Deliberând asupra contestaţiei declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 178/F din data de 24 august 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 (1973/2018), privind pe intimatul condamnat A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 178/F din data de 24 august 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în temeiul art. 87 alin. (2) C. pen. a admis cererea formulată de petentul - condamnat A.
A dispus înlăturarea obligaţiei de a nu depăşi limitele statului român, decât în condiţiile fixate de instanţă, obligaţie impusă petentului A. prin Sentinţa penală nr. 153 din 7 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2014 definitivă prin Decizia penală nr. 280/A din 29 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală la data de 29 iunie 2018, petentul condamnat A. a solicitat înlăturarea obligaţiei de a nu depăşi limitele statului român, decât în condiţiile fixate de instanţă, care i-a fost aplicată prin sentinţa penală pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă la 29 iunie 2016.
Cererea sa a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală cu termen de judecată la data de 27 iulie 2018, termen la care s-a solicitat întocmirea în vederea depunerii la dosar a unui raport de către Serviciu de Probaţiune însărcinat cu supravegherea acestuia.
În motivarea cererii, petentul condamnat A. a arătat că prin sentinţa penală pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă la 29 iunie 2016 a fost condamnat, în temeiul art. 13 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 48 raportat la art. 297 C. pen. raportat la art. 5 C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi a unui termen de supraveghere de 4 ani pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu. Supravegherea a fost încredinţată Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca acesta să nu depăşească limitele statului român, decât în condiţiile fixate de instanţă.
Potrivit art. 557 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 46 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, pe durata termenului de supraveghere, persoana supravegheată poate solicita motivat instanţei de executare să încuviinţeze părăsirea teritoriului României, conform art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.
A mai menţionat petentul că la 8 decembrie 2016 s-a prezentat la Serviciul de Probaţiune unde i-au fost prezentate scopul supravegherii, obiectivele, modul de desfăşurare a supravegherii, măsurile impuse de instanţă, precum şi consecinţele nerespectării sau respectării lor, obligaţii care au fost respectate întru totul de petent.
A achitat cheltuielile de judecată în cuantum de 8.000 RON impuse prin Sentinţa penală nr. 153/2015 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Totodată, petentul condamnat a arătat că a mai părăsit România de două ori cu acordul instanţei de judecată şi că la data formulării cererii ocupă funcţia de director general al societăţii B. SRL, funcţie pe care o ocupă din data de 1 iulie 2016.
De asemenea, petentul a menţionat că în atribuţiile sale de serviciu, conform fişei postului, este inclusă şi cea privind reprezentarea societăţii în relaţiile cu furnizorii şi clienţii societăţii angajatoare, atât cei interni, cât şi cei externi.
Sub aceleaşi aspect, petentul a arătat că, potrivit organigramei societăţii, este singura persoană cu drept de decizie cu privire la angajarea societăţii în relaţii comerciale şi, în plus, are şi cunoştinţele de specialitate necesare discuţiilor ce vor avea loc, fiind absolvent al Facultăţii de Agronomie.
A mai precizat petentul că societatea B. SRL este o societate importantă în domeniul agricol, cu o cifră de afaceri aferentă anului fiscal 2017 de 75.791.084 RON, echivalentul a 17 milioane euro.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu susţinerile petentului condamnat şi cu exigenţele art. 87 alin. (2) C. pen., Curtea a constatat cererea întemeiată şi a admis-o pentru următoarele considerente:
Prin Sentinţa penală nr. 153 din 7 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2014, petentul a fost condamnat, în baza art. 48 noul C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 noul C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) noul C. pen., inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
În baza art. 67 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), k) noul C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), k) noul C. pen. de la rămânerea definitivă până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul A., în cursul lunii decembrie 2005, a acceptat intrarea formală în proprietatea bunurilor înstrăinate fraudulos de către inculpatul C., suma de 231.000 RON, ce a reprezentat preţul vânzării, fiindu-i virată în contul deţinut la D. la data de 21 decembrie 2005 de către cel din urmă, urmărindu-se în fapt ca imobilele să ajungă în proprietatea SC E. ori a inculpatului C.
Prin actele comise, inculpatul A. l-a ajutat pe inculpatul C. să desăvârşească activitatea de scoatere a imobilelor din patrimoniul statului.
