Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

. A.Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură. Repunerea în termen.Termenul şi formele apelului. B. Schimbarea apărătorului ales şi schimbarea domiciliului procesual

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Apelul                       

Index alfabetic: apel

                        -termen

                        -citare

                        -repunere în termen

                                               

                                                                  C.proc.civ. din 1865, art. 93, art. 98, art. 284

A.Potrivit dispoziţiilor art. 284 din vechiul C. proc. civ., „Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.”

 Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Pentru a se putea dispune repunerea în termen, trebuie întrunite cumulativ trei condiţii, şi anume; partea care nu şi-a exercitat în termen dreptul procedural trebuie să facă dovada existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa ei; împrejurarea respectivă să se fi produs înăuntrul termenului legal peremptoriu în care trebuia exercitat respectivul drept procedural; partea interesată să formuleze în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării atât cererea de repunere în termen, cât şi cererea de exercitare a dreptului (a căii de atac). Sintagma împrejurări mai presus de voinţa părţii" din art. 103 din C.  proc. civ. presupune indicarea şi dovedirea de către parte a unor împrejurări ce exclud culpa sa.

B. Art. 93 din vechiul C. proc. civ. reglementează alegerea domiciliului procesual, iar art. 98 din acelaşi cod statuează că: Schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului.”

Schimbarea apărătorului ales în cursul procesului nu este echivalentă cu schimbarea domiciliului în sensul statuat de dispoziţiile legale mai sus enunţate, partea având obligaţia de a aduce la cunoştinţă instanţei această schimbare de domiciliu, legată de schimbarea avocatului ales, astfel cum impune art. 98 din C. proc. civ. Neconformarea de către parte la cerinţele art. 98 C. proc. civ. nu poate fi asimilată „împrejurării mai presus de voinţa părţii” care să fundamenteze măsura repunerii în termenul de declarare a apelului.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3926 din 3 octombrie 2018

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş Litigii cu Profesioniştii la data de 15.02.2013 sub nr.x/x/2013, reclamanta A.– societate în reorganizare, prin administrator judiciar B., a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor PRIMĂRIA MUNICIPIULUI X, C., D. şi TEATRUL NAŢIONAL X să realizeze lucrările de reabilitare şi reparaţiile necesare la platforma din Piaţa Teatrului şi a zonelor adiacente, în sensul rezolvării în mod corespunzător din punct de vedere tehnic a hidroizolaţiei de deasupra şi din proximitatea imobilului proprietatea sa, situat în Piaţa Teatrului (Restaurant x), iar în caz contrar să fie îndreptăţită să realizeze aceste lucrări cu o altă firmă, pe cheltuiala pârâtelor, acestea urmând a fi obligate la contravaloarea refacerii/reparaţiilor estimate la suma de aproximativ 300.000 lei.

Totodată, a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la repararea spaţiului comercial aflat în proprietatea sa - situat în pasajul subteran din Piaţa Teatrului (restaurant x), la efectuarea lucrărilor pentru punerea în stare de funcţionare a imobilului şi la repararea pagubelor produse bunurilor din imobil, iar în caz contrar să fie îndreptăţită să realizeze aceste lucrări cu o altă firmă, pe cheltuiala pârâtelor, acestea urmând a fi obligate la contravaloarea refacerii/reparaţiilor estimate la suma de aproximativ 50.000 euro (215.000 lei), reprezentând costurile reparării clădirii, valoarea de înlocuire a mobilierului, covoarelor, obiectelor decorative ş.a.

A mai solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 33.940,92 lei plus dobânzi, reprezentând daune-interese compensatorii, constând în lipsa de folosinţă a clădirii degradate, respectiv chiria neîncasată în perioada 01.09.2008-30.12.2010 şi obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 199.920 lei, cu titlu de câştig nerealizat în perioada 30.12.2010-30.12.2012 şi a sumei de 24.900 lei, cu titlu de câştig nerealizat în perioada 30.12.2012-14.02.2013.

A cerut, de asemenea, obligarea în solidar a pârâtelor la plata dobânzilor penalizatoare, de la data formulării cererii până la stingerea totală a obligaţiei de plată, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1 din 10 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş Litigii cu Profesioniştii în dosarul nr. x/x/2013, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâta societatea C., precum și excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtele C. şi D.

A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţii MUNICIPIUL X, C., D.,  TEATRUL NAŢIONAL X şi susţinută de chemata în garanţie E. şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL X, C., D., având ca obiect obligaţia de a face şi pretenţii.

