Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 160/01.04.2015 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2012, s-a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.A., pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2012* prin declinare de la Judecătoria Iaşi, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.A., solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune nr. x/03.04.2008, autentificat la B.N.P. D. şi a actelor adiţionale motivat de faptul că la momentul încheierii contractului de asociere în participaţiune nu exista mandatul Hotărârii Adunării generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. A. S.A. în sensul încheierii contractului de asociere în participaţiune.
Pârâta S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia prematurităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe prevăzută de art. 720 C. proc. civ. Această excepţie a fost recalificată de către instanţă ca fiind excepţia de inadmisibilitate.
Analizând excepţia inadmisibilităţii prima instanţă a reţinut relevante următoarele aspecte:
Instanţa a fost sesizată de către reclamantă la data de 14.09.2011 când cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi. Ulterior invocării de către pârâta S.C. B. S.R.L. a excepţiei arătate, reclamanta a formulat o cerere identică cu cea care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 în care a efectuat procedura concilierii anterior, tocmai cu scopul de a se înlătura neregularitatea din dosarul iniţial - x/2011 al Judecătoriei Iaşi devenit ca urmare a declinării de competenţă - x/2012* al Tribunalului Iaşi. Dosarul nr. x/2013 în urma admiterii excepţiei de litispendenţă a fost reunit la dosarul nr. x/2012.
Chiar şi în această ipoteză nu s-ar putea reţine două date de sesizare a instanţei de judecată, cea în raport cu care trebuie analizate îndeplinirea condiţiilor de conciliere fiind cea a primului dosar înregistrat.
Aceasta şi în considerarea art. 96 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti prin care s-a stabilit că dacă se constată că pe rolul instanţei există sau au existat cel puţin două cereri pendinte în acelaşi timp, formulate de aceeaşi parte, având acelaşi obiect principal şi aceeaşi cauză, toate cererile aflate pe rol la momentul constatării vor fi judecate de către primul complet învestit, chiar dacă partea a renunţat la judecarea cererii aflate pe rolul acestui complet sau cererea a fost anulată ca netimbrată ori ca nesemnată (art. 96 din regulament). Aşa cum s-a arătat, sesizarea instanţei a avut loc la data de 14.09.2011, iar îndeplinirea concilierii la 04.12.2012 nu poate fi considerată decât a fi fost efectuată ulterior sesizării instanţei.
Procedura concilierii directe a fost declanşată ulterior depunerii cererii de chemare în judecată, care a fost data de 14.09.2011, astfel că la acţiunea iniţială nu a mai fost anexată dovada concilierii, aşa cum prevede alin. (5) din art. 7201 C. proc. civ. Faţă de cele de mai sus, nu poate fi luată în considerare motivarea reclamantei potrivit căreia, textul din art. 109 alin. C. proc. civ., nu are incidenţă în cauză şi pe cale de consecinţă nu este întemeiată excepţia neîndeplinirii procedurii concilierii prealabile. Faţă de cele ce preced, în E. reglementărilor din art. 7201 şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că procedura concilierii prealabile este obligatorie şi că instanţa nu poate fi sesizată valabil fără îndeplinirea acestei proceduri, sub sancţiunea respingerii acţiunii ca fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel S.C. A. S.A., solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei nr. 160/2015/civ. din data de 01.04.2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi si trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la Tribunalul Iaşi, secţia I civilă. Apelanta precizează că a exercitat calea de atac a apelului şi împotriva încheierii din data de 10.10.2012.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte legea aplicabilă litigiului, prima instanţă a făcut o aplicare corectă a principiului,,tempus regit actum". Astfel, condiţiile de legalitate ale contractului trebuie analizate în raport cu legea în vigoare la momentul încheierii contractului de asociere în participaţiune (3.04.2008). Iar prin raportare la acest moment, legea materială aplicabilă este Codul Comercial de la 1887 care a fost abrogat doar în anul 2011.
Mai mult, din punct de vedere al dreptului procesual, litigiului de faţă i se aplică dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată la Judecătoria Iaşi (14.09.2011). Acesta este momentul de referinţă în prezentul dosar pentru a determina legea procesuală incidentă, independent de declinarea ulterioară a dosarului la alte instanţe.
Ulterior învestirii instanţei, litigiul a fost declinat spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, unde a fost înregistrat iniţial la secţia I civilă iar ulterior, la solicitarea ambelor părţi, a fost transpus la secţia a II-a civilă pentru litigii cu profesionişti (fosta secţie comercială).
În concordanţă cu prima instanţă, şi instanţa de apel a apreciat că litigiul era unul cu caracter comercial, contractul a cărui anulare se cere are o natură comercială şi din această perspectivă, îndeplinirea procedurii prealabile de conciliere era obligatorie.
Mai mult, chiar şi din punct de vedere al obiectului contractului de asociere în participaţiune, instanţa de apel a reţinut că obligaţiile asumate de către părţi şi diligenţele pe care aceştia trebuie să le depună conform contractului în vederea maximizării profitului ce va fi obţinut şi împărţit, depăşesc operaţiunile uzuale ale vânzării civile a unui teren şi încadrează toată operaţiunea într-una organizată într-o manieră profesionistă, sub forma unui proiect complex care trebuie clasificată din această perspectivă şi pentru aceste considerente ca operaţiune comercială.
Din punct de vedere al clasificării acţiunii în constatarea nulităţii absolute ca fiind o cerere evaluabilă sau neevaluabilă în bani, pentru a distinge în funcţie de acest criteriu necesitatea parcurgerii procedurii prealabile aşa cum era reglementată de art. 7201 C. proc. civ., soluţia pronunţată de către prima instanţă este legală şi temeinică.
Calificarea litigiului dedus judecăţii ca fiind unul comercial şi mai ales evaluabil în bani atrage automat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. anterior citat integral. Acest text a rezistat unor numeroase controale de constituţionalitate, Astfel, spre exemplu, din motivarea deciziei nr. 335/2004 a Curţii Constituţionale reiese că "dispoziţiile privind soluţionarea litigiilor în materie comercială cuprinse în cap. 14 din Cartea VI a C. proc. civ. instituie o procedură specială de rezolvare a acestor categorii de litigii ce prevede concilierea directă, prealabilă, între părţi şi o procedură de judecată derogatorie de la dreptul comun". Se mai reţine de către Curtea Constituţională că textul art. 7201 C. proc. civ. este în deplin acord cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazurile anume prevăzute de lege sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege.
Starea de fapt a fost reţinută corect de către prima instanţă de fond. Astfel, prima cerere de chemare în judecată a fost înregistrată de către reclamantă la data de 14.09.2011 pe rolul Judecătoriei Iaşi. Ulterior invocării de către pârâta S.C. B. S.R.L. a excepţiei de inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile, reclamanta a formulat o cerere identică care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, în care a efectuat procedura concilierii anterior sesizării instanţei tocmai cu scopul de a se înlătura neregularitatea din dosarul iniţial - x/2011 al Judecătoriei Iaşi devenit ca urmare a declinării de competenţă - x/2012* al Tribunalului Iaşi.
În urma admiterii unei excepţii de litispendenţă, al doilea dosar cu nr. x/2013 a fost reunit la dosarul mai vechi cu numărul x/2012*.
