Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia la data de 05.07.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Obîrşia, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Olt, B., obligarea primei şi ultimei pârâte la adoptarea unei hotărâri privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 4,48 ha pe vechiul amplasament sau pe un altul disponibil, echivalent valoric şi validarea acestei hotărâri împreună cu toată documentaţia aferentă; obligarea celei de-a doua pârâte să valideze hotărârea primei pârâte şi să emită titlul de proprietate conform legii; obligarea primei şi celei de-a treia pârâte să îl pună în posesie asupra terenului pentru care se va dispune reconstituirea dreptului de proprietate.
În subsidiar, reclamantul a solicitat, în situaţia în care din probe rezultă că nu mai există teren disponibil pentru restituirea în natură a terenului din litigiu, obligarea pârâtelor să întocmească tabelul nominal prevăzut în anexa 11 la Nomele de punere în aplicare a Legii nr. 165/2013 şi să îl înainteze Comisiei Judeţene împreună cu întreaga documentaţie aferentă; obligarea celei de-a doua pârâte să analizeze cererea şi să transmită Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor propunerea de acordare a măsurilor compensatorii însoţită de toate documentele prevăzute de art. 21 din Legea nr. 165/2013; obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să emită o decizie de compensare a terenului prin care să valideze propunerea Comisiei Judeţene de Fond Funciar cu evaluarea terenului şi convertirea în puncte a valorii stabilite cu respectarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013; obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor să emită titlurile de plată conform art. 31 din Legea nr. 165/2013.
Prin precizarea depusă la data de 07.11.2017 reclamantul a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală de Fond Funciar Obîrşia, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Olt, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.
Prin Sentinţa nr. 222 din 10.04.2018 Judecătoria Corabia a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că norma de competenţă incidentă raportului juridic litigios este art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, text legal ce instituie o normă de competenţă teritorială şi materială absolută tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege, în speţă Tribunalul Bucureşti, ca instanţă de la sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, entitate în contradictoriu cu care se solicită emiterea deciziei de compensare.
Prin Sentinţa nr. 1727 din 10.10.2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia, a constatat ivit conflictul de competenţă şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost completată, s-a solicitat obligarea pârâţilor la adoptarea unei hotărâri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament, obligarea acestora să valideze hotărârea primei instanţe, să emită titlul de proprietate şi să efectueze punerea în posesie cu privire la teren. Prin acţiune, reclamantul a formulat şi cereri subsidiare, pentru situaţia în care nu se poate efectua reconstituirea în natură (cererea de obligare a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, de emitere a deciziei de compensare prin puncte, precum şi cererea de obligare a ANRP la emiterea titlului de despăgubiri), cereri de competenţa instanţei care judecă cererea principală, de reconstituire a dreptului de proprietate, în speţă Judecătoria Corabia.
Reclamantul susţine că cerere sa de reconstituire a dreptului de proprietate nu a fost soluţionată, astfel că devin incidente prevederile art. 53 şi art. 54 din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005, din care rezultă fără echivoc că atât procedura de emitere a unui act de atribuire în proprietate a unei suprafeţe de teren cât şi instanţa competentă să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva oricărui act administrativ prin care s-a refuzat atribuirea terenului, este judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul.
Art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 instituie o normă de competenţă materială şi teritorială cu regim special, derogatorie de la dreptul comun, indicând judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul drept instanţă competentă să soluţioneze cererea principală de reconstituire a dreptului de proprietate, această instanţă fiind în speţă, Judecătoria Corabia.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia, pentru următoarele argumente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în principal, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Obârşia, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Olt, Comuna Obârşia, prin primar, reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament sau pe un altul disponibil, echivalent valoric, pentru suprafaţa de teren de 4,48 ha, conform registrelor agricole din 1956 - 1958; obligarea celei de-a doua pârâte să valideze hotărârea primei pârâte şi să emită titlul de proprietate conform legii; obligarea primei şi celei de-a treia pârâte să pună reclamantul în posesie asupra terenului pentru care se va reconstitui dreptul de proprietate.