A fost respinsă cererea pârâtului MUNICIPIUL X, de chemare în garanţie a E., ca rămasă fără obiect, precum și cererea reclamantei A. pentru acordarea cheltuielilor de judecată, fiind obligată reclamanta A. să plătească pârâtei C. cheltuieli de judecată în cuantum de 10.000 lei.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel şi a formulat cerere de repunere în termen, reclamanta A.

Prin decizia civilă nr.5/A din 09 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 1 din 10 ianuarie 2017, pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/x/2013.

A fost obligată apelanta A. la plata către intimata C. a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale şi către D. a sumei de 1.785 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această decizie, examinând, cu prioritate, cererea de repunere în termen formulată de apelanta A. instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Sentinţa atacată cu apel în prezenta cauză a fost comunicată apelantei la adresa: Târgu Mureş, jud. Mureş, la data de 1.11.2017. La data de 28.11.2017 a fost exercitată calea de atac.

Susţinerile apelantei în sensul că procedura de comunicare a hotărârii este nelegală, întrucât la data de 1.11.2017 mandatul avocatului F. era încetat, instanţa având cunoştinţă despre mandatul noului avocat, sunt nefondate.

Potrivit art. 103 C. proc. civ. – invocat de apelantă - excepţia de la regula instituită de alin. 1 (potrivit căreia în caz de neexercitare a unei căi de atac/neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea) este ipoteza în care, în afara situaţiilor anume prevăzute de lege, partea dovedeşte că a fost  împiedicată, mai presus de voinţa sa, să efectueze acest demers procesual.

În ceea ce priveşte ipoteza în care una din părţi îşi schimbă domiciliul/sediul în timpul judecăţii, partea în cauză este obligată, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să aducă la cunoştinţa instanţei această împrejurare printr-o petiţie, iar părţii potrivnice printr-o scrisoare recomandată.

Apelanta invocă nelegala comunicare a hotărârii atacate, întrucât aceasta ar fi fost făcută la sediul procesual ales – adică sediul profesional al primului avocat ales (reprezentant convenţional). Acest sediu procesual ales nu a fost schimbat în cursul procesului nici măcar prin schimbarea avocatului, întrucât acest al doilea reprezentant convenţional nu a făcut o cerere în acest sens, potrivit art. 98 C. proc. civ., pentru a indica un nou sediu.

Susţinerile apelantei în sensul că s-ar fi aflat în imposibilitate de a declara apel în termenul de 15 zile, defipt de legiuitor şi că, deci, ar justifica prin nelegala comunicare a hotărârii o împrejurare mai presus de voinţa sa pentru exercitarea căii de atac au fost înlăturate.

În speţă, nu poate fi vorba despre o împrejurare mai presus de voinţa apelantei, justificată de nelegala comunicare a hotărârii la sediul profesional al primului avocat, indicat iniţial ca sediu procesual, întrucât o eventuală aplicare a acestor prevederi – ale art. 103 C. proc. civ. – ar intra în coliziune cu dispoziţiile art. 98 C. proc. civ., care impuneau în sarcina apelantei obligaţia procesuală de a încunoştinţa instanţa şi partea potrivnică despre schimbarea sediului procesual.

Faptul că apelanta-reclamantă îndeplineşte prin avocatul ales (cel de-al doilea, S.C.P.A. G.), acte de procedură indicând un anumit sediu al societăţii – Târgu Mureş, Jud. Mureş, fila 68, vol. II - nu reprezintă în sensul art. 98 C. proc. civ. o schimbare a sediului procesual ales, întrucât indicarea acestui nou sediu trebuie făcută în condiţiile art. 112 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ. sau ale art. 98 C. proc. civ.

De altfel, în cuprinsul întregului dosar nu există pentru vreunul din termenele de judecată depus vreun înscris din care să rezulte că mandatul primului avocat ar fi încetat expres sau că sediul procesual ales s-ar fi schimbat în cursul judecăţii.

Înalta Curte a subliniat că „alegerea de domiciliu şi calitatea de reprezentat sunt două instituţii distincte de drept procesual care produc efecte specifice.

Alegerea domiciliului procesual este supusă dispoziţiilor art. 93 C. proc. civ., iar schimbarea acestuia trebuie adusă la cunoştinţa instanţei şi a părţii adverse, sub sancţiunea neluării în seamă, conform dispoziţiilor art. 98 din acelaşi act normativ”.

Or, în aceste condiţii, cererea de repunere în termenul de formulare a căii de atac, nefiind justificată, a fost respinsă şi, pe cale de consecinţă, a fost respins şi apelul declarat împotriva sentinţei nr. 1 din 10 ianuarie 2017.