Instanţa de apel a reţinut că în mod lipsit de echivoc, chiar şi în această situaţie procedurală particulară, reunirea a două dosare cu privire la care s-a admis excepţia de litispendenţă nu permite concluzia că există două date de sesizare a instanţei. Dimpotrivă, cel de al doilea dosar îşi pierde identitatea şi unica dată de sesizare a instanţei rămâne cea a primului dosar, pe larg şi în mod repetat descrisă anterior.
În consecinţă, având o dată unică de sesizare a instanţei la 14.09.2011, îndeplinirea unei proceduri de conciliere la 04.12.2012 nu poate fi considerată decât a fi fost efectuată ulterior sesizării instanţei. Consecinţa este aceea a nerespectării art. 7201şi 109 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru toate aceste argumente, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a Civilă, prin decizia civilă nr. 1261/2015 din 29.09.2015 a respins ca neîntemeiat apelul declarat de către apelanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile 160/1.04.2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosar x/2012
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei recurată şi a sentinţei de fond şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la instanţa de fond.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă prin decizia nr. 612 din 24 martie 2016 a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1261/2015 din 29 septembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a Civilă, a modificat decizia recurată, în sensul că a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 160/2015/CIV din 01 aprilie 2015 a Tribunalului Iaşi, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza la această instanţă pentru soluţionare pe fond.
Prin sentinţa civilă nr. 436/2017/CIV/12 aprilie 2017 Tribunalul Iaşi a respins ca prescrisă acţiunea în anulare pe motivele legate de încălcarea art. 15322 din Legea nr. 31/1990 şi ca nefondată pe celelalte motive de nulitate.
A reţinut prima instanţă că art. 15322 din Legea nr. 31/1990 are în vedere lipsa totală a consimţământului exprimat prin adunarea generală a acţionarilor.
Textul enunţat se referă la o încălcare a regulilor capacităţii de exerciţiu. Ceea ce se sancţionează este faptul că organul de conducere al societăţii - administratorul - a acţionat cu depăşirea limitelor mandatului încredinţat de adunarea generală.
Lipsa aprobării adunării generale a acţionarilor la înstrăinarea unui activ care depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic conduce la nulitatea relativă întrucât chiar dacă normele legale sunt imperative, interesul ocrotit (criteriu de distincţie între nulitatea absolută si aceea relativă) fiind cel particular, al acţionarilor sau al fiecărei societăţi în parte, nicidecum un interes obştesc, general. Se admite că nulitatea va putea fi acoperită prin votul adunării generale, luat în baza unui raport special al cenzorilor (care vor explica raţiunile pentru care aprobarea nu a fost cerută în prealabil); or, confirmare nulităţii absolute, în lipsa unei dispoziţii speciale (precum art. 1176 alin. (3) C. civ.) este imposibilă din cauza interesului general ocrotit.
În plus, prin Legea societăţilor comerciale există o consacrare şi în domeniul dreptului comercial a teoriei mandatului aparent, caz în care - deşi lipseşte voinţa mandantului de a fi reprezentat (mandatarul a depăşit împuternicirea sau mandatul a încetat ori aceasta nici nu a existat în realitate) - terţii contractează cu credinţa scuzabilă şi legitimă (deci fără vreo culpă, dar nu neapărat eroare comună) că mandatarul aparent are puteri de reprezentare - "Credinţa legitimă valorează titlu", iar buna-credinţă a terţului se prezumă potrivit regulilor generale (art. 1890 alin. (2) C. civ.).
Din interpretarea 15322 din Legea nr. 31/1990 rezultă că nulitatea actului poate interveni doar dacă societatea va face dovadă că terţul ştia faptul că valoarea actului depăşeşte jumătate din valoarea activelor contabile ale societăţii, deoarece acestea sunt mai greu de cunoscut, dacă nu imposibil de către terţi, decât valoarea capitalului social.
Fiind vorba despre o nulitate relativă aceasta este prescriptibilă, aceasta urmând a curge de la data încheierii contractului .
În ce priveşte motivul referitor la neîndeplinirea obligaţiilor contractule către pârâtă, respectiv că în afara de aportul în bani a sumei de 3.500.000 euro, ar mai fi trebuit îndeplinită şi obligaţia de a activa în vederea prospectării pieţei imobiliare, prima instanţă a reţinut că nici acesta nu poate fi primit, deoarece acest motiv nu se poate circumscrie cauzelor care pot atrage nulitatea absolută a contractului, ci ar putea constitui cel mult un motiv de rezoluţiune a contractului.
Acţiunea în rezoluţiune este supusă de asemenea termenului de prescripţie de 3 ani care curge însă de la data de încetării contractului, respectiv 04 aprilie 2010, acţiunea fiind introdusă în termen, neoperând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
În ceea ce priveşte motivele de nulitate referitoare la clauza leonină instanţa a reţinut că asocierea în participaţiune este un contract prin care un comerciant sau o societate comercială acordă uneia sau mai multor persoane sau societăţi o participaţie în beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni sau chiar asupra întregului său comerţ. Asocierea în participaţiune a fost analizată în literatura de specialitate ca un contract special prin care două sau mai multe persoane fizice şi/sau juridice române şi/sau străine convin să creeze o colaborare prin contribuirea cu anumite bunuri, bani, servicii, în vederea exercitării în comun a unor activităţi, cu scopul de a împărţi profitul obţinut.
Dispoziţii art. 1513 C. civ. sunt de ordine publică, sancţiunea fiind nulitatea absolută, sub acest aspect dreptul material la acţiune fiind imprescriptibil.
Pe fondul acestui motiv a reţinut prima instanţă că în contractul de asociere în participaţiune încheiat între părţi, nici o dispoziţie legală nu impune împărţirea beneficiilor în mod egal sau participarea la pierderi în mod egal, pentru că s-ar contraveni principiului libertăţii de voinţă a părţilor şi s-ar nesocoti caracterul dispozitiv al normelor din Codul comercial care reglementează această formă contractuală de asociere.
Clauza leonină, în înţelesul art. 251 şi art. 252 din Codul comercial coroborat cu art. 1513 din C. civ. din 1864, priveşte numai nulitatea prevederilor stipulate la încheierea contractului, cu privire la atribuirea întregului câştig către un singur asociat sau de exceptare a unuia sau mai mulţi asociaţi de la pierderea realizată de societate si rezultate din săvârşirea operaţiunii comerciale propuse si nu îşi găseşte aplicabilitatea cu privire la alte obligaţii asumate între asociaţi.
În cauza dedusă judecaţii, referitor la răspunderea contractuală după încetarea acestuia de drept, s-a stabilit, prin acordul părţilor, în sarcina reclamantei, garantarea restituirii aportului şi a unei dezdăunări, în calitate de debitor, strict pentru cazul de neîndeplinire a obiectului contractului până la terminarea perioadei pentru care a fost încheiat, prin coroborare cu nerestituirea aportului în natură (art. 4.2 din contract).
Asociatul S.C. B. S.R.L. a adus o miză socială, un aport la constituirea asocierii. Din clauzele contractului rezultă, fără echivoc, lipsa vreunei prevederi potrivit cu care asociatului S.C. B. S.R.L. Iaşi să i se atribuie totalitatea câştigului. De asemenea, nu există nici o prevedere contractuală, prin care acelaşi asociat să fi fost exceptat de la pierderea ce ar fi rezultat din săvârşirea obiectului contractului de asociere in participaţiune.
Dovada în acest sens este conţinutul obiectului contractului (art. 2) coroborat cu cele prevăzute la art. 4.1, art. 4.2 şi art. 6 din contract, denumit - Repartizarea beneficiilor - dispoziţii prin care părţile, exprimându-şi liber voinţa şi asistaţi de profesionişti, indică in mod expres repartizarea eventualelor beneficii şi pe cale de consecinţă a eventualelor pierderi, numai după îndeplinirea obiectului contractului.
