Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 198/F din data de 26 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 29 august 2018 (rectificare a mandatului european de arestare emis la data de 24 mai 2018) de Procuratura de pe lângă Tribunalul Viena pe numele persoanei solicitate A. (executare ce este limitată la infracţiunile menţionate la lit. e) - punctele A1, A2 din mandatul european de arestare).
A dispus predarea, cu respectarea regulii specialităţii, a persoanei solicitate către autorităţile judiciare austriece.
A luat act de faptul că persoana solicitată nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la regula specialităţii.
A luat act că persoana solicitată nu a precizat statul pe teritoriul căruia doreşte să execute eventuala pedeapsă privativă de libertate.
A revocat măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de persoana solicitată prin încheierea dată în cauză la 6 septembrie 2018.
A dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile de la data punerii în executare.
Conform art. 103 alin. (13) din Legea 302/2004 a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 24 august 2018 a fost înregistrată pe rolul instanţei, sub nr. xx/2/2018, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare austriece faţă de A., urmărit săvârşirea a două infracţiuni: furt (de ţigarete), comis ca membru al grupului, respectiv infracţiunea financiară de încălcare internaţională a drepturilor de monopol, prevăzute de art. 351, 38a/1a, 11/3, 44/1 Codul fiscal austriac.
A fost audiat persoana solicitată .
Prin încheierea dată în cauză la 24 august 2018, definitivă prin respingerea contestaţiei, s-a dispus luarea, faţă de persoana solicitată, a măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile, de la 24 august 2018 până la 22 septembrie 2018, inclusiv .
La dosar a fost comunicat şi ataşat mandatul european de arestare emis de Procuratura de pe lângă Tribunalul Viena la 29 august 2018 .
A mai reţinut curtea de apel că sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 103 din Legea nr. 302/2004 şi nefiind incident niciun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de 98 din acelaşi act normativ- în limitele arătate pe larg în hotărârea contestată.
Împotriva Sentinţei penale nr. 198/F din data de 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat contestaţie persoana solicitată A. solicitând admiterea acesteia, urmând a se aprecia şi dispune în consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 104 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
În acest sens, a precizat că faţă de identificarea sa în procedura administrativă, prin adresa din 28 august 2018, reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a comunicat omologilor austrieci că în cuprinsul mandatului european de arestare a fost strecurată o eroare materială, solicitând să se aprecieze asupra rectificării acesteia.
Faţă de solicitarea instanţei cu privire la obţinerea de relaţii privind mandatul european de arestare, a apreciat că Parchetul de pe lângă Tribunalul din Viena, prin răspunsul său, a încercat doar să clarifice eroarea din semnalare cu privire la locul naşterii sale, nefăcând nicio referire la rectificarea unui alt mandat emis anterior.
A mai susţinut contestatorul că a solicitat să-i fie prezentat mandatul european de arestare din data de 24 mai 2018 pentru că în data de 22 august 2018, în călătoria sa la Roma, a fost oprit de către lucrătorii poliţiei de frontieră, ocazie cu care i-a fost prezentat acest mandat şi în care se făcea referire doar la o singură faptă. Însă, ulterior a fost adăugată o altă faptă, ceea ce schimbă fundamental datele cauzei.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de contestaţie invocate de contestatorul persoană solicitată şi din oficiu, în raport de dispoziţiile Legii nr. 302/2004 republicată, cu referire la dispoziţiile cuprinse în legea ante-menţionată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege, Înalta Curte le constată a fi neîntemeiate, aşa după cum şi prima instanţă a reţinut în mod corect.
Potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, "în toate cazurile instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 110. În scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare."
Verificând actele aflate al dosar, Înalta Curte constată că din actele dosarului se reţine că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis un mandat european de arestare, de Procuratura de pe lângă Tribunalul Viena, la 29 august 2018 (rectificare a mandatului european de arestare emis la data de 24 mai 2018).