Recurenta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr.5/A din 09 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, motivele fiind, în esenţă, următoarele:  

Motivul de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.: „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate: 9. când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşita a legii".

Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor privind alegerea domiciliului/sediului, precum şi a celor privind schimbarea sa în timpul judecăţii.

Deşi s-a reţinut că A. nu a respectat procedura privind schimbarea sediului în timpul judecăţii, totuşi hotărârea recurată a fost comunicată la sediului principal, respectiv Tîrgu Mureş, str. x, judeţul Mureş, spre deosebire de sentinţa apelată, care a fost comunicată la adresa Tîrgu-Mureş, str. y, jud. Mureş, care a constituit sediul procesual ales la fostul reprezentant convenţional.

Astfel, deşi s-a constatat în mod imperativ obligaţia părţii din proces de a respecta procedura prevăzută la art. 98 din vechiul C. proc. civ., respectiv de a înainta în mod expres o petiţie în acest sens, precum şi către partea potrivnică prin scrisoare recomandată, totuşi aceeaşi instanţă a considerat că adresa unde urmează a fi comunicată decizia nr. 5/A din 09 ianuarie 2018 este cea a sediului principal şi nu a fostului reprezentant convenţional.

Prevederile art. 98 nu trebuie interpretate restrictiv, în sensul că modificarea adresei sediului pentru comunicarea viitoare a actelor de procedură să fie efectuată doar în urma unei cereri exprese în acest sens, precum şi comunicarea către partea potrivnică prin scrisoare recomandată, ci aceste obligaţii procesuale pot fi suplinite şi prin modalitatea efectuată de către reclamantă, adică toate actele  procesuale depuse de către societate prin  noul  reprezentant convenţional poartă în mod expres adresa sediului societăţii: Tîrgu Mureş, judeţul Mureş.

Or, având în vedere faptul că schimbarea (sau de fapt renunţarea la sediul procesual ales) a fost cunoscută de către Curtea de Apel Târgu Mureş, în aceeaşi modalitate Tribunalul Specializat Mureş a cunoscut faptul că adresa Tîrgu Mureş, jud. Mureş constituie adresa fostului reprezentant convenţional, care nu mai avea împutericire să reprezinte societatea, nici în faţa instanţei, dar nici în faţa factorului poştal pentru comunicarea actelor de procedură civilă.

Sentinţa nr. 1 din 10 ianuarie 2017, pronunţată în prezentul dosar, a fost comunicată în mod nelegal la adresa: Tîrgu Mureş, str. x, jud. Mureş, deşi sediul reclamantei este în Tîrgu Mureş, str. y, judeţul Mureş.

Având în vedere faptul că la momentul comunicării actului de procedură, mandatul avocatului F. era încetat şi instanţa, luând act de faptul că societatea urmează să fie reprezentată convenţional de S.C.P.A. G., procedura de comunicare a hotărârii este afectată de vicii.

Toate actele procesuale depuse de către societate prin S.C.P.A. G. nu conţin menţiunea alegerii sediului procesual ales, astfel că toate actele de procedură întocmite ulterior încetării mandatatului avocaţial al avocatului F., trebuia comunicate la sediul principal al societăţii.

Recurenta-reclamantă a luat act de existenţa hotărârii la data de 21 noiembrie 2017 când fostul reprezentant convenţional av. F. i-a înmânat sentinţa nr. 1 din 10 ianuarie 2017.

Potrivit art. 103 alin. (1) din C. proc. civ.: „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul cînd legea dispune altfel sau cînd partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei".

Potrivit alin. (2): „în acest din urmă caz actul de procedura se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării".

În aceste împrejurări, reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a declara apel împotriva sentinţei nr. 1 din 10 ianuarie 2017 în termenul de 15 zile, deoarece nu a luat la cunoştinţă de aceasta decât la data de 21.11.2017, fapt ce o prejudiciază.

Cererea de repunere în termen este întemeiată, având în vedere aspectele învederate privind comunicarea nelegală, în caz contrar fiind vătămată prin suprimarea unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., coroborate cu art.299 din acelaşi cod.

 Intimatul MUNICIPIUL X a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că hotărârea recurată este legală, prin raportare la dispoziţiile art. 98 şi art. 103 din C. proc. civ., coroborate cu art. 285-286 din acelaşi cod.

Deşi recurenta a invocat vicierea procedurii de comunicare a hotărârii judecătoreşti, aceasta s-a aflat în culpă, neîndeplinindu-şi corespunzător obligaţiile procedurale care îi reveneau.

