Prin sentinţa nr. 270 din 12 aprilie 2017 Judecătoria Târnăveni a admis acţiunea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâtul B. având ca obiect revendicare; a obligat pârâtul să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei şi să predea în deplină posesie terenul în suprafaţă de 5660 mp (parte din terenul în suprafaţă de 7.400 mp înscris în CF nr. x); a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 32.685 RON, reprezentând contravaloarea fructelor percepute de pe acest teren; a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 7.386 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 1126 din 19 decembrie 2017 Tribunalul Mureş, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului împotriva sentinţei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., înregistrat la Tribunalul Mureş la data de 16.02.2018.
Prin adresa din 06.03.2018, Tribunalul Mureş a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Curţii de Apel Târgu Mureş.
Prin decizia nr. 41/R/10.05.2018 Curtea de Apel Târgu Mureş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că, întrucât litigiul dedus judecăţii este evaluabil în bani, şi ţinând seama de considerentele deciziei nr. 369/30.05.2017 a Curţii Constituţionale, precum şi de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 29.05.2018.
Prin rezoluţia din 31.05.2018, s-a fixat termen la 27.06.2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:
Hotărârea de declinare a competenţei nu poate realiza o legală învestire a instanţei supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului într-o cauză având ca obiect revendicare şi contravaloare fructe teren, soluţionată în primă instanţă de judecătorie şi în apel de tribunal.
Astfel, dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.
Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţia procedurală menţionată nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor ci dimpotrivă, foloseşte două criterii ale circumscrierii acestei competenţe-unul care vizează ierarhia instanţelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curţilor de apel) şi celălalt indicaţia expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege").
Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competenţe de drept comun, posibilă doar în situaţia în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare.
O interpretare în sens contrar a dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa cum procedează curtea de apel, înseamnă nesocotirea conţinutului expres al normei şi extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugarea la lege şi încălcarea regulilor procedurale (conform art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor este prevăzută numai prin lege).
Nici dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competenţă în materia recursurilor pentru instanţa supremă.
Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Aşadar, norma procedurală menţionată are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.
În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competenţă înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menţionaţi anterior.
De asemenea, dispoziţia din alin. (4) al art. 483 C. proc. civ. face referire la faptul că şi celelalte instanţe, atunci când judecă în recurs, realizează acelaşi tip de control de legalitate.
Nici referirea la considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului.
Hotărârea instanţei de contencios constituţional nu a avut ca obiect de analiză vreo normă de competenţă a cărei neconstituţionalitate să o fi constatat.
Obiectul controlului de constituţionalitate l-a reprezentat sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conţinutul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza şi considerentele justificative ale soluţiei adoptate s-au circumscris problemei admisibilităţii recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric.
Pentru toate aceste considerente, se constată că dezînvestirea curţii de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menţionate anterior.
În consecinţă, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Târgu Mureş, căreia îi revine competenţa de soluţionare, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1126 din 19 decembrie 2017 a Tribunalului Mureş, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.06.2018.