Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
Petenta A., la 9 februarie 2017, a formulat plângere împotriva Încheierii de reexaminare nr. 38834 din 15 decembrie 2016 emisă de OCPI Timiş BCPI Lugoj, solicitând modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de reexaminare formulată împotriva Încheierii nr. 34758 din 16.12.2013, modificarea acestei încheieri şi radierea din CF nr. x Bârna a înscrierii dreptului de proprietate al intimatei SC B. SRL.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Lugoj, prin Sentinţa civilă nr. 1392 din 24 mai 2017 a respins plângerea formulată de petentă, hotărâre atacată cu apel.
Tribunalul Timiş, secţia I civilă, prin Decizia nr. 1200A din 23 octombrie 2017, a respins apelul declarat de petentă.
Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia nr. 94 din 23 mai 2018 a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta A. împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte în prezenta cauză.
Recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
A arătat că recursul este admisibil, întrucât apelul a fost judecat la tribunal, iar recursul trebuie soluţionat de instanţa supremă. A solicitat casarea deciziei recurate.
A susţinut că, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Curtea de Apel Timiş a ignorat prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. şi în mod nelegal a respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 1200A din 23 octombrie 2017, pronunţate de instanţa de apel.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (2) teza finală C. proc. civ. hotărârile pronunţate de prima instanţă pot fi atacate cu apel sau recurs, iar hotărârea atacată cu apel beneficiază de căile extraordinare de atac.
Recurenta a arătat că după pronunţarea unei hotărâri de prima instanţă, dacă legiuitorul prevede calea de atac a apelului, există posibilitatea unor căi de atac extraordinare, cum sunt: recursul, contestaţia în anulare şi revizuirea, iar, în speţă, consideră că este admisibil recursul.
A susţinut că motivarea Curţii de Apel Timişoara este neconformă cu realitatea obiectivă şi a solicitat admiterea recursului şi judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Recursul a fost repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 4, care a dispus, la 16 iulie 2018 întocmirea, de către magistratul-asistent, a raportului asupra admisibilităţii, în principiu a recursului, potrivit art. 493 C. proc. civ.
Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor pentru ca acestea să depună un punct de vedere la raport, conform rezoluţiei completului de filtru din 13 septembrie 2018.
În raport, s-a reţinut că decizia atacată în prezenta cauză nu este supusă recursului, nefiind o cale de atac prevăzută de lege în materia ce face obiectul cererii de chemare în judecată.
Nu s-au formulat puncte de vedere la raport.
Prin rezoluţia din 22 ianuarie 2019, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Completul nr. 4 filtru a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la 7 martie 2019, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:
Prezentul litigiu are ca obiect o cerere de chemare în judecată în materie de carte funciară, prin care petenta A. a formulat plângere împotriva încheierii de reexaminare nr. 38834 din 15 decembrie 2016 a Încheierii nr. 34758 din 16.12.2013 privind intabularea dreptului de proprietate al SC B. SRL în cartea funciară nr. x Bara.
Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996 încheierea, prin care s-a soluţionat cererea de înscriere în cartea funciară, se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum şi celorlalte persoane interesate potrivit menţiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la pronunţarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii, iar, potrivit alin. (2) "persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluţionează în termen de 20 de zile prin încheiere de către registratorul-şef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul".
Dispoziţiile alin. (3) ale aceluiaşi articol prevăd că împotriva încheierii registratorului-şef emise potrivit alin. (2) cei interesaţi sau notarul public pot formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, plângere care va fi soluţionată de judecătorie.
Potrivit art. 31 alin. (5) hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel.
Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevăd că sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Petenta a exercitat calea de atac a apelului, iar Tribunalul Timiş, secţia I civilă, prin Decizia nr. 1200 din 23 octombrie 2017 l-a respins, ca neîntemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Principiul legalităţii căii de atac este consacrat de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Nu în ultimul rând, este de reţinut că prin decizia atacată cu recursul cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte în prezenta cauză, Curtea de Apel Timişoara a soluţionat calea extraordinară de atac a recursului formulat împotriva deciziei definitive date de instanţa de apel.
Contrar susţinerilor recurentei, dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., regula în materia atacării hotărârilor pronunţate de majoritatea instanţelor de judecată este calea de atac a apelului, recursul căpătând valenţele unui mijloc juridic excepţional, ce poate fi utilizat doar în cazuri anume prevăzute de lege.
Faţă de dispoziţiile anterior menţionate, se constată că în materia înscrierilor/rectificărilor de carte funciară ciclul procesual se constituie doar în două grade de jurisdicţie: fond şi apel, legiuitorul neintenţionând să instituie, astfel, un nou grad de jurisdicţie şi o nouă cale de atac de reformare prin legiferarea recursului.
Atacarea pe calea recursului a hotărârilor judecătoreşti nu se poate realiza discreţionar, principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Pe de altă parte, dreptul de a exercita o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează o dată cu exercitarea lui. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una şi aceeaşi cale de atac, principiul unicităţii căii de atac fiind consacrat de dispoziţiile art. 460 C. proc. civ., deoarece o altă soluţie ar tinde la ipoteza acceptării unui "recurs la recurs".
Dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii, astfel încât o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Se reţine totodată că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 94 din 23 mai 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2019.
Procesat de GGC - GV