Susţinerile din cererea de chemare în judecată a faptului că pentru pârâta S.C. C. S.A. Iaşi, precum şi pentru reclamanta S.C. A. S.A. "scopul asocierii nu produce niciun beneficiu", iar drepturile acestora "nu îşi au originea în contractul de asociere", nu au putut fi primite, întrucât din prevederile contractului rezultă că nu au fost exceptate de la beneficii reclamanta S.C. A. S.A. şi nici pârâta S.C. C. S.A. şi nici nu au fost exceptate niciuna din părţi de la pierderile rezultate din săvârşirea operaţiunii propuse.
În ce priveşte existenţa unui dol săvârşit la semnarea contractului de către asociatul S.C. B. S.R.L., care nu ar fi depus minimul de diligenţă pentru aducerea în totalitate a aportului la care s-a angajat şi care a urmărit obţinerea de foloase materiale injuste indiferent dacă se realiza sau nu contractul, instanţa l-a respins ca nefondat, deoarece dolul - viciu de consimţământ, constând în inducerea în eroare a unei persoane prin întrebuinţarea de mijloace viclene, în scopul de a o determina astfel să încheie un act juridic, constituie o cauză de nulitate relativă a actului juridic .
Or, fiind o cauză de nulitate relativă este supus termenului de prescripţie care se calculează de la data încheierii contractului, excepţia prescripţiei pentru acest motiv operând în cauză, dispensând instanţa de a mai analiza temeinicia acestui motiv.
A mai reţinut prima instanţă că prin concluziile orale ale apărătorului reclamantei s-a reclamat o altă calificare juridică a contractului încheiat între părţi, recalificare după părerea căreia, ar atrage alte consecinţe juridice, altele decât cele ce au delimitat cadrul primei investiri a instanţei de judecată, însă acestea nu au putut fi primite, deoarece nu sunt admisibile în acest stadiu procedural. reprezentând susţineţi făcute cu depăşirea termenului procedural impus în acest sens (art. 132 si art. 134 din C. proc. civ. 1865).
Prin concluziile orale s-a susţinut, fără vreo precizare făcută în scris, împrejurarea potrivit cu care contractul ar fi fost unul de creditare, simulat prin contractul de asociere în participaţiune.
Totodată, nu se poate trece cu vederea peste faptul că, în cazul invocării caracterului simulat al unui act juridic, la îndemâna părţii, legea stabileşte un alt demers juridic.
În cauza dedusă judecăţii, contractul a fost unul de asociere în participaţiune, intenţia părţilor exprimată prin semnarea clauzelor contractuale, coroborându-se cu atitudinea acestora de a acţiona, în vederea realizării obiectului asocierii în participaţiune, pe perioada derulării contractului. Instanţa a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că părţile au înţeles să efectueze demersuri în conformitate cu prevederile şi obligaţiile stabilite prin asocierea în participaţiune, pe toată perioada derulării acesteia. De asemenea, nu s-a făcut dovada că părţile au intenţionat în realitate să încheie un contract de creditare nefiind îndeplinite şi dovedite condiţiile unei simulaţii (nu există act secret prin care părţile să fi convenit că în realitate între ele s-a încheiat un astfel de contract).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A. prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii instanţei de fond, în sensul admiterea cererii de chemare în judecată şi constatării nulităţii absolute a contractului de asociere în participaţiune nr. 888 din data de 03.04.2008 autentificat sub nr. x/03.04.2008 la BNP D. şi a actelor adiţionale la acest contract, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu consecinţa restituirii sumei de 3.500.000 Euro paratului S.C. B. S.R.L.
Analizând în acest context conţinutul sentinţei nr. 436/12.04.2017 se observă că Tribunalul Iaşi a pronunţat o hotărâre judecătorească care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, lipsită de temei legal şi data cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deşi necesitatea unei analize punctuale a fiecărui capăt de cerere si expunerea considerentelor care au format convingerea instanţei precum si cele de înlăturare a argumentelor prezentate de părţi, constituie un imperativ si o garanţie a calităţii actului de justiţie.
În speţă se remarcă inexistenţa raţionamentului logico-juridic propriu al magistratului în condiţiile în care în cuprinsul considerentelor sentinţei apelate sunt copiate integral, ad literam (inclusiv greşelile gramaticale) concluziile paratei B.
Superficialitatea manifestată de instanţa de fond se reflectă în pronunţarea unei hotărâri care nu respectă nici garanţiile prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici jurisprudenţa CEDO care a sancţionat în precedent instanţele de drept comun din Romania pentru nerespectarea obligaţiei de a examina efectiv, real şi consistent, mijloacele, argumentele şi probatoriile pârtilor, pentru a le aprecia în determinarea situaţiei de fapt şi de drept incidenţa într-o cauză. În acest sens, apelanţii au şi făcut trimitere la hotărârile CEDO pronunţate în cauza Albina c. României si Gheorghe c. României, solicitând expres Tribunalului Iaşi asumarea şi aplicarea corectă a acestor obligaţii prin raportare la soluţia instanţei de fond.
Complementar practicii instanţei europeane, invocă şi jurisprudenţa instanţei supreme interne care a statuat, în deciziile nr. 2922/2000 şi nr. 2079 a secţiei de contencios administrativ, faptul că judecătorii fondului sunt datori să arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, să enunţe cele constatate şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Or, maniera în care a fost administrat actul de justiţie în prezenta cauză de către magistratul fondului, reprezintă nu doar un motiv de nulitate a hotărârii pronunţate, ci şi o abatere disciplinară, astfel cum aceasta este reglementată prin dispoziţiile art. 99 lit. t) coroborat cu art. 991 din Legea nr. 303/2004.
Solicită instanţei de control judiciar să observe că textul hotărârii, începând cu pagina 8 după menţiunea, "Tribunalul analizând actele şi lucrările dosarului reţine următoarele aspecte", cu excepţia clauzelor preluate din contractul nr. x/2008, este integral copiat din concluziile depuse la dosarul cauzei de B., atât varianta semnată de avocat, cât şi cea semnată de administratorul societăţii, după un tipar şi o corespondenţă ce urmează a fi prezentată în faţa instanţei de apel pe parcursul cercetării judecătoreşti.
Existenţa unor vădite elemente de nelegalitate, precum şi de imparţialitate a magistratului fondului se conturează şi pe faptul că acesta, amânând pronunţarea în mod succesiv, ar fi reuşit să îşi structureze vastitatea noţiunilor, principiilor şi normelor de drept care sunt incidente în speţă, să motiveze în extenso şi să redacteze hotărârea judecătorească (conform menţiunii de la pag. 19 a hotărârii, sentinţa a fost tehnoredactată la data de 12.04.2017).
Având în vedere statisticile instanţei de fond în raport de termenul mediu de redactare a unei hotărâri judecătoreşti şi chiar performanţele aceluiaşi magistrat, consideră că în prezenta cauză Tribunalul Iaşi a girat un simulacru de proces, judecătorul urmărind dezînvestirea de judecată a cauzei.