S-a reţinut că împroprietărirea frauduloasă a inculpatului A. constituie un folos necuvenit pentru acesta, obţinut în urma comiterii infracţiunii de abuz în serviciu de către inculpatul C., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 297 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 280/A din 29 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, a fost admis şi apelul declarat de inculpatul A. şi s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei închisoare aplicate, pe un termen de supraveghere de 4 ani, cu respectarea dispoziţiilor art. 93 C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen. a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile în condiţiile art. 93 alin. (5) din acelaşi cod, într-o instituţie din comunitate ce va fi stabilită de Serviciul de Probaţiune.
S-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte şi obligaţia prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen., respectiv să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.
Petentul a depus la dosar mai multe înscrisuri (acte de studii, plan de supraveghere dovada efectuării muncii în folosul comunităţii, fişa postului, în copie certificată din care rezultă că îndeplineşte funcţia de director general al SC B. SRL.
Totodată, Serviciul de Probaţiune a comunicat în Raportul de evaluare solicitat de către instanţă că petentul condamnat s-a prezentat la sediul Serviciului de Probaţiune ori de câte ori a fost chemat, a semnat procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a măsurilor şi obligaţiilor de supraveghere, iar la 14 decembrie 2016 - planul de supraveghere,a dovedit punctualitate şi străduinţă în a respecta măsurile şi obligaţiile impuse de instanţă.
S-a mai arătat că riscul de recidivă a fost evaluat ca fiind scăzut, având în vedere ataşamentul pentru familia sa, solidaritatea intrafamilială, nivelul de studii, experienţa lucrativă, existenţa unui loc de muncă cu forme legale.
S-a precizat că persoana supravegheată a finalizat executarea în data 22 februarie 2017 de orele de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1.
S-a reţinut, de asemenea, cu relevanţă în cauză că petentul a beneficiat de permisiuni de a părăsi ţara, respectând obligaţiile şi măsurile dispuse de către instanţă,consilierul de probaţiune propunând încetarea executării obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei .
Într-un asemenea context, instanţa de fond a apreciat că aspecte precum circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv conduita conformă cu normele de convieţuire socială, fiind necunoscut cu antecedente penale, integrarea din punct de vedere social, studiile superioare care îi permit nu numai ocuparea unui loc de muncă, dar şi o funcţie de conducere, familia organizată, cu copii în întreţinere, un domiciliu stabil, o vârstă şi un nivel de instruire, au permis judecătorului să aprecieze că petentul condamnat nu numai că a conştientizat consecinţele faptei sale, dar a fost oferite şi dovezi temeinice de îndreptare, care au justificat reevaluarea obligaţiilor stabilite prin hotărârea de condamnare, în raport cu exigenţele art. 87 alin. (2) C. pen.
Judecătorul de Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că potrivit textului de lege invocat, instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
Astfel, la acest moment, judecătorul a constatat că îngrădirea libertăţii de mişcare a petentului condamnat, în modalitatea obligaţiei de a nu depăşi limitele statului român decât în condiţiile fixate de instanţă nu doar că nu se mai justifică prin prisma realizării unor interese legitime (îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu constând în reprezentarea societăţii în relaţiile cu furnizorii şi clienţii societăţii angajatoare, atât cei interni, cât şi cei externi fiind şi un atribut al integrării în societate în urma condamnării), dar nici nu lipseşte de conţinut sancţiunea aplicată petentului prin hotărârea de condamnare, prin care i-au fost impuse şi alte obligaţii legale pe care e ţinut să le respecte.
Împotriva Sentinţei penale nr. 178/F din data de 24 august 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a declarat contestaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, criticând-o pentru netemeinicie cu privire la greşita înlăturare a obligaţiei impusă în sarcina condamnatului A. de a depăşi limita teritorială a României fără acordul organelor judiciare.
A apreciat că înlăturarea acestei interdicţii este netemeinică, întrucât motivele avute în vedere de către instanţa de fond, respectiv faptul că petentul se prezintă cu regularitate la Serviciul de probaţiune respectând scopul, obiectivele şi modul de desfăşurare a supravegherii, precum şi obligaţiile care au fost respectate de către acesta, că a mai părăsit ţara de două ori cu acordul instanţei de judecată, că ocupă o anumită funcţie într-o societate comercială şi că şi-a prezentat atribuţiile sale de serviciu, nu sunt suficiente pentru înlăturarea acestei obligaţii.
