului, situaţie care subzistă şi în prezent, însă nu a efectuat niciun minim demers sub acest aspect, deşi acest lucru se impunea.
Faptul că nu se poate stabili cu certitudine data la care contestatorul A. a fost reţinut sau arestat preventiv de către autorităţile judiciare spaniole, nu poate conduce la respingerea, ca nefondată, a contestaţiei la executare formulată în cauză, ci la efectuarea de demersuri efective la autoritatea judiciară străină în vederea deducerii integrale din pedeapsa aplicată a perioadei executate de persoana condamnată A. în statul de condamnare.
Relevant este în cauză că, inclusiv din considerentele Sentinţei penale de condamnare nr. 617/2012, pronunţată la data de 19 decembrie 2012 de către Secţiunea a 22-a a Audienţei Provinciale din Barcelona, rezultă că persoana condamnată A. a fost arestată preventiv în cauză, perioadă care însă nu a fost dedusă prin Sentinţa penală nr. 16/F din 26 octombrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Piteşti, prin care s-a dispus recunoaşterea acestei hotărâri de condamnare şi transferul persoanei condamnate.
Faţă de cele arătate, în baza art. *4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, urmează a se admite contestaţia împotriva Sentinţei penale nr. 67/F din data de 3 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care urmează a efectua demersurile necesare pentru a determina perioadele în care contestatorul condamnat A. a fost arestat preventiv şi, respectiv, încarcerat în Spania.
Totodată, Înalta Curte notează că, într-o astfel de procedură specială, dezideratul lămuririi cauzei sub toate aspectele constituie o componentă obligatorie a dreptului la un proces echitabil al părţii, garantat prin prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a cărei încălcare impune cu necesitate reluarea judecăţii, în condiţii de echitabilitate, în faţa aceleiaşi instanţe, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut în art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Aşadar, instanţa de control judiciar apreciază că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Piteşti.
De asemenea, în ceea ce priveşte susţinerea reprezentantului Ministerului Public referitoare la faptul că aceleaşi aspecte au fost invocate de contestator printr-o altă cerere cu privire la care s-a stabilit deja, prin hotărâre definitivă, că nu necesită lămurire, Înalta Curte constată că nu poate fi luată în considerare în cauză, în raport cu soluţia primei instanţe de respingere a cererii petentului ca nefondată şi limitele cu care instanţa de control judiciar a fost învestită, fiind vorba de calea de atac a contestatorului.
Or, aspectele invocate de parchet sunt chestiuni ce ţin de admisibilitatea cererii condamnatului, acestea nefiind analizate de prima instanţă care a procedat la soluţionarea cererii pe fond, prin urmare, în acest stadiu procesual - calea de atac formulată de contestator, nu poate fi analizată susţinerea parchetului, întrucât pe de o parte, nu poate fi agravată situaţia contestatorului în propria cale de atac, iar pe de altă parte, aceste chestiuni nu pot face obiectul cenzurii instanţei de control judiciar, fără a putea fi analizate, conform legii, în ambele grade de jurisdicţie.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 67/F din data de 3 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, să desfiinţeze sentinţa penală contestată şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 67/F din data de 3 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Desfiinţează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 de RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2018.
Procesat de GGC - LM