Aceste susţineri se fundamentează şi pe faptul că prin preluarea în întregime a concluziilor scrise ale părţii adverse, în considerentele hotărârii se regăsesc dezbătute chestiuni străine de obiectul cauzei referitoare la dosarul de insolvenţă a S.C C. S.A, care nu rezultă din nici una din probele administrate, dar si elemente de fapt specifice momentului semnării contractului nr. x/2008 (referirea la prezenta avocatului apelantei la BNP care a autentificat actul) care, de asemenea, nu au fost sub nici o formă probate.
Pe fondul certei inexistente a raţionamentului logico-juridic care a format convingerea judecătorului fondului, solicită curţii de apel să efectueze o judecată efectiv, reală, a tuturor acestor aspecte.
În conformitate cu prevederile art. 15322 din Legea nr. 31/1990 consiliul de administraţie, respectiv directoratul, va putea să încheie acte juridice în contul şi numele societăţii, prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să închirieze, să schimbe ori să constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul societăţii, a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale a acţionarilor, dată în condiţiile art. 115.
Sancţiunea aplicabilă actelor încheiate cu desconsiderarea dispoziţiei imperative a Legii nr. 31/1990 este nulitatea absolută, întrucât dacă actele sunt încheiate cu depăşirea limitelor legale ale împuternicii reprezentanţilor societăţii, obligaţiile ce rezultă nu sunt opozabile societăţii, pentru ca orice creditor trebuie să cunoască limitele legale ale puterilor administratorilor.
Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 55 alin. t din Legea nr. 31/1990 arată că în raporturile cu terţii societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate a societăţii, în afară de cazul în care ea dovedeşte ca terţii cunoşteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depăşirea acestuia, ori când actele astfel încheiate depăşesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective. Din analiza normei enunţate se desprinde regula asumării de către societate a actelor încheiate de organele de conducere în cazul în care acestea depăşesc obiectul său de activitate. Legea reglementează doua excepţii de la aceasta regulă, relevante în speţă fiind ambele cazuri, atât situaţia în care actele astfel încheiate depăşesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective, cât si situaţia în care terţii cunoşteau depăşirea mandatului conferit organelor de conducere ai S.C. C. S.A.
Atunci când membrii consiliului de administraţie sau ai directoratului, după caz, directorii societăţii pe acţiuni, încheie acte juridice de dispoziţie cu privire la activul societăţii, acestea se consideră valabil încheiate numai în situaţia în care regăsesc în interiorul mandatatului conferit acestor organe prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare, conform dispoziţiilor art. 701 din Legea 31/1990.
Contrar, opiniei pârâtei, în situaţia în care nu există mandatul clar exprimat, actele juridice astfel încheiate sunt nule absolut întrucât norma de reglementare vizează un interes general şi nu unul particular, care ar atrage doar o nulitate relativă.
Mai mult decât atât, analiza consimţământului trebuie realizată într-un cadru mai larg inclusiv din perspectiva voinţei reale a părţilor contractante la momentul semnării actului.
Or, astfel cum însăşi pârâta S.C. B. S.R.L. recunoaşte prin înscrisurile prezentate instanţei, partea a semnat contractul nr. x/2008 având la dispoziţie hotărârea din data de 4.09.2007 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. C. S.A. din conţinutul căreia rezulta în mod clar întinderea mandatului acordat Consiliului de Administraţie, sens în care organul de conducere al C. nu a avut mandat pentru încheierea unui contract de asocierea si asumarea de către societate a unor obligaţii de plata suplimentare cuprinse între 500.000 Euro şi 3.338.500 euro sau pentru împuternicirea unei alte persoane in acest sens.
În ceea ce priveşte incidenţa cazului de nulitate absolută prevăzut de art. 1513 C. civ. 1864, din interpretarea art. 254 Codul comercial în vigoare la data semnării actului, reiese că de esenţa asocierii în participaţiune este aducerea unor aporturi pentru constituirea unui rond destinat desfăşurării operaţiunilor comerciale propuse şi asumarea unor pierderi, adică constituirea unei mize sociale.
În temeiul contractului de asociere invocat în speţă, asociatul S.C. B. S.R.L, s-a obligat să aducă ca aport suma de 3.500.000 euro în numerar si prestaţia unor servicii de prospectare a pieţii mobiliare si de găsire a ofertei celei mai avantajoase pornind de la un preţ minim de 250 Euro/mp ca aport în natură.
În conformitate cu dispoziţiile legale de resort nici unul dintre asociaţi nu poate fi scutit de obligaţia de a aduce un aport. În cazul raportului juridic care s-ar naştere prin semnarea contractului de asociere în participaţiune, aportul asumat de către asociatul S.C. B. S.R.L. care constă în prestaţii în muncă nu poate fi confundat cu munca desfăşurată de asociaţi în cadrul administrării asocierii. Serviciile asumate de S.C. B. S.R.L. reprezintă acte si fapte care depăşesc activităţii comune obişnuite şi care sunt de natură să aducă foloase asocierii.
Prin urmare, având în vedere caracterul intuitu personae al contractului de asociere, faptul că acest contract de încheie în considerarea persoanelor care sunt părţi, consecinţa neconstituirii aportului asociatului care a fost cooptat în consideraţia calităţilor sale şi nedefinirea corelativă a pierderilor, o reprezintă nulitatea contractului de asociere.
De asemenea, de esenţa contractului de asociere este şi obligaţia de determinare clară a modalităţii de participare la beneficii si pierderi. Dispoziţiile art. 1513 C. civ. declară nul contractul prin care totalitatea foloaselor s-ar atribui unui singur asociat sau prin care s-ar stipula ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie scutiţi de a participa la pierderi. În aceeaşi ordine de idei, invocă şi opinia unanima a doctrinei, în sensul că în situaţia contractelor de asociere guvernate şi de dispoziţiile Codului comercial se consideră a fi ilicită orice clauză care "încalcă principiile egalitare ce trebuie s stea la baza contractului", atrăgând nulitatea lui absolută.
Analizând contractul de asociere în participaţiune singurul asociat care participa la beneficiile realizate prin executarea contractului este S.C. B. S.R.L. iar pe de altă parte, acelaşi asociat este singurul care nu participă la acoperirea pierderilor rezultate din asociere.
Clauzele contractuale cuprinse în art. 6 Repartizarea beneficiilor nu reglementează participarea la beneficii a celorlalţi doi asociaţi. Drepturile apelantei şi ale asociatului S.C. C. S.A. nu îşi au originea în contractul de asociere. În ceea ce îl priveşte pe asociatul S.C. C. S.A., încasarea preţului vânzării bunului propriu este o consecinţa directă a dispoziţiilor art. 1294 C. civ.
Totodată pentru a se realiza această operaţiune juridică, vânzarea bunului asociatului S.C. C. S.A., era obligatorie degrevarea de sarcinile instituite de apelantă, în consecinţă, realizarea tranzacţiei având ca obiect vânzarea, respectiv cumpărarea imobilului proprietate a asociatului S.C. C. S.A., presupunea concursul asociatului S.C. A. S.A., sumele încasate de acesta neconstituind beneficii în înţelesul legii, ci realizarea unor drepturi consfinţite a priori încheierii contractului de asociere.
Termenul de beneficiu prezintă următoarele accepţiuni cu valenţă juridică: 1. câştig, profit sau folos pe care-1 are cineva urmare a unui raport juridic, 2. profit financiar al unei întreprinderi, reprezentând veniturile realizate şi cheltuielile ocazionate de acestea.
Transpunând noţiunea de beneficiu în contextul contractului de asociere în participaţiune, se constată că în privinţa asociaţilor S.C. C. S.A. şi S.C. A. S.A. scopul asocierii nu produce nici un beneficiu.
