Deliberând asupra cauzei penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 139/F din data de 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de condamnatul A.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 RON a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 22 mai 2018 a fost înregistrată sub nr. xy/2/2018 contestaţia la executare formulată de condamnatul A. în prezent deţinut în Penitenciarul Giurgiu.
Prin contestaţia formulată, condamnatul A. a solicitat în temeiul art. 158, art. 159 din Legea nr. 302/2004 şi art. 175 C. pen. din 1968 reconversia pedepsei detenţiunii pe viaţă aplicată de autorităţile judiciare din Austria în pedeapsa închisorii, potrivit art. 175 C. pen. din 1968.
Astfel, condamnatul A. a susţinut prin cererea de contestaţie că, în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală prin Sentinţa penală nr. 306 din 24 noiembrie 2008 a dispus transferarea sa din Austria în România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii pe viaţă, în condiţiile în care nu a echivalat şi durata pedepsei care, potrivit C. pen. austriac era de minim 15 ani închisoare, cu respectarea termenului de liberare în 30 noiembrie 2019 sau 30 noiembrie 2020.
Au fost invocate şi prevederile art. 7 alin. (11) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Avocatul din oficiu a invocat de asemenea prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivului de contestaţie la executare formulat de condamnatul A., Curtea a constatat următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 409/Hv 2/06b a Curţii cu Juri a Judecătoriei de land pentru cauze penale din Viena, din 17 octombrie 2006, irevocabilă şi executorie prin sentinţa Curţii Supreme de Justiţie din Viena nr. 22 Bs 41/07a din 27 martie 2007 a fost condamnat la închisoare privativă pentru săvârşirea infracţiunii de omor şi furt prin efracţie.
Potrivit adresei BMJ-4016752/0003-IV 1/2007 a Ministerului Federal din Austria, Republica Austria, deţinutul ar fi putut fi eliberat condiţionat prin hotărârea Curţii de Justiţie, cel mai devreme la 30 noiembrie 2012, dacă îndeplinea până atunci cerinţele speciale pentru o eliberare condiţionată din închisoarea pe viaţă.
Prin Sentinţa penală nr. 306 din 24 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală definitivă, a fost recunoscută Sentinţa penală nr. 409 Hv 2/06b şi a Hotărârii din 27 martie 2007 emisă de Curtea de Apel din Viena în Dosarul nr. XX YY 07a şi s-a dispus punerea în executare a acestora.
S-a dispus transferarea condamnatului A. în vederea continuării executării pedepsei închisorii pe viaţă, în România.
Din analiza sentinţei intrată în puterea lucrului judecat s-a constatat că instanţa română a făcut aplicarea art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, dispunând executarea pedepsei cu închisoarea pe viaţă aplicată de autorităţile judiciare austriece, într-un penitenciar din România.
Cererea condamnatului A. de a se face aplicarea dispoziţiilor art. 154 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, pe calea contestaţiei la executare excede dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Din analiza situaţiei de fapt reţinută prin sentinţa pronunţată de autorităţile judiciare austriece, s-a constatat că infracţiunea de omor pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii pe viaţă, îşi găseşte corespondentul în infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 176 C. pen. din 1968, care prevedea alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 ani şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Deşi prin sentinţa penală nr. 306/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală s-a prevăzut că faptele au corespondent în legislaţia română în infracţiunea prev. de art. 175 C. pen., situaţia de fapt reţinută prin hotărârea de condamnare a autorităţilor austriece, a corespuns infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 176 din vechiul C. pen., motiv pentru care s-a solicitat continuarea executării pedepsei pe viaţă de către condamnatul A.
Conform art. 154 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statutului emitent, potrivit art. 8 şi 9.
Or, prin hotărârea intrată în puterea lucrului judecat, instanţa română raportat la infracţiunea de omor prevăzută de C. pen. austriac, a constatat îndeplinită condiţia dublei incriminări, prev. de art. 129 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, cât şi prevederile art. 116 din Legea nr. 302/2004 în vigoare la data pronunţării, 24 noiembrie 2008.
S-a constatat, de asemenea, că în cauză nu au fost incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atâta timp cât hotărârea prin care s-a recunoscut condamnarea la detenţiunea pe viaţă a fost definitivă, neexistând vreo nelămurire cu privire la aceasta, cum a susţinut contestatorul A.
Aşa fiind, Curtea a respins ca nefondată contestaţia formulată de condamnatul A.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat contestatorul la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 RON s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul A., apreciind că pedeapsa aplicată prin sentinţa contestată este majorată în mod nelegal, iar temeiul de drept al cererii sale constă în dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., referitoare la lămurirea cu privire la hotărârea care se execută.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie formulată de condamnatul A. este nefondată pentru următoarele motive:
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, în cauză nu sunt incidente disp. art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât hotărârea prin care s-a recunoscut condamnarea la detenţiunea pe viaţă este definitivă şi nu există vreo nelămurire cu privire la aceasta, aşa cum susţine contestatorul A.
Se reţine că prin Sentinţa penală nr. 306 din 24 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă, a fost recunoscută Sentinţa penală nr. 409 Hv 2/06b şi Hotărârea din 27 martie 2007 emisă de Curtea de Apel din Viena în Dosarul nr. XX YY 07a şi s-a dispus punerea în executare a acestora şi transferarea condamnatului A. în vederea continuării executării pedepsei închisorii pe viaţă, în România.
Examinând situaţia de fapt reţinută prin hotărârea pronunţată de autorităţile judiciare austriece, se constată că infracţiunea de omor pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii pe viaţă, are corespondent în infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 176 C. pen. din 1968, care prevedea alternativ închisoarea de la 15 la 25 ani şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Înalta Curte apreciază că, deşi prin Sentinţa penală nr. 306/2008 a Curţii de Apel Bucureşti s-a prevăzut că faptele au corespondent în legislaţia română în infracţiunea prev. de art. 175 C. pen., situaţia de fapt reţinută prin hotărârea de condamnare a autorităţilor austriece corespunde infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 176 din vechiul C. pen., acesta fiind motivul pentru care s-a solicitat continuarea executării pedepsei pe viaţă de către condamnatul A.
Instanţa română a făcut aplicarea art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, dispunând executarea pedepsei cu închisoarea pe viaţă aplicată de autorităţile judiciare austriece, într-un penitenciar din România.
Prin urmare, cererea condamnatului A. de a se face aplicarea dispoziţiilor art. 154 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, pe calea contestaţiei la executare excede dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în condiţiile în care instanţa română raportat la infracţiunea de omor prevăzută de C. pen. austriac, a constatat îndeplinită condiţia dublei incriminări, prev. de art. 129 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, cât şi prevederile art. 116 din Legea nr. 302/2004 în vigoare la data pronunţării, 24 noiembrie 2008.
Se observă că, pentru aceleaşi motive, contestatorul a mai formulat o contestaţie la executare, respinsă prin Sentinţa nr. 661 din 11 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 139/F din data de 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu obligarea contestatorului condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 139/F din data de 26 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 130 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2018.
Procesat de GGC - LM