De asemenea, în motivarea contestaţiei s-a menţionat şi că anterior în cauză s-a mai pronunţat o hotărâre rămasă definitivă prin care condamnatului i s-a respins o cerere similară, precum şi faptul că în opinia parchetului o astfel de cerere era inadmisibilă faţă de împrejurarea că titularul acesteia trebuia să fie consilierul din cadrul Serviciului de Probaţiune şi nu condamnatul.
II. Examinând contestaţia formulată de Ministerul Public în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prioritar, cu referire la susţinerile reprezentantului Parchetului privind inadmisibilitatea cererii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a o respinge, faţă de împrejurarea că, cererea a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti, trecând prin filtrul judecătorului delegat, iar Serviciul de Probaţiune a fost citat şi a depus raportul.
Potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (1) C. pen., dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente,instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare.
Alin. 2 al aceluiaşi text de lege prevede că instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
Prin Decizia nr. 280/A din 29 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a dispus, în ceea ce priveşte pe inculpatul A., în baza art. 91 C. pen., suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 92 C. pen. Potrivit art. 93 C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea acestuia;
- să anunţe în prealabil, orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor lor de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile în condiţiile art. 93 alin. (5) C. pen., într-o instituţie din comunitate ce va fi stabilită de Serviciul de probaţiune.
S-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. să respecte şi obligaţia prev. de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., respectiv să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de control judiciar a analizat motive de apel ale condamnatului A., care a contestat soluţia iniţială de condamnare şi a reţinut că sunt neîntemeiate, deoarece instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului: "Activitatea infracţională ce face obiectul prezentei cauze trebuie analizată şi în contextul evenimentelor anterioare şi posterioare comiterii faptei penale, împrejurări care au condus, conform probatoriului administrat în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia că scopul urmărit de inculpatul C. a fost însuşirea unor imobile aflate în administrarea Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Plante Medicinale şi Aromatice Fundulea prin scoaterea frauduloasă a acestor active din patrimoniului statului, prin intermediul şi cu ajutorul unor persoane interpuse, aflate în legătură de rudenie cu inculpatul C., respectiv de prietenie cu aceştia, respectiv inculpaţii F. şi A. Urmarea infracţiunii s-a limitat la obţinerea de foloase necuvenite pentru alţii, întrucât din anul 2006 au fost efectuate activităţi de urmărire penală unul dintre cele mai relevante aspecte în dovedirea intenţiei cu care inculpatul C. a acţionat în cauză şi care denotă implicit şi caracterul fraudulos al înţelegerii dintre inculpaţi este faptul că a asigurat inculpatului A. fondurile necesare pentru ca acesta din urmă să achiziţioneze la licitaţie imobilele în speţă, transferând în contul bancar al acestuia suma de bani necesară adjudecării bunurilor. Din extrasul de cont deschis la D. având ca titular pe A. rezultă că, la data de 21 decembrie 2005, contul a fost alimentat cu suma de 231.000 RON de către inculpatul C., din contul acestuia din urmă de la G. Suma a fost transferată apoi, în 23 decembrie 2005, în contul BEJ H. cu justificarea "achitare preţ" . . . . . . . . . .constată că în modalitatea în care s-a derulat activitatea infracţională din prezenta cauză şi rolul avut de fiecare dintre inculpaţi, în lipsa contribuţiei oricăruia dintre aceştia, neputându-se obţine rezultatul urmărit, respectiv scoaterea în mod fraudulos a imobilelor aflate în administrarea SCDPMA Fundulea din patrimoniul statului,rezultă că s-a acţionat în mod coordonat, între inculpaţi existând un acord de voinţă în acest sens. Activitatea infracţională din prezenta cauză trebuie analizată în ansamblu, în contextul derulării tuturor evenimentelor şi nu în mod individual, prin disocierea contribuţiei fiecărui inculpat ... activitatea infracţională a inculpaţilor din prezenta cauză a avut drept urmare, pe de o parte, satisfacerea creanţei SC E. SRL, societate la care erau asociaţi sora şi cumnatul inculpatului C., respectiv inculpatul F., acesta din urmă cunoscând şi acceptând prejudicierea statului prin intermediul manoperelor efectuate de inculpatul C., fiind evident interesul său personal în alegerea acestei modalităţi de acţiune. Deşi aparent justificată, satisfacerea creanţei societăţii s-a efectuat prin deposedarea statului de imobile aparţinând domeniului public, inculpatul F. urmărind încredinţarea directă a acestor imobile către firma sa, pentru ca ulterior să se recurgă la interpunerea inculpatului A. în circuitul fraudulos al înstrăinării clădirilor. În acelaşi mod, inculpatul A., în înţelegere cu coinculpaţii C. şi F., a devenit proprietarul imobilelor, acestea fiind scoase fraudulos din domeniul public al statului, intrând în patrimoniul său în baza actului de adjudecare, rezultatul fiind urmarea activităţii infracţionale a inculpatului C. şi a complicilor săi. ..."