Dimpotrivă, semnarea contractului de asociere în participaţiune conduce la stabilirea ab initio a pierderilor la care numai cei doi asociaţi, C. S.A. si S.C. A. S.A., se obligă a le suporta.
Având în vedere aceste considerente de natură juridică asocierea în participaţiune este grevată de o clauză leonină care în temeiul legii conduce la nulitatea absolută a actului. Litigiul trebuie raportat şi la prevederile art. 970 din C. civ. potrivit căruia contractele trebuie executate cu bună credinţă.
Analizând structura, conţinutul şi efectele contractului pretins de asociere în participaţiune din care rezultă fără echivoc şi scopul ilicit urmărit de asociatul S.C. B. S.R.L. care şi-a asigurat câştigul unilateral, duce la concluzia că participarea exclusivă la beneficii, în concurs cu lipsa asumării proporţionale a oricărui risc, a reprezentat factorul determinant al încheierii convenţiei, care în realitate reprezintă o veritabilă operaţiune de împrumut şi care atrage nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune în ansamblul său.
În susţinerea punctului de vedere referitor la natura juridică reală a înţelegerii dintre părţi invocă un alt înscris prezentat de pârâtul S.C. B. S.R.L., respectiv pretinsa scrisoare de intenţie "a reprezentantului S.C. C. S.A., document are reflectă pe de o parte esenţa împrumutului, iar pe de altă parte discuţia referitoare la o cesiune de creanţă.
În altă ordine de idei, pentru a antama şi ultima direcţie de analiză a actului juridic dedus judecaţii, în măsură verificării contractului pornind de la titulatura acordată de părti, se observă şi nerespectarea de către pârâtul S.C. B. S.R.L. a obligaţiei de a activa în vederea prospectării pieţii imobiliare şi găsirii ofertei celei mai avantajoase începând de la un preţ de 250 Euro/mp.
Indiferent dacă se interpretează această prevedere contractuală ca reprezentând parte a aportului cu care asociatul s-a obligat să sprijine asocierea sa, în sensul unei obligaţii de rezultat în cadrul căreia debitorul S.C. B. S.R.L. şi-a asumat obligaţia ca prin acţiunile sale să activeze în sensul prospectării pieţii imobiliare şi a găsirii ofertei celei mai avantajoase pentru vânzarea bunului imobil, caracterul dominant al acestei împrejurări în determinarea convingerii apelantei în sensul încheierii contractului de asociere în participaţiune este evident şi facil de înţeles.
Prin încheierea nr. 1553/12.10.2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a strămutat cauza spre soluţionare Curţii de Apel Bacău, arătând că actele procedurale întocmite în cauză vor fi păstrate.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut că apelul este neîntemeiat.
Ca situaţie de fapt dedusă judecăţii, instanţa de apel reţine că la data de 03.04.2008 între părţile din prezentul litigiu s-a încheiat în faţa notarului public un contract intitulat de "contract asociere în participaţiune". Prin acest contract intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. se obliga să aducă un aport în numerar de 3.500.000 euro, sumă necesară celorlalte două părţi, respectiv reclamanta-apelantă S.C. A. S.A. şi pârâta-intimată S.C. C. S.A., pentru stingerea obligaţiilor anterioare derivate din încheierea anterioară a unui antecontract de vânzare cumpărare-antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/2007 şi actul adiţional nr. x/2007, încheiate de S.C. C. S.A. şi reclamanta S.C. A. S.A. cu G. Printre obligaţiile ce derivau din acest antecontract se numărau obligaţia de restituire a sumei încasate cu titlul de avans preţ (suma de 1.550.000 euro) şi restituirea daunelor interese pentru rezoluţiunea unilaterală, în sumă de 890.000 euro.
Fără plata celor două sume degrevarea suprafeţei de teren în vederea vânzării la un preţ mai mare decât cel prevăzut în antecontract, nu era posibilă.
Pârâtul-asociat în participaţiune S.C. B. S.R.L. a virat aportul în sumă de 3.500.000 euro direct în contul asociatei - reclamante S.C. A. S.A., deşi terenul aparţinea pârâtei - asociate S.C. C. S.A., din explicaţiile părţilor rezultând că S.C. A. S.A. urma să se ocupe de rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare.
De asemenea, părţile asociate se obligau să facă prospecţiuni pentru vânzarea terenului la un preţ minim de 250 euro/mp, aproximativ de 10 ori mai mare decât prevăzut în antecontract.
Contractul de asociere în participaţiune avea şi un termen, iar în caz de neîndeplinire a obiectului în termen, respectiv vânzarea terenului la un preţ minim de 250 euro/mp era prevăzut ca pârâtul S.C. B. S.R.L. să beneficieze în plus, alături de restituirea aportului, de suma de 1.500.000 euro, plus cedarea în favoarea sa a garanţiilor reale imobiliare asupra suprafeţei de teren.
Pe fondul intrării în insolvenţă a asociatului S.C. C. S.A., pârâtul S.C. B. S.R.L. a formulat declaraţie de creanţă, fiind înscris de judecătorul sindic în mod definitiv cu suma adusă ca aport (echivalentă a sumei de 3.500.000 de euro) şi cu suma de 1.500.000 cu titlul provizoriu.
În acest context reclamanta S.C. A. S.A. a formulat prezenta cerere prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a asocierii din data de 03.04.2008.
1) Cu privire la încălcarea instanţei de fond a unor reguli care ar atrage cercetarea şi/sau sancţiunea disciplinară şi/ori penală a magistratului care a soluţionat în prim fond cauza, instanţa de apel reţine că, nu este competentă să se pronunţe asupra acestor aspecte, iar pe de altă parte că numai rămânerea definitivă a unei condamnări sau sancţionări disciplinare poate avea ca efect revizuirea hotărârii, dar nu de către instanţa de control judiciar. Prin urmare, susţinerile privind copierea motivelor din întâmpinare în considerentele hotărârii sau pretinsa neglijenţă manifestată de judecătorul fondului nu pot constitui motive de admitere a apelului, care să poată fi cenzurate de către instanţa de apel.
În ce priveşte incidenţa prevederilor art. 261 C. proc. civ., instanţa de apel constată că, judecătorul fondului a cercetat fiecare din motivele de apel invocate, sub toate aspectele, de la sancţiunea aplicabilă la prescripţia deosebită în funcţie de natura sancţiunii şi până la fondul fiecărui motiv de nulitate invocat. Instanţa de apel reţine că, obligaţia judecătorului de calificare/recalificare există numai în privinţa cererii/căii de atac greşit denumite de parte, în conformitate cu prevederile art. 84 C. proc. civ. (1865), însă această obligaţie nu poate fi interpretată în sensul că instanţa poate fi obligată să invoce din oficiu şi în favoarea cererii introductive motive care atrag nulitatea absolută a actului juridic avut în vedere în cererea introductivă, o asemenea obligaţie procedurală fiind instituită abia prin art. 1.237 alin. (3) C. civ., care a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, după data pornirii prezentului litigiu - data de 14.09.2011. Conform art. 25 din noul C. proc. civ., procesele se judecă după legea în vigoare la data când au fost începute.
În fine, instanţa reţine totuşi că, acţiunea sau capătul de cerere prin care se cere constatarea simulaţiei nu se confundă şi nu se poate confunda cu acţiunea în anulare/constatarea nulităţii absolute, astfel că instanţa nu este obligată să se investească niciodată cu o astfel de acţiune, pe motivul că ar putea sau ar fi obligată să invoce nulitatea absolută a unui act juridic ce face obiectul judecăţii, fiindcă actul simulat nu semnifică automat şi faptul că acesta este nul. În speţă, apelanta pretinde că instanţa de fond trebuia să invoce din oficiu simulaţia sau să se pronunţe pe aceasta din cauză că apărările pârâtului B. S.R.L. indicau un contract de creditare, însă instanţa de judecată nu se poate învesti şi nu se poate pronunţa din oficiu asupra unei cereri decât în cazurile expres prevăzute de lege (ex: încredinţarea copiilor minori în procesul de divorţ în care părinţii omit să o solicite), neexistând obligaţia pronunţării atâta timp cât nici reclamanta, prin cererea introductivă sau completată/modificată în condiţiile legii şi nici pârâtul, prin cerere reconvenţională, nu solicitaseră instanţei să se pronunţe asupra caracterului simulat al contractului de asociere în participaţiune.
Instanţa reţine deci că judecătorul fondului nu a încălcat obligaţia de a recalifica juridic contractul dedus judecăţii, în realitate reclamanta fiind cea în culpă procesuală, deoarece nu l-a invocat în condiţiile legii şi nu a învestit (valabil) instanţa cu acest capăt de cerere.
2) În ce priveşte motivul de apel legat de nulitatea absolută pentru încălcarea mandatului acţionarilor S.C. C. S.A., instanţa de apel constată că acesta este în primul rând inadmisibil, fiind invocat pentru prima oară în apel, reprezentând deci o cerere/apărare nouă, care nu poate fi pentru prima dată pusă în discuţia părţilor şi analizată în această fază procesuală, dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. fiind foarte clare în acest sens. Pe fondul acestui motiv se constată că eventuala încălcare a mandatului acţionarilor S.C. C. S.A. la încheierea contractului de asociere în participaţiune de către reprezentantul acesteia nu poate fi sancţionată cu nulitatea absolută, întrucât ceea ce ocroteşte art. 15322 din Legea nr. 31/1990 este interesul particular al acţionarilor, natura interesului atrăgând doar nulitatea relativă; putând fi ratificat cu efect retroactiv de cei direct interesaţi (acţionarii), încălcarea limitelor mandatului este sancţionată cu nulitatea relativă a actului încălcat, nu cu nulitatea absolută; cum nulitatea relativă, spre deosebire de cea absolută, poate fi invocată în proces numai de partea direct interesată şi care putea fi şi singura vătămată de depăşirea limitelor mandatului, rezultă că apelanta - reclamantă S.C. A. S.A. nu se poate prevala de această încălcare a mandatului dat de acţionarii S.C. C. S.A.
Instanţa de apel reţine că sancţiunea nulităţii relative a contractului nu ar putea fi admisă nici dacă ar fi fost invocată de S.C. C. S.A., întrucât din conţinutul contractului se poate observa şi constata cu uşurinţă că suma de 5.000.000 euro (3.500.000 + 1.500.000 euro) cu care această pârâtă s-a obligat în caz de neîndeplinire a asocierii nu reprezenta jumătate din activul de care pârâtul B. S.R.L. putea avea cunoştinţă la data încheierii contractului, din moment ce terenul în discuţie era singur evaluat la cel puţin 250 euro/mp, ceea ce făcea ca valoarea estimată a acestuia să fie de cel puţin 33.385.000 de euro (133.542 mp x 250 euro mp), astfel că mandatul expres al acţionarilor nu era necesar nici dacă contractul de asociere în participaţiune ar fi interpretat forţat ca fiind un act de dispoziţie şi obligaţia de restituire nu ar mai fi privită ca fiind corelativă sumei primite şi de care s-a folosit S.C. C. S.A. pentru stingerea obligaţiilor rezultate din rezoluţiunea antecontractului de vânzare cumpărare.
Nu există aşadar o încălcare a prevederilor art. 15322 din Legea nr. 31/1990 pentru mandatul reprezentantului S.C. C. S.A., iar această încălcare nici nu poate fi invocată de reclamanta-apelantă ca motiv de nulitate a contractului de asociere în participaţiune, fiindcă nulitatea pentru depăşirea mandatului acţionarilor este doar una relativă, care putea fi invocată, în condiţiile legii, numai de partea direct vătămată de/prin încheierea actului.
Dacă se are în vedere motivul de nulitate reprezentat de încălcarea mandatului dat reprezentantului apelantei-reclamante S.C. A. S.A., aceasta este una relativă, însă în speţă nu există probată nicio vătămare a reclamantei care să derive din încheierea contractului de asociere în participaţiune, întrucât nu aceasta s-a obligat la restituirea aportului de 3.500.000 euro şi la suma de 1.500.000 în caz de neîndeplinire a obiectului contractului; dimpotrivă, aceasta doar a beneficiat de suma aportată, prin aceea că a putut rezoluţiona antecontractul de vânzare-cumpărare şi a degrevat de ipotecă imobile asupra cărora avea propriile garanţii imobiliare.
Neexistând nicio vătămare, nu poate exista nici nulitatea asocierii pentru depăşirea limitelor mandatului dat reprezentantului apelantei - reclamante S.C. A. S.A. pentru încheierea contractului de asociere în participaţiune, întrucât una din condiţiile sancţiunii nulităţii este existenţa unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.
3) Referitor la existenţa unei clauze leonine şi la nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune pentru acest motiv, instanţa de apel reţine în primul rând că pârâtul S.C B. S.R.L. este şi singurul asociat care şi-a îndeplinit obligaţia imediată care rezulta din contract, anume vărsarea aportului în sumă de 3.500.000 în contul asociatei - apelante. Această sumă a fost folosită pentru rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare ce greva terenul de 133.542 m2, astfel că, contrar celor susţinute de apelanta-reclamantă, asociaţii S.C. A. S.A. şi S.C. C. S.A. au obţinut un beneficiu imediat din aportul adus de pârâtul-asociat S.C B. S.R.L., iar toţi trei asociaţii aveau, după rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, şansa de a obţine o sumă de cel puţin 10 ori mai mare decât suma care ar fi fost obţinută dacă se perfecta acest antecontract. Rezultă că imediat după semnarea contractului numai cei doi asociaţi S.C. A. S.A. şi S.C. C. S.A. au obţinut un beneficiu concret, în sensul în care şi-au degrevat terenul şi au plătit preţul rezoluţiunii antecontractului (preţul răzgândirii), pe când pentru pârâtul S.C B. S.R.L. nu a existat un beneficiu imediat, ci numai unul îndepărtat în timp şi care era condiţionat de vânzarea terenului. Era normal ca în aceste condiţii asociatul care a aportat suma de bani şi şi-a afectat în acest sens propriul patrimoniu cu suma de 3.500.000 euro să-şi ia măsuri de garantare a recuperării sumei aportate în situaţia în care contractul de asociere nu s-ar fi îndeplinit în termenul prevăzut de părţi, condiţii în care suma de 1.500.000 de euro nu poate avea altă natură juridică decât a unui minim beneficiu, stabilit convenţional şi cu titlu de despăgubire echivalentă, la care era îndreptăţit pârâtul S.C B. S.R.L. în ipoteza în care obiectul contractului nu s-ar fi îndeplinit în termenul stabilit de părţi. Faptul că în prezent terenul se poate vinde cu un preţ mult mai mare decât cel prevăzut în antecontractul rezoluţionat face ca suma de 1.500.000 să aibă natura juridică a unui minim câştig (beneficiu) la care sperase asociatul-pârât S.C B. S.R.L. şi care era prevăzut în art. 6 din contract, câştig care a reprezentat scopul încheierii contractului (justa cauză) a aportării sumei de 3.500.000 euro.
