Contestația privind tergiversarea procesului. Cale de atac. Remediu oferit de normele de procedură.
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Cale de atac.
Index alfabetic: judecată
-tergiversare
- procedură specifică
NCPC, art. 522-526
Prin art. 522-526 C.proc.civ., legiuitorul a instituit o procedură specifică, prin care partea interesată sau procurorul, în cazul în care acesta din urmă participă la judecată, poate solicita instanţei sesizate cu judecarea procesului ca, în măsura în care se constată încălcarea dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen optim şi previzibil, să ia măsurile legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Scopul punerii la dispoziţia celor interesaţi a mijlocului procedural reglementat de art. 522-526 C.proc.civ. constă în înlăturarea dificultăţilor ivite în soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil şi a oricăror tendinţe de tergiversare a judecăţii.
Legiuitorul a subliniat limitele învestirii instanţei superioare, aceasta neputând să fie sesizată în mod legal decât pentru adoptarea unor măsuri care să conducă la soluţionarea cauzei într-un termen optim şi previzibil, nu însă în scopul adoptării unor măsuri care să anticipeze soluţionarea cauzei şi cu atât mai puţin în scopul adoptării unor măsuri prin care procesul să fie, practic, judecat.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 5024 din 20 noiembrie 2018
Prin contestaţia privind tergiversarea procesului înregistrată la 11.10.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, contestatoarea A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 522 alin. (2) pct. 2 şi 4 C. proc. civ., să se ia măsura anulării acţiunii în anulare formulate de reclamanta B.
În motivare, a arătat că B. a formulat o acţiune în anulare a unei hotărâri arbitrale şi, în procedura de regularizare, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă a dispus prin rezoluţie ca reclamanta să precizeze cuantumul pretenţiilor şi să achite taxa de timbru aferentă, în termen de 10 zile, sub sancţiunea anulării cererii.
A subliniat contestatoarea că la data expirării termenului de 10 zile, curtea de apel i-a pus din nou în vedere reclamantei să precizeze acţiunea şi să timbreze la valoare.
Or, potrivit normelor procedurale, se impunea iniţierea procedurii prevăzute la art. 200 alin. (3) şi (4) C.proc.civ., cu consecinţa anulării acţiunii în anulare.
Prin încheierea din 15.10.2018, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă a respins contestaţia privind tergiversarea procesului.
Pentru a dispune astfel, a reţinut că la 18.04.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă a fost înregistrată acţiunea în anulare promovată de B., în temeiul dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. i) C.proc.civ., iar potrivit art. 613 alin. (2) C.proc.civ., prevederile art. 205-208 C.proc.civ. se aplică în mod corespunzător. De aceea, într-o primă ordine de idei, curtea de apel a reţinut că nu sunt incidente art. 200 alin. (3) şi (4) C.proc.civ.; în consecinţă, cum sancţiunea anulării cererii pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă nu este expres reglementată, acestea pot fi constatate la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
În acest context, a notat că în perioada 18.04.2018 -11.06.2018 s-a procedat la regularizarea cererii de chemare în judecată şi s-a stabilit în sarcina B. obligaţia de a preciza cuantumul pretenţiilor şi de a timbra la această valoare, iar în sarcina intimatei A. obligaţia de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea acţiunii în anulare.
Totodată, a luat act că în cauză a fost fixat termen de judecată la 25.06.2018, în vederea soluţionării cererii de suspendare a hotărârii arbitrale, formulate de B. , cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea nr. 13/26.06.2018, dar şi că la termenul de judecată de la 17.09.2018, A., reprezentată de avocat, nu s-a opus cererii de amânare a cauzei, formulate de apărătorul reclamantei.
Având în vedere aceste aspecte, curtea de apel a apreciat că de la momentul înregistrării pe rol a acţiunii în anulare, cauza a urmat cursul şi termenele prevăzute de dispoziţiile C. proc. civ., neputându-se reţine în sarcina instanţei vreo „amânare nejustificată a cauzei”, astfel cum afirmă contestatoarea, ci, dimpotrivă, un rol activ în soluţionarea cauzei.
În altă ordine de idei, curtea de apel a reţinut că B. a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa, precizându-şi pretenţiile contestate şi timbrând acţiunea în anulare cu taxă judiciară de timbru în sumă de 7.717,89 lei.
Împotriva acestei încheieri, A. a formulat plângere, solicitând desfiinţarea acesteia şi anularea acţiunii în anulare formulate de B.
În motivare, a arătat că raportat la dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 2 şi 4 C.proc.civ., pe care şi-a întemeiat contestaţia, opţiunea instanţei de a comunica B., încă o dată, la 07.05.2018, adresa prin care îi punea în vedere să-şi îndeplinească obligaţiile instituite din 18.04.2018, este lipsită de temei legal.
În opinia petentei, în motivarea încheierii atacate există o contradicţie între contestaţia promovată şi argumentele reţinute de curtea de apel.
Astfel, a susţinut că nejustificat a apreciat prima instanţă că dispoziţiile art. 200 alin. (3) şi (4) C.proc.civ. nu sunt incidente în speţă, subliniind că, în măsura în care legiuitorul ar fi dorit să înlăture aplicarea acestor dispoziţii legale, ar fi menţionat expres; or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Mai mult, a arătat că, deşi a reţinut lipsa de incidenţă a art. 200 C.proc.civ., curtea de apel a aplicat acest text de lege, dispunând complinirea lipsurilor cererii în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancţiunea anulării acesteia.
Prin urmare, la împlinirea termenului acordat, instanţa trebuia să declanşeze procedura prevăzută la art. 200 alin. (4) C.proc.civ., iar nu să emită altă adresă de înştiinţare, favorizând-o astfel fără temei pe reclamantă, cu încălcarea principiului egalităţii de tratament.