Din analiza acestui mandat se constată că, în fapt, s-a reţinut că în urma cercetărilor efectuate de către B. (Poliţia vamală Klagenfurt) la data de 2 mai 2018, persoanele A., născut la 2 ianuarie 1996, A., născut la data de 7 mai 1968, C., D., E., F., G. şi H. precum şi numiţii, cercetaţi separat, I., J., K., L. şi J. sunt suspecţi de comiterea următoarelor fapte, fiecare pentru mai multe, respectiv:
A. în Villach şi alte localităţi, în calitate de membru al unui grup infracţional, format din A., născut la data de 7 mai 1968 şi celelalte persoane, grup format din cel puţin trei persoane, care s-au unit pentru comiterea faptelor. Grupul format a acţionat prin implicarea a cel puţin unui alt membru al grupului, şi anume al lui A., născut la data de 7 mai 1969
1. A., născut la data de 7 mai 1968, împreună cu I. au organizat activitatea de contrabandă cu ţigarete şi distribuirea ţigaretelor de contrabandă, introducând ilegal marfă supusă reglementărilor vamale, şi anume ţigarete provenite din ţări terţe. Această marfă a fost introdusă cu intenţie de a acţiona ilegal, în spaţiul vamal UE din Belgrad, prin utilizarea trenului de călătorie EC 414 Beograd- Villach-Zurich şi anume din 18 februarie 2014 până în 8 aprilie 2016, în total 13.1319 cartuşe (= 2.503.460 buc), cu o valoare determinantă pentru aplicare pedepsei de € 480.538,03 (din care € 51.074,56 taxe vamale, € 94.868,25 taxa pe cifra de afaceri plătită la import şi € 224.595,22 impozit pentru produse din tutun), organizând dezvoltarea şi angajarea echipelor de distribuire.
2. împreună cu condamnatul (sentinţa definitivă) M. (Landesgericht fuer Strafsachen, Viena în cauza cu nr. : 122 Hv 57/05d) şi cu N. au organizat activitatea de contrabandă cu ţigarete şi distribuirea ţigaretelor de contrabandă, introducând astfel ilegal marfă supusă reglementărilor vamale, şi anume ţigarete provenite din ţări terţe, din Bucureşti la Viena, încă înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, utilizând pentru transport trenul de călătorii pe distanţă lungă, Dacia Express, şi anume în perioada septembrie 1999 până la sfârşitul lunii august 2000, în total 48.750 cartuşe (= 9.750.000 buc.) de ţigarete din ţări terţe, neachitând taxele şi impozitele aferente, cu o valoare determinantă pentru aplicare pedepsei de € 1.471.120,27 (din care € 371.064,15 taxe vamale, € 342.934,31 taxa pe cifra de afaceri plătită la import şi € 754.616,69 impozit pentru produse din tutun).
B. în urma a mai multor acţiuni au fost încălcate cu intenţie prevederile monopolului asupra produselor conţinând tutun, privind comercializarea obiectelor supuse regimului de monopol (conform articolului 5, alin. (3) şi (5) TabMG□ 1006) prin introducerea acestora în circuitul comercial în domeniul de monopol, organizând distribuirea acestora în Viena şi în alte localităţi; şi anume preţul ponderat de vânzare cu amănuntul ridicându-se la valoarea de € 554.890,30, privind faptele descrise la punctul A./l./, iar cel pentru faptele descrise la punctul A./2./, acesta nu a fost stabilit încă.
În drept, s-a arătat că faptele săvârşite de persoana solicitată constituie infracţiunea de contrabandă, în calitate de membru al unui grup, ca parte implicată, conform articolelor 35, alin. (1), (38)a, alin. (1), lit. a), 11, al treilea caz FinStrG (A), respectiv contravenţie fiscală- încălcarea cu intenţie a dreptului de monopol conform articolelor 44, alin. (1) FinStrG (B).
Parchetul de pe lângă Tribunalul Viena a comunicat adresa 602 St 13/18 conform căreia faptele de la lit. A - A1 şi A2 - constituie infracţiuni, iar fapta de la punctul B constituie infracţiune pedepsită cu amenda .
Membrul naţional EUROJUST, la solicitarea primei instanţe, a comunicat relaţii în sensul că "potrivit informaţiilor comunicate de reprezentantul Biroului Naţional Austriac EUROJUST infracţiunile descrise în secţiunea E), pct. A, subpunctele 1 şi 2 sunt sunt sancţionate cu pedeapsa indicată la Secţiunea C) respectiv:
"Conform articolului 38a alin. (1) FinStraG2 se aplică o pedeapsă privativă de libertate de până la cinci ani. Pe lângă pedeapsa privativă de libertate de până la patru ani se poate aplica şi o amendă de până la 1,5 milioane EUR" .
În propriul demers analitic, Înalta Curte constată că în virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speţă cel din Austria (Procuratura de pe lângă Tribunalul Viena), în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speţă cea română, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru, respectiv Austria (Procuratura de pe lângă Tribunalul Viena, a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea executării pedepsei închisorii, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii, care se execută în baza principiului recunoaşterii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, cât şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât şi în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.
Conform Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
În această succesiune logico-juridică, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că la solicitarea Curţii de apel, conform dispoziţiilor luate la termenul din 06 septembrie 2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Viena a comunicat adresa 602 St 13/18 conform căreia "în Mandatul european de arest împotriva lui A., născut la data de 7 mai 1968, emis la data de 29 august 2018 a fost modificat şi corectat doar locul naşterii, şi anume cu: SAMARINEŞTI. Nu au fost efectuate alte modificări." .
Relaţii similare au fost comunicate, la solicitarea instanţei de fond, de către membrul naţional EUROJUST. .
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 104 alin. (21) din Legea nr. 302/2004 s-a constatat faptul că persoana solicitată şi-a angajat un apărător în Austria şi s-a dispus completarea verificărilor, din oficiu.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, achiesând la concluziile primei instanţe constată că toate faptele pentru care este urmărit persoana solicitată constituie infracţiuni, dar numai infracţiunile de la pct. A1 şi A2 sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 12 luni, infracţiunea (şi nu contravenţie, contrar susţinerilor apărării) de la punctul B fiind pedepsită exclusiv cu amenda.
Or, conform art. 2 alin. (1) din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI, "Un mandat european de arestare poate fi emis pentru fapte pedepsite de legea statului membru emitent cu o pedeapsă sau o măsură de siguranţă privative de libertate a căror durată maximă este de cel puţin douăsprezece luni sau, atunci când s-a dispus o condamnare la o pedeapsă sau s-a pronunţat o măsură de siguranţă, pentru condamnări pronunţate cu o durată de cel puţin patru luni."
În cauză nefiind îndeplinită această exigenţă cu privire la fapta de la punctul B - anterior menţionată-, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu poate fi dispusă predarea şi cu privire la aceasta.
Înalta Curte constată că, aşa după cum s-a reţinut de către prima instanţă, faptele menţionate la lit. A1, A2 au echivalent în legislaţia penală română, reprezentând infracţiunile prevăzute de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 (anterior, astfel cum se va arăta - art. 175 din Legea nr. 141/1997), art. 367 alin. (1) noul C. pen. român.
Prin urmare, se apreciază că sunt îndeplinite exigenţele art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată (art. 2 alin. (4) din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI)., fiind astfel îndeplinită şi condiţia dublei incriminări.
De asemenea, se constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare a mandatului european prevăzute de Legea nr. 302/2004 (art. 3 şi 4 din Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene, art. 98 din Legea nr. 302/2004, modificată).
În acelaşi timp, din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că nu este prescrisă răspunderea penală pentru fapta de care este acuzată persoana solicitată, sub acest aspect, prima instanţă reţinând că, activitatea grupului organizat nu s-a rezumat la actele comise în perioada 1999 - 2000, ci şi în perioada 2014 - 2016; prin urmare, în privinţa acestei infracţiuni, raportat la data epuizării activităţii infracţionale, termenul de prescripţie a răspunderii penale nu s-a împlinit.
În privinţa infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 termenul de prescripţie incident este, conform art. 122 alin. (1) lit. c) vechiul C. pen. român (ce constituie, văzând şi Decizia nr. 7/2016 pronunţată de ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, legea penală mai favorabilă), de 8 ani, termenul de prescripţie specială fiind, conform art. 124 vechiul C. pen. român, de 12 ani.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004.
La termenul de judecată din 26 septembrie 2018, cu ocazia audierii persoanei solicitate A. s-a întocmit un proces-verbal în care s-a consemnat faptul că, "în conformitate cu art. 103 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate, căreia i s-au adus la cunoştinţă drepturile pe care le are, respectiv de a fi informată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, de a fi asistată de apărător ales sau numit din oficiu, regula specialităţii, precum şi caracterul irevocabil al consimţământului la predare".
S-a mai consemnat faptul că persoana solicitată a declarat că "nu renunţă la regula specialităţii în ipoteza în care se va dispune predarea. (...)"
În ceea ce priveşte motivele de contestaţie invocate de către persoana solicitată A. în prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că, alături de alte apărări formulate, acestea sunt aceleaşi pe care persoana solicitată le-a invocat iniţial în faţa instanţei de fond, instanţă care a motivat judicios şi pertinent respingerea lor.