Instanţa reţine de asemenea că în lipsa capătului de cerere în simulaţie şi în lipsa unui înscris ascuns, care să facă dovada că în realitate părţile au urmărit încheierea unui contract de creditare, instanţa de prim fond şi de apel nu poate analiza şi nu se poate pronunţa pe existenţa unei clauze penale, prohibită în mod absolut în contractele de împrumut. Dimpotrivă, din toate elementele contractului încheiat între părţi rezultă că asocierea a avut un scop licit şi că aportul vărsat de S.C B. S.R.L. a avut un beneficiu imediat pentru ceilalţi doi asociaţi, pentru că aceştia nu putea vinde la un preţ mai mare de 10 ori decât cel prevăzut în antecontract dacă din aportul vărsat de asociatul S.C B. S.R.L. nu s-ar fi plătit preţul rezoluţiunii unilaterale a antecontractului de vânzare-cumpărare a terenului (preţul răzgândirii). De asemenea rezultă că pentru toate părţile erau prevăzute beneficii în ipoteza în care obiectul contractului de asociere era îndeplinit, beneficii rezultate din vânzarea la un preţ mult mai mare decât cel prevăzut anterior în antecontractul rezoluţionat. Pe de altă parte instanţa de apel nu poate reţine că în ipoteza pierderii numai pârâtul-asociat S.C B. S.R.L. ar fi scutit de suportarea pierderilor, întrucât neîndeplinirea obiectului contractului de asociere, în termenul prevăzut de părţi, nu înseamnă că terenul a fost valorificat în pierdere, neexistând deci nicio pierdere, nici teoretică şi prevăzută ca atare în clauzele contractuale şi nici una faptică. În acest sens nu s-a făcut dovada că terenul s-a valorificat la un preţ din care, dacă ar fi scăzută suma de 5.000.000 euro (1.500.000 beneficiu minim prevăzut în favoarea asociatului S.C B. S.R.L.+ 3.500.000 aport vărsat), ar rezulta că asociaţii S.C. A. S.A. şi S.C. C. S.A. au fi obţinut mai puţin decât obţineau în ipoteza în care alegeau să perfecteze antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat în anul 2007 cu numitul G.
Neexistând noţiunea de pierdere prevăzută în contract, unit cu faptul că nu s-a dovedit că asocierea a generat pierderi prin raportare la obiectul său, nu se poate vorbi de existenţa unei clauze leonine în favoarea pârâtului S.C B. S.R.L şi nu poate fi anulat contractul de asociere în participaţiune pentru acest motiv.
4) În legătură cu motivul de apel prin care apelanta susţine că pârâtul nu şi-a îndeplinit şi obligaţiile suplimentare obligaţiei de vărsare a sumei de 3.500.000 euro cu titlu de aport, instanţa reţine în primul rând că acesta nu poate constitui un motiv de nulitate, ci unul de rezoluţiune a contractului de asociere în participaţiune, contractul încheiat între părţi neprevăzând sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiilor de prospectare a pieţii şi nici posibilitatea rezoluţiunii convenţionale. Din contră, din conţinutul art. 4.2 din contract rezultă că aceste obligaţii erau unele de diligenţă, nu unele de rezultat, deoarece contractul face referire la restituirea aportului şi a câştigului minim preconizat pentru pârâtul S.C B. S.R.L prin simpla referire la momentul încetării contractului prin neîndeplinirea obiectului său, se subînţelege, în termenul maxim prevăzut de părţi şi care rezultă din conţinutul art. 3 - respectiv data de 04.04.2010, necondiţionate de cercetarea privind îndeplinirea obligaţiilor pârâtului S.C B. S.R.L., ceea ce duce la concluzia încetării de drept a contractului la împlinirea termenului de 2 ani de la data încheierii sale şi la despăgubiri care se cuveneau automat pârâtului S.C B. S.R.L., clauza inserată în art. 4.2 din contract, având deci natura juridică a unui pact comisoriu de gradul IV în ce priveşte despăgubirea echivalentă beneficiului minim preconizat, care exclude intervenţia instanţei în aprecierea asupra oportunităţii rezoluţiunii ori a cuantumului despăgubirii prin raportare la neîndeplinirea de către părţi a propriilor obligaţii contractuale. Pe de altă parte instanţa de apel reţine că şi reclamanta - apelantă avea propriile obligaţii în prospectarea pieţii şi găsirii de oferte avantajoase pentru vânzarea terenului, după cum rezultă expres din art. 4.2 din contract, existând prevăzută expres obligaţia "de a susţine proiectul asocierii (nu de susţinere a asociatului S.C B. S.R.L.) de găsire a ofertei celei mai avantajoase" astfel că neîndeplinirea obiectului contractului până la data de 04.04.2010 i-ar fi în aceeaşi măsură imputabilă şi reclamantei - apelante.
5) În ce priveşte existenţa unui dol, instanţa de apel reţine că nu există dovedit nici un element de fapt care să facă dovada că pârâtul S.C B. S.R.L. ar fi folosit mijloace dolosive (tertipuri) pentru inducerea în eroare a celorlalţi doi asociaţi la data încheierii contractului şi fără de care aceştia nu ar fi contractat. Pârâtul S.C B. S.R.L. nu a promis că are un client care oferă cel puţin 250 euro/mp şi nici nu simulat vărsarea aportului, acesta fiind vărsat efectiv şi folosit la stingerea obligaţiilor anterioare a celorlalţi doi asociaţi în legătură cu terenul în suprafaţă de 133.542 m2, astfel că existenţa dolului, prin raportare la faptele dovedite sau recunoscute de părţi şi prin raportare la clauzele contractuale, este exclusă.
În fine, se observă că pretenţia apelantei de anulare a actelor subsecvente încheiate ulterior încheierii de asociere în participaţiune ar privi şi rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, întrucât cu banii din aport s-a plătit preţul rezoluţiunii unilaterale, antecontractantul G. nefiind însă chemat/atras în judecată; pe de altă parte se observă că apelanta solicită repunerea părţilor în situaţia anterioară, fără însă să arate şi persoana care va trebui să restituie aportul vărsat de asociatul S.C B. S.R.L., în condiţiile în care acest pârât a vărsat aportul promis prin contract direct în contul apelantei S.C. A. S.A.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel Bacău, secţia I Civilă prin decizia nr. 58/2018 din 22 ianuarie 2018 a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A., împotriva sentinţei civile numărul 436/12.04.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2012 în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.A., după admiterea cererii şi strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Iaşi, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanţei de apel, în sensul admiterea apelului şi a cererii de chemare în judecată şi constatării nulităţii absolute a contractului de asociere în participaţiune nr. x din data de 03.04.2008 autentificat sub nr. x/03.04.2008 la BNP D. şi a actelor adiţionale la acest contract, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu consecinţa restituirii sumei de 3.500.000 Euro paratului S.C. B. S.R.L.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, arată că prin acţiunea introductivă a învestit instanţa de judecată cu verificarea legalităţii încheierii, validităţii şi naturii juridice a contractului de asociere in participaţiune nr. x/03.04.2008 autentificat sub nr. x/03.04.2008, solicitând ca prin filtrul dispoziţiilor legale de resort din C. civ., Codul Comercial şi Legea nr. 31/1990 să se constate nulitatea absolută a actului juridic încheiat de părţi.