Instanţa de control judiciar a reţinut apoi că în ceea ce priveşte pedepsele ce urmează a fi stabilite în cauză, se impune schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului A.:" ... pedeapsa aplicată infractorului are ca scop reeducarea sa şi prevenirea de noi infracţiuni, deci ea trebuie să fie adaptată, individualizată persoanei căreia îi este destinată. Aceeaşi pedeapsă, identică ca gen şi cuantum, nu produce aceleaşi efecte asupra tuturor infractorilor cărora le este aplicată. Din aceste motive, pedeapsa trebuie să fie adaptată fiecărui infractor, să fie proporţională faţă de fiecare infractor, în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea sa pentru ordinea publică şi cu orice alte elemente de natură să caracterizeze personalitatea sa.
Pentru a acţiona ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forţeze procesele psihice mai profunde ale făptuitorului, să influenţeze raţiunea, sentimentul, voinţa acestuia, spre a-l determina să-şi modifice în mod statornic comportamentul. Pedeapsa este în măsură să realizeze această finalitate, numai dacă prin felul şi măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăţie şi periculozitatea făptuitorului, dacă este raţională, convingătoare, justă şi echitabilă.
Pedeapsa trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârşită, care rămâne totuşi în centrul procesului de individualizare, dar şi cu periculozitatea infractorului, cu gradul său de moralitate şi cu şansa de reeducare pe care o prezintă.
Aplicând în cauză consideraţiile teoretice expuse anterior, instanţa de apel a reţinut că "raportat la împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite de autorul acesteia, la motivul săvârşirii infracţiunii, scopul urmărit de inculpatul C., calitatea în care acesta a comis fapta penală şi, nu în ultimul rând, la antecedentele penale ale acestuia, că se impune diferenţierea, sub aspectul modalităţii de executare, a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului C. de pedepsele ce urmează a fi aplicate coinculpaţilor F., A. şi H . . . . . . . . . . Celelalte elemente invocate atât de apelantul inculpat C., dar şi de apelanţii inculpaţi F., A. şi H. subsumate derulării cursului procesului penal, fapta fiind comisă în urmă cu aproximativ 11 ani şi persoanei inculpaţilor, relativ la nivelul de educaţie, vârsta şi situaţia familială şi socială sunt avute în vedere de instanţa de apel în procesul de individualizare la stabilirea unui cuantum al pedepsei mult apropiat de minimul special prevăzut de lege.
Aceste împrejurări nu pot avea caracterul unor circumstanţe atenuante nefiind prevăzute ca atare de legiuitor, după cum s-a arătat anterior, fiind criterii generale de individualizare conform art. 74 din C. pen.
În ceea ce-l priveşte pe A. instanţa de control judiciar a reţinut că raportat la contribuţia concretă a acestuia la comiterea infracţiunii, la rolul avut în activitatea infracţională, la conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii şi la faptul că nu are antecedente penale, scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie a pedepselor aplicate, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aplicarea prevederilor art. 91 şi urm. din C. pen.".
