Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1). Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 06 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI VAMEŞILOR "PRO LEX", în numele membrilor de sindicat, conform tabelului anexat, între care, şi reclamanţii A. şi B., au chemat în judecată pe pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa:
- să recalculeze şi să acorde reclamanţilor salariul de funcţie şi sporurile la nivelul maxim al acestor drepturi acordate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 3.364 RON pentru funcţiile de agent de poliţie, respectiv, 8.819 RON pentru funcţiile de ofiţeri de poliţie, după caz, care cuprinde şi drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive;
- obligarea pârâtei să plătească reclamanţilor diferenţa de drepturi salariale constând în diferenţa dintre sumele primite de reclamanţi şi cele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 10.11.2015, dar nu mai mult de data angajării, şi până la data salarizării efective conform recalculării, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective;
- cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 11 martie 2019, instanţa a dispus disjungerea cererilor formulate de către unii din reclamanţii din cauză şi constituirea unor noi dosare, respectiv, pentru reclamanţii A. şi B., cu numărul x/3/2019 şi, în dosarul nou constituit, instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale.
2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1). Prin Sentinţa civilă nr. 1619 din 11 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia de contencios administrativ, spre competentă soluţionare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că în cauza de faţă, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" a formulat acţiunea în numele şi pentru membrii de sindicat A. şi B. - reclamanţi în cauză, care au domiciliul în Râmnicu- Vâlcea, jud. Vâlcea, acţiunea fiind înregistrată după intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018, publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 658 din 30 iulie 2018.
Chiar dacă reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" are sediul în mun. Bucureşti, a considerat instanţa, această parte nu apără un interes şi un drept propriu în justiţie, ci apără drepturile şi interesele membrilor de sindicat, fiind un reprezentant al reclamanţilor - membri de sindicat, iar dispoziţiile alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt clare sub aspectul stabilirii competenţei teritoriale, în sensul că acţiunea care se introduce în numele reclamantului (membru de sindicat) de orice persoană de drept public sau privat (sindicat), este de competenţa instanţei de la domiciliul reclamantului.
2.2). La data de 03 mai 2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, care, prin Sentinţa nr. 899/2019 din 21 iunie 2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi, în consecinţă: a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex în numele membrilor de sindicat A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Mun. Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi Fiscal; în temeiul art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Bucureşti şi, în temeiul art. 134 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, reţinând, totodată, că este aplicabilă decizia R.I.L. nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor nr. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, în prezent abrogată prin Legea dialogului social, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Pe de altă parte, s-a reţinut, chiar dacă s-ar considera că alături de calitatea de reclamant a sindicatului au calitatea de reclamanţi şi persoanele fizice nominalizate în tabel, care au calitatea de funcţionari publici cu statut special, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
Art. 269 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 prevede că dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru fiecare dintre reclamanţi.
Atâta timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, instanţa a considerat că, în determinarea competenţei teritoriale, urmează să se ţină seama de această calitate a sa de reclamant, astfel că, din moment ce reclamanţii şi-au exprimat voinţa în sensul sesizării Tribunalului Bucureşti, această instanţă rămâne competentă să judece, nemaiputându-şi declina competenţa.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) din Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Vâlcea, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte cadrul procesual, se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la recalcularea şi acordarea unor drepturi salariale către reclamanţi, acţiunea fiind formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", în baza art. 28 din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor de sindicat.
Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:
"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."
Aşadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispoziţiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal de la domiciliul reclamantului, situaţie reţinută în mod corect de ambele instanţe aflate în conflict.
Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, "(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.
(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.".
Potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, "Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".
Coroborând aceste prevederi legale, Înalta Curte reţine că Sindicatul acţionează ca mandatar procesual, titularul acţiunii în contencios administrativ fiind persoana fizică ale cărei interese sunt promovate, urmărite, iar competenţa teritorială, în contencios administrativ, se stabileşte în funcţie de domiciliul persoanei fizice.
Competenţa teritorială stabilită de art. 10 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.
În atari condiţii, având în vedere că reclamanţii A. şi B., membri de SINDICAT, au domiciliul în mun. Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea şi reţinând că acţiunea a fost formulată ulterior modificării art. 10 din Legea nr. 554/2004 intervenite prin art. I pct. 10 din Legea nr. 212/2018, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.
Temeiul legal al soluţiei
Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Văzând şi dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex şi B. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex şi pe pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2019.
GGC - OB