Cadrul procesual determinat de cererile si apărările părţilor, inclusiv apărările pârâtului S.C.B. S.R.L., impunea instanţei de judecată obligaţia de a realiza o analiză completă în scopul aflării adevărului şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, prin raportare la următoarele fine de nulitate a contractului nr. x/2008:
- lipsa mandatului valabil pentru semnarea contractului;
- incidenţa motivului de nulitate absolută prevăzută de art. 1513 C. civ. 1864, respectiv clauza leonină;
- voinţa reală a părţilor, astfel cum rezultă din cuprinsul actelor prezentate de pârâtul S.C.B. S.R.L;
- neexecutarea culpabilă a contractului de către pârâta B., respectiv constituirea pro causa a unor înscrisuri, care nu au fost comunicate apelantei sau S.C. C. S.A. decât după data formulării cererii de chemare în judecată.
În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a criticat hotărârea instanţei de fond invocând încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct, 5 C. proc. civ., apreciind necesar ca instanţa să răspundă punctual fiecărui capăt de cerere şi să prezinte motive de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
Se reproşează instanţei de apel că a preluat argumentele pârâtei S.C. B. şi faptul că în cuprinsul hotărârii sunt dezbătute chestiuni străine de natura pricinii.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut încălcarea dispoziţiilor de drept material prevăzute de art. 15322 din Legea nr. 31/1990, art. 1513 C. civ. şi art. 970 C. civ.
Pe fondul încălcării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale, arată recurenta că instanţa de apel a desconsiderat în mod vădit condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, astfel cum sunt acestea stipulate în actele normative.
În combaterea cererii de recurs intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L a formulat întâmpinare, prin care invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - pârâtă S.C. B. S.R.L urmează să o respingă, motivat de faptul că susţinerile recurentei pot fi analizate din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., invocate de către recurentă.
Deşi în sistemul C. proc. civ., recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac, ceea ce înseamnă că este privit ca un ultim nivel de jurisdicţie în care efectele unei hotărâri pot fi înlăturate numai în condiţiile stricte impuse de art. 3021 raportat la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a încercat să aducă în prim planul analizei aceleaşi chestiuni ca şi cele evocate în apel, prezentând aceleaşi critici ca şi în cadrul apelului, controlul judiciar în această etapă procesuală poate fi efectuat sub aspectul exclusiv al nelegalităţii, fără a fi antamate criticile de netemeinicie.
Recursul este nefondat.
Prealabil, Înalta Curte observă că în motivarea recursului, recurenta-reclamantă a prezentat, identic, criticile formulate împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, cu aceleaşi argumente ca şi cele prezentate în cererea de apel, concluzionând în sensul admiterii recursului.
În consecinţă, Înalta Curte achiesează la considerentele reţinute de către instanţa de apel, însuşindu-şi motivarea instanţei de apel, întrucât criticile în recurs au rămas neschimbate, cum este cazul în speţă.
Raportat la cerinţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., din redarea criticilor care au fost aduse deciziei pronunţată de Curtea de Apel, se constată că această demonstraţie nu a fost făcută întrucât echivocul pe care l-ar fi provocat instanţa de apel prin considerentele deciziei nu este relevat, dimpotrivă cercetarea în fapt în devoluţia apelului a condus la o singură concluzie care a determinat respingerea apelului.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de modificare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi exercitarea controlului judiciar de către instanţele superioare.
În raport de cele reţinute, Înalta Curte constată că decizia curţii de apel îndeplineşte aceste cerinţe, întrucât a fost stabilită cu exactitate situaţia de fapt, astfel încât, coroborată cu probele administrate în cauză şi cu principiile şi regulile de drept substanţial şi procesual, să conducă în mod logic la soluţia pronunţată şi să permită realizarea controlului judiciar.
Criticile recurentei în sensul redării în considerentele hotărârii a argumentelor pârâtei B. nu sunt de natură să demonstreze că această critică este întemeiată, iar controlul judiciar pe care l-a realizat instanţa de apel reflectă justeţea soluţiei. Hotărârea nu trebuie să reia integral celelalte acte de procedură. De asemenea, modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să îşi formeze propria convingere nu reprezintă un aspect de nelegalitate a hotărârii.
Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut judicioasă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ. şi cu prilejul verificării sentinţei primei instanţe din perspectiva analizării criticii din apel cu acest obiect.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat pentru a solicita modificarea sau casarea unei hotărâri atunci "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii". Dintre cele două ipoteze ale motivului de nelegalitate invocat, recurenta a ales lipsa temeiului legal. Pentru a răspunde cerinţelor ipotezei respective recurenta se afla în situaţia de a demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.
Deşi recurenta nu precizează în concret în ce constă lipsa de temei legal a hotării sau de ce a fost dată cu aplicarea şi încălcarea greşită a legii, analiza instanţei de recurs din acest punct de vedere va avea în vedere pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 15322 din Legea nr. 31/1990, art. 1513 C. civ., art. 970 C. civ.
Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 15322 din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente în cauză întrucât necesitatea existenţei unui eventual mandat din partea H. S.A. s-ar fi raportat la momentul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare şi nu la contractul de asociere în participaţiune nr. x/03.04.2008 care nu a avut ca obiect transmiterea proprietăţii bunului.
În consecinţă mandatul AGA al S.C. C. S.A. pentru încheierea contractului de asociere în participaţiune nu era necesar, acesta fiind în limitele prevăzute de art. 142 din Legea nr. 31/1990.
Valoarea contabilă a bunului este lipsită de relevanţă întrucât analiza acestei valori trebuia efectuată potrivit art. 15322 la momentul încheierii actului juridic, operaţiune care nu a avut loc.
De altfel, obligaţia de garantare a restituirii aportului a fost asumată chiar de către recurentă.
În ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1513 C. civ., privind existenţa unei clauze leonine.
Din acest punct de vedere în mod corect instanţa de apel a analizat temeinicia susţinerilor recurentei şi a reţinut că pârâta S.C. B. S.R.L. şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, virând aportul în sumă de 3.500.000 Euro, în contul recurentei, în consecinţă singurele persoane care au obţinut beneficii în urma încheierii contractului de asociere în participaţiune sunt recurenta şi C. S.A.
Sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 970 C. civ. prin prisma faptului că natura juridică reală a contractului ar fi aceea a unui contract de împrumut şi nu a unui contract de asociere în participaţiune, Înalta Curte constată că în virtutea principiului înscris în dispoziţiile art. 969 C. civ., recurenta a fost parte în contract, fiind de acord cu dispoziţiile, natura şi denumirea acordată de către părţi la acel moment.
Faţă de petitul de recurs privind repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu consecinţa restituirii sumei de 3.500.000 Euro pârâtei B., Înalta Curte constată că acest petit nu a făcut parte din obiectul iniţial al cererii cu care recurenta a investit instanţa de fond, situaţie în care reclamanta nu poate modifica cauza şi obiectul acţiunii în căile atac. Mai mult, acest capăt de cerere ar avea caracter accesoriu în raport cu cererea principală în anularea contractului, analiza sa depinzând de admiterea prealabilă a cererii în desfiinţarea actului juridic.
Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR I. S.P.R.L. împotriva deciziei nr. 58/2018 din 22 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Obligă recurenta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 55.475,42 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S.C. B. S.R.L.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.09.2018.