În raport cu cele ce preced, Înalta Curte constată îndeplinirea de către condamnatul A. a unora dintre obligaţiile ce i-au fost impuse prin decizia de condamnare, însă reţine că aceste motive nu pot constitui temeiuri pentru încetarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul naţional, fără încuviinţarea instanţei, deoarece s-ar ignora toate considerentele ce au fundamentat procesul deliberativ ce a condus la stabilirea pedepsei, a modalităţii de executare şi a obligaţiilor impuse.
Finalizarea executării orelor de muncă neremunerată în folosul comunităţii ori executare în mod corespunzător a obligaţiilor ce îi revin condamnatului A. în cadrul supravegherii, ţin de esenţa acestei măsuri, deoarece nerespectarea acestora ar fi putut conduce la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Pe de altă parte, argumentele condamnatului A. potrivit cărora societatea la care este angajat are anumite relaţii comerciale în afara României, fiind necesară deplasarea sa în străinătate nu sunt de natură să justifice înlăturarea obligaţiei prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., întrucât condamnatul are posibilitatea ca ori de câte ori consideră necesar, să se adreseze judecătorului cu cerere motivată de părăsire a teritoriului ţării.
De asemenea, Înalta Curte reţine că petentul a beneficiat de permisiuni de a părăsi ţara, atunci când s-a adresat instanţei cu astfel de solicitări şi chiar dacă a respectat obligaţiile şi măsurile dispuse de către instanţă, propunerea consilierului de probaţiune privind încetarea executării obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei, nu poate fi primită.
În aceiaşi ordine de idei, Înalta Curte reţine că într-o astfel de analiză, de înlăturare a unei obligaţii impuse printr-o hotărâre definitivă de condamnare, nu poate fi ignorată analizarea tuturor motivelor ce au condus la alegerea modalităţii de executare a pedepsei şi a obligaţiilor impuse.
De aceea, instanţa consideră că trebuie avut în vedere faptul că pe tot parcursul procesului, intimatul A. a contestat participaţia sa penală, însă cu toate acestea, instanţa de apel a constatat vinovăţia sa, în procesul de individualizare al pedepsei a reţinut că se impune schimbarea modalităţii de executare, deoarece prin aplicarea pedepsei s-a urmărit reeducarea, pedeapsa astfel stabilită fiind adaptată fiecărui infractor, proporţională faţă de fapta şi persoana infractorului, în raport cu trăsăturile sale specifice, cu periculozitatea sa pentru ordinea publică şi cu toate elementele ce au fost de natură să caracterizeze personalitatea sa.
De aceea, la stabilirea pedepsei, instanţa de apel a arătat că pentru a acţiona ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forţeze procesele psihice mai profunde ale făptuitorului, să influenţeze raţiunea, sentimentul, voinţa acestuia, spre a-l determina să-şi modifice în mod statornic comportamentul. Pedeapsa este în măsură să realizeze această finalitate, numai dacă prin felul şi măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăţie şi periculozitatea făptuitorului,dacă este raţională, convingătoare, justă şi echitabilă. Pedeapsa trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârşită, care rămâne totuşi în centrul procesului de individualizare, dar şi cu periculozitatea infractorului şi cu şansa de reeducare pe care o prezintă.
În raport cu cele evocate, Înalta Curte reţine că aceste motive îşi păstrează şi în prezent aplicabilitatea şi deci nu pot fi ignorate, fiind în acelaşi timp argumente contrare faţă de motivele pentru care s-a apreciat de către Curtea de Apel că ar fi justificată încetarea uneia dintre obligaţiile stabilite prin decizia definitivă de condamnare, fiind demonstrată necesitatea executării în continuare a acestei obligaţii de către condamnatul A.
Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că de la pronunţarea în mod definitiv de către instanţa supremă într-o cerere similară, cerere care a fost respinsă, nu au apărut elemente noi care să justifice admiterea unei astfel ce solicitări.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte va admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 178/F din data de 24 august 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, privind pe intimatul condamnat A., va desfiinţa sentinţa şi rejudecând va respinge ca nefondată cererea condamnatului A., iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 178/F din data de 24 august 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, privind pe intimatul condamnat A.
Desfiinţează sentinţa constată şi rejudecând,
Respinge ca nefondată cererea condamnatului A.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimatul condamnat, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 octombrie 2018.
Procesat de GGC - LM