În acest sens, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate apărările formulate de către persoana solicitată A. cu privire la aprecierea asupra rectificării mandatului european de arestare faţă de identificarea sa în procedura administrativă, prin adresa din 28 august 2018, precum şi faţă de critica vizând faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul din Viena, prin răspunsul său, a încercat doar să clarifice eroarea din semnalare cu privire la locul naşterii sale, nefăcând nicio referire la rectificarea unui alt mandat emis anterior, în raport de cadrul şi limitele analizei pe care le poate realiza instanţa de executare a unui mandat european de arestare.
Astfel, pe de o parte, raportat la dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 Înalta Curte nu reţine incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare. În acest sens Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispoziţiilor Deciziei-cadru 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la articolul 3 din aceasta şi în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 şi 4a (CJUE, cauza Leymann şi Pustovarov, C-388/08 hotărârea din 1 decembrie punctul 51, CJUE, cauza Mantello, C-261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, punctul 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condiţiilor definite la articolul 5 din decizia-cadru menţionată.
Pe de altă parte, motivele invocate, anterior expuse nu pot fi reţinute ca impedimente la executarea mandatului european, din probele administrate în cauză nerezultând că susţinerile apărării se încadrează într-un motiv facultativ de refuz al executării mandatului.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că, astfel după cum s-a arătat în considerentele hotărârii contestate, la solicitarea primei instanţe, conform dispoziţiilor luate la termenul din 06 septembrie 2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Viena a comunicat adresa 602 St 13/18 conform căreia "în Mandatul european de arest împotriva lui A., născut la data de 7 mai 1968, emis la data de 29 august 2018 a fost modificat şi corectat doar locul naşterii, şi anume cu: SAMARINEŞTI. Nu au fost efectuate alte modificări."
Relaţii similare au fost comunicate, la solicitarea Curţii de apel, de către membrul naţional EUROJUST.
Cât priveşte critica vizând solicitarea contestatorului de a-i fi prezentat mandatul european de arestare din data de 24 mai 2018 pentru că în data de 22 august 2018, în călătoria sa la Roma, a fost oprit de către lucrătorii poliţiei de frontieră, ocazie cu care i-a fost prezentat acest mandat şi în care se făcea referire doar la o singură faptă, ulterior, însă fiind adăugată o altă faptă, ceea ce schimbă fundamental datele cauzei, Înalta Curte o constată a fi nefondată şi, de altfel, deja tranşată.
Astfel, după cum se poate observa, în partea introductivă a prezentei hotărâri, s-a consemnat că această cerere a fost invocată de apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului, ca persoana solicitată să fie informată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare din data de 24 mai 2018, rectificat, solicitând ca acest mandat să fie pus la dispoziţia instanţei de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, tradus în limba română.
Înalta Curte, după deliberare, a respins cererea formulată de persoana solicitată de a fi informată cu privire la mandatul european de arestare din 24 mai 2018 şi de a fi pus la dispoziţia instanţei acest mandat, apreciindu-se că această cerere nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că aceeaşi cerere i-a fost respinsă persoanei solicitate şi de către prima instanţă, reţinându-se că, la termenul din 20 septembrie 2018 Curtea de apel a respins solicitările probatorii formulate de persoana solicitată, respectiv solicitarea de comunicare a mandatului european de arestare ca fiind inadmisibilă, având în vedere exigenţele Legii nr. 302/2004.
Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a se asigura punerea în executare a mandatului european de arestare şi în raport de infracţiunile pentru care s-a emis mandatul european de arestare, reţinând că toate aspectele prezentate sunt motive de fapt şi de drept ce se constituite în raţiuni puternice de natură a determina în mod justificat instanţa de fond să aprecieze că se impune luarea măsurii arestării în vederea predării pentru executarea mandatului de arestare european, impunându-se astfel revocarea măsurii controlului judiciar anterior dispusă, o altă măsură preventivă fiind lipsită de eficienţă.
În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, nefiind constatate impedimente legale la predare şi neexistând nicio raţiune de fapt ori de drept de a activa motivul opţional de refuz prev. de 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.
Pe cale de consecinţă, pentru toate considerentele anterior expuse, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 198/F din data de 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 198/F din data de 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 420 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 octombrie 2018.
Procesat de GGC - LM