Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, la data de 21 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul Cabinet Individual de Psihologie A. a solicitat: în principal, anularea următoarelor acte administrative cu caracter individual: procesul-verbal întocmit în data de 17 septembrie 2015, în urma controlului anual de verificare, efectuat la punctul de lucru din Oradea, str. x nr. 12/A, al CIP A.; Nota nr. x din 23.09.2015 aprobată de "conducerea ministerului", sau orice alt act de decizie (Ordin, Decizie etc.), prin care s-a dispus aplicarea sancţiunii de retragere a certificatului de agreare pentru examinări psihologice în siguranţa transporturilor din 6 octombrie 2014, pentru CIP A., pe o perioadă de 2 ani; notificarea din data de 23 septembrie 2015 privind aplicarea sancţiunii retragerii certificatului de agreare, comunicată de către Serviciul medical din cadrul Ministerului Transporturilor.
În subsidiar, a solicitat transformarea sancţiunii de retragere a certificatului de agreare pe o perioadă de doi ani, prevăzută de art. 4, lit. b) din OMT nr. 1263/2013 (Anexa 10/c), în notificare cu avertisment, în baza prev. art. 2 din acelaşi ordin, o sancţiune graduală, proporţională cu disfuncţiile minore constatate şi asumate; obligarea pârâtului la plata sumei de 7.287 RON cu titlu de daune materiale, produse reclamantului, ca formare a retragerii certificatului de agreare a Cabinetului individual de psihologie, în urma cu trei luni anterioare prezentei cereri şi, în continuare câte 2.429 RON lunar, calculate conform tabelului anexat acţiunii, până la data suspendării efectelor sau anularii actelor administrative contestate; obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de despăgubiri, pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei cauzate reclamantului; obligarea pârâtului, la radierea eventualelor înscrieri privind retragerea certificatului de agreare, pe site-ul său.
2. Soluţia pronunţată de instanţa de fond
Prin Sentinţa nr. 240/CA-P din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Oradea a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Cabinetul Individual de Psihologie A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, şi, în consecinţă a dispus anularea notei nr. x din 23 septembrie 2015 emise de Ministerul Transporturilor în baza Procesului-verbal întocmit la data de 17 septembrie 2015 de reprezentanţi ai ministerului pârât, a respins restul capetelor de cerere, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.100 RON cheltuieli de judecată parţiale în favoarea reclamantului.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., atât pârâtul Ministerul Transporturilor, cât şi reclamantul Cabinetul Individual de Psihologie "A.".
3.1. Recursul formulat de reclamantul Cabinetul Individual de Psihologie "A."
3.1.1. Recurentul-reclamant consideră că sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii în ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe capătul I, pct. 1 din cerere, privind anularea procesului-verbal din data de 17 septembrie 2015.
Se arată că, deşi instanţa de fond a arătat că sunt îndeplinite disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată şi a anulat atât procesul-verbal cât şi Nota nr. x/23.09.2015, soluţia nu se regăseşte în dispozitivul sentinţei pronunţate.
3.1.2. O altă critică invocată de recurentul-reclamant se referă la aplicarea greşită a disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, coroborat cu art. 1381 C. civ., în soluţionarea capătului III al cererii introductive.
Se invocă faptul că instanţa de fond nu a analizat dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale sus-menţionate, respingându-se cererea doar pe motivul nedovedirii caracterului cert al prejudiciului.
Însă, consideră recurentul-reclamant, prima instanţă avea obligaţia să analizeze cererea de plată a despăgubirilor sub aspectul îndeplinirii condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorităţii pârâte şi anume, existenţa unui act administrativ nelegal, anulat de instanţa de judecată, prejudiciul suferit de reclamant şi legătura de cauzalitate între actul ilegal şi prejudiciul suferit de reclamant.
Recurentul-reclamant apreciază ca fiind îndeplinite condiţiile impuse de disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, precum şi cele ale art. 1381 C. civ., deoarece actul administrativ a fost anulat de instanţa de judecată.
Ca urmare a emiterii unui act administrativ nelegal, recurentul-reclamant susţine că a fost lipsit de încasările lunare dovedite prin înscrisuri contabile şi necontestate de pârâtă, în cuantum de 7.287 RON de la data introducerii cererii şi în continuare, câte 2.429 RON lunar, până la data încetării suspendării.
3.2. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor
Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a apreciat în mod eronat pe baza unor motive străine de natura cauzei şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, că actul administrativ atacat nu respectă condiţiile de fond şi de formă, referitoare la indicarea în concret a emitentului, a expunerii motivelor de fapt şi de drept, a dispoziţiei concrete adoptate în baza acestora, a subiectelor de drept cărora urmează a le fi comunicată, a căii de atac legale pe care cel interesat o poate declara, pentru a putea face obiectul cenzurii efective în faţa instanţei.
Se arată că nota în cauză a fost emisă în baza procesului-verbal din data de 17 septembrie 2016, ce cuprinde toate neregulile constatate de echipa de control.
În plus, la fiecare neregulă constatată şi reţinută în notă, se menţionează dispoziţiile legale încălcate, se face trimitere la procesul-verbal şi se consemnează în detaliu motivele de fapt şi de drept ale faptelor constatate.
De asemenea, se arată faptul că nota cuprinde menţiunea emitentului, antetul Ministerului Transporturilor, iar în subsolul acesteia sunt scrise adresa şi datele de contact ale instituţiei.
Referitor la dispoziţia concretă adoptată, este menţionat la pagina doi, ultimul paragraf, unde există şi semnătura secretarului de stat, parafa de aprobare a măsurii de sancţionare.