Intimata D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Sentinţa nr. 1 din 10 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş Litigii cu Profesioniştii a fost comunicată reclamantei la sediul procesual ales, respectiv la cabinetul reprezentantului convenţional F., la 01 noiembrie 2017, iar apelul a fost înregistrat la data de 28 noiembrie 2017, cu depăşirea termenului de 15 zile impus de dispoziţiile art. 284 din C. proc. civ.

Neexercitarea în termen a căii de atac a apelului împotriva hotărârii primei instanţe se datorează, în mod exclusiv, lipsei de diligenţă a reclamantei, care îşi invocă propria culpă în fundametarea cererii de repunere în termen.

Pe tot parcursul judecăţii, reclamanta nu a înţeles să uzeze de dispoziţiile art. 98 din C. proc. civ., respectiv nu a solicitat instanţei de judecată comunicarea actelor de procedură la o altă adresă decât cea menţionată prin acţiunea introductivă.  

Intimata-chemată în garanţie E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În curpinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta şi-a ales în mod expres sediul procesual pentru comunicarea actelor de procedură la adresa reprezentantului convenţional.

Pe parcursul derulării procedurii în faţa primei instanţe, reclamanta nu a revenit asupra alegerii iniţiale de domiciliu.

Faptul că reclamanta şi-a schimbat apărătorul pe parcursul judecăţii în primă instanţă, iar în cuprinsul actelor de procedură depuse prin intermediul acestuia apare adresa sediului social al reclamantei nu prezintă relevanţă sub aspectul comunicării actelor de procedură la sediul procesual ales.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinarea intimaţilor MUNICIPIUL X, D. şi E., solicitând respingerea susţinerilor exprimate de aceste părţi şi reiterând argumentele cererii de recurs.

Intimata C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de recurenta A. şi obligarea acestei societăţi la plata cheltuielilor de judecată.

Fiind în prezenţa a două instituţii de drept procesual diferite, respectiv alegerea domiciliului procesual şi calitatea de reprezentant, care produc efecte juridice specifice şi în condiţiile în care recurenta nu a indicat un nou sediu procesual, împrejurarea încetării mandatului apărătorului ales nu prezintă importanţă, ducând la sancţiunea neluării în seamă de către instanţă a unui nou sediu de comunicare a actelor de procedură.

Recurenta A. a formulat note scrise.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 284 din vechiul C. proc. civ., „Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.”

 Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Art. 103 C. proc. civ. prevede la alin. (1) că „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei”. Alin. (2) al aceluiaşi articol statuează: „În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării”.  

Prin urmare, pentru a se putea dispune repunerea în termen, trebuie întrunite cumulativ trei condiţii şi anume; partea care nu şi-a exercitat în termen dreptul procedural trebuie să facă dovada existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa ei; împrejurarea respectivă să se fi produs înăuntrul termenului legal peremptoriu în care trebuia exercitat respectivul drept procedural; partea interesată să formuleze în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării atât cererea de repunere în termen, cât şi cererea de exercitare a dreptului.  

Sintagma "împrejurări mai presus de voinţa părţii" din art. 103 din C.  proc. civ. presupune indicarea şi dovedirea de parte a unor împrejurări ce exclud culpa sa.

În speţă, Înalta Curte constată că sentinţa nr. 1 din 10 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş Litigii cu Profesioniştii, a fost comunicată recurentei-reclamante A. la sediul procesual ales.

Art. 93 din vechiul C. proc. civ. reglementează alegea domiciliului procesual, iar art. 98 din acelaşi cod statuează că: “Schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului.”

Schimbarea apărătorului ales în cursul procesului nu este echivalentă cu schimbarea domiciliului în sensul statuat de dispoziţiile legale mai sus enunţate, partea având obligaţia de a aduce la cunoştinţă instanţei această schimbare de domiciliu, astfel cum impune art. 98 din C. proc. civ. 

Raportat la aceste considerente, în mod legal curtea de apel a respins cererea de repunere în termenul de formulare a căii de atac şi pe cale de consecinţă, a respins apelul ca tardiv formulat.

Argumentul recurentei în sensul că în apel comunicarea deciziei s-a făcut la sediul său nu poate fi reţinută, în condiţiile în care acest sediu a fost indicat prin cererea de apel formulate, alegerea domiciliului în faţa primei instanţe operand numai pentru acel moment procesual.

Obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

Distinct de cele reţinute, potrivit art. 129 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător. 

Or, neexercitarea dreptului procesual, în speţă formularea cererii de apel, în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 103 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., care este decăderea.

 Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art.312 alin.1 C. proc. civ. a respins recursul declarat  de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 5/A din 9 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat.