Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 4190/2018

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

S.C. A. S.A. Braşov prin administrator special B. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 578/MAS din 6 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. şi cu intimata-pârâtă S.C. A. S.A. Braşov prin administrator judiciar D. SPRL.

Pe parcursul soluţionării apelului, la termenul din 11 septembrie 2017, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, prin încheierea de la acea dată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării apelului până la stăruinţa părţii interesate.

Împotriva încheierii de suspendare din 11 septembrie 2017, reclamantul C. a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul declarat de reclamantul C. este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 14 martie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului întocmit în cauză.

Recurentul-reclamant C. a depus punct de vedere la raportul întocmit.

Prin încheierea din 23 mai 2018, constatându-se că recursul reclamantului este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului declarat de reclamantul C., la data de 10 octombrie 2018, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul declarat de recurentul-reclamant C. este fondat, pentru următoarele considerente:

Deşi cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept, faţă de dezvoltarea criticilor formulate de recurentul-reclamant, care vizează, în esenţă, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se apreciază că acestea pot fi analizate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"Judecătorul va suspenda judecata:..2. când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Acest text de lege privitor la suspendarea voluntară, determinată de lipsa părţilor, are caracter imperativ, iar nu facultativ şi, drept urmare, obligă instanţa de judecată să dispună suspendarea judecăţii dacă niciuna dintre părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii şi nu s-a cerut judecarea în lipsă.

Din verificările efectuate în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă, se constată că, prin notele de şedinţă depuse şi înregistrate la dosar la 6 septembrie 2017, recurentul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. (3) C. proc. civ.

În speţă, se reţine că, la termenul din 11 septembrie 2017, curtea de apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv că părţile, deşi legal citate, nu au răspuns la apelul nominal şi nu au solicitat judecata cauzei în lipsă, situaţie în care nu poate proceda la judecata pricinii.

Or, aşa cum s-a reţinut în considerentele expuse, reclamantul C. solicitase judecarea cauzei în lipsă prin notele de şedinţă depuse şi înregistrate la 6 septembrie 2017.

Faţă de cele arătate, nu se poate reţine în sarcina recurentului vreo lipsă de diligenţă pentru continuarea procesului, pentru a fi aplicată sancţiunea suspendării judecăţii apelului, atâta vreme cât, acesta s-a prevalat de dispoziţiile legale care reglementează posibilitatea instanţei de a proceda la judecarea cauzei, în lipsa părţilor.

Pentru raţiunile înfăţişate, având în vedere încălcarea dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând incidenţa motivului de nelegalitate reglementat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. cu referire la art. 497 din acelaşi cod, va admite recursul, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant C. împotriva încheierii din 11 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10.10.2018.