La pagina întâi, primul paragraf se arată clar subiectul căruia i se adresează, respectiv CIP A., neexistând însă obligaţia legală a indicării căii de atac.
Sub aspectul greşitei aplicări a normelor de drept material, recurentul-pârât susţine că reclamantul nu a respectat criteriile şi condiţiile privind acordarea vizei anuale, pe toată durata agreării.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analiza motivelor de casare
1. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor
Prin înştiinţările adresate recurentului-pârât, Înalta Curte i-a pus în vedere ca, până la termenul de judecată fixat pentru data de 17 ianuarie 2019 să achite taxa de timbru în cuantum de 200 RON.
Este de menţionat că recursul a fost înregistrat în data de 18 septembrie 2016.
Obligaţia de plată s-a născut la data depunerii cererii de recurs, însă aceasta nu a fost îndeplinită.
Este de menţionat că recurentul-pârât nu a înţeles să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.
Faţă de acestea, se observă că de la ultima înştiinţare de plată, din data de 10 decembrie 2018 s-a scurs timp suficient pentru ca obligaţia să se îndeplinească, neavând relevanţă aspectele de natură internă invocate de recurent, urmând ca, în temeiul art. 197 C. proc. civ., recursul să fie anulat ca netimbrat.
2. Referitor la recursul formulat de recurentul-reclamant CIP A.
Motivele de casare ce privesc soluţia pronunţată asupra capătului I, pct. 1 din cerere, respectiv anularea procesului-verbal din data de 17 septembrie 2015 nu vor fi analizate, avându-se în vedere că prin Sentinţa nr. x/CA din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Oradea a dispus completarea Hotărârii nr. 12 din 9 iunie 2016 a aceleiaşi instanţe, în sensul că a admis acţiunea şi a anulat şi procesul-verbal întocmit de pârât la data de 17 septembrie 2015, ce a stat la baza emiterii Notei nr. x din 23 septembrie 2015.
Niciuna dintre părţi nu a recurat hotărârea de completare a Sentinţei nr. 121/2016, astfel că aceasta a intrat în autoritate de lucru judecat, nemaiputând să fie analizată în prezenta cauză.
Cu privire la cea de-a doua critică, în legătură cu soluţionarea capătului III al cererii introductive, şi anume obligarea pârâtului la plata sumei în cuantum de 7.287 RON lunar, cu titlu de daune materiale şi în continuare, câte 2.429 RON lunar, până la data suspendării efectelor sau anulării actelor administrative contestate, Înalta Curte va reţine că aceasta este fondată.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că suma pretinsă cu titlu de daune materiale nu este certă, încasările pentru perioada octombrie 2014 - septembrie 2015 nu sunt dovedite, deoarece, chiar reclamantul a afirmat că activitatea i s-a restrâns până la "cota de avarie".
Din cuprinsul acţiunii introductive, dosar de fond, reiese că reclamantul s-a referit la o restrângere a activităţii profesionale pentru perioada de după emiterea actelor administrative ce au fost anulate de instanţa de contencios administrativ şi nu în ceea ce priveşte perioada anterioară, cuprinsă între octombrie 2014 - septembrie 2015.
Tabelul existent la dosarul de fond se referă la numărul de examinări şi valoarea încasărilor pe 12 luni anterioare retragerii certificatului de agreere, iar reclamantul a făcut o medie a acestor încasări, rezultând media lunară de 2.429 RON.
Încasările pentru perioada septembrie 2014 - septembrie 2015 sunt certe, dovedite cu actele contabile depuse la dosar şi necontestate de partea adversă.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, în cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Răspunderea administrativ-patrimonială poate fi angajată, astfel cum a afirmat şi recurentul-reclamant, prin motivele de recurs, în condiţiile dovedirii îndeplinirii cumulative a cerinţelor referitoare la anularea actului administrativ nelegal, prejudiciul suferit şi legătura de cauzalitate între actul ilegal şi prejudiciu.
În speţă, Înalta Curte constată îndeplinirea acestor cerinţe, respectiv anularea actelor administrative atacate şi imposibilitatea reclamantului, în urma emiterii unor acte administrative nelegale, de a-şi desfăşura activitatea.
Aşadar, prejudiciul a fost cauzat urmare a retragerii certificatului de agreere, iar reclamantul nu a putut să examineze pentru perioada septembrie 2015 - aprilie 2016, din punct de vedere psihologic, personalul din siguranţa în transporturi.
Întrucât prin Sentinţa civilă nr. 72/CA/2016 din 15 aprilie 2016 s-a dispus suspendarea aceloraşi acte administrative ce au fost anulate în prezenta cauză, instanţa de recurs apreciază că prejudiciul suferit de reclamant se întinde pe perioada octombrie 2015 - aprilie 2016, după această dată, cabinetul putând să fie deschis.
În legătură cu mărimea daunelor materiale ce urmează să fie acordate, se constată că media veniturilor obţinute de reclamant pentru o perioadă anterioară retragerii certificatului de agreere este rezonabilă, putându-se considera că şi pe viitor acesta urma să încaseze aceleaşi venituri.
Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va admite recursul reclamantului, se va casa în parte sentinţa recurată, în sensul admiterii capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor materiale şi în consecinţă îl va obliga pe acesta la plata sumei de 17.003 RON (2.429 x 7 luni).
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de Ministerul Transporturilor împotriva Sentinţei nr. 121 din 9 iunie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Admite recursul formulat de Cabinet Individual de Psihologie A. împotriva Sentinţei nr. 121 din 9 iunie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând cauza admite capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor materiale şi în consecinţă îl obligă pe acesta la plata sumei de 17.003 RON daune materiale către reclamantă.
Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - CL