Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 decembrie 2014, pe rolul a Judecătoriei Galaţi sub numărul x/2014, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., au solicitat:
- să se constate caracterul abuziv şi să se anuleze dispoziţiile art. 5.1, art. 5.4, art. 1.3 lit. a) din contractul de credit bancar ipotecar nr. x din 29 februarie 2008,
- să fie obligată pârâta la refacerea graficului de rambursare, să se dispună conversia sumei creditului la cursul CHF-leu de la data contractării creditului.
Prin hotărârea nr. 365 pronunţată la data de 09 mai 2017 de Judecătoria Galaţi în dosarul cu nr. x/2014, instanţa de fond a admis în parte cererea având ca obiect contestaţie la executare, formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A.
A constatat caracterul abuziv şi anularea clauzelor prevăzute de art. 5.1, art. 5.4, art. 1.3 lit. a) din contractul de credit bancar ipotecar nr. x din 29 februarie 2008.
A respins capătul de cerere referitor la conversia sumei creditului la cursul CHF-leu de la data contractării creditului ca neîntemeiat.
A obligat pârâta la restituirea către reclamanţi a sumei de 1.560 CHF încasată cu titlu de comision de acordare credit şi a sumelor încasate cu titlu de dobândă peste valoarea stabilită prin acordul părţilor, respectiv de 4,3 puncte procentuale pe an.
A obligat pârâta la plata dobânzii legale aferentă sumei de 1.560 CHF încasată cu titlu de comisionul de acordare credit şi sumelor încasate cu titlu de dobândă peste valoarea stabilită prin acordul părţilor, respectiv de 4,3 puncte procentuale pe an de la data promovării prezentei acţiunii, respectiv 23 decembrie 2014 şi până la data plăţii efective.
A obligat pârâta la emiterea unui nou plan de rambursare a creditului cu luarea în considerare a modificărilor intervenite ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor mai-sus menţionate.
A luat act că reclamanta va solicita cheltuieli pe cale separată.
Împotriva hotărârii mai sus arătate a declarat apel, apelanta-reclamantă S.C. C. S.A. care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.
Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 30/A/2018 din 23 ianuarie 2018, a admis apelul formulat de a formulat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva hotărârii nr. 365 din 09 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. x/2014 în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B. având ca obiect "acţiune în constatare", a modificat în parte hotărârea apelată şi în rejudecare, a constatat caracterul abuziv şi a anulat clauzele prevăzute de art. 5.1 şi art. 5.4 din contractul de credit bancar ipotecar nr. x din 29 februarie 2008, numai cu privire menţiunile vizând modificarea marjei băncii de 4.3% prin decizia exclusivă a băncii (pârâtei).
A obligat pârâta să restituie reclamanţilor suma încasată de aceasta cu titlu de dobândă calculată ca diferenţa dintre suma încasată efectiv şi cea care trebuia încasată dacă se aplica formula de calcul contractuală Libor la 3 luni + marja băncii de 4,3%.".
A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă C. S.A. BUCUREŞTI.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Galaţi, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 30/A/2018 din 23 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Galaţi.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2018.