În subsidiar, dacă din probele administrate va rezulta că nu ar mai exista teren disponibil pentru restituirea în natură, reclamantul a solicitat obligarea primei şi celei de-a treia pârâte să întocmească tabelul nominal prevăzut în Anexa nr. 11 la Normele de punere în aplicare a Legii nr. 165/2013 şi să-l înainteze comisiei de fond funciar, împreună cu documentaţia aferentă; obligarea celei de-a doua pârâte să analizeze cererea şi să transmită Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor propunerea de acordare a măsurilor compensatorii, însoţită de documentele prevăzute de art. 21 din Legea nr. 165/2013; obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să emită decizie de compensare prin care să valideze propunerea Comisiei Judeţene de fond funciar, cu evaluarea terenului şi convertirea în puncte a valorii stabilite; obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor să emită titlul de plată conform art. 31 din Legea nr. 165/2013.
În motivare, reclamantul a arătat că este persoană îndreptăţită la restituire în calitate de fiu al autoarei C. care, deşi a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, asupra tuturor terenurilor rămase de pe urma autorului D. (bunicul reclamantului), indicând aproximativ suprafeţele cunoscute, categoria terenului şi amplasamentul, nu a primit niciun răspuns până în prezent privind reconstituirea celor 4,48 ha.
Reclamantul a solicitat ca instanţa de judecată să suplinească neîndeplinirea procedurii administrative reglementată prin legile speciale şi să oblige autorităţile cu atribuţii în domeniu să-i reconstituie dreptul de proprietate potrivit celor arătate.
Ca atare, deşi nu a indicat expres ca temei juridic al cererii sale Legea nr. 18/1991, prin arătarea explicită a capetelor de cerere care sunt principale şi care sunt subsidiare, precum şi prin argumentele expuse, însuşi reclamantul arată că în cauză este vorba de acest act normativ.
Printr-o precizare ulterioară privind cadrul procesual, reclamantul a arătat că înţelege să se judece cu pârâţii Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Obârşia, Comisia Judeţeană Olt de aplicare a Legii nr. 10/2001, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, din ordinea indicării pârâţilor, rezultând aceeaşi prioritate acordată rezolvării capătului de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.
De asemenea, prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, reclamantul arată că, din vina autorităţilor abilitate, s-a omis a se emite titlul de proprietate, sens în care "va trebuie stabilit dacă mai există teren disponibil, pe un alt amplasament, echivalent valoric, pentru a mi se reconstitui dreptul de proprietate în natură, în calitate de moştenitor al autoarei mel".
Mai precizează reclamantul prin răspunsul la întâmpinare că "pârâtele CNCI şi ANRP au fost chemate în judecată strict cu privire la capetele de cerere subsidiare, cu finalitatea clară de a se pronunţa o hotărâre opozabilă acestora, pentru a se pronunţa obligatoriu o decizie de validare a CNCI, conform art. 21 alin. (10) din Legea nr. 165/2013, având în vedere că prin hotărârea din prezentul dosar instanţa de judecată urmează a stabili calitatea mea de persoană îndreptăţită, întinderea dreptului meu şi eventuala imposibilitate a reconstituirii în natură a dreptului de proprietate".
Prin urmare, atât prin apărările formulate, cât şi prin cadrul procesual precizat, indiferent de textele legale indicate, reclamantul a indicat în mod constant, drept solicitare principală, reconstituirea dreptului de proprietate în natură (potrivit Legii nr. 18/1991) şi numai în subsidiar parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 165/2013.
Astfel, cauza acţiunii asupra căreia instanţa a fost chemată a se pronunţa în principal este aceea a restituirii în natură a terenului de 4,48 ha, despre care reclamantul a arătat că autoarea sa a formulat cereri în temeiul Legii nr. 18/1991, care au rămas nesoluţionate.
Faţă de această împrejurare, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 18/1991, care instituie o normă imperativă, de competenţă materială exclusivă, atribuind competenţa de soluţionare a cererilor din materia fondului funciar, judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul ce face obiectul dreptului de proprietate pretins.
Chiar dacă reclamantul a formulat capete de cerere subsidiare, invocând dispoziţiile Legii nr. 165/2013, această situaţie nu este de natură să schimbe obiectul, temeiul şi cauza juridică a capătului de cerere principal, care este o cerere de fond funciar, ce trebuie soluţionată în cadrul procesual reglementat de Legea nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare.
Întrucât în cauză se solicită obligarea pârâtelor principale la emiterea unui titlu de proprietate privind terenuri despre care reclamantul arată că s-au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 rămase nesoluţionate, iar aceste terenuri se regăsesc în raza teritorială a Judecătoriei Corabia, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2019.
Procesat de GGC - NN