A susţinut petenta că, în măsura în care ar fi avut un rol activ, instanţa nu i-ar fi comunicat cererea de chemare în judecată şi înscrisurile aferente la 07.05.2018, cu mult înainte de precizarea acţiunii şi achitarea taxei judiciare de timbru şi a subliniat că nu contestă că B. şi-a îndeplinit în final obligaţiile, ci că, deşi a fost încălcat termenul de 10 zile acordat, instanţa nu a aplicat sancţiunea anulării cererii încă din ziua imediat următoare împlinirii acestui termen.
În final, a arătat că la termenul de judecată din 17.05.2018 a invocat nulitatea cererii, pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă, în termenul acordat, însă avocatul intimatei a depus o cerere de amânare a judecăţii, pentru motive medicale, astfel că discuţia cu privire la acest aspect s-a prorogat pentru termenul următor.
Analizând plângerea, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Prin art. 522-526 C.proc.civ., legiuitorul a instituit o procedură specifică, prin care partea interesată sau procurorul, în cazul în care acesta din urmă participă la judecată, poate solicita instanţei sesizate cu judecarea procesului ca, în măsura în care se constată încălcarea dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen optim şi previzibil, să ia măsurile legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Aşadar, procedura în discuţie este în strânsă legătură cu dreptul la un proces echitabil, în conţinutul căruia intră şi durata sa rezonabilă şi, în acest context, Înalta Curte consideră util să sublinieze că scopul punerii la dispoziţia celor interesaţi a mijlocului procedural reglementat de art. 522-526 C.proc.civ. constă în înlăturarea dificultăţilor ivite în soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil şi a oricăror tendinţe de tergiversare a judecăţii.
În speţă, contestaţia privind tergiversarea procesului a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 2 şi 4 C.proc.civ, care vizează ipotezele în care instanţa, deşi a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, la împlinirea termenului nu a luat măsurile prevăzute de lege faţă de cel ce nu şi-a îndeplinit obligaţiile şi în care instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.
Aceste texte de lege trebuie interpretate din perspectiva raţiunii instituţiei contestaţiei privind tergiversarea procesului şi, aşadar, înţelese în sensul că instanţa care o soluţionează nu poate lua decât o măsură circumscrisă unui mecanism accelerator al procesului, în vederea evitării depăşirii duratei sale rezonabile.
Prin urmare, măsurile prevăzute/stabilite de lege, la care se referă art. 522 alin. (2) pct. 2 şi 4 C.proc.civ., pe care petenta şi-a întemeiat contestaţia, trebuie să se încadreze în categoria unora care să aibă aptitudinea de a-l constrânge pe participant să-şi execute o anumită obligaţie, în vederea continuării procesului; asemenea măsuri pot fi, cu titlu de exemplu, aplicarea unei amenzi, aducerea cu mandat, etc.
O atare interpretare este întărită de dispoziţiile art. 524 alin. (4) C.proc.civ., potrivit cărora „când apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, completul de judecată pronunţă o încheiere nesupusă niciunei căi de atac, prin care ia de îndată măsurile necesare înlăturării situaţiei care a provocat tergiversarea judecăţii (...).”
Similar, prin plângerea împotriva încheierii prin care s-a respins contestaţia privind tergiversarea procesului se urmăreşte realizarea aceluiaşi obiectiv, adică înlăturarea situaţiei care a provocat amânarea, aspect care rezultă cu evidenţă din prevederile art. 525 alin. (2) C.proc.civ. potrivit cărora, „dacă instanţa găseşte întemeiată plângerea, va dispune ca instanţa care judecă procesul să îndeplinească actul de procedură sau să ia măsurile legale necesare, arătând care sunt acestea şi subliniind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor.”
Prin plângerea de faţă, petenta nu urmăreşte însă realizarea efectului acordat de legiuitor mijlocului procedural folosit, ci anularea acţiunii în anulare formulate de B.
Or, cum s-a arătat şi în precedent, instanţa care găseşte întemeiată plângerea poate doar să dispună ca cea care judecă procesul să îndeplinească un anumit act de procedură sau să ia măsurile legale necesare în vederea continuării procesului.
Finalitatea urmărită de către petentă nu poate fi atinsă pe calea demersului judiciar la care a apelat, pentru că se opun dispoziţiile potrivit art. 525 alin. (3) C.proc.civ, potrivit cărora „în toate cazurile, instanţa care soluţionează plângerea nu va putea da îndrumări şi nici nu va putea oferi dezlegări asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluţionare a pricinii ori care să aducă atingere libertăţii judecătorului cauzei de a hotărî, conform legii, cu privire la soluţia dată procesului.”
Aşadar, legiuitorul a subliniat limitele învestirii instanţei superioare, aceasta neputând să fie sesizată în mod legal decât pentru adoptarea unor măsuri care să conducă la soluţionarea cauzei într-un termen optim şi previzibil, nu însă în scopul adoptării unor măsuri care să anticipeze soluţionarea cauzei; cu atât mai puţin, nu în scopul adoptării unor măsuri prin care procesul să fie, practic, judecat.
În altă ordine de idei, Înalta Curte notează şi că din sistemul de evidenţă informatizată rezultă că dosarul a cărui judecată se susţine că este tergiversată a fost judecat, prin pronunţarea de către Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă a sentinţei nr. 127/19.11.2018, prin care acţiunea în anulare formulată de B. a fost respinsă.
În considerarea argumentelor expuse mai sus, plângerea este nefondată, motiv pentru care, în baza art. 525 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte a respins-o.